Monthly Archives: November 2013

Viața în Nederland (V)

Noutăți din “culise” despre învățământul din Nl! 😉

Când ai un copil, încerci să îi oferi ce-i mai bun și să îl educi așa încât să se descurce apoi singur foarte bine în viața aceasta, plină de neprevăzut! (chiar dacă îl iubești așa de tare încât ai vrea să aibă nevoie de tine continuu.. 😀 )

Așadar, încerci să îl urmărești îndeaproape, să îl ințelegi și susții cum poți mai bine. Deseori poți greși, dar trebuie să îți dai silința să ii asiguri baza unei educații care să îl lanseze bine pe orbita vieții. 😉

Bineînțeles că nu rămâne totul pe umerii tăi, pentru că efortul major trebuie să îl facă el!

Se știe că familia și școala au o importanță covârșitoare, rămânând ca experiențele de viață să îl cizeleze cu adevărat.

Noi, părinții, vrem ca școala să fie locul unde copilul să se simtă confortabil, acceptat și apreciat la adevărata-i valoare. De aceea, suntem foarte atenți la tot ce ține de principiile care îi sunt inoculate acolo, uneori analizându-le cu mai mare atenție decât pe cele ce i se “imprimă” de multe ori inconștient în mediul familial. Dar.. fiecare știe mai bine ce se întâmplă în “ograda” lui, așa că… nu voi pune deloc accentul acum pe acest aspect.

Pentru că al meu copil se află într-o perioadă importantă din viața de elev (deși.. dacă ar fi să fim sinceri, pentru noi părinții fiecare moment este foarte important, dar nu vrem să părem exagerați și încercăm să păstrăm pentru noi această gândire și să arătăm a fi detașați.. :D), mă preocupă aspectul legat de alegerea unui colegiu potrivit.

În Nederland, când un copil se află în grup 8, se confruntă cu o perioadă în care se discută foarte mult despre testele Cito (Citotoets) și.. nu numai. 😀

Testele se desfasoară în luna februarie, pe o perioadă de 3 zile, iar punctajul acordat la final are o importanță majoră în deciderea drumului pe care elevul îl va alege în vederea continuării studiilor.

Cito

Ținând cont de faptul că școala începe la 5 ani aici, în jurul vârstei de 13 ani elevul trebuie să facă deja o alegere importantă pentru viitorul lui.. 😀  Și.. e necesar să se facă o alegere bună!

În fiecare din cele trei zile de teste, de la ora 9.00 la ora 12.00, copilul trebuie să răspundă unor întrebări din patru domenii (taal, rekenen-wiskunde, studievaardigheden, wereldorientatie), fiecare având întrebări gen grilă, cu un singur răspuns valabil, din patru răspunsuri prezentate. Bineînțeles că în timpul testului se dă și pauză, așa încât cel mai lung test durează 40 de minute. 

“Taal” -limbă, este domeniul unde se vorbește numai despre limba olandeză. De exemplu: ortografie, înțelegerea unui text și explicarea unor cuvinte sau propoziții. Pentru acest test se dau 100 de întrebări.

“Rekenen- Wiskunde”– numărare- matematică, anume: numere, procente, împărțire, sume, măsuri, bani și timp. Bineînțeles, nu se poate folosi calculatorul pentru a da răspunsuri corecte, iar cele 60 de întrebări te întâmpină și aici cu mare bucurie!  🙂

“Studievaardigheden”- este despre cât de bine poate copilul să folosească informația despre, de exemplu, studierea unui text, a dicționarului sau internetului. Întrebările sunt și despre hărți, tabele, grafică, și.. sunt 40 la număr.

“Wereldorientatie”– întrebările sunt din geografie, istorie, biologie și cunoștințe despre natură. Nu este vorba neapărat despre fapte și cifre, cât despre cum se aplică aceste cunoștințe. Acestui domeniu îi sunt atribuite 90 de întrebări.

Acest test Cito nu este unul pe care îl poți trece sau nu și nu este nevoie de o pregătire specială a copilului, deoarece în timpul perioadei de școală ei rezolvă un test Cito anterior (un fel de simulare). Continue reading

Alegeri potrivite

challenges

“We don’t grow when things are easy; we grow when we face challenges”– Zig Ziglair

(Nu creștem când lucrurile sunt ușoare, creștem când ne confruntăm cu schimbări. )

Viața are multe fațete, pe care reușim să le descoperim și să le aflăm sensul, de obicei, doar după ce am trecut prin diferite experiențe.

Am vrea cu toții să înțelegem la momentul oportun cum trebuie să reacționăm, ce e bine să alegem și când, însă nu se întâmplă mereu ca teoria să se intersecteze cu practica, atunci când e vorba despre decizii care îți modifică definitoriu realitatea. 🙁

De ce? Pentru că, deși de multe ori știm ce ar fi corect și înțelept să facem, reacțiile noastre sunt ori prea încete, ori situația este prea diferită de cea imaginată, ori chiar nu am putut să ne gândim la multitudinea de variante posibil existente, care schimbă pe parcurs datele problemei.

Și mai există o situație, acceptată de puțini oameni, deloc adepți ai autovictimizării: acea alegere a fost potrivită tocmai pentru acel moment din viața ta, ca să îți primești lecția necesară pentru a deveni mai bun și mai înțelept. Urmează apoi să îți găsești singur următoarea cale și provocare, care să te transforme iarăși și iarăși..

Dar cum poți să crezi, când suferi, că acea durere îți era necesară, când tu nu știi cum s-o înlături mai repede și vrei doar să fii împlinit din toate punctele de vedere, ca să demonstrezi ție și lumii întregi cât de bine te descurci în viață?!

Cum să accepți această idee, când tu vrei doar să fii fericit, inconștient fiind că tocmai aceste transformări te vor conduce la o mai bună cunoaștere de sine? 

Poți să crezi că iubita ta (sau iubitul :D), trasă ca prin inel :), va avea cu mult mai multe kilograme decât acum, peste doar cațiva ani, și că nu va găsi nicio motivație interioară ca să încerce să lupte cu această problemă? Pe tine te atrăgea imaginea ei dinainte…

  … că prietenul va avea o cădere nervoasă, care îl va determina să înceapă să fumeze, ori să bea, deși era total împotriva acestor vicii? Tu admirai omul de atunci..

   … că părintii lui, care erau topiți după tine, vor fi distanți după doar câțiva ani de zile? Tu voiai să formați o familie mare și unită, în care comunicarea să fie permanentă și constant placută.

Și exemplele pot continua la infinit! 

Cu siguranță nu putem prevedea totul, nu putem schimba concepțiile unor oameni, și multe vor fi altfel decât ne-am imaginat, dar există multe motive pentru care apar aceste modificări în viața noastră. Continue reading

Visând că iubești :)

 raza

Mi-ar plăcea să fiu o rază de soare.. să pătrund în sufletul tău când zâmbești. Să mă bucur odată cu tine de ziua în care încerci să te-ascunzi când visezi….

  Tu nici măcar nu bănuiești că sufletul ți-e deschis când eu mă furișez, nestingherită, prin toate cotloanele?! Nu vezi? Explorez…

Înțeleg, ești cuprins de mirare; acum simți că ceva mic și călduț se mișcă prin rădăcinile tale și ar vrea să-ți cunoască vibrațiile, să îți răscolească puțin seva sufletului.

Mă întrebi: “-De ce ai venit, ce vrei de la mine?”

 “-Nu te teme, eu sunt doar raza ta. Gândul tău îl pot cunoaște de-acum și îl păstrez în tăcere.

 Acum știu că auzi soarele cum râde.. ești fascinat că pot patrunde printre ramurile puietului pe care l-ai plantat mai ieri.. te bucuri când copilul își furișează năsucul lui cârn între pletele mamei, sau când mâna lui mică și pufoasă îi cuprinde gâtul de parcă ar fi țărmul demult așteptat de naufragiatul aruncat în valuri.

Precum vezi, te cunosc! Hai, nu te teme!

Spune-le apelor că sunt liniștea ta, spune-i cerului că îți plac naștrușniciile pe care le poate face în zilele înnorate, jucându-se cu norii lui.

 Spune-i vântului să spulbere frunzele în calea ta, într-un dans nebunesc de frumos.

 Spune-i ierbii să fie mereu verde și proaspăt mirositoare. Hai, spune-le, știu că ai vrea!!!

 Sau… dacă ți-e greu să spui toate acestea, nu uita că eu sunt aici!

Pot trimite gândurile tale departe, oricât de departe. Pot cuprinde pământul! pot mângâia valurile, pot săruta iarba, pot bucura florile.

 Și.. da, am să încălzesc ușor pământul pe care pășești, voi mângâia fata ta puțin asprită de viață, îi voi spune timpului să stea o vreme în loc, să poți să-l asculți…

Le voi spune fluturilor că e vremea să iasă la dans, voi vorbi cu cerul să fie senin, ca ochii tăi, atunci când ieși din apă.. 🙂

Voi înveseli tot pământul, pentru ca tu să zâmbești mereu… Continue reading

Avânt (invitație :) )

 vise

 Când crezi că un vis s-a-mplinit, vine un altul.. și altul, și-un altul apoi…

O  zbatere continuă, emoții și căutări te-au îndrumat spre tumultul acesta.

Simți că sensul vieții există în ființa ta și nu poți sta deoparte! Tresalți de-încantare că ai un nou vis și.. parcă vibrezi.

 Ai putea să răstorni lumea, să o rascolești până la epuizare! 😉

Și.. da, sigur poți să faci acel ceva care să reverse marea doar atunci când ai chef, să oglindească cerul în ochii tăi dintr-un capăt în altul, iar muntele să pară un mușuroi prea amuzant ca să-l escaladezi. 🙂

Ești așa cum vrei tu- pivotul care susține lumea!  

 Ești cum nimeni n-a fost! 😉

 Ai zâmbit cerului, apei, pământului și tuturor ființelor pe care le-ai întâlnit.. Ți-ai limpezit ochii în farmecul lor și ți-ai luat avânt către noul vis. Apoi ai pornit la drum, plin de forță, decis.

 Te bucuri că e doar visul tau și-ai curaj să nu-l uiți. Continue reading

Celebrează viața!

viata

“Iubești viața? Atunci nu risipi ca un nesăbuit timpul, căci din timp este făcuta viața!”Benjamin Franklin

Ne tot spunem mereu: “e și mâine o zi..”.

Dar dacă nu e, și timpul nostru e mai scurt decât credeam a fi?

Cu siguranță, dacă ne-am întreba mai des “ce-ar fi dacă..? ”, multe s-ar schimba în viața noastră.

  • Deciziile pe care le amânăm de la o zi la alta ar fi luate imediat, și fiecare moment ar fi trăit la maximum
  • Ne-am măsura cuvintele cu mai mare atenție
  • Am ține cont de visele lăsate mereu deoparte și.. am trăi cu adevărat viața, nu doar am gândi mereu la construirea ei!
  • Ne-am arăta afecțiunea profundă față de “îngerașii” din viața noastră 
  • Am vorbi mai mult despre sentimente
  • Am încuraja pe cei care au nevoie de susținere și ne-am face noi înșine curaj să acționăm
  • Am purta hainele pe care le considerăm prea bune și prea frumoase pentru a le purta fără a fi o ocazie specială..
  • Am lăsa deoparte încăpățânarea și orgoliile și ne-am recunoaște greșelile
  • Ne-am bucura de aici și acum!
  • Am aprecia oamenii pentru ceea ce au bun, și nu am analiza continuu defectele, sau ceea ce credem noi a fi defecte
  • Am petrece mai mult timp cu cei care merită atenția noastră și am lăsa deoparte prefăcătoria, lașitatea și aparențele
  • Orice clipă ar fi un moment special, intens, și fiecare lucru ori fenomen, oricât de mărunt ar părea, ar deveni așa cum trebuia să fie, de la bun început: Unic și Înălțător!
  • N-am mai alerga să prindem decât “trenurile” importante
  • Nu ne-am mai văicări pentru presupuneri și gânduri deșarte, ci am lua totul așa cum este și l-am afirma răspicat
  • Am fi mai buni cu noi înșine și am avea mai mare grijă să nu ne rănim sufletele în spinii iubirii închipuite.. (Sau ne-am arunca direct în ei, fără a sta prea mult pe gânduri! 🙂 )
  • Ne-am iubi și ne-am îngriji mai mult
  • Am pune în practică lucrurile care acum ni se par nebunești de interesante, dar dificil de realizat, datorită unor îngrădiri mentale proprii
  • Am râde din tot sufletul și am zâmbi fără restricții
  • Am mulțumi celor care au pus o piatră de temelie în construirea devenirii noastre
  • Am fi noi, cei fără de tăgadă buni, frumoși, curați, calzi și curajosi, așa cum ne doream să fim atunci când eram copii.. 😉
  • Am aprecia cu adevărat fiecare clipă, fiecare sunet, fiecare cuvânt
    Continue reading