A conștientiza cât de valoros ești și totuși a-ți păstra cumpătul și a rămâne modest- aceasta reprezintă cu adevărat arta de a te putea controla și de a te aprecia în aceeași măsură, așteptând răbdător până când ceilalți vor înțelege singuri cine ești și se vor purta în consecință.
Pentru că faptele tale vor vorbi pentru tine! 😉
Și totuși, mulți dintre noi ne integrăm în acea categorie a celor care se subestimează, deloc intenționat, deoarece nu avem încă acea înțelepciune de a ne fi proprii prieteni.
Așa că.. ne autosabotăm și acționăm ca și cum ne-am fi dușmani, îndreptându-ne spre ținte nedorite. Și nu e de mirare că ne simțim ca atunci când vântul bate cu putere exact din direcția spre care ne îndreptăm: orice pas înainte este împins puțin câte puțin, îngreunându-ni-se mersul…
Să te bucuri pentru fiecare victorie personală, oricât de neînsemnată ar părea în ochii scrutători ai celorlalți, să te recompensezi și încurajezi și mai ales să-ți ierți neputințele și rătăcirile, să îți îngrijești sufletul și mintea, tratându-le cu înțelegere și bunăvoință, este o dovadă de respect și iubire față de tine.
Dar cum să știi asta, când nimeni nu ți-a spus că e firesc așa și nici nu a încercat vreun pic să te-ndemne s-o faci?
Sunt oameni care trăiesc în amorțire până la capăt, neputând să mai facă vreo mișcare, odată ce s-au obișnuit cu drumul lin. Lipsa de încurajare din partea celorlalți, în special a celor dragi lor, subaprecierea subtilă sau directă, cu scop precis sau doar din prea multă indiferență și plictis, toate acestea scad treptat puterea de a acționa și de a se lua în serios pe ei și faptele lor.
Renunțarea se instalează frumos, în tronul ei celest, și nu vrea să mai plece, pentru că nimeni nu îi ține piept și nu îi cere clar și ferm să părăsească “încăperea”. De ce-ar pleca? E chiar comod așa, când nu trebuie să lupte cu nimeni și liniștea cuprinde întregul palat, chiar dacă pereții sunt reci și ecoul rasună..
Poate că ceilalți sunt orbi sau răi, indiferenți și la suflet goi :D, dar nu e un motiv suficient de puternic încât să uiți de tine. A lăsa totul să se petreacă la întâmplare, fără ca tu să deții niciun control, e o slăbiciune care te va costa scump.
Ei doar vor sta pe margine și îți vor spune că nu e vina lor, ci alegerea ta..
Pentru că totul pornește din sufletul tău- atât veselia, cât și tristețea. Și felul cum îți “permiți” să reacționezi, răspunzând celor ce se întâmplă în viața ta, determină acțiunile ce urmează a se desfașura.
Vei fi trist mereu și demn de milă, vei primi milă!
Vei fi neîncrezător și speriat, vei primi neîncredere și se vor feri și ceilalți.. să ia prea mult contact cu tine! 😉
Vei crede că lumea e rea și hapsână.. vei vedea doar răutatea din jur, și vei minimaliza frumusețea vieții!
Dacă vrei să ieși din anonimat, se știe prea bine că trebuie să faci ceva diferit. Și fiecare dintre noi deținem o calitate specială, pe care o cunoaștem deja sau încă nu am reușit să o descoperim, preocupați fiind a ne plânge de milă că viața e amară și fără prea mult sens.
Întreabă-te: ce ți-ar plăcea să faci dacă nu ar exista toate piedicile, vizibile sau imaginare? Și ce ți se pare frumos sau îmbucurător în ceea ce faci? Cu siguranță sunt o mulțime de lucruri și acțiuni, dar nu le conștientizezi încă valoarea, pentru că nu ai exersat aprecierea de sine.
Fără a fi deloc copilăresc, ci chiar interesant și mobilizator, poți exersa varianta de a nota singur- zilnic, evenimentele, întâmplările, emoțiile tale pozitive, așa încât să le vizualizezi clar, palpabil, pentru că memoria noastră este de multe ori de scurtă durată și.. mintea se “golește” din când în când, nevoită a face loc noului.
Pentru cei care nu au mai auzit de ideea “borcanului fericirii” (precizez că nu eu am “inventat-o!”), sau cei care au auzit despre asta dar au luat-o drept o idee naivă și în consecință doar un motiv de amuzament, voi explica în ce constă acest “joc matur”, considerat un minunat “refresh”, pentru cei din a doua categorie:
Se ia un borcan, se ambalează frumos (cu inimioare, floricele, etc.. eventual fundiță 🙂 ), și se introduc în el hartiuțe mici, pe care se scriu toate realizările deosebite, care îți aduc satisfacție și bucurie, chiar dacă par copilărești, în ochii celorlalți…
Biletelele pot fi diferit colorate, tocmai pentru a înveseli aspectul borcanului; bineînțeles că e nevoie de consecvență și pentru aceasta trebuie așezat într-un loc vizibil.
Deoarece și noi suntem copii, la suflet, și nu e deloc ridicol să zâmbești, să te bucuri și să te mândrești cu ceea ce reușești să faci, mai ales că acest borcan este făcut pentru tine, nu ca să îl arăți întregii planete..
(Frumos ar fi să antrenăm și copiii să împrumute ideea aceasta, deoarece e mult mai eficient ca procesul să înceapă de la vârste fragede, încât să fie suficient timp să se sedimenteze acest “concept”.)
Menirea acestui așa-zis ritual zilnic este de a înțelege ce te bucură cu adevărat și, mai ales, de a fi cât mai conștient că viața e plină de bucurii! Numai că, de multe ori, în special în momentele de cădere, ne amintim doar de ceea ce ne scufundă în neant..
În decursul unui an de zile s-ar putea ca un borcănel să nu fie suficient 🙂 … și nu trebuie să îți faci griji că vei avea mai multe borcănele cu bilețele decât cu murături :D, ci să fii încântat că la sfârșitul anului vei răsturna “cutiuța cu amintiri” și sufletul ți se va umple de bucurie, apreciere și determinare..
Vei crește în proprii ochi și te vei respecta pentru toate eforturile depuse de-a lungul unui an, pentru curajul de a-ți depăși temerile, de a aprecia frumusețea vieții și a merge mai departe..
“Tot ceea ce ţi se întâmplă este o oglindire a ceea ce crezi despre tine. Nu putem atrage mai mult decât credem că valorăm” ~Iyanla Vanzant
