Înfruntă-ți teama!

pozitivity

Deși poate e greu de crezut, cu toții avem temeri, oricât de stăpâni pe situație am părea.

Sunt însă oameni care ascund foarte bine acest clocot interior- și cred că îl pot ține sub control, datorită experienței, și o altă categorie care își acceptă în mod deschis vulnerabilitatea de moment și caută mereu soluții, apoi le pun în practică. 

Fiind într-o permanentă transformare, avem diferite motive de nemulțumire și vrem continuu să schimbăm ceva în viețile noastre.

Unii rămân, din păcate, numai cu dorința, pentru că frica de a acționa în vreun fel este atât de puternică încât îi paralizează, și acțiunile întârzie să apară. 

Ne e frică să vorbim în public, să comunicăm într-o limbă nouă, sau doar cu oameni noi, să experimentăm situații necunoscute de viață, să conducem mașina, să schimbăm jobul, să nu fim cumva subestimați sau chiar înșelați, să nu ne facem de rușine..

Ne e frică de singurătate, respingere, eșec, mersul la doctor, pierderea iubirii, de bătrânețe.. și chiar de succes! 

Urmarea acestor slăbiciuni este că acceptăm compromisuri care ne scad stima de sine, sau ajungem să ne complacem în situația creată chiar de noi, victimizându-ne, dând vina pe ceilalți pentru neîmplinirile noastre și crezând că este mult prea târziu ca să mai schimbăm ceva. 

Un mare neadevăr! Toate aceste gânduri negre sunt doar în mintea noastră, și colivia în care ne aflăm este una imaginară, făurită chiar de noi. 

Desigur că nimănui nu îi place să trăiască închis, să-și uite toate visele și dorințele, acceptând situația și considerând că trebuie să o “înfrunte”, resemnându-se. Și nici nu este aceasta soluția corectă. 

Pentru că, atâta timp cât teama există în mintea noastră, singura variantă existentă este de a se aprofunda, până în momentul când decizi să lupți cu ea.

Dacă ne gândim bine, teama persistă în noi, pe tot parcursul vieții; numai mobilul ei se schimbă continuu.

Pe măsură ce evoluăm, unele temeri dispar, lăsând loc altora.. Așadar, niciodată nu ne eliberăm complet, pentru că niciodată nu trebuie să stopăm dezvoltarea. Cu fiecare zi ce trece, căpătăm noi și noi experiențe, care ne tot modifică modul cum gândim și simțim. 

Ai să spui poate: “și atunci, ce folos să lupt atât?”.

Dacă vrei să te dezvolți și să experimentezi sentimentul de eliberare, autostimă și mulțumire de sine, să te transformi cum poate nici tu nu credeai că ești în stare s-o faci (dar ceilalți?! ), nu vei sta mult pe gânduri. Îți vei recunoaște slăbiciunea.. și o vei înfrunta. 

Vrei să îți îndeplinești visele? Atunci.. trebuie să experimentezi teama, pentru că fiecare schimbare aduce cu sine frica de nou. Este mai greu să trăiești toată viața cu acea neputință de a depăși teama, decât să lupți să o depășești. 

Teama de la început se poate transforma în timp în groază.. dacă nu acționezi.

Oricum, nu putem scăpa de teamă, atâta timp cât existăm. Putem însă să ne împrietenim cu ea, învățând să o tolerăm un timp, așa încât să ne ajute să ne ridicăm mereu, spre a ne depăși limitele.

Modul cum faci față temerilor determină reacțiile tale viitoare: vei fi puternic, sau te vei simți fără speranță, adânc rănit în propriul eu interior. 

De aceea, urmând sfatul pe care l-am primit citind o carte deosebită prin bogăția exemplelor, toate referitoare la acest subiect, și anume acela de a-ți asuma zilnic un nou risc, oricât de minor ar părea, te va ajuta să te simți mai bine, să dobândești putere interioară și să îți extinzi zona de comfort.

Depinde doar de noi, de fiecare dintre noi, cât de puternici vrem să devenim!

Când îți cunoști sistemele negative din gândire.. deja primul pas a fost făcut. Acestea îți mențin stagnarea, situație deloc favorabilă!

Și este datoria ta să scoți la suprafață propria putere interioară. În ritmul tău, dar să nu refuzi sau să negi faptul că ceva nu merge. 

Procesul schimbării ia timp și necesită consecvență, dar în momentul când realizezi că tu ești singurul responsabil de ceea ce accepți în viață, poți să spui că ai fost binecuvântat. Pentru că noi, oamenii, ne autosabotăm permanent, afirmând apoi cu tărie că nu e vina noastră. 

Învinuindu-i pe ceilalți, sau pe noi înșine, pentru trecutul sau prezentul nostru, uităm că viața e o continuă învățare, și tot ce se întamplă face parte din acest proces; important este să găsim calea și metodele de a depași durerea, pentru a atinge succesul. 

Responsabilitatea pentru viața noastră, cu tot ceea ce se întamplă în ea, este elementul cheie în găsirea fericirii. Este puterea care, de cele mai multe ori, ne lipsește, iar dacă analizăm pe rând toate domeniile vieții, putem descoperi că, de nenumărate ori, delegăm celorlalți responsabilitatea a ceea ce ni se întâmplă. Cu alte cuvinte, le dăm voie (fără a fi deloc forțați), să dețină controlul vieții noastre. 

 Este alegerea noastră dacă vrem să ne simțim mizerabil, umplându-ne mintea de îngrijorare și negativism, sau să privim pozitiv spre ziua de mâine, luând decizii care să ne ridice de la pământ. Iar apoi să mergem drept, având o țintă precisă, care să ne aducă satisfacție și mulțumire. 

Și tot alegerea noastră este dacă vrem să orbecăim prin întuneric, așteptând ca cineva să aprindă într-o bună zi lumina (s-ar putea să așteptăm mult timp!! :D), sau să căutăm singuri acea lumină, inventând-o  chiar, de va fi nevoie.

În orice situație ne-am afla, orice stare am avea, întotdeauna există o alternativă, dacă nu încetăm să sperăm și să căutăm. Important este să începem și să exersăm această atitudine până când va deveni din ce în ce mai mult un mod de viață. 

Și, cel mai important, alege ceea ce contribuie cel mai mult la dezvoltarea ta! Gândurile negative nu fac altceva decât să îți înlăture puterea, paralizând acțiunea.

Pentru a le elimina, trebuie să înțelegi că e nevoie de multă voință și determinare. Și, de multe ori, de un mentor bun.

Ce-ar fi să începi cu cartea de care ți-am povestit că m-a impresionat foarte mult, și care sunt convinsă că îți va fi un îndrumar de încredere? Vă veți împrieteni ușor, așa cum mi s-a întâmplat mie! 😉

Mult succes!

“Feel the Fear.. and Do It Anway! – Susan Jeffers –

*****

Yes, there is pain in our own lives. We all experience loss and disappointment. No one is immune. And real positive thinking allows the tears to flow, always knowing we will get to the other side of the pain and live a beautiful and productive life.

Yes, there is pain in the world . . . and real positive thinking allows the tears to flow for the world as well. Starvation exists. Racism exists. War exists. Environmental problems exist. And on it goes. Let the tears flow, and then get involved! Approach your involvement with the positive sense that something can be done, even if the answer is not readily seen. Denial creates in-activity . . . and so does hopelessness. 

No one is immune to pain, and it shouldn’t be denied when it exists. The key is to know that you can lead a productive and meaningful life no matter what the external circumstances are. What positive thinking does is offer a power boost to help you handle whatever life gives you.” – Susan Jeffers

Comments

comments

This entry was posted in carte, cunoastere interioara, motivatie, psihologie practica on by .

About Simona Gîrbea

Nascuta la 19 septembrie 1976, in localitatea Starchiojd, judetul Prahova. Am absovit Liceul Pedagogic din Ploiesti, promotia 1995 si..am profesat la inceput ca educatoare, iar mai tarziu ca institutor I, avand gradul didactic II. Licentiata in comunicare si relatii publice, promotia 2007( Facultatea de Litere, Bucuresti). Indragostita de domeniul psihologie, disciplina studiata atat in liceu cat si in facultate, dar si de comunicarea eficienta dintre oameni, in ultima perioada am devenit din ce in ce mai preocupata de stapanirea unor cunostinte mult mai vaste in aceste doua domenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *