Category Archives: motivatie

O nouă zi

“Each sunrise brings a new day filled with new hopes for a new beginning.”- DEBASISH MRIDHA

Cum e ziua ta??

Pare o întrebare firească și chiar este, dar ceea ce nu conștientizăm mereu este faptul că fiecare zi este de fapt creația noastră, pentru că noi îi dăm formă și fond.

Ne dorim unul altuia să avem o zi frumoasă, ca și cum altcineva ar decide în locul nostru, când de fapt numai noi suntem responsabili a ne face ziua frumoasă, după propriile reguli, convingeri, valori, dorințe și nevoi.

Ar trebui să ne amintim permanent că ceilalți sunt doar spectatori ai scenei vieții noastre, iar dacă uneori le dăm voie și să joace în piesa noastră, este o onoare pe care noi le-o facem.

În cazul în care ei nu o vor aprecia așa cum îți doreai, datoria ta este doar de a-ți da seama cât de mult spațiu vrei să mai ocupe în rolul primit sau dacă merită să le oferi chiar și rolul cel mai mic. Pentru că stă în puterea ta decizia de a le da voie să aibă un rol sau nu și nimeni nu poate alege în locul tău.

Fiecare zi este în esență expresia viziunii noastre despre ceea ce simțim, visăm sau credem despre ceilalți și noi. Fiecare nouă zi reprezintă alegerile noastre.

Pentru că noi alegem ce dispoziție vrem să avem, activitățile pe care vrem să le facem, oamenii, locurile, conversațiile, hrana, locul de muncă, hainele, parfumul folosit și multe alte detalii care pot schimba radical vibrația energetică pe care o deținem și revărsăm asupra celorlalți.

Zi de zi decidem pe cine și ce vrem să ascultăm sau să credem, de cine ne lăsăm convinși sau pe cine vrem să înțelegem.

O nouă zi înseamnă o nouă oportunitate de a ne îmbunătăți relațiile cu ceilalți sau de a ne îndeplini visele.

Bucură-te de șansa de a fi propriul manager al vieții tale și utilizează toate resursele disponibile pentru a da valoare și sens prezenței tale aici, pe pământ.

“When there is Life, there is Hope”- John Gay

“You are full of unshaped dreams. You are laden with beginnings. There is hope in YOU.”- Lola Ridge

 

Acceptare & Schimbare

 

Ne aflăm deseori în situații neplăcute, pe care am vrea cumva să le schimbăm cât se poate de repede, dar nu avem resursele materiale necesare pentru a face acea schimbare, sau din diferite alte motive trebuie să avem răbdare.

Alteori, ceea ce ne dorim a schimba este departe de a se putea întâmpla, însă nu vrem să acceptăm acest fapt, sau poate nu suntem încă pregătiți a o face. Sau cei de la care avem așteptări nu pot face acea schimbare.

Ne simțim cumva neputincioși, frustrarea pune stăpânire pe mentalul nostru parcă mult prea sensibil, și ne tot întrebăm care ar putea fi soluția.

Bineînțeles că nu vrem să așteptăm, pentru că ne dorim rezultate rapide și să fim cât mai eficienți cu putință, iar unele situații sunt atât de dificil de suportat încât simțim că nu putem face față unei așteptări îndelungate.

Si atunci, ce-ar fi de făcut? cum ar trebui să abordăm totul, așa încât să nu ajungem pe culmile disperării?

Este momentul să ne punem câteva întrebări, precum aceasta: este la îndemâna noastră a face acea schimbare acum?

Sfaturile celor apropiați pot contribui sau nu a găsi un răspuns, dar dacă nu ajungem totuși la acesta, poate că e cazul să înțelegem că răspunsul este în NOI..

Dacă situația nu poate fi schimbată, atunci înseamnă că ceea ce trebuie schimbat este atitudinea noastră vis-a-vis de acel fapt sau persoană.

Doar o abordare diferită va duce la rezultate diferite. Fiind pe deplin conștienți de acest adevăr, nu putem decât să începem a reacționa și mai ales acționa altfel decât înainte.

Ne vom reinventa, lăsând deoparte așteptările care ne-au măcinat planurile și gândurile, vom afla și străbate drumuri noi și vom găsi noi adevăruri și frământări, mai blânde sau mai provocatoare, dar oricum ar fi vom face necesara Schimbare.

Și-n curând vom simți că suntem demiurgii propriei nemuriri.

**Care sunt acceptările ce au determinat schimbările pe care a fost nevoie să le faci tu in ultima vreme? Și cât de ușor sau greu ți-a fost să le conștientizezi și mai ales să le pui în practică?**

“When we can no longer change a situation, we are forced to change.”-

Victor Frankle

 

Cuvinte și oameni

Zilele trecute m-am confruntat cu o situație care m-a uimit.

