Să iubim cărțile!

books

În goana nebună a vieții, ne pierdem în amănunte, de multe ori iluzorii, și ne îndepărtăm de pilonul existenței noastre- sufletul

Îl ignorăm, voit sau nu, sau îl contrazicem, atunci când faptele se dovedesc a fi altfel decât credințele noastre de moment. Ba chiar ajungem să ne luptam cu el! 

Ne propunem să devenim ceea ce nu suntem și poate chiar ceea ce nu agreăm la ceilalți, doar din dorința nebună de afirmare, sau de a ieși din anonimat.

Vrem să ne evidențiem și uităm de Noi.

În acest tzunami al sufletului, ne putem găsi un aliat de nădejde, care să ne susțină necondiționat. E mereu sensibil la sentimentele noastre, ne alină suferințele și ne oferă soluții de viață, din care ne putem inspira, la nevoie, sau doar putem trage învățăminte. 

Cărțile!

 Nimic mai interesant decât a te transpune în situații pe care poate nu vei avea ocazia să le întâlnești niciodată, dar care te forțează să îți imaginezi cum ar fi dacă..

Te înalță, ajungând să te crezi un Prometeu în devenire, sau te coboară, încât în final accepți că viața ta este infinit mai ușoară și mai plăcută decât a altora.

De foarte multe ori, carțile te determină să îți analizezi sufletul cu mai mare atenție, așa încât să te înțelegi cum n-ai putut-o face până în acel moment. 

Cărțile sunt atât de la îndemână, atât de disponibile a ne asculta și răspunde, în felul lor unic, miilor și miilor de întrebări care se cuibăresc în mințile noastre..

Cum să nu le dai voie să îți invadeze spațiul propriu, când sunt atât de discrete, deschise și directe? Cum să nu le vrei aproape, când ele nu te obligă a da răspunsul la întrebări indiscrete sau imediate, nu îți cer să îți descarci sufletul și nici nu te grăbesc a acționa după propriul lor plac? 

Cum să nu le respecți fidelitatea cu care te însoțesc pe drumul vieții, înțelepciunea cu care te învăluie în permanență, sau sinceritatea cu care își dezvăluie  cele mai ascunse secrete?

Prin ceea ce sunt și modul cum reușesc să ne transforme, cărțile ajung să fie adevărați terapeuți, sau chiar proprii terapeuți ai creatorilor lor.

Cum să nu le iubești și să le recunoști menirea? Și cum să nu le apreciezi inestimabila valoare?

Ele, cărțile, te ajută să evadezi pentru o vreme într-o altă lume; și, ca hipnotizat, nu vei mai vrea să pleci, pâna când ea nu îți va da voie să faci asta.

Când e vorba despre o carte bună, dorința de a o “devora” și părerea de rău că vei ajunge la ultima filă vor crea în mintea ta o adevărată dilemă: ce pot să fac, așa încât “povestea” să fie fără sfârșit, și totuși să savurez finalul ei?

Când trecutul se-așterne peste lume și viață, carțile îl reînviu, aducându-l aproape. 

Când prezentul pare banal și nu știi cum să grăbești devenirea ta, cărțile te pot salva. 

Iar când viitorul îți pare ireal de departe, nu uita că tu ajuți la construirea lui, fiind model celorlalți.

Fii cea mai bună variantă a ta. Dezvoltă-te!

Caută cărțile bune, descoperă-te  și vindecă-te de emoții ascunse, care îți erodează sufletul și mintea.

“Știi că tocmai ai terminat de citit o carte bună dacă după ce ai întors ultima pagină te simți ca și cum ai fi pierdut un bun prieten.” – Paul Sweeney

Alege cărțile care îți sunt necesare alinării sau doar informării, dar alege..!

“Unele cărți ar trebui gustate, altele devorate, însă doar câteva ar trebui mestecate și digerate pe îndelete.” – Cornelia Funke

Nu lăsa rutina zilnică să te deterioreze, căzând în categoria celor ce nu-și amintesc când au deschis ultima carte.

Transformă cititul într-o rutină, iar viața o să-ți fie un paradis! 

Cărțile au un suflet ascuns, pe care tu trebuie să îl descoperi și să-l scoți la iveală.

Ce vrei să știi? Ce te impiedică să ajungi acolo unde meriți să fii? Care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi ca să îți atingi țelul?

Încet, dar cu răbdare, vei afla răspunsul întrebărilor tale și vei putea să te transformi în cel ce vrei să fii.

Cărțile sunt răspunsul. Ele te vor însoți cu onestitate pe drumul spre cunoaștere, ajutându-te să devii TU. 

“Nu toți cei care care citesc devin lideri. Însă toți liderii citesc.” – Harry S. Truman

 

Comments

comments

This entry was posted in carte, cunoastere interioara, motivatie, valori on by .

About Simona Gîrbea

Nascuta la 19 septembrie 1976, in localitatea Starchiojd, judetul Prahova. Am absovit Liceul Pedagogic din Ploiesti, promotia 1995 si..am profesat la inceput ca educatoare, iar mai tarziu ca institutor I, avand gradul didactic II. Licentiata in comunicare si relatii publice, promotia 2007( Facultatea de Litere, Bucuresti). Indragostita de domeniul psihologie, disciplina studiata atat in liceu cat si in facultate, dar si de comunicarea eficienta dintre oameni, in ultima perioada am devenit din ce in ce mai preocupata de stapanirea unor cunostinte mult mai vaste in aceste doua domenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *