“Am avut norocul să aflu că dragostea este unicul adevăr important și absolut, într-o viață care nu ne dă decât daruri relative.”- Octavian Paler (“Convorbiri cu Octavian Paler”)
De ce vrem dragoste?
Răspunsurile pot fi variate, dar primul care-mi vine în minte este.. pentru că dragostea amplifică frumusețea vieții.
Când iubești, un banal răsărit de soare are o semnificație aparte, iar muzica îți scotocește mai profund mintea și îți îmblânzește simțurile.
Dacă marea te îmbie sau îngândurează.. e un alt fenomen interesant de urmărit. Dar cert e că.. atunci când iubirea te-a acaparat, marea pare a vorbi.. exact pe limba ta. 😉
Toate aceste stări sunt oarecum ‘dictate’ și influențate de sentimentul care ne domină mereu, dându-ne aripi, sau coborându-ne cu putere în adâncul pământului.
Și totuși.. de ce vrem dragoste? Nu spuneam noi că vrem independență? De ce această schimbare? Poate.. pentru că ne dorim să găsim un celălalt, care să confirme că suntem o altă minune a lumii, nedescoperită încă..?!
Sau pentru că, oricât de narcisiști am fi, iubirea pentru noi înșine se dovedește mereu a nu fi suficientă pentru a ne simți bine?!
Ușor-ușor, ajungem să înțelegem că, deși ne cunoaștem mai toate defectele, vrem acceptarea acestora și oarecum ridicarea lor la rang înalt.
Avem atât de multe dorințe, pe care sperăm ca cineva să le asculte, aprobe și.. poate chiar să ne ajute să le îndeplinim.. Dacă nu, cel puțin să ne susțină și încurajeze!
Vrem asemănare, dar și complementaritate. Vrem înțelegere și siguranță, dar și senzații tari. Vrem liniște și relaxare, dar nu atât de multă încât să cădem în amorțeală. Vrem cuvinte și fapte, împletite cu măiestrie, precum firele unei țesături de mare finețe..
Dar.. ce amestec are DRAGOSTEA în toate acestea? Aproape incredibil, dar numai ea poate îndeplini aceste dorințe-arzătoare. 🙂
Tot ea ne plimbă, vrem nu vrem, pe diferite meleaguri, surprinzându-ne, uimindu-ne și salvându-ne din ghearele plictisului. Pentru că numai ea poate depăși banalul.
Și-atunci, cum să te-ntrebi dacă vrei să îi dai voie să te cuprindă sau nu? Ce sens are să te lupți cu o așa mirare, pe cât de contradictorie și abstractă, pe atât de bine conturată și amalgamată?
Gândindu-ne la dragostea sinceră, izvorâtă din inimă, putem să fim recunoscători norocului de a fi părtași întâmplării de a fi găsit-o. Pentru că ea ne umanizează, sensibilizându-ne, ne transformă, ne bucură și încântă sufletul. Ne modelează în varianta cea mai bună a noastră, dacă nu o împiedicăm a se dezvolta.
Dar, pe cât de mult bine îți poate aduce, pe atât de mult rău îți poate provoca, dacă nu există reciprocitate. Mă gândesc acum la dragostea necugetată, care duce la excentricități cu efecte negative asupra propriei persoane și constituie deseori motivul persistenței, în timp, a nenumărate sechele- atât fizice cât și psihice- deseori greu de vindecat.
Independența benefică nu este aceea în care doi oameni se tem a fi împreună și evită implicațiile, ci aceea în care comunică despre convingerile, preferințele și așteptările lor, așa încât timpul petrecut împreună să fie de valoare, dar să nu se excludă preocupările personale, care dau savoare vieții fiecăruia.
Dragostea vine ca o confirmare a frumosului existent în noi, pe care reușește să îl scoată la suprafață. Și, pentru că frumosul reprezintă modestie și simplicitate, este greu de găsit.
E nevoie de multă rabdare și selecție a oamenilor, dar mai ales de conștientizarea propriei valori, care să fie apoi recunoscută și apreciată.
Totuși, ar fi bine să înțelegem cu toții acest adevăr: fără iubire, viața e ca un pământ sterp.
Depinde de tine dacă vrei să trăiești într-un mediu arid, sau în unul cu o vegetație variată, care să te surprindă și încânte la tot pasul..
“A iubi înseamnă a simți nevoia să te dărui.” – Octavian Paler (“Viața pe un peron”)