Mai exact spus, reacția emoțională personală la auzul aceluiași cuvânt adresat în mod repetat mie, dar de persoane diferite!

În primul caz am reacționat vehement, spunând că nu îmi place, iar în al doilea caz.. m-am simțit în al nouălea cer! 🙂

Asta m-a determinat să reflectez asupra acestui subiect și să caut răspunsuri, ca să înțeleg mai bine care este motivul reacției mele atât de diferite.

Părea extrem de ciudat ceea ce simțeam. Si totuși, răspunsul a fost simplu de găsit.

Bineînțeles că nu doar cuvântul a fost cel care a generat exaltarea și respectiv revolta mea, ci mai ales persoana care l-a rostit.

Una dintre cele două persoane îmi plăcea și îmi inspira sinceritate, cealaltă nu.

Cuvintele sunt expresia sufletului, a sentimentelor noastre profunde sau nu simțite față de ceilalți, iar vocea, tonul si prezența sau lipsa entuziasmului determină vibrația indusă în mentalul celorlalți.

Un cuvânt spus deseori în grabă, dar la momentul potrivit, poate constitui un cadou, iar alteori doar o povară sau chiar o piedică în calea dezvoltării noastre. Desigur că noi suntem cei care îi dăm valoarea și conotația, în funcție de anumiți factori, printre care și emoțiile și dispoziția de moment.

Dar este foarte sigur că un cuvânt poate rezona în mentalul nostru în funcție  de emițător.

Să luăm de exemplu cuvântul “scumpo”. Sigur că spus de cel care te atrage și te interesează sună extrem de plăcut, pe când rostit de altcineva, care nu este deloc interesant pentru tine, cuvântul te va enerva.

Spuse cu indiferență, cuvintele vor rezona mai puțin, ba chiar vor fi uneori lipsite de sens. Așadar, numai noi le putem da Viață!

De aceea, scrisul nu a putut niciodată înlocui vorbitul. Pentru că doar oamenii dau Suflet cuvintelor pe care le folosesc.

Lipsa expresiei sonore a mesajului poate crea confuzie, inflexiunile vocii oferind claritate și dând acea finețe de care avem atât de multă nevoie!

Mi s-a părut frumos, foarte interesant și mai ales util să îmi aloc puțin timp pentru a reflecta și a îmi înțelege mai bine starea emoțională interioară, dar mai ales pentru a vă invita și pe voi să vă auto analizați și să acordați conștient atenție atât cuvintelor cât și tonului folosit.

Și desigur, să acceptați doar ceea ce vi se pare potrivit, alegând a vă angaja doar în conversații care vă fac a vă simți confortabil și mai ales care vă inspiră  și motivează.

Și poate n-ar trebui să uitam niciodată faptul ca deși cuvintele sunt gratuite, felul în care le folosim ne poate costa.

Ps.: Apropos, ce cuvânt credeți că mi-a fost adresat? 😀

Mi-ar plăcea să aflu părerile voastre! sunt curioasă cine va ghici.

Îmi asum și riscul ca la final să credeți unii că sunt Simonica fițoșica. :))

O dată-n viață

Ce ai vrea să faci cel puțin o dată în viață, dar nu ai îndrăznit sau reușit până acum, din diverse motive, existente în realitate, sau doar inventate ca să-ți justifici oarecum această “lipsă de libertate”?

E o întrebare.. la care trebuie să-ți răspunzi tu singur (și poți păstra aceste gânduri doar pentru tine), pentru că numai tu îți cunoști suficient de mult gândurile și dorințele, așadar răspunsul -în totalitate- îți aparține!

Acest exercițiu te va determina să te autoanalizezi, căutând acel Ceva care lipsește momentan din viața ta.

Sigur lista ar putea părea scurtă la început, dar pe măsură ce vei aprofunda subiectul îți vei da seama cât de multe lucruri ai amânat, crezând că încă nu e momentul, sau că vei face asta când vei avea mai mult timp, bani, chef de viață (sau doar când vei fi puțintel mai îndrăzneață!).

Dar dacă zilele ți-ar fi numărate, cele mai adânci dorințe ar ieși urgent la suprafață, fără doar și poate!!

Dar așa, e posibil să te gândești ceva mai mult până când vei găsi în ascunzătorile minții ceea ce ai refuzat să-ți oferi, sau poate numai a-ți imagina că s-ar putea întâmpla.

Spune, ai vrea să te aventurezi într-un loc anume, sau să spui cuiva ceva ce nu ai îndrăznit niciodată a spune? să încerci ceva ce ți-a fost teamă a nu eșua, sau doar pentru că nu ai avut curaj să accepți această provocare de a face o așa mare schimbare?

Cu cât ne gândim mai mult, cu atât înțelegem că dorințele noastre sunt aproape nelimitate.

Și totuși, în felul acesta, ne-am forța puțin imaginația să lucreze și am face abstracție de impedimentele voit sau nevoit existente.

Așadar, tu ce ai vrea să faci măcar O DATĂ-N VIAȚĂ?

Privește direct adevărul în față, acceptă-ți dorințele, oricât ar părea ele de copilărești, banale, absurde, sau ireale, și vezi ce-ai putea face, dacă minunea de a le îndeplini ți-ar apărea așa, pe “nepusă masă”, în cale! 😉 🙂

 

Recunoștință

“Gratitude is a powerful catalyst for happiness. It’s the spark that lights a fire of Joy in your soul.”- Amy Collette

*****

Vara trecută mi-a murit un prieten drag.

Bineînțeles că pierderea aceasta m-a răvășit, mai ales că atât el cât și noi toți, cei apropiați, știam deja că timpul lui era extrem de limitat.

Se spune că numai celor puternici li se poate întâmpla un așa fenomen: de a-și aștepta calm sfârșitul oricum ireversibil, acceptând cu înțelegere (și chiar zâmbitor) neputința de a face vreo schimbare care să modifice traiectul- cu siguranță unul nu doar greu, ci teribil de sfâșietor!

Începutul Sfârșitului, cum l-a numit el, sau ‘Ultimul capitol’ al poveștii, pe care uneori, în situații mai speciale, îl poți singur (sub supraveghere medicală) alege, a fost ca o “trezire” pentru noi toți, generând noi întrebări și perspective.

Trăim suficient de intens fiecare moment? Suntem destul de recunoscători pentru minunea de a fi aici, acum? Le spunem suficient de des celor dragi cât de mult îi apreciem și iubim?

Răspunsul este întotdeauna NU, pentru că ne pierdem în vâltoarea vieții (cum îmi place mie să spun), uitând că nu suntem eterni, încăpățânându-ne deseori a ierta sau a cere iertare, a asculta explicații sau chiar a le oferi, când e cazul.

Și de ce se întâmplă asta? Pentru că trăim cu impresia că mai avem destul Timp de trăit! 

Dar dacă nu e așa? 

Întotdeauna suntem uimiți de rapiditatea curgerii timpului, a vieții, și parcă nu ne vine a crede că mai ieri eram copii, după care revenim la starea inițială de oarece inconștiență și lipsă de apreciere și iarăși nu dăm timpului valoarea bine meritată.

Și cum poți da mai multă valoare timpului decât luptând zi de zi a-ți contura visele? Mai concret spus, contribuind faptic la a le transforma în realitate, chiar dacă ți se pare că asta înseamnă doar o picătură în marele ocean. 

Gândul că ziua de mâine poate să nu mai existe și că aceea pe care o trăiești acum poate fi ultima, te poate ajuta să stopezi să amâni a spune ceea ce a rămas nespus.

Dispariția cuiva drag poate fi un moment serios de reflecție, în care prioritățile se pot schimba radical. Conotația vieții însăși poate căpăta rapid, pentru tine, alt sens.

Mereu vom simți că nu avem timp destul, posibilitățile de a-l ‘consuma’ fiind extrem de multiple, la fel cum și pe măsură ce înaintăm în vârstă începem să credem că oamenii dispar mult prea devreme dintre noi.

Dar dacă ajungem să descoperim sensul adevărat al prezenței noastre aici și dacă înțelegându-ne menirea reușim să jonglăm cu toate resursele noastre așa încât să inspirăm, să motivăm, sau să schimbăm cumva în bine lumea, oricât de mic ne-ar fi universul, atunci o să înțelegem poate că nu plecăm nicăieri.

Ne transformam într-o altă materie, dar rămânem aici, prin impactul avut asupra celorlalți. Și ce bine-ar fi să dăm un sens frumos vieții, evidențiind binele, compasiunea, bunătatea și adevărul.

Așadar, prietenul meu nu a plecat, pentru că a știut să rămână  în sufletul meu prin căldura sufletească pe care a emanat-o când era și o prezență fizică. Pentru că a fost un om remarcabil prin puterea de a aprecia mereu frumosul din jur și respectul față de natură, oameni și viață, oricât de grea ar fi.

Pentru că acel Guul pe care eu l-am cunoscut își trăia viața plin de recunoștință, pozitivitate și iubire față de semeni, încercând să-i ajute și să-i înțeleagă.

A vedea frumusețea unor plante pe care alții le-ar considera buruieni nu este în puterea oricui. Pot spune că el m-a cucerit cu inima lui de “prinț” și tocmai de-aceea ne-am apropiat și sufletele noastre s-au înțeles atât de ușor.

Credeți că sunt tristă gândindu-mă că nu îl mai pot întâlni?

Acum, că totul s-a calmat, înțeleg că prezența lui în viața mea a adus un plus de bucurie pentru care nu pot decât să fiu recunoscătoare. Sunt în inima lui, așa cum obișnuia să îmi spună, metaforic desigur, și asta mi se pare de-ajuns.

