Uneori, cei dragi ție reacționează altfel decât te-ai fi așteptat, deși le-ai dat de înțeles că nu îți plac reacțiile lor. Nu e deloc plăcută senzația și ai impresia că lupți cu morile de vânt. Ce-i de făcut?
Mai întâi, nimănui nu îi place să i se dea sfaturi, sau să fie mereu criticat pentru ceea ce ți se pare ție a nu fi bine.
Poate că ei au astfel de atitudine tocmai pentru că vor să reziste voinței tale de a se schimba și nu acceptă să li se dicteze acțiunile. Sau pur și simplu nu și-au dat seama că ceea ce fac nu e bine și că în felul acesta te rănesc.
Apoi, consideră că ceea ce fac e firesc, deoarece așa au fost obișnuiți să fie. Tu le-ai permis asta atât de mult timp, sperând că își vor da seama într-o zi, iar ei au crezut că ești de acord cu felul lor de a fi.
Te-ai gândit, în astfel de momente, că poate cel ce are nevoie de schimbare ești chiar tu? Că binele pe care îl vezi tu nu coincide cu binele văzut de ei? Read More



