RealDreams Simona´s blog- psihologie practica, cunoastere interioara, dezvoltare personala

Zâmbește din suflet!

“Smile, it is the key that fits the lock of everybody’s heart.” — Anthony J. D’Angelo

De fiecare dată când postez la profilul de WhatsApp o poză în care sunt serioasă și nu zâmbesc, prietenii îmi scriu și își arată îngrijorarea.

‘Sunt tot eu!’, le spun, dar ei mă întreabă mereu dacă s-a întâmplat ceva.

Oare își fac griji pentru că sunt obișnuiți să mă vadă zâmbind și fața mea serioasă iese din tiparul obișnuit, sau doar pentru că au nevoie de cineva care să le lumineze ziua? 🙂

Realistic vorbind, un om care ne zâmbeste pare a fi mult mai prietenos și mai ușor abordabil, inspiră mai multă încredere și bucurie de viață, iar fața lui este mult mai frumoasă și plăcută la vedere. Mai mult decât atât, prezența zâmbetului dă senzația de accesibilitate, lucru din păcate nu întotdeauna corect înțeles.

Ce se întâmplă daca zâmbești rar și afișezi doar seriozitate? Crezi că vei inspira mai multă încredere în tine, mai multă stimă de sine sau chiar mister? Se poate!

Dar în final, frumusețea stă în ochii privitorului și oricât de mult ai încerca să afișezi ceva, tot faptele și felul cum te vei comporta în diferite situații vor demonstra cine ești.

Cuvintele alese de tine vor avea o rezonanță anume pentru fiecare om în parte, hainele tale vor fi puse în valoare de modul cum le vei purta, și atitudinea ta fizică și morală vor conta mai mult decât zâmbetul tău.

Dar acest amalgam va crea o rezonanță anume în mentalul fiecărui om, pe care nu o poți tu controla, oricât de mult ai încerca. Oamenii își schimbă deseori opiniile și dispoziția lor generală poate influența gândurile despre tine.

Așadar, zâmbește când și dacă asta-ți face ție bine!

Fii conștient însă că o față posomorâtă sau serioasă e mai puțin agreabilă și pare mai greu abordabilă.

Un zâmbet nu numai că deschide uși, dar te și înfrumusețează și îți imbunătățește dispoziția, relaxându-te.

Eu zâmbesc pentru că mă bucur de viață și mai ales pentru că mă plac mai mult zâmbind.

Dar a posta o poză în care par serioasă este ca un experiment și chiar mă distrează reacțiile celorlalți.

E draguț să vezi că oamenilor le pasă, chiar și dacă o fac doar pentru că vor o rază de lumină la ei în “casă”! Poate că au într-adevăr nevoie de asta și eu nu pot decât să mă bucur că i-am ajutat să își îmbunătățească dispoziția.

“Be the reason someone smiles. Be the reason someone feels loved and believes in the goodness in people.” 

― Roy T. Bennett, The Light in the Heart

 

 

Povestea picioarelor iubite si drăgălășite

Probabil te întrebi oare ce m-a apucat să imi postez picioarele și te gândești că sunt ridicolă.

Și crede-mă, te înțeleg.. Cine are nevoie să mă vadă desculță? Poate doar cei care au un fetiș de genul ăsta, iar eu vreau să îi incurajez?! Te înșeli, iar mie nu prea-mi place să exagerez!

Dar pot declara în mod deschis că ÎMI IUBESC foarte mult picioarele!! Mi le îngrijesc zilnic, le dau cu cremă sau le masez cu ulei de masaj înainte de culcare. Și desigur că oja sau gelul de unghii nu lipsesc din dotare!

ADOR să le privesc și zilnic mi le admir! Iar dacă ție asta-ți sună a declarație narcisistă, crede-mă, chiar deloc nu mă ‘mișcă’!

Tocmai de-aceea, ca și tu să mă-nțelegi mai bine, și pentru ca povestea mea nebuloasă să se termine cu bine, am decis să ți-o spun azi, în cuvinte puțintel rimate și ușor zăpăcite!!

Asadar, pe scurt zis, amândouă picioarele mele au fost mai demult chinuite și de-aceea sunt acum nespus de drăgălășite!

Când aveam vreo 20 de ani, cineva a vărsat cafea clocotită pe piciorul meu drept. A fost din greșeală, așa că o muștruluială pe cinste ar fi sunat nedrept!

Dar rana a fost adâncă și durerea la fel. De-aceea, trei săptămâni nu am mai putut deloc merge cu el!

Peste 2 ani povestea s-a repetat, urmând la rând piciorul stâng. De data asta, ‘m-am ars’ cu apă clocotită, dar vina și neatenția imi aparțin pe deplin; la fel și durerea ce am simțit-o din plin!!

Iarăși au urmat săptămâni de chin, nopți nedormite, mult plâns și neputință; și desigur, CĂINȚĂ! pentru a mea neatenție, care poate a fost un semnal major, pe care eu am decis intenționat, în modul meu caracteristic rebel, să-l ignor.

Bineînțeles că și părinții au strâns din dinți și fiecare a reacționat cum s-a priceput mai bine, dar durerea fizică a rămas, desigur, doar la mine.

Am avut totuși un înger păzitor, care m-a pansat zi de zi timp de câteva săptămâni cu foarte multă grijă și m-a încurajat mereu, convingându-mă că se va vindeca în timp, ușor, rana ce arăta îngrozitor..

Dar oare ce gândeam eu? Nu mă interesa absolut deloc dacă va rămâne vreo cicatrice. Voiam doar ca rana dureroasă să se vindece! Pentru că, se știe prea bine, astfel de răni se pot infecta ușor, cu un efect devastator. Pentru mine însă numai durerea era singurul lucru copleșitor!

Și totuși, trebuie să recunosc, eu sunt un caz foarte fericit. Rănile s-au vindecat, chiar mai bine decât mi-am închipuit!! De aceea acum simt bucurie pe deplin, dar și o infinită recunoștință pentru un așa act DIVIN, pentru care din suflet mă închin!

Aveam să îmi ascund piciorul sub rochia albă de mireasă pe care urma să o aleg în curând. Dar acesta era un secret încă, pe care promisesem în mod absolut ridicol să-l păstrez pentru o vreme. Tremurând de atâta nerăbdare, bucuria ascunsă a ieșit la suprafață- nu e de mirare! ca o premoniție că ceva era nefiresc. Pentru că o așa bucurie nu trebuie nicidecum ascunsă, dacă totul e sincer și se întâmplă absolut firesc.

Peste ani, deși rănile s-au vindecat, cicatricele, fie ele chiar greu sesizabile, sunt martorii fără voce ai durerii tale. Și-ncep dintr-o data, cumva, inexplicabil, să îți fie dragi; și într-o bună zi incepi să te bucuri să le vezi, chiar dacă îți amintesc de agonia vieții tale!

Când știi ce înseamnă durerea produsă de arsură, nu poți să nu fii plin de compasiune când vezi sau chiar și doar auzi de cineva aflat în aceeași postură! Așadar, recunosc, am plâns zile în șir aflând ce s-a-ntâmplat la Colectiv!! și am simțit în suflet o așa durere acută și dură de parcă aveam eu o nouă arsură!

Din aceste două experiențe am învățat importanța răbdării și magia compasiunii, dar și acceptarea situației care nu poate fi schimbată. Pentru că uneori ne aflăm în locul și momentul nepotrivit și lucrurile pot scăpa de sub control și, din nefericire, nu orice acțiune viitoare poate fi anticipată.

Am învățat totodată că avem nevoie de ajutorul celorlalți, care au știința și priceperea necesare, dar și că rănile și durerea pot fi, din fericire, trecătoare!

Dar cum suferința este ceva natural, parte a existenței noastre, prezența ei ne învață cu siguranță să fim mai toleranți în fața adversităților vieții și desigur mai empatici la suferința celorlalți.

Suferința ne transformă și ne determină a adopta o atitudine de înțelegere și acceptare. Pentru că, fără a avea un oarece grad de toleranță față de suferință, aceasta ar putea părea eternă, devenind o continuă lamentare și sursă de autovictimizare.

Durerea poate fi atât o lecție despre tine și corpul tău, cât și una despre ceilalți. Felul cum reacționează ei la durerea ta te va ajuta. Îi vei cunoaște mult mai bine, la nivel emoțional, și vei ști pe cine te poți baza sau poate chiar ce prietenie vei mai accepta în viața ta.

“Nimeni nu se apropie de Conștiință fără Durere”- C.G.Jung

https://www.youtube.com/watch?v=KxVrbCMflN0

 

 

 

Dilema

“Our dilemma is that we hate change and love it at the same time; what we really want is for things to remain the same but get better.”

Sydney J. Harris

“The essential dilemma of my life is between my deep desire to belong and my suspicion of belonging.”

Jhumpa Lahiri

***

Suntem puși deseori în situații neașteptate și deloc vreodată imaginate. Și desigur că avem contribuția noastră la acel fapt, aportul ne aparține cumva, într-o anumită măsură.

Fie că am mers într-un loc anume, am participat  la o convorbire, am răspuns unei invitații, am acceptat o atingere ori am ignorat un detaliu care mai târziu s-a dovedit extrem de important, oricare ar fi situația, reacția noastră a însemnat IMPLICARE.

Prin urmare, suntem participanți activi, iar efectul vine pentru că acel eveniment are cumva tangență cu ceva pentru care suntem și noi responsabili.

În momentul când simțim inconfortul, avem nevoie de timp ca să îi înțelegem bine sensul și cauza.

Și este foarte firesc să vrem a ne elibera de ceva care ne întristează sau ne macină sufletul, la fel cum e foarte firesc să ne iubim pe noi înșine și să alegem binele nostru!

Căutările unei soluții încep, la nivel mental. Pașii se fac mai rapid sau mai lent, dar ușor-ușor valul de ceață se înlătură și clarificarea ne dă voie să vedem adevărul gol-goluț.

Acceptarea unei situații noi necesită timp, dar numai așa putem ajunge să luăm o decizie care să readucă echilibrul și liniștea.

Oricare ar fi motivul pentru care ai ajuns în această dificultate, trebuie să iei o decizie eliberatoare.

Prin urmare, vei alege una dintre cele două alternative. Pentru că doar așa te vei putea reinventa, dându-ți voie să renaști.

***

“Dilema criticului: sau ofensez autorul spunându-i adevărul, sau îl mint și mă umilesc pe mine însumi.”- Samuel Johnson

Un puzzle numit Viață

“Finding your style is like putting puzzle pieces together.”- Lara Spencer

Nimic nu e mai plăcut decât să faci ceea ce te bucură, fără a simți că te forțezi în niciun fel, pur și simplu doar fiind tu însuți. Atunci când totul vine firesc, de la sine, senzația de greu nu există și toată acțiunea pare o continuare a ființei tale.

Poate sună puțin poetic și mult prea idealist pentru tine, dar cum ar fi dacă chiar ai simți asta zi de zi?

Ar însemna că planetele ‘s-au aliniat’, în sfârșit, totul căpătând sens, la fel ca atunci când piesele de puzzle se potrivesc perfect.

Dacă ești iubitor de puzzle, e firesc să fii atras de el, ca de un magnet.

Senzația de mulțumire și beatitudine te acaparează imediat ce ai răsturnat puzzle-ul pe masă!

Ești foarte conștient că totul este (sau pare a fi) doar un joc, dar te lași dus de emoție și dorință și vrei să continui, să cauți și desigur să găsești piesa următoare, pentru a ți se revela imaginea în toată grandoarea ei, dar și pentru a-ți dovedi iscusința, agerimea sau puterea de a duce ceva la bun sfârșit.

Cauți și nu ai niciun gând de renunțare, pentru că ai siguranța că piesa necesară există și tu ai capabilitatea de a o găsi!

Nu contează că la final piesele vor fi demontate! Vrei să trăiești toate senzațiile drumului parcurs și nu te poți desprinde cu ușurință de PUZZLE.

Ești prins în mrejele lui, te bucuri ca un copil, trăiești intens momentul și vrei să îl asamblezi cu orice preț, pentru că tot acest proces îți place și te entuziasmează.

Nu va conta dacă vei fi rapid sau dacă nimeni nu te va vedea pentru a fi impresionat de iscusința ta; pentru că îți place ceea ce faci și nu ai nevoie de spectatori, care să confirme valoarea ta!

Vrei doar să te bucuri de etapele căutării pieselor, ca să ai senzația împlinirii finale, dar mai ales pentru frumusețea descoperirii fiecărei bucăți lipsă.

Drumul parcurs de la răsturnarea pieselor pe masă până la aranjarea piesei finale va fi o curgere fluentă de energie interioară pe care tu o vei simți intens și o vei înțelege, care te va pătrunde în toată ființa și te va umple de satisfacție și euforie.

Uneori, dacă ai ales un puzzle complex, cu multe piese sau poate cu detalii complicat de înțeles, vei mai lua câte o pauză, dar te vei reîntoarce oricum în curând ca să-ți continui căutarea.

La fel este și atunci când faci ceva cu plăcere. Efortul există, dar tu nu îl simți ca fiind o povară, ci dimpotrivă.

E cel mai bun mod de relaxare, dar și o necesară provocare.

Este extazul tău interior!

Te vei auto-descoperi și vei deveni.

******

“Every day is a sort of a jigsaw puzzle. You have to make sure that you’re putting the most important things first.”-

“Each one of us fulfils a piece of a large puzzle.”

– Eric Mc Cormack

În căutarea Scopului- pierdut sau neavut

“Găsește-ți Scopul în viață și totul va fi bine!”

Ușor de zis, de parcă te-ai uita în toate colțurile camerei și în final ai găsi acel scop ascuns undeva, sub covor, sau poate chiar sub pat, numai aruncând fugitiv o privire.

Dar cum ai putea oare să înțelegi care îți este menirea, fără a pierde prea mult timp și fără a-ți consuma energia aiurea, fără sens? Cum poți afla mai repede ce anume este esența vieții tale, acel ceva absolut necesar a te încărca și vitaliza pentru o nouă zi?

Sunt niște întrebări la care Numai Tu ai putea să-ți răspunzi, analizându-te Pe Tine. Pentru că întrebările anterioare vor genera o multitudine de alte întrebări, al căror răspuns te va călăuzi în final spre destinația dorită.

Ce anume te bucură? Ce îți place să faci cu drag în fiecare zi? Care sunt acțiunile fără de care o zi nu ar mai fi la fel de frumoasă? Ce te energizează? Când simți nu doar că exiști, dar și că trăiești? Ce simți că îți dă senzația de împlinire și nu te forțezi a face?

Ia în considerare o aparent simplă modalitate!

Ai putea afla răspunsul poate doar în momentul

*când vei înceta a mai face acele lucruri care îți aduc zâmbetul pe buze și eventual vei încerca a face ceva nou, total necunoscut, care nu te va entuziasma mai deloc,

*când orele vor trece greu făcând acel lucru și te vei simți absolut vlăguit,

*când golul din stomac se va mări și dimineața te vei ridica cu greu din pat, fără nicio dorință de a ajunge acolo,

*când nimic nu te va satisface, oricât de multe avantaje ai simți că poți avea continuând a te forța a fi consecvent,

*când senzația de rău și goliciune vor crește și vei simți că te pierzi.

E un drum sinuos si uneori e nevoie de foarte mult timp și autoanaliză până când vei trage concluzii și vei lua măsuri.

E la fel de posibil să descoperi ceva nou, care să te provoace, deci oricum ar fi vei câștiga ceva, așadar merită să încerci.

Nu dispera și nu înceta a căuta înlăuntrul tău. Fă-ți timp pentru a fi doar cu tine, pentru a-ți diseca sufletul bucată cu bucată și a afla ce anume te compune.

Pentru că nimeni nu te cunoaște mai bine ca tine. Si nimeni nu ar putea vreodată să simtă mai bine ca tine ce te doare sau ce atingere îți provoacă plăcerea.

Dă-ți voie a-ți simți și eventual a-ți vedea celulele, pentru că și microscopul este tot la tine- ești chiar Tu! Privește prin lentila lui fină atât de mult timp cât ai nevoie, până când vei ajunge să te vezi cu claritate.

Viața poate fi mai scurtă sau puțin mai lungă, dar dacă presupui prin absurd că va fi extrem de scurtă, cum ți-ai alege să o petreci? Ce ți-ai dori să mai faci în ultimele tale zile? Ce ai vrea să lași în urma ta care să amintească frumos de ființa ta?

Caută răspunsuri. SIGUR le vei găsi, dacă vei fi complet sincer cu tine și nu vei ține cont de influențele externe.

Fiecare om trăiește ÎN el și PRIN el. Nu da voie celorlalți să stabilească ce îți este prioritar. Ia decizii care să-ți liniștească Ție sufletul și nu-ți fie jenă a te autocontrazice. Ai tot dreptul să îți schimbi ideile și să te redefinești de oricât de multe ori simți că ar fi nevoie.

 

O nouă zi

“Each sunrise brings a new day filled with new hopes for a new beginning.”- DEBASISH MRIDHA

Cum e ziua ta??

Pare o întrebare firească și chiar este, dar ceea ce nu conștientizăm mereu este faptul că fiecare zi este de fapt creația noastră, pentru că noi îi dăm formă și fond.

Ne dorim unul altuia să avem o zi frumoasă, ca și cum altcineva ar decide în locul nostru, când de fapt numai noi suntem responsabili a ne face ziua frumoasă, după propriile reguli, convingeri, valori, dorințe și nevoi.

Ar trebui să ne amintim permanent că ceilalți sunt doar spectatori ai scenei vieții noastre, iar dacă uneori le dăm voie și să joace în piesa noastră, este o onoare pe care noi le-o facem.

În cazul în care ei nu o vor aprecia așa cum îți doreai, datoria ta este doar de a-ți da seama cât de mult spațiu vrei să mai ocupe în rolul primit sau dacă merită să le oferi chiar și rolul cel mai mic. Pentru că stă în puterea ta decizia de a le da voie să aibă un rol sau nu și nimeni nu poate alege în locul tău.

Fiecare zi este în esență expresia viziunii noastre despre ceea ce simțim, visăm sau credem despre ceilalți și noi. Fiecare nouă zi reprezintă alegerile noastre.

Pentru că noi alegem ce dispoziție vrem să avem, activitățile pe care vrem să le facem, oamenii, locurile, conversațiile, hrana, locul de muncă, hainele, parfumul folosit și multe alte detalii care pot schimba radical vibrația energetică pe care o deținem și revărsăm asupra celorlalți.

Zi de zi decidem pe cine și ce vrem să ascultăm sau să credem, de cine ne lăsăm convinși sau pe cine vrem să înțelegem.

O nouă zi înseamnă o nouă oportunitate de a ne îmbunătăți relațiile cu ceilalți sau de a ne îndeplini visele.

Bucură-te de șansa de a fi propriul manager al vieții tale și utilizează toate resursele disponibile pentru a da valoare și sens prezenței tale aici, pe pământ.

“When there is Life, there is Hope”- John Gay

“You are full of unshaped dreams. You are laden with beginnings. There is hope in YOU.”- Lola Ridge

Acceptare & Schimbare

 

Ne aflăm deseori în situații neplăcute, pe care am vrea cumva să le schimbăm cât se poate de repede, dar nu avem resursele materiale necesare pentru a face acea schimbare, sau din diferite alte motive trebuie să avem răbdare.

Alteori, ceea ce ne dorim a schimba este departe de a se putea întâmpla, însă nu vrem să acceptăm acest fapt, sau poate nu suntem încă pregătiți a o face. Sau cei de la care avem așteptări nu pot face acea schimbare.

Ne simțim cumva neputincioși, frustrarea pune stăpânire pe mentalul nostru parcă mult prea sensibil, și ne tot întrebăm care ar putea fi soluția.

Bineînțeles că nu vrem să așteptăm, pentru că ne dorim rezultate rapide și să fim cât mai eficienți cu putință, iar unele situații sunt atât de dificil de suportat încât simțim că nu putem face față unei așteptări îndelungate.

Si atunci, ce-ar fi de făcut? cum ar trebui să abordăm totul, așa încât să nu ajungem pe culmile disperării?

Este momentul să ne punem câteva întrebări, precum aceasta: este la îndemâna noastră a face acea schimbare acum?

Sfaturile celor apropiați pot contribui sau nu a găsi un răspuns, dar dacă nu ajungem totuși la acesta, poate că e cazul să înțelegem că răspunsul este în NOI..

Dacă situația nu poate fi schimbată, atunci înseamnă că ceea ce trebuie schimbat este atitudinea noastră vis-a-vis de acel fapt sau persoană.

Doar o abordare diferită va duce la rezultate diferite. Fiind pe deplin conștienți de acest adevăr, nu putem decât să începem a reacționa și mai ales acționa altfel decât înainte.

Ne vom reinventa, lăsând deoparte așteptările care ne-au măcinat planurile și gândurile, vom afla și străbate drumuri noi și vom găsi noi adevăruri și frământări, mai blânde sau mai provocatoare, dar oricum ar fi vom face necesara Schimbare.

Și-n curând vom simți că suntem demiurgii propriei nemuriri.

**Care sunt acceptările ce au determinat schimbările pe care a fost nevoie să le faci tu in ultima vreme? Și cât de ușor sau greu ți-a fost să le conștientizezi și mai ales să le pui în practică?**

“When we can no longer change a situation, we are forced to change.”-

Victor Frankle

 

Printre bărbați :)

Sinceră să fiu, îmi place mult să fiu înconjurată de bărbați, pentru că ei par a fi mult mai puțin critici decât femeile. Par a fi și extrem de prietenoși, mai ales dacă ești o femeie atractivă.

Și cum să-i condamni? Cine să nu vrea o prezență agreabilă prin preajmă? Cum spune o vorbă din bătrâni, “ce e frumos și lui Dumnezeu îi place.”

Dar oare chiar este așa? Sunt ei prietenoși doar pentru că tu ești frumoasă, haioasă, inteligentă și sociabilă, și le înțelegi glumele? Sau mai există și alte motive, care nu se recunosc ușor, din variate motive?

Dar desigur că nu putem invoca “sus și tare”  N motive, având extrema convingere că așa este mereu, deoarece oamenii sunt foarte diferiți.

Dacă noi am generaliza, atunci și ei ar putea spune că toate femeile sunt geloase, fandosite sau fițoase și sigur că și-ar pune lumea-n cap și ar fi vai de capul lor! :))

Așadar, să lăsăm generalizările deoparte și să analizăm omul în unicitatea sa. Pentru că fiecare dintre noi are parte de propriile experiențe și oamenii cu care intră în contact sunt total diferiți, iar acele generalizări ar putea fi făcute în funcție de acești factori și mulți alții nemenționați.

Dar dacă ar fi să te gândești totuși câți dintre bărbații care au fost prietenoși cu tine au încercat apoi să îți intre în grații și să depășească stadiul prieteniei pure, ar scădea numărul lor considerabil?

Și dacă au fost refuzați, au rămas încă în lista ta de prieteni, sau s-au retras automat?

Au continuat să te trateze la fel de frumos ca înainte (în discuțiile de pe chat, sau întâlniri reale), sau nu au putut să își ascundă nemulțumirea, dezamăgirea sau poate chiar frustrarea și au început să își scoată “colții”?

Câți dintre ei au putut accepta ușor refuzul și nu au stat la pândă ca să te prindă vulnerabilă și să atace din nou (și nu mă refer deloc la complimente, ci propuneri indecente)?

Știm prea bine că bărbații sunt vânători prin definiție și nouă, femeilor, ne place mult să fim vânate, dar numai de vânătorii pe care îi preferăm, sau ca să fiu puțin poetică, de cei care au “arme bune” care ne impresionează cumva. Da, da!! 😉

Pentru că avem dreptul de a selecta, accepta sau refuza, atât prietenia pură cât și altceva, iar bărbații de asemenea.

Este absolut firesc să te retragi din a mai face încercări deșarte, atunci când ți se spune clar că nu are sens. Dar oare chiar trebuie să fii mai puțin Om, atunci când nu ești ales? Să arunci cuvinte grele sau să ignori persoana care te-a refuzat, pretinzând că nu o mai cunoști, doar pentru că nu te preferă pe tine, ci pe altul? Sau și mai mult decât atât, să o denigrezi, din dorința de a-ți recupera cumva demnitatea de bărbat?

Întrebările se adresează doar persoanelor care se recunosc a fi în această postură delicată, fie și acceptată numai în adâncul sufletului lor, nu public și defăimător..

“Ego is a bright so light that when it shines it makes you blind.”

 

 

Cuvinte și oameni

Zilele trecute m-am confruntat cu o situație care m-a uimit.

Mai exact spus, reacția emoțională personală la auzul aceluiași cuvânt adresat în mod repetat mie, dar de persoane diferite!

În primul caz am reacționat vehement, spunând că nu îmi place, iar în al doilea caz.. m-am simțit în al nouălea cer! 🙂

Asta m-a determinat să reflectez asupra acestui subiect și să caut răspunsuri, ca să înțeleg mai bine care este motivul reacției mele atât de diferite.

Părea extrem de ciudat ceea ce simțeam. Si totuși, răspunsul a fost simplu de găsit.

Bineînțeles că nu doar cuvântul a fost cel care a generat exaltarea și respectiv revolta mea, ci mai ales persoana care l-a rostit.

Una dintre cele două persoane îmi plăcea și îmi inspira sinceritate, cealaltă nu.

Cuvintele sunt expresia sufletului, a sentimentelor noastre profunde sau nu simțite față de ceilalți, iar vocea, tonul si prezența sau lipsa entuziasmului determină vibrația indusă în mentalul celorlalți.

Un cuvânt spus deseori în grabă, dar la momentul potrivit, poate constitui un cadou, iar alteori doar o povară sau chiar o piedică în calea dezvoltării noastre. Desigur că noi suntem cei care îi dăm valoarea și conotația, în funcție de anumiți factori, printre care și emoțiile și dispoziția de moment.

Dar este foarte sigur că un cuvânt poate rezona în mentalul nostru în funcție  de emițător.

Să luăm de exemplu cuvântul “scumpo”. Sigur că spus de cel care te atrage și te interesează sună extrem de plăcut, pe când rostit de altcineva, care nu este deloc interesant pentru tine, cuvântul te va enerva.

Spuse cu indiferență, cuvintele vor rezona mai puțin, ba chiar vor fi uneori lipsite de sens. Așadar, numai noi le putem da Viață!

De aceea, scrisul nu a putut niciodată înlocui vorbitul. Pentru că doar oamenii dau Suflet cuvintelor pe care le folosesc.

Lipsa expresiei sonore a mesajului poate crea confuzie, inflexiunile vocii oferind claritate și dând acea finețe de care avem atât de multă nevoie!

Mi s-a părut frumos, foarte interesant și mai ales util să îmi aloc puțin timp pentru a reflecta și a îmi înțelege mai bine starea emoțională interioară, dar mai ales pentru a vă invita și pe voi să vă auto analizați și să acordați conștient atenție atât cuvintelor cât și tonului folosit.

Și desigur, să acceptați doar ceea ce vi se pare potrivit, alegând a vă angaja doar în conversații care vă fac a vă simți confortabil și mai ales care vă inspiră  și motivează.

Și poate n-ar trebui să uitam niciodată faptul ca deși cuvintele sunt gratuite, felul în care le folosim ne poate costa.

Ps.: Apropos, ce cuvânt credeți că mi-a fost adresat? 😀

Mi-ar plăcea să aflu părerile voastre! sunt curioasă cine va ghici.

Îmi asum și riscul ca la final să credeți unii că sunt Simonica fițoșica. :))

Conștientizarea magnetismului

Ne întâlnim aparent întâmplător și eventual ne zâmbim frumos, apoi ne punem o sumedenie de întrebări unul altuia, dornici de cunoaștere și însetați de curiozitate.

Interesul crește în ritm rapid dacă simțim similaritate în modul de gândire, iar dacă aspectul fizic este unul plăcut și genul celuilalt este cel care ne hrănește profund simțurile, atunci atenția noastră crește surprinzător.

Când raportul emotional este unul bun, apropierea poate continua, ajungând ca la un moment dat să ne întrebăm: oare de ce simțim așa? de ce vrem să petrecem și mai mult timp împreună?

Este pentru că celălalt are de spus o poveste interesantă de viață ce merită ascultată, pentru că vrem să învățăm ceva nou și simțim că el ne poate hrăni această lipsă, ori pentru că nouă ne place a fi ascultați și atenția pe care ne-o acordă este măgulitoare?

Sau poate pentru că putem comunica fluid, abordând liber diferite teme, și ne plac opiniile celuilalt referitoare la frământările noastre interioare? Poate pentru că ne simțim fizic admirați și atingerile, săruturile sau îmbrățișările celuilalt sunt cele de care avem atunci nevoie?

Ori poate că se întâmplă toate acestea pentru că vocea celuilalt este deopotrivă caldă și încurajatoare, ușurând astfel deschiderea noastră, sau pentru că noi înșine ne simțim utili oferind idei sau sfaturi celuilalt și asta determină creșterea stimei și valorii de sine?

Oricare ar fi răspunsul, este foarte clar că există cumva undeva în noi o dorință sau nevoie care se cere a fi împlinită și simțim că celălalt ne-o poate satisface, într-un mod mulțumitor.

Ni se dă poate posibilitatea de a conduce sau deopotrivă, de a fi cumva ghidați, ne simțim acceptați mai mult decât s-a întâmplat până acum, sau simțim că avem mai mult echilibru asupra vieții noastre, în prezența celuilalt.

Ce anume ne menține interesul și dorința de a-i fi aproape celui ales?

Care este magnetismul relației și cât de conștienți suntem de mirajul existent?

De cele mai multe ori, conștientizarea sau trezirea se produce atunci când se simte o schimbare de atitudine evidentă, aparent inexplicabilă, la unul dintre cei doi implicați, mecanismul nemaifuncționând la fel de simplu.

Atunci se rostogolesc în mintea noastră o mulțime de întrebări, care mai de care mai pătrunzătoare, forțându-ne puțin a analiza de ce s-a schimbat vibrația, cât de reale au fost presupunerile anterioare ce implicau raportul dintre noi și cât de compatibili suntem, de fapt.

Are loc așadar o introspecție pe care am putea-o numi iluminare, extrem de importantă în a conștientiza cât de mult ne ajută în mod real să menținem acea relație și dacă este într-adevăr o alegere sănătoasă, neforțată de factori externi sau doar de moment.

Poate că procesul de învățare reciprocă se apropie de final sau chiar este la final pentru unul dintre cei implicați.

Dar, la fel de bine, se poate să fie doar o stare de moment, o nevoie de repoziționare sau o lipsă de echilibru pe care acela o simte atunci și are nevoie de ceva timp pentru a o analiza și înțelege, pentru a se auto convinge de valoarea pe care acea prezență/relație o reprezintă în universul lui mental, emoțional și rațional.

“Your Soul determines your attractiveness, not your face.”- A.S.

O dată-n viață

Ce ai vrea să faci cel puțin o dată în viață, dar nu ai îndrăznit sau reușit până acum, din diverse motive, existente în realitate, sau doar inventate ca să-ți justifici oarecum această “lipsă de libertate”?

E o întrebare.. la care trebuie să-ți răspunzi tu singur (și poți păstra aceste gânduri doar pentru tine), pentru că numai tu îți cunoști suficient de mult gândurile și dorințele, așadar răspunsul -în totalitate- îți aparține!

Acest exercițiu te va determina să te autoanalizezi, căutând acel Ceva care lipsește momentan din viața ta.

Sigur lista ar putea părea scurtă la început, dar pe măsură ce vei aprofunda subiectul îți vei da seama cât de multe lucruri ai amânat, crezând că încă nu e momentul, sau că vei face asta când vei avea mai mult timp, bani, chef de viață (sau doar când vei fi puțintel mai îndrăzneață!).

Dar dacă zilele ți-ar fi numărate, cele mai adânci dorințe ar ieși urgent la suprafață, fără doar și poate!!

Dar așa, e posibil să te gândești ceva mai mult până când vei găsi în ascunzătorile minții ceea ce ai refuzat să-ți oferi, sau poate numai a-ți imagina că s-ar putea întâmpla.

Spune, ai vrea să te aventurezi într-un loc anume, sau să spui cuiva ceva ce nu ai îndrăznit niciodată a spune? să încerci ceva ce ți-a fost teamă a nu eșua, sau doar pentru că nu ai avut curaj să accepți această provocare de a face o așa mare schimbare?

Cu cât ne gândim mai mult, cu atât înțelegem că dorințele noastre sunt aproape nelimitate.

Și totuși, în felul acesta, ne-am forța puțin imaginația să lucreze și am face abstracție de impedimentele voit sau nevoit existente.

Așadar, tu ce ai vrea să faci măcar O DATĂ-N VIAȚĂ?

Privește direct adevărul în față, acceptă-ți dorințele, oricât ar părea ele de copilărești, banale, absurde, sau ireale, și vezi ce-ai putea face, dacă minunea de a le îndeplini ți-ar apărea așa, pe “nepusă masă”, în cale! 😉 🙂

 

Recunoștință

“Gratitude is a powerful catalyst for happiness. It’s the spark that lights a fire of Joy in your soul.”- Amy Collette

*****

Vara trecută mi-a murit un prieten drag.

Bineînțeles că pierderea aceasta m-a răvășit, mai ales că atât el cât și noi toți, cei apropiați, știam deja că timpul lui era extrem de limitat.

Se spune că numai celor puternici li se poate întâmpla un așa fenomen: de a-și aștepta calm sfârșitul oricum ireversibil, acceptând cu înțelegere (și chiar zâmbitor) neputința de a face vreo schimbare care să modifice traiectul- cu siguranță unul nu doar greu, ci teribil de sfâșietor!

Începutul Sfârșitului, cum l-a numit el, sau ‘Ultimul capitol’ al poveștii, pe care uneori, în situații mai speciale, îl poți singur (sub supraveghere medicală) alege, a fost ca o “trezire” pentru noi toți, generând noi întrebări și perspective.

Trăim suficient de intens fiecare moment? Suntem destul de recunoscători pentru minunea de a fi aici, acum? Le spunem suficient de des celor dragi cât de mult îi apreciem și iubim?

Răspunsul este întotdeauna NU, pentru că ne pierdem în vâltoarea vieții (cum îmi place mie să spun), uitând că nu suntem eterni, încăpățânându-ne deseori a ierta sau a cere iertare, a asculta explicații sau chiar a le oferi, când e cazul.

Și de ce se întâmplă asta? Pentru că trăim cu impresia că mai avem destul Timp de trăit! 

Dar dacă nu e așa? 

Întotdeauna suntem uimiți de rapiditatea curgerii timpului, a vieții, și parcă nu ne vine a crede că mai ieri eram copii, după care revenim la starea inițială de oarece inconștiență și lipsă de apreciere și iarăși nu dăm timpului valoarea bine meritată.

Și cum poți da mai multă valoare timpului decât luptând zi de zi a-ți contura visele? Mai concret spus, contribuind faptic la a le transforma în realitate, chiar dacă ți se pare că asta înseamnă doar o picătură în marele ocean. 

Gândul că ziua de mâine poate să nu mai existe și că aceea pe care o trăiești acum poate fi ultima, te poate ajuta să stopezi să amâni a spune ceea ce a rămas nespus.

Dispariția cuiva drag poate fi un moment serios de reflecție, în care prioritățile se pot schimba radical. Conotația vieții însăși poate căpăta rapid, pentru tine, alt sens.

Mereu vom simți că nu avem timp destul, posibilitățile de a-l ‘consuma’ fiind extrem de multiple, la fel cum și pe măsură ce înaintăm în vârstă începem să credem că oamenii dispar mult prea devreme dintre noi.

Dar dacă ajungem să descoperim sensul adevărat al prezenței noastre aici și dacă înțelegându-ne menirea reușim să jonglăm cu toate resursele noastre așa încât să inspirăm, să motivăm, sau să schimbăm cumva în bine lumea, oricât de mic ne-ar fi universul, atunci o să înțelegem poate că nu plecăm nicăieri.

Ne transformam într-o altă materie, dar rămânem aici, prin impactul avut asupra celorlalți. Și ce bine-ar fi să dăm un sens frumos vieții, evidențiind binele, compasiunea, bunătatea și adevărul.

Așadar, prietenul meu nu a plecat, pentru că a știut să rămână  în sufletul meu prin căldura sufletească pe care a emanat-o când era și o prezență fizică. Pentru că a fost un om remarcabil prin puterea de a aprecia mereu frumosul din jur și respectul față de natură, oameni și viață, oricât de grea ar fi.

Pentru că acel Guul pe care eu l-am cunoscut își trăia viața plin de recunoștință, pozitivitate și iubire față de semeni, încercând să-i ajute și să-i înțeleagă.

A vedea frumusețea unor plante pe care alții le-ar considera buruieni nu este în puterea oricui. Pot spune că el m-a cucerit cu inima lui de “prinț” și tocmai de-aceea ne-am apropiat și sufletele noastre s-au înțeles atât de ușor.

Credeți că sunt tristă gândindu-mă că nu îl mai pot întâlni?

Acum, că totul s-a calmat, înțeleg că prezența lui în viața mea a adus un plus de bucurie pentru care nu pot decât să fiu recunoscătoare. Sunt în inima lui, așa cum obișnuia să îmi spună, metaforic desigur, și asta mi se pare de-ajuns.

“Joy is the simplest form of Gratitude.”-Karl Barth

“Living in a state of gratitude is the gateway to grace.”- Arianna Huffington

**In memoriam Guul Nap **

 

Vară!!

E Vară!!

Asta înseamnă desigur vacanță, bronzare, fustițe scurte, zâmbete și mai ales Soare!

Ți-ai făcut planuri multe? Ai cumpărat bilete de vacanța și deja îți imaginezi cum o să fie?

Nu te grăbi prea tare, că nimic nu e bătut în cuie! Totul se poate schimba într-o fracțiune de secundă. Dar ai puțintică răbdare, că nu vorbeam de rău, ci numai de bine..!!

Presupunând totuși că te-ai obișnuit să fii pregătit pentru orice intemperie și ți-e greu a schimba setările, dorește-ți binele și fă rapid schimbările!

Visează așadar să fie frumos cum n-a fost niciodată, tu veșnic preafrumoasă, iubită și-adorată!

Acceptă necunoscutul și spontanul și nu refuza deloc noul, frumosul și poate chiar can-can-ul!

Când spun frumos, nu mă refer neapărat la Feți-frumoși, ci la noi provocări, ce se pot încadra în registrul locuri, fapte și multe alte astfel de mirări.

Nu știu alții cum sunt 😀 , dar eu așa am hotărât! să mă bucur, fără stres, pentru că visul de a vizita Italia, după-atâta amar de corona, îmi pare-acum chiar un vis măreț!!

 P. S.: Cândva, dar nu știu exact când se va întâmpla, o să vă povestesc frânturi din aventura mea. Și chiar dacă de data asta poate nu voi fi la mare, promit solemn să nu mai rătăcesc, aiurită de-atâta frumos și veselie, ochelarii de soare!

Ciao, Italia! Aspettami! 

“Volare, cantare,

Nel blu dipinto di blu

Felice di stare lassu!!”

 

 

Zile însorite, vă ador!

Pentru că primăvara s-a hotărât în sfârșit să ne bucure sufletele, ne-am gândit și noi, fetele-cochetele (expatele 😀 ), să mergem la plimbare.

Inopinat, prietena mea filipineză Argentina (alias ‘Ghie’) ne-a propus o ieșire pe care niciuna dintre noi nu s-a gândit să o refuze.

Și cum ai putea să refuzi oare o Plimbare la Mare, într-o zi cu Soare, care să coincidă cu admirarea lanurilor de Flori a mult vestitelor câmpuri olandeze? Mai ales că soarele e ceva atât de prețios în această țară, ai cărei locuitori sunt foarte conștienți că trebuie să profite de fiecare minuțel de sorire!

Pentru că, se știe bine, a locui în Olanda înseamnă nu doar că ai posibilitatea de a merge nestingherit pe bicicletă, ci și că trebuie să ai tăria de a face față intemperiilor specifice climatului maritim.

Zis și făcut! 😉

Cum spontaneitatea ne caracterizează pe toate patru (trăsătură deloc cu specific olandez, desigur), dis-de-dimineață (dar nu cu noaptea-n cap, că nu așa îi stă bine unei fete care știe ce important e somnul de frumusețe, așadar în jur de ora ZECE), am început ‘negocierile’ cu privire la obiective, timp și loc de întâlnire.

De cum s-a stabilit destinația – Mare, Soare, Flori – entuziasmul a pus complet stăpânire pe noi.

Și ce poate fi mai clar de-atât unor fete dornice de aventură și un pic cu capu-n nori!?

Îmbrăcare în viteză mare, un rucsac cu ceva lucruri necesare, alese cam la-ntâmplare, și..

gata!

Trecând peste detaliile prea puțin importante, pot spune doar că totul a mers șnur. Cu multe zâmbete și un schimb rapid de mașini în Carpoolplaats Apeldoorn-Hoenderloo, am dat bice cailor putere.

Am flirtat puțin -desigur- cu domnul GPS prin intersecții, iar apoi ne-am jucat jocul culorilor- Preludiul Ideal dinaintea faptelor, aș putea spune, pentru că așa se cere, daca vrei Orgasm-minune! 😀

La un moment dat, am ‘racolat’ și ultimul membru al aventurii- ‘Alina nr. 2’, care ne-a surprins venind cu o plasă plină de bunătăți!

Cererea a fost făcută pentru că foamea devenea din ce în ce mai stringentă, iar oferta a depășit complet așteptările tuturora!!

Și pe această nouă Alina, deși îmi era complet necunoscută, am început să o îndrăgesc imediat ce a scos la iveală acei delicioși macarons, apoi merele, caisele, ciocolata și multe alte minunății de care un Haplea înfometat nu se poate sătura -evident- imediat!!

Bucuros nevoie mare de așa echipă ‘tare’, Soarele s-a gândit să ne brăzdeze puțintel fețele, dar noi ne-am prins la timp și l-am fentat imediat, cu ochelarii din dotare sau, în cazul meu, dobândiți prin împrumutare.

Pentru că ‘Alina nr. 1’ și ‘Alina nr. 2’ s-au oferit rapid să mă salveze, am avut dintr-o dată de-ales între a fi Misterioasă ori Distrată. Dar cum știam că cea din urmă calitate oricum mă caracteriza, am decis imediat s-o am și pe prima, uite-așa!! 😀

Și-am mers, și-am mers, la lalele și narcise (nu bujori!!) și-am tot marcat momentele de exaltare cu ‘videos’ și ‘selfies’, că era nevoie mare!

Și-am tot profitat de Soare!

În final, la ceas de seară, am ajuns la Mare!

Apusul de Soare ne aștepta, dar nouă, fetelor, ne place mult shoppingul, așadar ne-am gândit să-l ținem în suspans, ha!

( Să-și pună domnișorul pofta-n cui, da?)

După probarea de rigoare, cu multe râsete si maimuțăreli, fel de fel, am alergat fericite spre Marea cea Mare!!

Ce splendoare!!

Dar nici n-am putut să-mi trag sufletul puțin, că dintr-o dată mi-a dispărut zâmbetul misterios de pe chipul senin!

Ochelarii mei ‘aproape GUCCI’ erau de negăsit, așa că am făcut cale întoarsă frumușel spre magazin. După ‘lupte seculare’ care-au durat o veșnicie :D, am descoperit că ei stăteau cuminți, agățați la gâtul meu (EXACT sub bărbie!), așteptând să-mi revin din suspin!

Ce bucurie!!!

Ca o căprioară zglobie, am alergat printre dunele de nisip ca să dau vestea minunată suratelor mele îngrijorate.

Dar, dintr-o dată,

inima a încetat parcă să-mi bată!

Telefonul meu era acum de negăsit!! Fetele strigau bucuroase că mă așteaptă la o nouă rundă de filmare, iar mie îmi tremura vocea și parcă rămăsesem și fără picioare.

Zburdând zglobie printre dune, nu m-am gândit că telefonul subsemnatei poate fi la fel de săltăreț și plin de vioiciune!

Și TE ROG SĂ MĂ CREZI (pe cuvânt de blogger, mon cher!), niciodată geometria mea în spațiu nu a fost atât de bună! Am analizat unghiuri și chiar am calculat ipotenuze așa de bine că doar în 2-3 minute, am rezolvat cea mai grea problemă din lume!

Sau poate doar s-a întâmplat o mare Minune???

Răspunsul acesta chiar nu-l știu, dar cert este că în nisipul fin și-auriu

mi-am regăsit dintr-o dată Iubitul Zglobiu! :))

Fericirea mea chiar nu pot acum deloc s-o descriu!

Tot ce știu e că de-atunci m-am putut bucura înmiit de tot și toate și am realizat încă o dată cât sunt de Panicoasă, Aiurită și Norocoasă!!

M-am întors cu un zâmbet cât casa la prietenele mele, unde am descoperit uimită că lipsea una dintre ele. Și ea pierduse aparent ochelarii, care dacă ar fi putut vorbi, probabil ar fi spus răspicat, extrem de bosumflați, că sunt în mașina ei.. uitați!!

Povestea se încheie cu un ‘happy end’ cu iz de vacanța! Cu multe hohote de râs, mâncare bună si chiar cu o neașteptată gratuită băutură!

Iată, așadar, dovada clară că  Olanda funcționează

(nu-i nimic așa, într-o doară!! )

pe principii bine stabilite, precum ‘cel mai aiurit, cel mai bine servit’,

proprietarul restaurantului sperând probabil (OARE??)

ca data viitoare

să ne pierdem și capul printre acele dune, la Marea cea MARE !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Armonie și Extaz

Ai observat și tu că fiecare casă are liniștea și zbuciumul ei?

Felul cum sunt aranjate lucrurile crează confortul sau, dimpotrivă, disconfortul sufletului nostru, generând o stare de spirit favorabilă sau nu dezvoltării noastre.

Ne putem simți în armonie cu mediul în care ne aflăm dacă acesta e bine aerisit și aranjat după nevoile și stilul nostru, dar mai ales dacă locul ne calmează și energizează în același timp.

Sună probabil puțin contradictoriu, dar îmbinarea echilibrată a celor două stări oferă rețeta bunei noastre funcționări.

Ce ne facem însă atunci când locul este perfect adaptat cerințelor, dar cuvintele și gândurile se zbat, lovindu-se cu putere nu doar de toți pereții casei, dar inevitabil și de cei ai minții, răscolind și dezechilibrând ritmul inimilor noastre fragile?

A înțelege de ce anume avem nevoie nu doar în exteriorul, ci și în interiorul nostru, în vederea decorării cât mai plăcute și a aceluia din urmă, inaccesibil publicului larg, este la fel de important ca și selectarea, achiziționarea și amplasarea obiectelor într-o casă.

Pentru că Mintea și Sufletul sunt tot Casa ta. Una preponderent vizibilă ție, în care gustul rafinat se simte mai ales cu Inima.

Când ajungi să îți înțelegi lipsa Armoniei interioare, sau dezechilibrul dintre corp, minte si suflet, e bine să cauți soluții. Nu există rețete perfecte, așadar nu te aștepta la a primi de la vreun specialist medicamentul minune.

Ceilalți pot observa tristețea sau radierea interioară doar dacă știu a-ți citi bine sufletul, dar numai TU ești în măsură a utiliza intonația potrivită pentru a-ți îmbunătăți relația cu tine și ceilalți.

Tu si numai tu poți scoate la suprafață ceea ce se ascunde înăuntrul tău, alegând a păstra frumosul și binele și îndepărtând ușor-ușor durerea, inconfortul, mânia, anxietatea, frustrarea sau nesiguranța.

Schimbarea atitudinii și comportamentului este o lupta consecventă cu vocea ta critică interioară, care strigă cu putere, vrând a te domina.

Înlătură Agonia, dând voie Armoniei să-ți  pătrundă în casa minții și sufletului, ca în final să poți atinge EXTAZUL.

Metoda Terapiei Vocale propusă de Dr. Robert Firestone  în cartea “Daring to Love” te-ar putea sprijini în demersul tău de înțelegere a barierelor interne și fricilor care te împiedică să iubești frumos oamenii si viața.

Ți-o recomand, cu mult drag!

 

 

 

 

 

Sora cea Mare

“Adevărata savoare a Vieții se găsește înlăuntrul vostru.”- OsHo

În curând va fi ziua surorii mele.

Mai demult, nu îmi păsa mai deloc de asta. Cadouri, tort, flori? Nu-ți bate capul! Când s-a căsătorit, aveam doar vreo 3 anișori, iar diferența de 18 ani e destul de mare, se pare.

Privind poze de la nunta ei, copil fiind, mi se părea că văd o prințesă, nicidecum pe sora mea. Deși, trebuie să recunosc, uneori nu îmi aminteam că mai am o soră și mă uitam cu uimire la mama, când spunea câte ceva despre ‘Sora mai Mare’!

“Sora mea? Care? Mai am una?” Ce mirare!!

Dar sora mea nu uita că ne are! și deși nu ne întâlneam foarte des, pentru că locuia în alt oraș (care pe-atunci mi se părea infinit de mare și de îndepărtat), niciodată nu venea fără dulciuri, jucării si bineînțeles, hăinuțe, care mi se păreau fantastic de frumoase, nu doar drăguțe!

Eram toată numai zâmbet când primeam complimente, referitoare la ele, și nu uitam să specific “sunt de la Mariana’! Deși, o sa-ți spun un mic secret: mult timp am numit-o Manana!

Când o vedeam venind, de departe, țipam de bucurie si alergam cât puteam de repede ca să îl găsesc pe fratele meu, să ne bucurăm împreună. Pentru că, neavând telefon pe-atunci, venirea ei era întotdeauna o mare Surpriză! Nu-mi încăpeam în piele de-atâta bucurie, drept pentru care uneori îmi venea parcă să mă ascund, de frică să nu încep să plâng!

Cel mai mult mă bucuram că venea la noi și cu cei doi copii ai ei, cu care ne jucam împreună, cântam, chicoteam, chiuiam și bineînțeles că ne și certam. Război și pace, cum altfel?!

Asta pentru că, după căsătorie, lucru absolut firesc pe-atunci, Sora cea Mare a devenit rapid Mamă. Ocupată fiind cu creșterea copiilor, vizitele s-au mai rărit, dar s-a-ntâmplat și un lucru bun: pronunția numelui ei s-a îmbunătățit!

Mi-a plăcut să fiu cea mai mică din casă, deși când am crescut i-am reproșat mereu mamei mele (poți râde cu sau de mine!) faptul că nu m-a născut mai devreme. “De ce ai făcut asta?” o întrebam deseori. Si ea zâmbea sau chiar râdea, iar eu mă supăram și mai mult (evident, tot pe ea)!

De parcă ar mai fi putut cumva schimba ceva..

Chiar mi-a plăcut mult să fiu cea mai mică din familie și o să-ți spun imediat și de ce. Mama îl certa mereu pe fratele meu, spunând: ea e mai mică, tu trebuie s-o ajuți, că ești fratele ei! Iar eu râdeam pe înfundate, știind că nu prea o să aibă de ales și o să se conformeze, făcând de toate.

E un mare avantaj să fii Prâslea al casei, n-am ce zice..!

E de-nțeles, așadar, că Sora cea Mare îmi părea nespus de mare mie! Și mulți presupun și acum, privind pozele, că ea este mama noastră.

Și, daca ne-ai fi văzut când mergeam în vizită pe la ea, cu siguranță ai fi crezut și tu așa! Pentru că noi ne jucam toată ziua pe-afară, cu copiii ei, precum frații, iar ea ne pregătea masa, mergea la muncă și îngrijea casa.

De multe ori o vedeam privindu-ne din spatele ferestrei, zâmbind, iar noi ne jucam în parcul din fața casei, și-atunci îi făceam semn rapid cu mâna și continuam joaca, chicotind.

Îmi plăceau la nebunie acele vacanțe!

Nu de puține ori, Sora cea Mare ne spunea că o doare capul. Și, ce-i drept, era un amănunt pe care nu prea îl băgam în seamă. Astea-s lucruri firești, care trec de la sine; iei o pastiluță și gata, se întâmplă o minune!

Așa mi se părea pe-atunci. Și mult timp așa a crezut și ea.

Până când, liceeană fiind, am fost anunțată că Sora cea Mare este în spital.

Tumoră pe creier. Ce BIZAR!

Sună destul de nefiresc să ai un membru din familie grav bolnav. Nu e deloc un subiect care să-ți aducă bucurie, se știe! Și chiar dacă mergi la mare, la soare, totuși nu poți să ignori o așa ‘întâmplare’, care dintr-o dată te face puțintel mai special, sau.. chiar mai mare!

Mi-amintesc acum de parc-ar fi fost ieri cum, după multe luni de la a doua operație, am primit o scrisoare. Pentru că surorii noastre îi plăcea foarte mult să ne scrie scrisori lungi, povestind noutăți despre toți și toate, laolaltă-adunate!

Încă un mare motiv de bucurie! Iar ea continua consecvent să ne scrie.

Dar de data aceasta, literele din scrisoare erau indescifrabile..

Asta ne-a cam îngrijorat. Dar ea a repetat scrisul pâna când a revenit la normal și scrisorile și vizitele au curs iarăși lin. Dar poate asta sună deja banal!?

Si așa au trecut anii, vreo 9 la număr!

Dar hai să uităm de numărătoare și să revenim la ziua cea mare, pentru că în curând va fi ziua ei și, cu siguranță s-ar bucura să îi spun la mulți ani.

Dar acum am să-ți spun o nouă mirare: sunt deja puțintel mai mare decât Sora cea Mare!

Anul trecut aș fi putut spune că avem aceeași vârstă, dar așa cum vă povesteam o dată, doar mie mi-a fost dată ceva mai multă Viață.

A ei s-a terminat, cumva, așa cum se termină toate poveștile, cândva. Tot la fel cum se încheie acum și povestea mea, adevărată, dar nu numai cu iz de melancolie, ci și de Recunoștință, Admirație, Bunătate, faguri de miere, nucșoare, socată.. Și, deși pare ciudat, chiar Bucurie!

Pentru că Viața merge mereu înainte, în pas vioi, și nu ne putem întoarce decât cu gândul, uneori, înapoi..

De lucrul acesta îți dai seama cumva, la un moment dat, și nu poți decât să te bucuri, apreciind Viața cât poți de mult, Visând, Dansând, Cântând, și mai ales Râzând.

“Cel mai tare și-a folosit Viața cel care s-a bucurat cel mai mult de ea.”- Samuel Butler

 

 

 

 

 

 

De excepție!

“Nu există întâlniri întâmplătoare.”- James Redfield

În doar câteva secunde, am stabilit să ne întâlnim. Si, culmea culmilor, am simțit c-ar fi ceva absolut firesc!

Ce-i drept, gândurile ni se împleteau mereu frumos, iar vorbele noastre erau ca un puzzle imaginar, de curând început, care cerea să fie completat rapid.

Și, mai în glumă, mai în serios, de pe o zi pe alta am țesut un plan ad-hoc. Oh, nu te pripi, referitor numai la timp și loc!

Dintr-o dată, mi-am dat seama înainte de întâlnire că abia îi știam numele, pentru că întotdeauna am dat atenție numai discuțiilor noastre haioase, oarecum copilăroase.

Cumva am luat-o amândoi puțin razna? începeam să mă-ntreb. Și totuși..

Simțeam că vibrațiile noastre erau bune, și asta nu pentru că el cânta foarte frumos la diferite instrumente pe care eu (doar) le ascultam cu plăcere, dar vocea lui la telefon mi-a confirmat rapid presimțirea. Vorbea repede, foarte spontan și cursiv. Exact ce îmi doream de la un partener de discuție pe măsură!

În cele câteva minute am făcut o scanare rapidă și concluzia s-a definitivat: avea să fie o Întâlnire de Excepție; se va vorbi mult și bine!! Și, ca prin minune, toate reținerile s-au risipit.

M-am mai uitat o dată la poză, ca să fiu sigură că-l voi recunoaște. Și crede-mă, am și ajuns la timp! Ce-i drept, ca o lady (deși una puțin ciufulită și pe bicicletă), cu 1-2 minute mai târziu.

Nu a fost nevoie să-l caut, pentru că ne-am recunoscut de la distanță și ne-am întâmpinat reciproc cu un zâmbet larg!

Cum a desurs totul? Neașteptat de fluid, de parcă nu ne văzusem.. de ieri.

Subiectele au fost nenumărate, am râs și povestit continuu și ne-am uimit reciproc de asemănarea caracterelor noastre, dar și a glumelor, încadrate pe aceeași lungime de undă.

Și timpul s-a scurs incredibil de rapid, prea rapid!

Am fi stors fiecare minut, sperând ca printr-o minune să-și prelungească viața cu câteva secunde, dar în final ne-am împăcat cu ideea că frumosul ne-a împresurat suficient de mult, așa încât bateriile spiritualului să ni se fi încărcat pentru o bună bucată de vreme.

Am numit Întâlnirea aceasta ca fiind una de Excepție, pentru că am simțit că am cunoscut un suflet cald și am pus bazele unei prietenii fără interese meschine, în care binele reciproc primează.

Mai nou, vorbim pe chat cu nenumărați oameni, lumea virtuală putând fi extrem de vastă. Și fiecare dintre noi ne construim zi de zi propria realitate.

Pentru aceasta, selectăm continuu partenerii de discuție, ajungând ca la un moment dat pe unii să ne dorim a-i întâlni și în plan real. Dacă selecția e bine făcută și intențiile coincid, iar dorința de bine este mutuală, cu siguranță se pot lega prietenii deosebite, benefice ambelor părți.

“Întâlnirea dintre doi oameni este precum contactul dintre două substanțe chimice: dacă există o reacție, amândoi suferă o transformare”.- CARL GUSTAV JUNG

***

“Prietenia este confortul inexprimabil de a te simți în siguranță cu o persoană fără a trebui să-ți cântărești gândurile, nici să-ți măsori cuvintele.”

– GEORGE ELIOT

Cum să îmbunătățești o Femeie Perfectă

“There is nothing more rare, nor more beautiful, than a woman being unapologetically herself; comfortable in her perfect imperfection. To me, that is the true essence of beauty.” – Steve Maraboli

***

Ești Perfectă! i-a spus el, iar ea a zâmbit ușor, galant, și i-a spus mulțumesc.

Nu a refuzat deloc complimentul, și nu pentru că așa știa că îi stă bine unei femei, ci pentru că era pe deplin conștientă de calitățile pe care le deține.

Ce rost avea să întrebe ce vrea el să spună? Ea știa mai bine ca oricine ce se ascunde înlăuntrul ei: atât de multe gânduri frumoase, emoții profunde, dorințe și pasiuni fierbinți, dar mai ales afecțiune.

Toate erau înălțătoare, iar cei ce ajungeau să îi descopere mirajul nu doreau decât să i se abandoneze.

Ai putea să îți dorești mai mult de la o Femeie Perfectă?

Desigur! Mai întâi de toate, să rămână Perfectă, atât acceptându-și perfecțiunea, cât și refuzând a primi mai puțin decât merită.

Pentru că Femeia Perfectă își cunoaște valoarea. Tocmai de aceea, ea se va retrage frumos din orice joc fără sens și va păși elegant pe drumul potrivit ei, lipsit de machiavelism.

Uneori, demersul ei va cere mult timp, pentru că drumurile pot fi întortocheate și înguste, dar asta nu îi va bloca voința, curajul și priceperea de a găsi calea, chiar dacă se va descoperi în mijlocul unui labirint dificil.

Femeia Perfectă are o dorință avidă de continuă îmbunătățire.

Mai e nevoie de așa ceva? Cu siguranță, pentru că perfecțiunea se referă la momentul aici și acum, dar nevoia de schimbare este permanent necesară, pentru că viața în esență înseamnă transformare și adaptare la noua realitate.

Ar fi bine să se rețină faptul că o Femeie Perfectă poate căpăta și mai multă strălucire primind mereu afecțiunea, sinceritatea, încurajarea și loialitatea celor dragi sufletului ei. Pentru că ei îi pasă de căldura, gândurile și emoțiile lor sincere, iar susținerea lor morală o motivează.

Femeia Perfectă respiră bunătate, compasiune, empatie, dorință de autodepășire, dar și dorința de a-și ajuta semenii, la nevoie. Desigur, cu acceptul acestora, pentru că încercarea de a intra cu forța în viața cuiva nu a dat niciodată roade bune.

Femeia Perfectă se simte perfect atunci când este iubită, și tocmai de aceea perfecțiunea ei este simțită mai cu seamă de cei ce o iubesc.

“Femeia este ca un trandafir: te parfumează cu iubire când te îngrijești de sufletul ei și te înțeapă cu sarcasm când uiți să-i oferi asta. “– Rita Drumeș

 

 

 

Exist!

Sunt 11 ani de când puteam să fiu numai o amintire.

Și totuși.. exist! Pentru ca am avut norocul să primesc ajutor în timp util, chiar dacă eu, în învălmășeala de stări care doar se agravau, minut după minut, începeam să accept deja că timpul meu fizic în aceasta lume se încheie.

Trecuseră câteva minute și totul se întuneca din ce în ce mai mult, ca apoi să simt cum intru în Lumina care părea că se apropie de mine; sau eu m-apropiam de ea? E ultima imagine pe care îmi amintesc să fi avut-o, înainte de a-mi pierde cunoștința.

Alergia la o substanță pe care o conțin anumite medicamente este motivul pentru care am avut nevoie atunci de ajutor medical de urgență.

Norocul meu a fost ca spitalul să fie la 15 minute distanță, pentru că eu deja nu mai puteam merge și vorbi deloc, iar respirația nu mai era normală, la venirea ambulanței.

Mi s-a spus atunci că am intrat în Șoc Anafilactic, sau ANAFILAXIE, și că aș mai fi putut rezista maxim o jumătate de oră de la ingerarea medicamentului, atât de puternice erau reacțiile.

Se prea poate. Dar tot ce știu acum cu siguranță este că mie mi-a fost dată ceva mai multă VIAȚĂ!

Primul meu noroc a fost că, înainte să nu mai pot vorbi, să îmi amintesc totuși de pastila luată și să îi povestesc prietenului meu de ea. Cum el făcea duș, nu știa nimic despre pastilă, iar eu nu vedeam atunci nicio conexiune cu alergia la alt medicament. Dar simptomele se agravau foarte rapid și-atunci am concluzionat că pastila era singura care îmi putea declanșa acea stare de rău.

Și-apoi, am avut norocul de a avea medici foarte buni și un serviciu de ambulanță rapid în Spitalul Municipal din Mangalia, România. Pentru că eram în vacanță la mare, într-un hotel foarte frumos din stațiunea Olimp..

Un alt noroc a fost rapiditatea fetiței mele (care avea doar 9 ani pe-atunci), de a coborî, deși foarte speriată, scările celor cinci etaje, pentru a anunța la recepția hotelului să sune de urgență ambulanța. Telefonic nu se putea lua legătura cu recepția, nu îmi amintesc de ce, iar liftul părea că nu mai vine..

Multe lucruri ce s-au întâmplat nu mi le-am putut aminti dupa aceea și, pentru o vreme, am fost într-o stare de șoc emoțional. Dar știu cu siguranță că mi-era tare greu sa zâmbesc, tocmai eu, care eram din fire un zâmbărici de fată.  Pentru mult timp s-a așternut pe fața mea un fel de mască gravă, pe care n-o mai puteam îndepărta.

“Am învățat că viața îți poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc” – Octavian Paler

În cazul meu, acei oameni necunoscuți m-au ajutat să-mi păstrez Viața!

Dar hai mai bine să clarificăm ce anume s-a întâmplat.

Ca oricare om, nici eu nu iubesc durerea (de cap, stomac, orice!). Aceasta fiind foarte puternică în ziua aceea, din dorința de a o stopa mai repede am luat nu o pastilă, ci două!

Dar, din nefericire, nu m-am informat bine, deși avusesem deja un episod de reacție alergică la substanța aceasta- METAMIZOL, cu 20 de ani înainte!! Și nici nu am fost atenționata de existența substanței și in alte medicamente, fapt la care eu nu m-am gândit deloc.

Atât de grav nu a fost însă acum 20 de ani, am crezut eu, cu naivitatea specifica adolescentină- doar ceva reacții cutanate. Probabil pentru că mi s-au administrat rapid ANTIHISTAMINICE?

De-atunci, am evitat mereu (cu sfințenie!) să am în casă acel medicament care pare multora inofensiv- Algocalmin. Și poate chiar așa și este, pentru ei, însă nu și pentru mine.

Iar IGNORANȚA mea mă putea costa VIAȚA!

***

Acum câteva zile am mers din nou la mare! Si aș putea spune că m-am bucurat de fiecare rază de soare care m-a încălzit, de fiecare briză, scoică sau fărâmă de nisip care s-a așezat nestingherită pe pielea mea. Si mereu am zâmbit!!

Acolo fiind, mi-am propus să nu mai amân la infinit a spune povestea mea, sau măcar o mică parte din ea.

V-am  împărtășit experiența mea marcantă, din dorința de a fi mai bine informați cu privire la pericolul la care vă puteți expune și voi luând unele medicamente- din neștiință, ignoranță sau poate doar din pură întâmplare, în speranța ca astfel să luați măsurile necesare de urgență, înainte de colaps.

Anexez și acest site deosebit de explicit al tuturor simptomelor, cauzelor și complicațiilor ANAFILAXIEI, pentru a putea ști mai bine cum să preveniți sau, la nevoie, să acționați.

 https://www.reginamaria.ro/utile/dictionar-de-afectiuni/socul-anafilactic

Tuturor celor ce mi-au salvat atunci Viața le mulțumesc din suflet!!

Și-aș vrea cu toții să știe ca sunt foarte conștientă că tot ceea ce pot face astăzi li se datorează și lor.

Suntem oameni, și uneori ne simțim și chiar putem fi atât de vulnerabili! Dar alteori putem fi atât de puternici încât, cu un efort minim, putem salva vieți.

Dacă și TU ai avut o astfel de experiență marcantă ca a mea, nu ezita să o faci cunoscută.

Iubește Viața!

Stă și în puterea ta să ajuți, măcar pentru a atenționa cu privire la un eventual pericol. Uneori e mult mai bine să folosești experiența altora, decât să experimentezi tu, pe propria-ți piele!

***

“Când ajungi să iubești viața, vei vedea frumusețea în toate lucrurile posibile.”- Khalil Gibran

 

Vârsta noastră

“Sunteți culorile pe care le alegeți.” – Vicky Wall

Zilele trecute am citit o postare a unei prietene care mi-a smuls instant un zâmbet de pe buze: ‘Nu știu cum să mă port la vârsta asta, că nu am mai avut-o niciodată!..’

Afirmația ei, extrem de simpatică și realistă, m-a inspirat în abordarea acestui subiect.

Sigur ați constatat și voi că sunt oameni care vă judecă prea des comportamentul, corelându-l cu vârsta.

De ce se întâmplă asta? Nu suntem noi cei care spunem mereu că suntem unici și vrem să ni se respecte unicitatea? Și-atunci, de ce să ne purtăm în același mod, să ne îmbrăcăm în același stil, sau să avem o traiectorie a vieții asemănătoare celorlalți?

Și pentru ce să ni se reproșeze că suntem prea ‘altfel’? De ce să nu putem face lucrurile în ordinea care ni se potrivește nouă? doar pentru că așa pare altora firesc?!

De pildă, de ce să nu pot avea mai întâi copil și apoi să studiez, dacă eu știu și pot gestiona bine situația? Poate a fi mamă e prioritatea mea.

Și de ce să fie atât de blamat divorțul, dacă cei doi nu se simt bine în acea relație? Eu îl văd ca fiind o mare dovadă de înțelepciune și curaj.

Și de ce ce să te căsătorești, dacă nu simți a fi important pentru tine acest statut?

Și de ce să devii mamă, dacă nu îți dorești? Nu ar fi dureros pentru acel copil să crească lipsit de afecțiune?

Și de ce să privim ca fiind neîmplinită o femeie care nu are copii? Poate că sunt anumite circumstanțe care nu au favorizat întâmplarea acestui miracol, dar pentru asta nu ar trebui suferința să-i fie dublată de judecățile celorlalți.

Consecințele alegerilor sau neputințelor noastre le vom suporta oricum noi, și nu altcineva.

Și nu cred că schimbarea unei cifre/număr trebuie să definească automat schimbarea comportamentului nostru, dar modul cum privim viața și oamenii din jur ne definește cu siguranță.

“Te-ai născut să fii original. Nu muri o copie.”- John Mason

Așa cum știm cu toții, Viața ne e dată pentru a fi trăită, iar noi suntem creatorii ei!

Tocmai de aceea, vă invit pe toți să privim cu mai multă Bunăvoință modul cum aproapele nostru jonglează cu aceasta, cu mișcări mai mult sau mai puțin flexibile, și să-i zâmbim cu mai multă Simpatie și mai ales cu Admirație, pentru că e posibil ca fiecare mișcare să fi însemnat pentru el mult Efort și Consecvență, ceea ce nu este întotdeauna vizibil și cu siguranță deloc simplu.

“Ești irepetabil. Există o magie despre tine care este a ta.”

-DM Dellinger

Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers:

Skip to toolbar