Monthly Archives: December 2020

Iarna ta- ‘gloria verii ce va urma’!

E iarăși iarnă! și soarele e din ce în ce mai scump la vedere, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne ascundem și noi, de Noi.

O mulțime de gânduri nostalgice, naive sau poate chiar jucăușe, ne gâdilă sinapsele, provocându-ne să ne lăsăm duși de valul stării de moment. Ne străduim totuși să rămânem constanți în acțiuni și bine ancorați la realitate, dar mai ales pozitivi, neținând cont prea mult de intemperiile vieții.

Ah, nu! nu mă gândesc deloc la uragane, incendii, fulgere sau tsunami, ci la dificultatea de a lega o prietenie sinceră, de a avea o relație care să îți aducă în suflet infinită bucurie, de a găsi jobul visat, de a da strălucire hobby-urilor tale, sau poate chiar de a-ți scoate la iveală, fără niciun fel de teamă, pasiunile ascunse.

Vremea aceasta cu ploi sau zăpezi, vânt și nori gri, crează în sufletele noastre o oarece stare de inconfort și anxietate, dar rezultatul final depinde întotdeauna de noi.

Pentru că, așa cum știm cu toții, ca să putem lumina, trebuie mai întâi să avem lumină interioară. Pe aceasta suntem datori să o căutăm singuri, menținând permanentă curiozitatea de a afla ce ne bucură sau nu, pentru a putea acționa așa încât să ne autoprotejăm, atât cât este posibil, atunci când e nevoie.

Fiecare zi reprezintă o nouă șansă de a schimba ceva în bine în relația cu noi și cu ceilalți, de a ne face noi planuri de viitor sau de a reflecta la ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă în viața noastră- frumos, bun, sau poate dureros și trist.

Pentru că viața este o experiență continuă, iar noi avem puterea și datoria de a extrage din cele întâmplate ceea ce ne ajută să evoluăm.

De aceea, avem nevoie să ne alocăm zilnic așa-zise ‘momente de respiro’, în care să privim adânc în interiorul nostru, ca apoi să măsurăm cu termometrul sufletului emoțiile ce ne domină.

Ele vor fi de diferite tipuri, iar noi trebuie să le acceptăm pe toate, să ne străduim a le înțelege și să așteptăm răbdători ca ele să se tempereze, să se sedimenteze sau chiar să plece.. În tot acest timp, vom continua să ne iubim, oricât de neplăcut ne-am simți.

“Rețineți că voi sunteți întotdeauna responsabili pentru ce se întâmplă și astfel transformați-vă.”-OSHO

Iarna e un anotimp rece, dar căldura din suflet poate radia în jur și încălzi chiar și inimile aparent împietrite. Nu da voie gerului să se-așterne în inima ta.

Fii mereu bun și înțelegător cu tine și menține aprinsă lumina interioară, oricât de puternic ar bate vântul în suflet.

“În mijlocul iernilor înghețate am învățat că există în mine o vară fără putință de învins.”– Albert Camus

“Atunci când sunt fericiți, oamenii nu mai bagă de seamă dacă în jurul lor stăpânește Vara sau Iarna.” – Anton Cehov

Vă doresc tuturor sărbători frumoase, cu zăpezi în suflet verzi!