Din suflet, pentru suflet.

protection

„Întotdeauna fă bine. Asta îi va mulțumi pe câțiva și-i va surprinde pe restul.” – Mark Twain

Încă mai sunt oameni buni, sensibili la ceea ce se întâmplă celor din jurul lor. Și încă mai sunt unii care pot empatiza la durerea celorlalți, fie că distanța e mare sau mică. 

Dar, ca întotdeauna, orice lucru știut dar neaplicat, la fel ca orice voință nepusă în practică, nu ajută cu nimic și nu contribuie la bunăstarea cuiva. 

Sunt oameni cărora le lipsesc nu doar banii, ci hainele, încălțămintea, mâncarea, sau.. mai rău, un acoperiș deasupra capului și, cea mai de preț- sănătatea.

Sunt alte ființe la fel de puțin norocoase, care nu știu să își poarte singure de grijă și încearcă să ne atragă puțin atenția (animale mici și nevinovate, fără adăpost sau condiții minime de viață, dar capabile de multă iubire și devotament) , dar noi preferăm să ne vedem de ale noastre și să mergem mai departe.

Îi privim pe toți cu milă sau cu indignare, fără să încercăm să le aflăm povestea sau să ne implicăm cât de puțin a le alina durerea. 

Desigur că nu îi poți ajuta pe toți cei care sunt în nevoie! Ar însemna să dai tot ce ai și să le iei locul, ceea ce nu e de dorit.. 😉

Dar, cu puțin entuziasm și cu mult suflet, poți participa într-o oarece măsură la înfrumusețarea vieții câtorva oameni/animale, care îți vor mulțumi în gând pentru bunătatea ta.

Și, vrei să crezi sau nu, gândurile bune îndreptate către tine îți vor lumina calea și te vor ajuta să fii mai bun în ochii tai (în primul rând), contribuind așadar la creșterea stimei de sine.

Poate părea insuficient, la prima privire, dar sunt nenumărați oameni care nu se apreciază la adevărata valoare, fapt ce determină acceptarea vieții oricum ar fi și neimpunerea unor limite necesare.

Cu stima de sine ridicată sau nu, a încerca să fii mai bun cu ceilalți (sau a-ți menține acest obicei), te va ajuta să îți recunoști calitățile și să evoluezi.

Mai bine spus, acest comportament îți va forma și întări caracterul, înseninând totodată viața catorva oameni/animale de pe acest Pământ. 

E adevărat, nu o să schimbi lumea, dar o să schimbi câte ceva în viața unor ființe. Și asta înseamnă deja foarte mult! 

Tu, dacă ai avea nevoie de ajutor, te-ai bucura de orice mână întinsă, așa e? Numai încercând să te transpui în situația celui greu încercat, identificându-te cu el pentru o clipă, vei reuși să înțelegi o părticică din durerea lui. 

Și vorbele frumoase pot ajuta, și un zâmbet sau doar un gând bun, dar acțiunea este definitorie, pentru că ajută efectiv persoanele în cauză. 

Vrei să ți se spună zâmbind și cu voce caldă că ți se înțelege necesitatea de a mânca, sau să ți se dea ceva de mâncare?

Satisfacerea nevoilor primare, sau de bază, cum le numea Maslow, biologice sau fiziologice, este  indispensabilă pentru supraviețuire, dar nevoia de dragoste și apartenență are un rol imediat următor ca și importanță.

Pentru că nesatisfacerea ei declanșează dezechilibre mentale, iar numărul persoanelor afectate este îngrijorător de mare. 

Așadar, bunătatea, coroborată cu iubire, formează rețeta ideală pentru a avea o societate care să se dezvolte frumos.

Rămâne că fiecare dintre noi să găsească modalitatea care ne este la îndemână pentru a ajuta, după puterea noastră, așa încât cineva să se bucure în gând că ne-a cunoscut și să ne mulțumească pentru sprijinul acordat, oricât de neînsemnat ar părea la prima vedere. 

Fii bun! Și vei primi la rândul tău bunătate, la un moment dat. Poate exact când vei avea cea mai mare nevoie, ca și cei pe care îi compătimești acum.

Puterea propriului exemplu ar trebui să fie mai mult decât o expresie frumoasă. Nu crezi?

“Nici un gest de bunătate, indiferent cât e el de mic, nu e în zadar.”– AESOP

 liefde

Comments

comments

This entry was posted in motivatie, psihologie practica on by .

About Simona Gîrbea

Nascuta la 19 septembrie 1976, in localitatea Starchiojd, judetul Prahova. Am absovit Liceul Pedagogic din Ploiesti, promotia 1995 si..am profesat la inceput ca educatoare, iar mai tarziu ca institutor I, avand gradul didactic II. Licentiata in comunicare si relatii publice, promotia 2007( Facultatea de Litere, Bucuresti). Indragostita de domeniul psihologie, disciplina studiata atat in liceu cat si in facultate, dar si de comunicarea eficienta dintre oameni, in ultima perioada am devenit din ce in ce mai preocupata de stapanirea unor cunostinte mult mai vaste in aceste doua domenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *