RealDreams Simona´s blog- psihologie practica, cunoastere interioara, dezvoltare personala

Raze de soare & picături de ploaie..

soare&ploaie

E soare! Și, dintr-o dată, coordonatele sunt altele: nu doar că ne schimbăm hainele, dar și comportamentul nostru este diferit. 

Vrem să ne plimbăm, să ne întâlnim cu prietenii, să stăm afară și să ne relaxăm. Și.. mai mult decât în mod obișnuit, vrem să râdem sau cel puțin să zâmbim mai des. Și o facem!

Chipul nostru, în mod firesc serios și preocupat, se destinde; și suntem mult mai deschiși oportunităților, mai calzi și mai toleranți. 

Ca prin minune, pesimismul, nervozitatea și tristețea dispar, și o stare generală de bine ne invadează corpul și sufletul.. 

Studiile realizate de oamenii de știință au ajuns la concluzia că razele solare au efecte biologice directe asupra oamenilor, anumite particule energetice ale acestora influențând pozitiv stările afective. Așadar, e o minune explicabilă! 

E de înțeles că, atunci când e cald, ești mai dispus să explorezi și să ieși din casă.

Dar e la fel de explicabilă dorința spontană de a lega prietenii sau de a zâmbi? Este acesta un motiv suficient de puternic încât să uiți de intemperiile vieții și să fii dispus să o iei de la capăt? Read More

Să iubim cărțile!

books

În goana nebună a vieții, ne pierdem în amănunte, de multe ori iluzorii, și ne îndepărtăm de pilonul existenței noastre- sufletul

Îl ignorăm, voit sau nu, sau îl contrazicem, atunci când faptele se dovedesc a fi altfel decât credințele noastre de moment. Ba chiar ajungem să ne luptam cu el! 

Ne propunem să devenim ceea ce nu suntem și poate chiar ceea ce nu agreăm la ceilalți, doar din dorința nebună de afirmare, sau de a ieși din anonimat.

Vrem să ne evidențiem și uităm de Noi.

În acest tzunami al sufletului, ne putem găsi un aliat de nădejde, care să ne susțină necondiționat. E mereu sensibil la sentimentele noastre, ne alină suferințele și ne oferă soluții de viață, din care ne putem inspira, la nevoie, sau doar putem trage învățăminte. 

Cărțile!

 Nimic mai interesant decât a te transpune în situații pe care poate nu vei avea ocazia să le întâlnești niciodată, dar care te forțează să îți imaginezi cum ar fi dacă..

Te înalță, ajungând să te crezi un Prometeu în devenire, sau te coboară, încât în final accepți că viața ta este infinit mai ușoară și mai plăcută decât a altora.

De foarte multe ori, carțile te determină să îți analizezi sufletul cu mai mare atenție, așa încât să te înțelegi cum n-ai putut-o face până în acel moment. 

Cărțile sunt atât de la îndemână, atât de disponibile a ne asculta și răspunde, în felul lor unic, miilor și miilor de întrebări care se cuibăresc în mințile noastre..

Cum să nu le dai voie să îți invadeze spațiul propriu, când sunt atât de discrete, deschise și directe? Cum să nu le vrei aproape, când ele nu te obligă a da răspunsul la întrebări indiscrete sau imediate, nu îți cer să îți descarci sufletul și nici nu te grăbesc a acționa după propriul lor plac? 

Cum să nu le respecți fidelitatea cu care te însoțesc pe drumul vieții, înțelepciunea cu care te învăluie în permanență, sau sinceritatea cu care își dezvăluie  cele mai ascunse secrete? Read More

Promisiuni

promises

“Cel mai bun mijloc de a-ți ține cuvântul este să nu îl dai niciodată.”- Napoleon Bonaparte

Învățăm încă de mici că promisiunile nu trebuie încălcate.. Și totuși, o facem!

Cât de grav este? Ar trebui să gândim că suntem niște oameni răi dacă nu reușim să ne păstrăm cuvântul dat, sau să acceptăm că greșeala este omenească și să mergem mai departe, ca și cum nimic grav nu s-a întâmplat?

Cred că fiecare dintre noi a promis cel puțin o data lucruri care, peste timp, s-a dovedit că nu au putut fi indeplinite. Motivele au fost diferite, credibile sau nu celorlalți, dar oamenii au fost dezamăgiți; și.. mulți au arătat direct ceea ce simt. 🙁

(Nu includem în discuția aceasta promisiunea de a păstra un secret, pentru că știm cu toții ce înseamnă un secret..)

Desigur că este foarte important mobilul promisiunii!..

Promit ca să obțin ceva (poate încrederea ?), promit ca să dau celuilalt siguranță în ceea ce urmează să fac, promit ca să mă oblig a-mi duce la capăt acțiunea dorită.. 

Unii promit din obișnuință, pentru că acest cuvânt li se pare unul ca oricare altul și cred că a fost inventat tocmai pentru a fi folosit. Și-atunci.. de ce să nu îl rostească? 😀

Alții promit pentru a scăpa de acuzații, sau pentru a orienta atenția asupra altui subiect și a-l evita pe cel neplăcut… 

Dar.. sunt mulți care înțeleg că o promisiune nu conține neapărat verbul “a promite”, ci se formulează în așa fel încât capătă același sens. Poate chiar prin necuvinte? 

“Doar cu ochii şi cu un semn din cap faci adesea un jurământ mult mai solemn decât în faţa Curţii cu juri.” (Honore de Balzac) Read More

Râzând..

Happy My

Vrem să fim mereu tineri, să inspirăm pofta de viață, mulțumire și încredere în noi și ceea ce facem. Vrem să fim plăcuți, admirați, să surprindem întotdeauna și.. să lăsăm, dacă se poate, să planeze o umbră de mister asupra noastră, ca să părem mai interesanți. 😉 

Vrem să insuflăm pozitivism, să influențăm mentalități ce ni se par clișee învechite, să inspirăm forță, siguranță și entuziasm.

Dar uităm că avem puterea să facem toate acestea, și nu ne dăm seama la timp cât de repede și ușor este să abordăm viața într-o manieră pozitivă, schimbând nu doar mediul în care trăim, ci și pe noi înșine! 

De nenumărate ori o facem în mod natural, firesc, și ceilalți beneficiază o data cu noi de efectele “miraculoase” ale acestui așa-zis secret. 

De fapt, nu e deloc un secret; e ceva la îndemâna oricui, dacă știm să ne vrem binele, conștientizând importanța acestui mic “truc”: râsul!

Nu e nimic mai frumos, mai plăcut, mai molipsitor, mai atractiv și mai relaxant decât râsul!

Cercetătorii au descoperit că aproximativ 50% dintre oameni răspund unui râset râzând, pentru că entuziasmul unora îi bucură și pe ceilalți- indiferent dacă persoanele se cunosc dinainte sau sunt total străine!

Chiar dacă sunetul nu este întotdeuna atât de melodios cum am vrea (dimpotrivă, uneori este chiar iritant), și asta provoacă râsul celorlalți, îndepărtând stresul cotidian. 

Râzând, chiar pari mai tânăr, pentru că expresia feței se modifică instantaneu, mușchii relaxându-se.. Și cine nu vrea să vadă în jur fețe vesele, jucăușe și energizante? Read More

Mici bucurii

joy

Zilele de naștere sunt pentru mulți dintre noi momente deosebite, pe care le tratăm cu fast, sau doar sunt perioade clare de conștientizare a însemnătății fiecărei zile pe care o trăim…

Dar, oricât de mult le-am aștepta sau nu, un lucru e cert: sunt zile în care am vrea să ni se acorde o atenție specială, așa încât să simțim iubirea și afecțiunea celor care ocupă un loc aparte în inima noastră.

Sau, cel puțin, să nu fim ignorați! 😉

E frumos să simți multă energie pozitivă îndreptată către tine.. și normal că te simți mult mai bine atunci când atenția celorlalți te copleșește, chiar și numai pentru o zi. Așa ți se confirmă faptul că ești important pentru ceilalți, fie ei și în număr foarte mic.

Dacă ești norocos ca cei pe care îi consideri speciali să îți întoarcă această “favoare”, poți să spui că ai o viață plină de sens. Read More

Dor de viață..

 a memory

Nu pot să înțeleg cum ajung unii oameni să spună “nu mai vreau să trăiesc”, sau “dacă mâine aș dispărea, nu m-aș supăra”..

Oameni sănătoși, aflați în situații dificile, care, în culmea disperării sau dezamăgirii, au renunțat mental la visele și speranțele lor într-o viață mai bună. Oameni care au uitat să aprecieze frumosul din jur și nu mai pot observa darurile primite de la Dumnezeu, de care poate alții nu au avut parte..

Înțeleg însă că uneori tristețea e atât de apăsătoare, încât e greu să mai vezi esența vieții, pentru o vreme.. și că vederea ți se poate împăienjeni atât de tare, figurat vorbind, încât nu te mai poți concentra să găsești soluții. 

Dar viața este și va fi o continuă contradicție, care parcă vrea să ne uimească permanent: unii nu vor să mai trăiască, alții nu știu cum să facă să trăiască mai mult.

Unii se dau învinși prea devreme, alții luptă până la capăt, cu ultimele lor forțe, deși știu că tot la același final se ajunge.

Diferența majoră este felul cum se bucură sau nu de ceea ce au și pot face cu momentele sau anii pe care îi mai au la dispoziție. 

Din păcate, comparativ cu oamenii, animăluțele de companie nu pot vorbi despre durerile lor decât prin priviri sau modificări de atitudine și comportament. Ele încearcă să ne atragă atenția asupra schimbărilor intervenite, dar se poate uneori să fie prea târziu, ori ceva imposibil de stopat.

Ele vor în continuare să trăiască și să își iubească familia adoptivă; nici nu se gândesc la o alternativă. Și s-a dovedit clar că sunt inteligente, dar această variantă de a-și abandona stăpânii, fără să anunțe cumva, nu intră în categoria variantelor posibile, pentru ele.

Poate pentru că sunt atât de bune la suflet și prea fidele ca să ia în calcul câtuși de puțin acest aspect? Read More

Compasiune

co

“Dacă vrei ca cei din jurul tău să fie fericiţi, arată-le compasiunea ta. Dacă vrei ca tu să fii fericit, arată-ţi ţie compasiune.”- Dalai Lama

Cel puțin de câteva ori, de-a lungul vieții, ni se întâmplă să fim bolnavi.. Dar, mai presus de medicamente, vrem vorbe încurajatoare, susținere, înțelegere și înduioșare sinceră.

Pentru că ne place să ne simțim înțeleși, să vedem că celorlalți le pasă de noi și vor să ne alunge cumva durerea sau tristețea. 

Dar, din nefericire, sensibilitatea la durerea celuilalt se transformă deseori într-o prefăcătorie ce constă în vorbe, al caror sens este gol, pentru că nu îl susține expresia corporală și, mai ales, faptele.

Și, cu oricât de multe zâmbete am însoți acel mesaj frumos ambalat, inflexiunile vocii spun mai mult decât ai vrea să spui, și poate și mai mult decât ar vrea să audă acel om. 

Contrar dorinței de a primi prietenia celui supărat, sau de a îmbuna oarecum starea psihică și morală a sa, acela se afundă și mai mult în oceanul tristeții și păstrează o distanță din ce în ce mai mare.. Și nu întâmplător! 

Pentru că insensibilitatea celorlalți la durerile și problemele noastre doare..

Iar când adevărul plutește în aer și minciuna se luptă cu el, dilema creată provoacă o stare de confuzie care dezechilibrează și afundă durerea, în loc s-o îndepărteze.

Mai clar spus, când vorbele nu sunt însoțite de simțire,  goliciunea lor răsună.. Read More

Recunoștință

recunostinta

Suntem inteligenți, frumoși, și (credem noi) cu mult mai interesanți decât ceilalți. 🙂

Ne spunem și impunem punctul de vedere cu ușurință și spontaneitate. Credem că merităm să avem ce-i mai bun și să fim tratați frumos, pentru că e evident că ne diferențiem  drastic.

Dar uităm că mai sunt și alți oameni pe lume, cu mult mai inteligenți, mai frumoși, mai deosebiți decât noi, dar din puncte de vedere complet diferite. Și uităm să fim toleranți, să acceptăm diversitatea de opinii și adevăruri.

Uităm că fiecare dintre noi este unic și nu trebuie să-l desconsiderăm pe cel ce nu știe tot ceea ce știm noi. Cu toții avem lipsuri!

Creăm generații de oameni care, fie că vrem sau nu, ne vor depăși. Și nu ne este teamă de această transformare, chiar dacă suntem perfect conștienți de o oarecare “micime” ce ne va cuprinde, atunci când copiii noștri vor crește și vor fi mult mai rapizi în gândire și mai flexibili în utilizarea tehnologiilor mereu în schimbare.

Pentru că nu putem stopa evoluția și nu ar fi drept să cerem celorlalți să stea pe loc, ca să ne aștepte să fim egali.

Putem însă să cerem răbdare și înțelegere, dar mai ales ajutor. Read More

Apreciază-te!

site

A conștientiza cât de valoros ești și totuși a-ți păstra cumpătul și a rămâne modest- aceasta reprezintă cu adevărat arta de a te putea controla și de a te aprecia în aceeași măsură, așteptând răbdător până când ceilalți vor înțelege singuri cine ești și se vor purta în consecință.

Pentru că faptele tale vor vorbi pentru tine! 😉

Și totuși, mulți dintre noi ne integrăm în acea categorie a celor care se subestimează, deloc intenționat, deoarece nu avem încă acea înțelepciune de a ne fi proprii prieteni.

Așa că.. ne autosabotăm și acționăm ca și cum ne-am fi dușmani, îndreptându-ne spre ținte nedorite. Și nu e de mirare că ne simțim ca atunci când vântul bate cu putere exact din direcția spre care ne îndreptăm: orice pas înainte este împins puțin câte puțin, îngreunându-ni-se mersul…

Să te bucuri pentru fiecare victorie personală, oricât de neînsemnată ar părea în ochii scrutători ai celorlalți, să te recompensezi și încurajezi și mai ales să-ți ierți neputințele și rătăcirile, să îți îngrijești sufletul și mintea, tratându-le cu înțelegere și bunăvoință, este o dovadă de respect și iubire față de tine. 

Dar cum să știi asta, când nimeni nu ți-a spus că e firesc așa și nici nu a încercat vreun pic să te-ndemne s-o faci?

Sunt oameni care trăiesc în amorțire până la capăt, neputând să mai facă vreo mișcare, odată ce s-au obișnuit cu drumul lin. Lipsa de încurajare din partea celorlalți, în special a celor dragi lor, subaprecierea subtilă sau directă, cu scop precis sau doar din prea multă indiferență și plictis, toate acestea scad treptat puterea de a acționa și de a se lua în serios pe ei și faptele lor. 

Renunțarea se instalează frumos, în tronul ei celest, și nu vrea să mai plece, pentru că nimeni nu îi ține piept și nu îi cere clar și ferm să părăsească “încăperea”. De ce-ar pleca? E chiar comod așa, când nu trebuie să lupte cu nimeni și liniștea cuprinde întregul palat, chiar dacă pereții sunt reci și ecoul rasună.. Read More

Înfruntă-ți teama!

pozitivity

Deși poate e greu de crezut, cu toții avem temeri, oricât de stăpâni pe situație am părea.

Sunt însă oameni care ascund foarte bine acest clocot interior- și cred că îl pot ține sub control, datorită experienței, și o altă categorie care își acceptă în mod deschis vulnerabilitatea de moment și caută mereu soluții, apoi le pun în practică. 

Fiind într-o permanentă transformare, avem diferite motive de nemulțumire și vrem continuu să schimbăm ceva în viețile noastre.

Unii rămân, din păcate, numai cu dorința, pentru că frica de a acționa în vreun fel este atât de puternică încât îi paralizează, și acțiunile întârzie să apară. 

Ne e frică să vorbim în public, să comunicăm într-o limbă nouă, sau doar cu oameni noi, să experimentăm situații necunoscute de viață, să conducem mașina, să schimbăm jobul, să nu fim cumva subestimați sau chiar înșelați, să nu ne facem de rușine..

Ne e frică de singurătate, respingere, eșec, mersul la doctor, pierderea iubirii, de bătrânețe.. și chiar de succes! 

Urmarea acestor slăbiciuni este că acceptăm compromisuri care ne scad stima de sine, sau ajungem să ne complacem în situația creată chiar de noi, victimizându-ne, dând vina pe ceilalți pentru neîmplinirile noastre și crezând că este mult prea târziu ca să mai schimbăm ceva. 

Un mare neadevăr! Toate aceste gânduri negre sunt doar în mintea noastră, și colivia în care ne aflăm este una imaginară, făurită chiar de noi. 

Desigur că nimănui nu îi place să trăiască închis, să-și uite toate visele și dorințele, acceptând situația și considerând că trebuie să o “înfrunte”, resemnându-se. Și nici nu este aceasta soluția corectă. 

Pentru că, atâta timp cât teama există în mintea noastră, singura variantă existentă este de a se aprofunda, până în momentul când decizi să lupți cu ea.

Dacă ne gândim bine, teama persistă în noi, pe tot parcursul vieții; numai mobilul ei se schimbă continuu.

Pe măsură ce evoluăm, unele temeri dispar, lăsând loc altora.. Așadar, niciodată nu ne eliberăm complet, pentru că niciodată nu trebuie să stopăm dezvoltarea. Cu fiecare zi ce trece, căpătăm noi și noi experiențe, care ne tot modifică modul cum gândim și simțim. 

Ai să spui poate: “și atunci, ce folos să lupt atât?”.

Dacă vrei să te dezvolți și să experimentezi sentimentul de eliberare, autostimă și mulțumire de sine, să te transformi cum poate nici tu nu credeai că ești în stare s-o faci (dar ceilalți?! ), nu vei sta mult pe gânduri. Îți vei recunoaște slăbiciunea.. și o vei înfrunta. 

Vrei să îți îndeplinești visele? Atunci.. trebuie să experimentezi teama, pentru că fiecare schimbare aduce cu sine frica de nou. Este mai greu să trăiești toată viața cu acea neputință de a depăși teama, decât să lupți să o depășești. 

Teama de la început se poate transforma în timp în groază.. dacă nu acționezi.

Oricum, nu putem scăpa de teamă, atâta timp cât existăm. Putem însă să ne împrietenim cu ea, învățând să o tolerăm un timp, așa încât să ne ajute să ne ridicăm mereu, spre a ne depăși limitele.

Modul cum faci față temerilor determină reacțiile tale viitoare: vei fi puternic, sau te vei simți fără speranță, adânc rănit în propriul eu interior. 

De aceea, urmând sfatul pe care l-am primit citind o carte deosebită prin bogăția exemplelor, toate referitoare la acest subiect, și anume acela de a-ți asuma zilnic un nou risc, oricât de minor ar părea, te va ajuta să te simți mai bine, să dobândești putere interioară și să îți extinzi zona de comfort.

Depinde doar de noi, de fiecare dintre noi, cât de puternici vrem să devenim!

Când îți cunoști sistemele negative din gândire.. deja primul pas a fost făcut. Acestea îți mențin stagnarea, situație deloc favorabilă!

Și este datoria ta să scoți la suprafață propria putere interioară. În ritmul tău, dar să nu refuzi sau să negi faptul că ceva nu merge. 

Procesul schimbării ia timp și necesită consecvență, dar în momentul când realizezi că tu ești singurul responsabil de ceea ce accepți în viață, poți să spui că ai fost binecuvântat. Pentru că noi, oamenii, ne autosabotăm permanent, afirmând apoi cu tărie că nu e vina noastră. 

Învinuindu-i pe ceilalți, sau pe noi înșine, pentru trecutul sau prezentul nostru, uităm că viața e o continuă învățare, și tot ce se întamplă face parte din acest proces; important este să găsim calea și metodele de a depași durerea, pentru a atinge succesul. 

Responsabilitatea pentru viața noastră, cu tot ceea ce se întamplă în ea, este elementul cheie în găsirea fericirii. Este puterea care, de cele mai multe ori, ne lipsește, iar dacă analizăm pe rând toate domeniile vieții, putem descoperi că, de nenumărate ori, delegăm celorlalți responsabilitatea a ceea ce ni se întâmplă. Cu alte cuvinte, le dăm voie (fără a fi deloc forțați), să dețină controlul vieții noastre. 

 Este alegerea noastră dacă vrem să ne simțim mizerabil, umplându-ne mintea de îngrijorare și negativism, sau să privim pozitiv spre ziua de mâine, luând decizii care să ne ridice de la pământ. Iar apoi să mergem drept, având o țintă precisă, care să ne aducă satisfacție și mulțumire. 

Și tot alegerea noastră este dacă vrem să orbecăim prin întuneric, așteptând ca cineva să aprindă într-o bună zi lumina (s-ar putea să așteptăm mult timp!! :D), sau să căutăm singuri acea lumină, inventând-o  chiar, de va fi nevoie. Read More

Concordanțe

new

Întâlnirile cu oamenii din viața noastră par a fi deseori neînsemnate, însă această concepție se poate schimba radical, dupa ani și ani. De-abia atunci le înțelegi și descoperi sensul, ajungând în situația de a spune “ acum înteleg de ce..!”. 

Dacă am acorda atenția cuvenită fiecărei întâmplări și nu am mai fi atât de grăbiți să ajungem într-o destinație mereu necunoscută, precum actorii care își încheie rolul și se gândesc imediat la cât de incitant va fi următorul, poate am reuși în timp util să decodăm sensul fiecărei apariții, oricât de insignifiantă ar părea la prima vedere. 

Pentru că, fie că ți-e clar acum sau nu, fie că accepți acum această idee sau nu, în interiorul tău te-ai nascut cu capabilitatea de a înțelege neînțelesul și a pătrunde prin multe labirinturi, aparent foarte întortocheate.

Fiecare om este o posibilă oglindă a ta, un posibil sprijin (la nevoie), o mică lecție, sau un viitor întreg univers.. 🙂 Timpul ți-o va dovedi!

Privește oamenii cu care intri în contact și acordă-le cât mai multă atenție, așa încât să descifrezi sensul apariției lor în viața ta.

Pune-ți la timp întrebări, analizează ce e de analizat, și nu uita să treci la acțiune, fără să eziți a alege ce ți se potrivește ție și fără a ține cont de șușotelile celor din jur.

Inima știe cum să bată singură, așa că nu o subestima, dictându-i tu ritmul, că ea oricum va face tot ce știe mai bine! Read More

Din suflet, pentru suflet.

protection

„Întotdeauna fă bine. Asta îi va mulțumi pe câțiva și-i va surprinde pe restul.” – Mark Twain

Încă mai sunt oameni buni, sensibili la ceea ce se întâmplă celor din jurul lor. Și încă mai sunt unii care pot empatiza la durerea celorlalți, fie că distanța e mare sau mică. 

Dar, ca întotdeauna, orice lucru știut dar neaplicat, la fel ca orice voință nepusă în practică, nu ajută cu nimic și nu contribuie la bunăstarea cuiva. 

Sunt oameni cărora le lipsesc nu doar banii, ci hainele, încălțămintea, mâncarea, sau.. mai rău, un acoperiș deasupra capului și, cea mai de preț- sănătatea.

Sunt alte ființe la fel de puțin norocoase, care nu știu să își poarte singure de grijă și încearcă să ne atragă puțin atenția (animale mici și nevinovate, fără adăpost sau condiții minime de viață, dar capabile de multă iubire și devotament) , dar noi preferăm să ne vedem de ale noastre și să mergem mai departe.

Îi privim pe toți cu milă sau cu indignare, fără să încercăm să le aflăm povestea sau să ne implicăm cât de puțin a le alina durerea. 

Desigur că nu îi poți ajuta pe toți cei care sunt în nevoie! Ar însemna să dai tot ce ai și să le iei locul, ceea ce nu e de dorit.. 😉

Dar, cu puțin entuziasm și cu mult suflet, poți participa într-o oarece măsură la înfrumusețarea vieții câtorva oameni/animale, care îți vor mulțumi în gând pentru bunătatea ta.

Și, vrei să crezi sau nu, gândurile bune îndreptate către tine îți vor lumina calea și te vor ajuta să fii mai bun în ochii tai (în primul rând), contribuind așadar la creșterea stimei de sine. Read More

Culori și nonculori

alb.pur

În adolescență, de obicei, suntem tranșanți: lucrurile stau așa cum vrem noi sau nu vor fi deloc. Cale de mijloc nu există!

Credem că adevărul trebuie să fie absolut, iar când descoperim că nu e așa.. eliminăm definitiv din viața noastră persoana care ne dezamăgește (sau care a făcut ceva nepotrivit principiilor noastre).

Suntem plini de speranțe, curaj și vise, și privim încrezători spre viitor. Și poate că nu știm exact ce vrem de la viață, dar suntem siguri că vom obține, atunci când vom afla! 😉

Știm exact cum arată bărbatul sau femeia dorită, suntem hotărâți să impunem limite și să acceptăm doar ceea ce se potrivește exact așteptărilor noastre.

Trecem cu ușurință de la o prietenie la alta, convinși fiind că viața e lungă și avem timp să ne facem prieteni adevărați..

Considerăm că merităm atenție, respect și admirație, și ne propunem solemn să nu acceptăm niciun compromis din partea celor ce încalcă dorințele noastre.

Anii trec, și visele încep să dispară rând pe rând.

Iar noi ne străduim să ignorăm cât mai diplomatic cu putință acea voce interioară, care vrea să ne amintească mereu de planurile făcute.

Realitatea ne învăluie ușor, conturul perechii visate se evaporă, și mulți dintre noi acceptăm ce găsim, fără a mai ține seama de ceea ce am enumerat mai demult în lista noastră imaginară ca fiind necesar de bifat.

Voiam blond, dar nici brunetul nu-i prea rău, voiam facultate- dar nici liceul nu-i așa de ușor, voiam 2-3 copii (cel puțin).. dar unul devine suficient.

Voiam..  multe!! 🙂 Read More

După ani și ani

cunoastere

Viața ne desparte, viața ne apropie..

Anii ce ne sunt dați sunt plini de neprevăzut și, chiar dacă avem impresia că am încheiat un capitol și putem trece cu ușurință la următorul, descoperim că anumite expresii de fond nu au fost pe deplin înțelese și avem nevoie de răspunsuri.

Când ceva nu îți este clar și există o legătură între acțiunile prezente și trecute, oricât te-ai împotrivi să crezi că poți merge mai departe, fără să trebuiască a mai întoarce fila din urmă, realizezi că este imperios necesară o retrospectivă a faptelor.

Doar așa îți poți clarifica în minte evenimentele ce s-au întâmplat și vei putea să le înțelegi corect pe următoarele.

Deși vrei ca această claritate să se întămple cât mai repede cu putință (pentru că elanul nostru și setea de viață sunt mari, iar tinerețea și neliniștea vor dreptul la replică), te simți blocat de un “perete” rezistent și înalt, pe care e greu să îl escaladezi sau să îl spargi..

Așa că, vrei sau nu, trebuie să înveți să ai răbdare. Simți că tăcerea și avalanșa de întrebări încep să doară, dar totul se sedimentează ușor.

Începi să renunți la zbatere, pentru că loviturile de “perete” încep să doară și ele, și stabilești în mintea ta că, momentan, acea carte trebuie lăsată deoparte și începută alta. Cand va veni momentul, poate vei reuși să o continui sau chiar să o iei de la capăt, pentru că acum nu o vei înțelege oricum, nefiind pregătit..

Și, uite-așa, iei altă carte, dar “peretele” încă există.. Și trebuie să fii conștient că, până când nu vei putea să îl străbați cumva, poți să citești toată biblioteca.

Mintea îți va fi liberă, și totuși captivă! Pentru că o bibliotecă închisă nu îți dă posibilitatea să pui în practică ceea ce ai învățat.

Viața e presărată cu astfel de cărți pline de neînțelesuri, aranjate frumos în biblioteci spațioase, din care e greu să mai ieși o data ce le-ai străbătut coridoarele. Cineva s-a gândit să construiască acolo labirinturi cu pereți groși, dar setea ta de nou și cunoaștere erau prea mari, așa că nu le-ai dat importanță, la început.

Ai vrea să ieși să vezi soarele când vrei tu, dar trebuie să găsești drumul corect, sau să spargi multi pereți.

Fie că pereții sunt oameni sau relații în sine, fie că filele pline de expresii neînțelese sau neologisme de care nu ai auzit niciodată sunt reprezentate de acțiuni și reacții cel puțin bizare, continuă să citești oameni și gânduri, fără să crezi că ai ajuns la epuizare. Read More

Destrămarea orgoliilor

apusdesoare

“Orgoliul e buzduganul fricii”Ioan Gyuri Pascu, “În căutarea armoniei”

Nu e deloc ușor să recunoaștem când acționăm din orgoliu, și nu din alte motive, dar ne este destul de ușor să observăm la ceilalți când orgoliul pune stăpânire pe acțiunile lor. 😉

Se întâmplă astfel deoarece întotdeauna este mai ușor să vezi defectele altora, decât pe ale tale, lucru ușor de observat și înțeles, fără a fi nevoie de cercetări științifice. 🙂

Ar fi bine să ne amintim că o părere exagerat de bună despre noi și calitățile noastre poate provoca răni adânci nu numai în sufletul celor tratați necorespunzător, ci și în sufletul nostru.

Chiar dacă inițial considerăm că afirmațiile și deciziile noastre sunt cele potrivite, mai târziu putem descoperi că am îndepărtat oameni care nu ne erau indiferenți.

Și, tot din prea mult orgoliu, deseori nu ne putem retrage cuvintele, ori nu ne putem cere scuze și acționa într-o manieră firească. 

Fie că vrem să recunoaștem sau nu, orgoliul ne definește pe fiecare în parte, în proporții mereu diferite, oscilând înspre modestie, din când în când. 

El apare din nevoia oamenilor de a fi luați în serios, de a li se recunoaște “valorile”, de a le fi apreciate deciziile, sau chiar din neputința de a reacționa spontan și argumentat în fața criticilor, constructive sau nu.

Toate acestea îi determină pe unii oameni să reacționeze în mod penibil, chiar copilăresc, și să nu mai gândească rațional. 

Dacă ne-am putea distanța puțin de situație și am privi-o din exterior, obiectiv, poate am reuși să înțelegem motivele care determină ostilitatea comportamentului nostru, sau impulsivitatea, declanșate de acest flagel- orgoliu.

Este nevoie însă de o analiză profundă și sinceră pentru ă conștientiza adevărata realitate a consecințelor actelor pe care le desfașurăm, dar mai ales a factorilor ce le cauzează.

Și, din păcate, nu toți putem să acceptăm adevărul, nici chiar în forul nostru interior, dar în fața altora…! Read More

Fă-ți curaj!

renastere

Cum de le este atât de ușor florilor să revină la viață și chiar să înflorească în fiecare an?

Cât curaj trebuie să aibă ele, ca să înfrunte pericolul zilnic de a fi oricând distruse!?

Precum se știe, florile stau în ploaie, frig sau soare puternic, mai nimeni nu le îmbrățișează, și rareori încearcă cineva să le vorbească. Și, ca să fie totul și mai complicat, nu se pot mișca niciodată!

Cui să spună ce le deranjează, ce își doresc, sau cum se simt?

În timp, s-au obișnuit cu solitutidea și o consideră normalitate, chiar dacă, în adâncul lor, își doreau poate să le fie altfel viața. 🙂

Bunăoară, dacă un copil se gândește să le rupă, nu se pot opune. Trebuie să își accepte condiția și sfârșitul grabnic, deși sperau să fie duse cel puțin într-un loc cald, ca să aibă câteva amintiri frumoase.

De asemenea, dacă acel copil vrea imediat să le arunce, iarăși nu pot obiecta. Iar dacă uită de ele, alergând dupa minge sau fluturi, trebuie să fie înțelegătoare și tolerante. Cum altfel? 

Și cum să poată lupta pentru viața lor dacă nu se pot mișca sau exprima? 

Dar cu noi, oamenii, lucrurile stau complet diferit!

Ne putem deplasa singuri, putem comunica celorlalți gândurile noastre, sau ne putem împotrivi  atunci când nu concordăm în gândire sau fapte.

Putem alege să avem răbdare sau nu, dacă vrem să trăim unde ne-am născut sau nu, și.. desigur, putem alege să schimbăm aproape tot în jurul nostru.  

 Și, chiar dacă se întâmplă cumva să nu avem un loc cald, cel puțin putem merge să îl căutăm.. Există șansa să îl găsim! 😉

Putem cerceta locuri noi și ne putem muta dintr-un loc în altul, reușind cu ușurintă să ne adaptăm. Read More

Impreuna

samen2

De cate ori nu am rostit acest cuvant- “impreuna”!? Si de cat de multe ori nu ne-a stat pe buze sintagma- “imi doresc sa fim impreuna”!?..

Cu cine?  De fiecare data poate cu altcineva: mai bun, mai cald, mai intelept, mai tandru, mai frumos la suflet, mai dispus sa empatizeze, sau mai capabil sa priceapa conceptul de dragoste, in felul imaginat de noi.

Impreuna sa gasim solutii, impreuna sa alegem calea cea mai buna spre o schimbare pozitiva a noastra, impreuna la durere si bucurie.. atat fizic, cat si sufleteste si mental! ;)…  Asa ne-am spus mereu, uneori mai mult in gand decat faptic, sperand sa se si concretizeze dorinta noastra, asa incat sa nu mai fim nevoiti a porni la noi si noi cautari mentale, de multe ori constand numai in asteptari si iluzii desarte.. 

Dar.. cat de mult rezista acest “impreuna”, depinde numai de noi! Pentru ca fiecare este creat (plamadit) diferit si accepta transformarea atunci cand si cum crede el ca e mai bine.

Fac aceasta afirmatie deoarece, de obicei, dupa ce am gasit persoana care sa completeze puzzle-ul imaginat, apar momente cand unul simte nevoia de nou, iar celalalt trebuie sa proceseze la timp acest aspect, asa incat sa simta care este miscarea ce trebuie facuta, ca sa nu impiedice sau sa stagneze procesul.

Asadar, acest IMPREUNA  rezista atata timp cat ambele persoane implicate isi doresc aproape aceleasi lucruri si depun tot efortul pentru a mentine verticalitatea cuplului.

Fiind intr-o “nastere” continua, multi oameni nu au rabdare sa astepte ca celalalt sa inteleaga aceasta nevoie si sa o trateze ca atare: cu respect, intelegere si, mai ales, sa contribuie la bunul mers al lucrurilor, participand activ la aceasta schimbare.

Lipsa de rabdare a unuia dintre parteneri, sau.. deopotriva, depasirea limitei rabdarii celuilalt prin cerintele continue pe care le expunem, sunt factori care contribuie la destramarea acelui anterior mult ravnit “impreuna”, care devine doar o amintire naiva si fara fond.

A fi impreuna doar fizic, dar nu si mental sau sufleteste, nu este suficient pentru a pastra vitalitatea cuplului, care ajunge sa fie doar o forma, goala pe interior, alimentata atat cat sa nu moara, dar sa fie intr-o continua agonie. Read More

Când dragostea dispare

love?

“Iubirea trebuie învățată, încercată și experimentată… prima atingere nu reprezintă niciodată expresia ei desăvârșită…”- Octavian Paller

Relațiile încep aproape întotdeauna într-o notă optimistă, visătoare, enigmatică și motivantă; și, desigur, foarte revitalizantă! 🙂

Nimeni nu se gândește că, într-o zi, toate acestea se pot evapora, și vor fi înlocuite de nepăsare, inatractivitate, banalitate și maximum de tristețe posibilă.. 🙁

O să spui, probabil, că se poate și mai rău! Și răspunsul este că se poate: jigniri, amenințări sau chiar violență, reacții în urma cărora suferința este poate infinit mai mare.

În funcție de caracterul partenerilor, de gravitatea situației și respectul existent sau nu între cei doi, toate aceste atitudini și comportamente pot exista.. sau nu. 

În toate relațiile apar conflicte, declanșate de diferențe de opinie și de incapacitatea de a putea ajunge rapid la acea soluție viabilă, care să mulțumească ambele părți implicate. Sau.. ruptura poate avea la bază fisurarea gravă a sentimentelor și imposibilitatea “reparării” acestora.

Oricare ar fi motivul, ambele persoane implicate suferă transformări în planul psihic, durerea resfrângându-se asupra amândurora, în cantități greu de determinat.

Spunea un psiholog că am putea compara senzațiile trăite de cei doi ca fiind asemănătoare cu cele avute la moartea cuiva, pentru că, o dată cu relația, mor visele și speranțele, dar și obiceiurile devenite rutine zilnice (pe cât de plictisitoare, uneori, pe atât de vitale, în prima fază de după despărțire).

Dar ce simt cei doi în acele momente, când înțeleg că totul s-a spulberat, și care sunt reacțiile lor? Read More

Manifest pentru schimbare

manifest

“Orgoliul îngroapă fericirea.”- Valeria Mahok

Precum se știe, suntem unici!  Nu numai ca amprente și ADN, ci și ca mod de gândire și acțiune. Și totuși, avem foarte multe lucruri în comun, pe care, din nefericire, ne e greu să le exprimăm deschis.

Dar, pentru că sunt femeie, o să expun situația numai din punctul nostru de vedere, așteptând ca bărbații să își caute un reprezentant care să ma aprobe, combată, sau.. doar să își afirme punctul de vedere, la fel de deschis. 😉

Vrem relații armonioase, care constau în a fi întâmpinate cu zâmbetul pe buze, o infinită tandrețe, sex de calitate, plimbări relaxante și susținere morală, sau materială. Ori, cel puțin, să vedem că vă străduiți să fiți calzi și deschiși în comunicarea despre toate acestea. 

Vrem fidelitate, apreciere pentru ceea ce facem sau ceea ce intenționăm a face, fără niciun fel de îndoială sau reținere, pentru că, dacă ne ascultați cu adevărat, deja știți ce intenții avem. 

Vrem atenție și complimente, împletite cu fapte pline de sens, care să ne confirme așteptările.

Vrem să ni se ghicească gândurile și gusturile, dar preferăm să fim întrebate care sunt acelea, pentru a nu se face presupuneri eronate.

Vrem să ni se împlinească visele, și eventual partenerul să contribuie mult la acest fenomen, pentru a simți ca ne înțelege și prețuiește cu adevărat.

Vrem să fim tratate ca reali parteneri în lupta cu viața, nu ca și colaboratori “part time”, doar atunci când nu vă place să efectuați o anumită activitate. 

Vrem să vă cunoaștem gândurile, nu să facem continuu presupuneri, până când mintea începe să scoată scântei.

Vrem discuții frumoase, cu întrebări și răspunsuri pe aceeași notă, în care niciunul să nu trebuiască a se impune doar de dragul de a dovedi că e mai bun, ci amândoi să aibă posibilitatea de a-și spune părerea și gândurile vizavi de orice schimbare sau intenție referitoare la relație și tot ce o compune.

Vrem să ni se dea voie să fim noi înșine, fără niciun fel de temeri, iar dacă acest comportament deranjează, vrem să ni se spună aceasta în mod placut și bine argumentat.

Vrem să cerem și să ni se confirme așteptările, fără a trebui să repetăm de zeci și zeci de ori aceeași cerință. Iar dacă cerem prea mult, să ni se impună limite fără a se folosi cuvinte reci, sau ascuțite, expunându-se totodată motivele reale, nu cele inventate perfid, din veșnica teamă de a spune adevărul.

Vrem să nu fim tratate precum niște copii fără prea multă minte, care nu s-ar pricepe la nimic, și trebuie mereu protejați și feriți a cunoaște noul. Sau, mai grav, să nu ni se explice nimic, pentru că “are cine să facă totul”, deci nu e nevoie să știm orice amănunt legat de conturi, parole, oameni și etape efectuate pentru bunul curs al vieții noastre.

Vrem să nu ni se ascundă adevărul, doar din așa-zisa dorință de protecție de care au nevoie femeile. 😀

Vrem să fim luate în serios atunci când ne expunem nemulțumirile, pentru că avem și noi limita noastră de răbdare.

Vrem vorbe frumoase, spuse din inimă, nu replici din filme siropoase, care să ne “aburească” mintea și astfel să va desconsiderăm, în loc să vă apreciem. 

Vrem să scoateți la suprafață copilul din voi, dar cu masură, pentru că, mai presus de orice, vrem copii cu voi, care să ne împlinească dorința de a deveni mame. 

Vrem ca, atunci când ajungeți să deveniți tați, să nu uitați că noi dorim, mai mult decât orice, să fim în continuare iubite, ceea ce înseamnă ca voi să nu uitați să fiți iubiții noștri.

Cele două “funcții” nu se reduc una pe cealaltă! Ba chiar pot conviețui frumos împreună, și veți fi mult respectați pentru aceasta. 😉 Read More

Dorințe arzătoare

I wish

Cum e obiceiul, la cumpăna dintre ani ți-ai pus o dorința. Sau.. mai multe?? 🙂

Desigur că sunt secrete și nici nu vreau să mi le dezvălui, dar dacă a fost greu să alegi din mulțimea de vise, sau erai prea prins cu ciocnitul paharelor și.. urările prietenilor te-au “bruiat” puțin, încât nu te-ai putut concentra :D, nu dispera: înca poți să îți faci planuri.

Sau putem, iarași, să facem împreună o listă cu dorințe (așa cum facem Moșului, sperând ca el să poată îndeplini cel puțin una).

Numai că acum, această misune de îndeplinire ne este “rezervată” nouă, pentru că ne iubim și ne considerăm capabili a ști ce ne poate aduce fericirea.

Visele, se știe prea bine, devin realitate doar dacă depui efort ca să le îndeplinești. Deși când eram mici aveam cu totul altă concepție, acum înțelegem perfect cum se conturează acestea: planifici, și apoi acționezi.

Așteptând zâmbitori și plini de speranță, dar nefăcând nimic, nu reușim decât să ne transformăm în incurabili visători, iar apoi în veritabile eșecuri :D, ceea ce nu cred că își dorește nimeni.

Lista pe care vreau să o alcătuiesc, urmând ca voi să bifați sau să adăugați (ori să eliminați, după caz) alte elemente care vi se potrivesc, este una cu dorințe concretizate în acțiuni pe care vreau să le îndeplinesc în anul 2014, pentru a-mi îmbunătăți viața.

Pe unele dintre ele urmează doar să le continui, pentru a se transforma în automatisme, iar pe altele vreau să le optimizez, pentru că în anul anterior nu am fost suficient de consecventă. (Da, știu, nu sunt perfectă!..) 🙂

Să trecem la treabă! Read More

Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers:

Skip to toolbar