Monthly Archives: July 2020

Muzica e viață

‘Music is life. That’s why our hearts have beats.” _

Cui nu îi place să asculte muzică?
În mașină, la școală (în pauzele dintre ore 😉 ), în autobuz (cu căștile la urechi, neapărat 🙂 ), prin casă dimineața, înainte de a pleca la serviciu, sau chiar atunci când lucrezi la calculator, pregătindu-ți proiecte, lucrări, sau făcând alte planuri care cer concentrare.

Unii dintre noi ascultăm muzică zilnic, la radio, televizor, sau de pe internet. Alții chiar facem eforturi pentru a asculta live din când în când un anume gen de muzică, interpretată de un cântăreț, formație sau instrumentist pe care îl preferăm, așa că ne străduim să obținem un loc la un concert sau festival.
Ascultăm muzică singuri sau împreună cu oameni dragi, ori complet necunoscuți, dansăm dacă ne place ritmul sau persoana care ne însoțește, sau pur și simplu pentru că iubim dansul.

Muzica ne dă aripi și ne înalță mai ceva ca Red Bull, pentru că ea ajunge direct la inimă!

”Muzica poate schimba lumea”, spunea Beethoven..

La fel ca și gândurile tale, muzica te definește! Ea îți configurează mentalul, te seduce și te ajută să abandonezi gânduri negative, te eliberează și inspiră. Te îndeamnă să devii tu, creând în jurul tău acea aură pozitivă (sau poate doar melancolică), în funcție de alegerea ta.

Muzica este de multe ori Vocea ta interioară, ajutându-te să spui prin necuvinte ceea ce nu poți, nu îndrăznești sau nu te pricepi a spune celorlalți sau cuiva anume.

Muzica te reprezintă, iar alegerea ta spune multe despre tine. Te ridică sau coboară în ochii celorlalți, în funcție de toleranța și inteligența acestora, și tot ea te modelează ca pe o bucată de lut, dându-ți nu doar formă, ci și fond, șlefuindu-ți simțurile, la fel cum se întâmplă în procesul de obținere a unui diamant. Astfel, datorită ei devii strălucitor, reflectând în jur lumina primită.

Muzica este limba celor ce o cântă, și nu numai. Ea poate fi și limba ta, dacă interpreții îți ghicesc întâmplător sau voit gândurile și emoțiile, sau doar dacă te lași purtat pe aripile ei diafane.

Muzica unește oamenii. Ea îi apropie, chiar dacă nu se cunosc, ajutându-i să ajungă la un implicit consens: acea stare de bine care vrem să dăinuie.

Muzica proiecteză în suflet emoție, scuturând lacrimile sufletului, pentru a-l purifica și susține în drumul spre refacere. Muzica îndeamnă la visare și credință în mai bine, sau doar evocă amintiri demult păstrate cu sfințenie în altarul inimii.

Muzica este Magie! Ea reușește în doar câteva secunde să aștearnă un zâmbet pe chipurile obosite de prea multă viață sau doar dor de viață..

“Uneori, muzica este singurul medicament de care inima și sufletul au nevoie.”

Ea scoate la iveală milioane și milioane de gânduri frumoase, constituind astfel împreună ingredientul perfect al frumuseții interioare.

Muzica se cântă, ajungând să încânte inimi, minți și suflete de oameni din lumi diferite, care se apropie, spulberând granițe și orice alt fel de limite. Muzica este Creație și Iubire, construind punți de legătură inimaginabile și sentimente greu de definit.

Lasă-te cucerit!

Muzica e Miracolul care vine să te salveze de prea multă tristețe, dor, speranță sau vis. Muzica e căutarea acelui paradis pierdut, numai de mintea ta descris.

Lasă-te pătruns!

Căci.. cum ar fi viața ta fără muzică? Nu te-ai mai simți la fel de bine înțeles sau acceptat așa cum ești, nu te-ai mai putea exprima fără prea mult efort, nu ai mai avea rezonanță.

Și cum ar fi un film fără coloană sonoră? Banal, insipid, lipsit de farmec, suspans și viață.

“Fără muzică, viața ar fi o greșeală”. Subscriu și eu acestei afirmații, pentru că Muzica însăși este Viață. De aceea inimile noastre bat. 🙂

“Music is my life, it is a reflection of what I go through.” –

Lenny Kravitz