“Joy is the simplest form of Gratitude.”-Karl Barth

“Living in a state of gratitude is the gateway to grace.”- Arianna Huffington

**In memoriam Guul Nap **

 

Vară!!

E Vară!!

Asta înseamnă desigur vacanță, bronzare, fustițe scurte, zâmbete și mai ales Soare!

Ți-ai făcut planuri multe? Ai cumpărat bilete de vacanța și deja îți imaginezi cum o să fie?

Nu te grăbi prea tare, că nimic nu e bătut în cuie! Totul se poate schimba într-o fracțiune de secundă. Dar ai puțintică răbdare, că nu vorbeam de rău, ci numai de bine..!!

Presupunând totuși că te-ai obișnuit să fii pregătit pentru orice intemperie și ți-e greu a schimba setările, dorește-ți binele și fă rapid schimbările!

Visează așadar să fie frumos cum n-a fost niciodată, tu veșnic preafrumoasă, iubită și-adorată!

Acceptă necunoscutul și spontanul și nu refuza deloc noul, frumosul și poate chiar can-can-ul!

Când spun frumos, nu mă refer neapărat la Feți-frumoși, ci la noi provocări, ce se pot încadra în registrul locuri, fapte și multe alte astfel de mirări.

Nu știu alții cum sunt 😀 , dar eu așa am hotărât! să mă bucur, fără stres, pentru că visul de a vizita Italia, după-atâta amar de corona, îmi pare-acum chiar un vis măreț!!

 P. S.: Cândva, dar nu știu exact când se va întâmpla, o să vă povestesc frânturi din aventura mea. Și chiar dacă de data asta poate nu voi fi la mare, promit solemn să nu mai rătăcesc, aiurită de-atâta frumos și veselie, ochelarii de soare!

Ciao, Italia! Aspettami! 

“Volare, cantare,

Nel blu dipinto di blu

Felice di stare lassu!!”

 

 

Sora cea Mare

“Adevărata savoare a Vieții se găsește înlăuntrul vostru.”- OsHo

În curând va fi ziua surorii mele.

Mai demult, nu îmi păsa mai deloc de asta. Cadouri, tort, flori? Nu-ți bate capul! Când s-a căsătorit, aveam doar vreo 3 anișori, iar diferența de 18 ani e destul de mare, se pare.

Privind poze de la nunta ei, copil fiind, mi se părea că văd o prințesă, nicidecum pe sora mea. Deși, trebuie să recunosc, uneori nu îmi aminteam că mai am o soră și mă uitam cu uimire la mama, când spunea câte ceva despre ‘Sora mai Mare’!

“Sora mea? Care? Mai am una?” Ce mirare!!

Dar sora mea nu uita că ne are! și deși nu ne întâlneam foarte des, pentru că locuia în alt oraș (care pe-atunci mi se părea infinit de mare și de îndepărtat), niciodată nu venea fără dulciuri, jucării si bineînțeles, hăinuțe, care mi se păreau fantastic de frumoase, nu doar drăguțe!

Eram toată numai zâmbet când primeam complimente, referitoare la ele, și nu uitam să specific “sunt de la Mariana’! Deși, o sa-ți spun un mic secret: mult timp am numit-o Manana!

Când o vedeam venind, de departe, țipam de bucurie si alergam cât puteam de repede ca să îl găsesc pe fratele meu, să ne bucurăm împreună. Pentru că, neavând telefon pe-atunci, venirea ei era întotdeauna o mare Surpriză! Nu-mi încăpeam în piele de-atâta bucurie, drept pentru care uneori îmi venea parcă să mă ascund, de frică să nu încep să plâng!

Cel mai mult mă bucuram că venea la noi și cu cei doi copii ai ei, cu care ne jucam împreună, cântam, chicoteam, chiuiam și bineînțeles că ne și certam. Război și pace, cum altfel?!

Asta pentru că, după căsătorie, lucru absolut firesc pe-atunci, Sora cea Mare a devenit rapid Mamă. Ocupată fiind cu creșterea copiilor, vizitele s-au mai rărit, dar s-a-ntâmplat și un lucru bun: pronunția numelui ei s-a îmbunătățit!

Mi-a plăcut să fiu cea mai mică din casă, deși când am crescut i-am reproșat mereu mamei mele (poți râde cu sau de mine!) faptul că nu m-a născut mai devreme. “De ce ai făcut asta?” o întrebam deseori. Si ea zâmbea sau chiar râdea, iar eu mă supăram și mai mult (evident, tot pe ea)!

De parcă ar mai fi putut cumva schimba ceva..

Chiar mi-a plăcut mult să fiu cea mai mică din familie și o să-ți spun imediat și de ce. Mama îl certa mereu pe fratele meu, spunând: ea e mai mică, tu trebuie s-o ajuți, că ești fratele ei! Iar eu râdeam pe înfundate, știind că nu prea o să aibă de ales și o să se conformeze, făcând de toate.

E un mare avantaj să fii Prâslea al casei, n-am ce zice..!

E de-nțeles, așadar, că Sora cea Mare îmi părea nespus de mare mie! Și mulți presupun și acum, privind pozele, că ea este mama noastră.

Și, daca ne-ai fi văzut când mergeam în vizită pe la ea, cu siguranță ai fi crezut și tu așa! Pentru că noi ne jucam toată ziua pe-afară, cu copiii ei, precum frații, iar ea ne pregătea masa, mergea la muncă și îngrijea casa.

De multe ori o vedeam privindu-ne din spatele ferestrei, zâmbind, iar noi ne jucam în parcul din fața casei, și-atunci îi făceam semn rapid cu mâna și continuam joaca, chicotind.

Îmi plăceau la nebunie acele vacanțe!

Nu de puține ori, Sora cea Mare ne spunea că o doare capul. Și, ce-i drept, era un amănunt pe care nu prea îl băgam în seamă. Astea-s lucruri firești, care trec de la sine; iei o pastiluță și gata, se întâmplă o minune!

Așa mi se părea pe-atunci. Și mult timp așa a crezut și ea.

Până când, liceeană fiind, am fost anunțată că Sora cea Mare este în spital.

Tumoră pe creier. Ce BIZAR!

Sună destul de nefiresc să ai un membru din familie grav bolnav. Nu e deloc un subiect care să-ți aducă bucurie, se știe! Și chiar dacă mergi la mare, la soare, totuși nu poți să ignori o așa ‘întâmplare’, care dintr-o dată te face puțintel mai special, sau.. chiar mai mare!

Mi-amintesc acum de parc-ar fi fost ieri cum, după multe luni de la a doua operație, am primit o scrisoare. Pentru că surorii noastre îi plăcea foarte mult să ne scrie scrisori lungi, povestind noutăți despre toți și toate, laolaltă-adunate!

Încă un mare motiv de bucurie! Iar ea continua consecvent să ne scrie.

Dar de data aceasta, literele din scrisoare erau indescifrabile..

Asta ne-a cam îngrijorat. Dar ea a repetat scrisul pâna când a revenit la normal și scrisorile și vizitele au curs iarăși lin. Dar poate asta sună deja banal!?

Si așa au trecut anii, vreo 9 la număr!

Dar hai să uităm de numărătoare și să revenim la ziua cea mare, pentru că în curând va fi ziua ei și, cu siguranță s-ar bucura să îi spun la mulți ani.

Dar acum am să-ți spun o nouă mirare: sunt deja puțintel mai mare decât Sora cea Mare!

Anul trecut aș fi putut spune că avem aceeași vârstă, dar așa cum vă povesteam o dată, doar mie mi-a fost dată ceva mai multă Viață.

A ei s-a terminat, cumva, așa cum se termină toate poveștile, cândva. Tot la fel cum se încheie acum și povestea mea, adevărată, dar nu numai cu iz de melancolie, ci și de Recunoștință, Admirație, Bunătate, faguri de miere, nucșoare, socată.. Și, deși pare ciudat, chiar Bucurie!

Pentru că Viața merge mereu înainte, în pas vioi, și nu ne putem întoarce decât cu gândul, uneori, înapoi..

De lucrul acesta îți dai seama cumva, la un moment dat, și nu poți decât să te bucuri, apreciind Viața cât poți de mult, Visând, Dansând, Cântând, și mai ales Râzând.

“Cel mai tare și-a folosit Viața cel care s-a bucurat cel mai mult de ea.”- Samuel Butler

 

 

 

 

 

 

Cum să îmbunătățești o Femeie Perfectă

“There is nothing more rare, nor more beautiful, than a woman being unapologetically herself; comfortable in her perfect imperfection. To me, that is the true essence of beauty.” – Steve Maraboli

***

Ești Perfectă! i-a spus el, iar ea a zâmbit ușor, galant, și i-a spus mulțumesc.

Nu a refuzat deloc complimentul, și nu pentru că așa știa că îi stă bine unei femei, ci pentru că era pe deplin conștientă de calitățile pe care le deține.

Ce rost avea să întrebe ce vrea el să spună? Ea știa mai bine ca oricine ce se ascunde înlăuntrul ei: atât de multe gânduri frumoase, emoții profunde, dorințe și pasiuni fierbinți, dar mai ales afecțiune.

Toate erau înălțătoare, iar cei ce ajungeau să îi descopere mirajul nu doreau decât să i se abandoneze.

Ai putea să îți dorești mai mult de la o Femeie Perfectă?

Desigur! Mai întâi de toate, să rămână Perfectă, atât acceptându-și perfecțiunea, cât și refuzând a primi mai puțin decât merită.

Pentru că Femeia Perfectă își cunoaște valoarea. Tocmai de aceea, ea se va retrage frumos din orice joc fără sens și va păși elegant pe drumul potrivit ei, lipsit de machiavelism.

Uneori, demersul ei va cere mult timp, pentru că drumurile pot fi întortocheate și înguste, dar asta nu îi va bloca voința, curajul și priceperea de a găsi calea, chiar dacă se va descoperi în mijlocul unui labirint dificil.

Femeia Perfectă are o dorință avidă de continuă îmbunătățire.

Mai e nevoie de așa ceva? Cu siguranță, pentru că perfecțiunea se referă la momentul aici și acum, dar nevoia de schimbare este permanent necesară, pentru că viața în esență înseamnă transformare și adaptare la noua realitate.

Ar fi bine să se rețină faptul că o Femeie Perfectă poate căpăta și mai multă strălucire primind mereu afecțiunea, sinceritatea, încurajarea și loialitatea celor dragi sufletului ei. Pentru că ei îi pasă de căldura, gândurile și emoțiile lor sincere, iar susținerea lor morală o motivează.

Femeia Perfectă respiră bunătate, compasiune, empatie, dorință de autodepășire, dar și dorința de a-și ajuta semenii, la nevoie. Desigur, cu acceptul acestora, pentru că încercarea de a intra cu forța în viața cuiva nu a dat niciodată roade bune.

Femeia Perfectă se simte perfect atunci când este iubită, și tocmai de aceea perfecțiunea ei este simțită mai cu seamă de cei ce o iubesc.

“Femeia este ca un trandafir: te parfumează cu iubire când te îngrijești de sufletul ei și te înțeapă cu sarcasm când uiți să-i oferi asta. “– Rita Drumeș

 

 

 

Vârsta noastră

“Sunteți culorile pe care le alegeți.” – Vicky Wall

Zilele trecute am citit o postare a unei prietene care mi-a smuls instant un zâmbet de pe buze: ‘Nu știu cum să mă port la vârsta asta, că nu am mai avut-o niciodată!..’

Afirmația ei, extrem de simpatică și realistă, m-a inspirat în abordarea acestui subiect.

Sigur ați constatat și voi că sunt oameni care vă judecă prea des comportamentul, corelându-l cu vârsta.

De ce se întâmplă asta? Nu suntem noi cei care spunem mereu că suntem unici și vrem să ni se respecte unicitatea? Și-atunci, de ce să ne purtăm în același mod, să ne îmbrăcăm în același stil, sau să avem o traiectorie a vieții asemănătoare celorlalți?

Și pentru ce să ni se reproșeze că suntem prea ‘altfel’? De ce să nu putem face lucrurile în ordinea care ni se potrivește nouă? doar pentru că așa pare altora firesc?!

De pildă, de ce să nu pot avea mai întâi copil și apoi să studiez, dacă eu știu și pot gestiona bine situația? Poate a fi mamă e prioritatea mea.

Și de ce să fie atât de blamat divorțul, dacă cei doi nu se simt bine în acea relație? Eu îl văd ca fiind o mare dovadă de înțelepciune și curaj.

Și de ce ce să te căsătorești, dacă nu simți a fi important pentru tine acest statut?

Și de ce să devii mamă, dacă nu îți dorești? Nu ar fi dureros pentru acel copil să crească lipsit de afecțiune?

Și de ce să privim ca fiind neîmplinită o femeie care nu are copii? Poate că sunt anumite circumstanțe care nu au favorizat întâmplarea acestui miracol, dar pentru asta nu ar trebui suferința să-i fie dublată de judecățile celorlalți.

Consecințele alegerilor sau neputințelor noastre le vom suporta oricum noi, și nu altcineva.

Și nu cred că schimbarea unei cifre/număr trebuie să definească automat schimbarea comportamentului nostru, dar modul cum privim viața și oamenii din jur ne definește cu siguranță.

“Te-ai născut să fii original. Nu muri o copie.”- John Mason

Așa cum știm cu toții, Viața ne e dată pentru a fi trăită, iar noi suntem creatorii ei!

Tocmai de aceea, vă invit pe toți să privim cu mai multă Bunăvoință modul cum aproapele nostru jonglează cu aceasta, cu mișcări mai mult sau mai puțin flexibile, și să-i zâmbim cu mai multă Simpatie și mai ales cu Admirație, pentru că e posibil ca fiecare mișcare să fi însemnat pentru el mult Efort și Consecvență, ceea ce nu este întotdeauna vizibil și cu siguranță deloc simplu.

“Ești irepetabil. Există o magie despre tine care este a ta.”

-DM Dellinger

Durere

 “If I wake up in the morning and nothing hurt, I would worry I was dead.”

DURERE. Un cuvânt scurt, dar cu semnificații atât de adânci și complexe.

Cu siguranță exclus a fi adăugat pe lista dorințelor tale, întotdeauna se înfiltrează ca un musafir nepoftit căruia, oricâte apropouri i-ai face, se preface că nu-ți înțelege semnalele și revine insistent la petrecerile tale, doar ca să te șicaneze.

Pe durata vieții noastre, durerea revine, capricioasă și mereu surprinzătoare, pentru a ne aminti parcă, iarăși și iarăși, că suntem vii, dar nu și demiurgi.

Durere fizică sau sufletească, persistentă sau ascuțită, dar mereu nedorită, surdă la dorințele noastre și întotdeauna mută, pentru că nimeni nu o poate auzi la propriu, oricât de acută ar fi.

Durerea este o suferință care ne sfâșie, mai ales prin modul ei atât de personal de a-și face simțită prezența.

Și cu toată istețimea noastră, e greu să o transpunem perfect în cuvinte.  Ironic parcă, nici măcar limbajul semnelor nu ne ajută!

De cele mai multe ori, lacrimile vin să ne liniștească, uneori în șiroaie, hidratându-ne și curățându-ne totodată sufletele. Și, pentru o vreme, se instalează iarăși pacea.

Durerea se strecoară apoi cumva, furișându-se tiptil, pândind găsirea următorului moment de atac, prielnic ei. Și asta doar dacă ai noroc, pentru că alteori se încăpățânează și își face de cap în mod constant și frenetic, fără nicio jenă parcă.

Și-atunci, ne străduim din răsputeri a o convinge să plece, dar nu întotdeauna știm dacă e bine să o atacăm direct sau să așteptăm o perioadă, pâna ce ea se plictisește de nepăsarea noastră, evident aparentă!

” Numbing the pain for a while will make it worse when you feel it.”- R. K. Rowling

În final, poate după multe încercări eșuate, ajungem să o înțelegem.

Durerea e ca un copil, care are nevoie de atenție, răbdare, ascultare, și mai ales căldură.

Ea cerșește atenția noastră, cu mult timp înainte de a începe să-și manifeste isteric prezența. Din diferite motive, sau poate doar din nepricepere ori ignoranță, nu o tratăm așa cum se cuvine, iar ea se înfurie și țipă, haotic, neștiind ce altceva ar fi bine să facă.

Din păcate, de cele mai multe ori tot noi suntem cei ce o chemăm, provocând-o, prin acțiunile noastre, iresponsabile și nesăbuite.. Iar apoi ne mirăm de ce  vine cu asalt asupra noastră, de parcă n-am avea absolut nicio vină.

Este adevărat că avem nevoie de lecții pentru a deveni înțelepți, dar ce ne facem dacă doar asimilăm cunoștințe, dar nu le punem în practică?

“Pain, pleasure and death are no more than a process for existence. The revolutionary struggle in this process is a doorway open to intelligence.”- FRIDA KAHLO

 

 

 

 

 

Iarna ta- ‘gloria verii ce va urma’!

E iarăși iarnă! și soarele e din ce în ce mai scump la vedere, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne ascundem și noi, de Noi.

O mulțime de gânduri nostalgice, naive sau poate chiar jucăușe, ne gâdilă sinapsele, provocându-ne să ne lăsăm duși de valul stării de moment. Ne străduim totuși să rămânem constanți în acțiuni și bine ancorați la realitate, dar mai ales pozitivi, neținând cont prea mult de intemperiile vieții.

Ah, nu! nu mă gândesc deloc la uragane, incendii, fulgere sau tsunami, ci la dificultatea de a lega o prietenie sinceră, de a avea o relație care să îți aducă în suflet infinită bucurie, de a găsi jobul visat, de a da strălucire hobby-urilor tale, sau poate chiar de a-ți scoate la iveală, fără niciun fel de teamă, pasiunile ascunse.

Vremea aceasta cu ploi sau zăpezi, vânt și nori gri, crează în sufletele noastre o oarece stare de inconfort și anxietate, dar rezultatul final depinde întotdeauna de noi.

Pentru că, așa cum știm cu toții, ca să putem lumina, trebuie mai întâi să avem lumină interioară. Pe aceasta suntem datori să o căutăm singuri, menținând permanentă curiozitatea de a afla ce ne bucură sau nu, pentru a putea acționa așa încât să ne autoprotejăm, atât cât este posibil, atunci când e nevoie.

Fiecare zi reprezintă o nouă șansă de a schimba ceva în bine în relația cu noi și cu ceilalți, de a ne face noi planuri de viitor sau de a reflecta la ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă în viața noastră- frumos, bun, sau poate dureros și trist.

Pentru că viața este o experiență continuă, iar noi avem puterea și datoria de a extrage din cele întâmplate ceea ce ne ajută să evoluăm.

De aceea, avem nevoie să ne alocăm zilnic așa-zise ‘momente de respiro’, în care să privim adânc în interiorul nostru, ca apoi să măsurăm cu termometrul sufletului emoțiile ce ne domină.

Ele vor fi de diferite tipuri, iar noi trebuie să le acceptăm pe toate, să ne străduim a le înțelege și să așteptăm răbdători ca ele să se tempereze, să se sedimenteze sau chiar să plece.. În tot acest timp, vom continua să ne iubim, oricât de neplăcut ne-am simți.

“Rețineți că voi sunteți întotdeauna responsabili pentru ce se întâmplă și astfel transformați-vă.”-OSHO

Iarna e un anotimp rece, dar căldura din suflet poate radia în jur și încălzi chiar și inimile aparent împietrite. Nu da voie gerului să se-așterne în inima ta.

Fii mereu bun și înțelegător cu tine și menține aprinsă lumina interioară, oricât de puternic ar bate vântul în suflet.

“În mijlocul iernilor înghețate am învățat că există în mine o vară fără putință de învins.”– Albert Camus

“Atunci când sunt fericiți, oamenii nu mai bagă de seamă dacă în jurul lor stăpânește Vara sau Iarna.” – Anton Cehov

Vă doresc tuturor sărbători frumoase, cu zăpezi în suflet verzi!

Zone erogene

Știu, am ales un titlu care incită. Și mai știu că multora le place la nebunie subiectul, dar sunt și unii care îl evită.

Am decis să sparg gheața și să mă adresez tuturor, celor ce vor, sau doar le este dor, dar nu voi vorbi decât din perspectivă emoțional-motivațională, așa cum v-am obișnuit. Nu, nu despre zonele mele erogene mi-am propus să vă vorbesc, dragilor! (sper că nu v-am dezamăgit)

Pentru că fiecare avem un corp unic, cu care ne mândrim, sau doar ne mulțumim că funcționează și reacționează la stimuli, așa încât să ne simțim vii, prezenți, virili, doriți și.. desigur, iubiți.

Atingerile sunt ca un tratament pentru sufletul nostru, precum bine se știe, doar dacă vin din partea persoanei față de care simțim atracție fizică, îmbinată cu o curiozitate nebună și un tumult de multe alte sentimente, uneori greu de descris. Sunt- putem elegant spune- ca un vis, care trebuie neapărat împlinit!!

‘Come closer, until I no longer know where I end and YOU BEGIN.

Că vrei să te pierzi total în celălalt, sau poate dimpotrivă- să te regăsești, ori spus în stil romantic- să te contopești (cu ea/el), alegerea îți aparține. Important este ca ceea ce se întâmplă acolo să fie frumos și bine!

Mai ușoare, mai intense, repetate, sălbatice sau delicate, sau intenționat amalgamate, dacă produc senzații care ne dau o stare de bine, sau dacă suntem norocoși să ne aducă chiar în extaz, oricum ar fi, atingerile ne propulsează într-o zonă aparte, dincolo de nori, precum spune într-o carte..

Orice zonă a corpului poate fi erogena, atâta timp cât îi acorzi atenție, timp și răbdare și folosești ca element de bază admirația/adorația, exprimată intens, prin priviri și cuvinte, dar și alte elemente utile, de care n-aș vrea eu s-aduc acum aminte.

Dacă îți cunoști partenerul bine, știi deja ce îi place sau nu, sau poți să te “riști” frumos a fi creativ și să incluzi elemente noi, pe care el/ea le va aprecia și accepta, sau nu! Când există consens și dorință comună, voința intră extrem de rapid în funcțiune.

Dar atunci când te afli într-o “ecuație” necunoscută, trebuie să ai ceva talent în a citi gusturile și reacțiile exprimate, pentru a le putea identifica și totodată pentru a înțelege corect dacă trebuie să continui, ca să nu devii enervant de insistent cu întrebări de genul.. “îți place?”

Iar dacă ai impresia că ai epuizat toate atingerile pe care le posezi în arsenal, nu uita că mai există o “armă” ce te-ar putea salva, ca să nu fii aruncat de micuța sirenă, la mal.

Cum, ai ghicit? Lumânări parfumate, mai multe cadouri, sau mai multe flori? Sunt bune si ele, dacă asta-i dă fiori!

Dar există ceva mult mai plăcut și mai la îndemână. Sărutul de foc -gratuit- și, la nivel senzorial, mult mai dorit.

Așadar, treci la treabă: explorează-i fiecare parte a corpului, aventurându-te în necunoscut, ca să te poți îmbăta cu parfumul, aroma și gustu-i plăcut.

I know, darling. Your body speaks to me in ways your mouth would never agree to confessing.” (Sai Marie Johnson, ”Simply Scarlet”)

****

Hrana sufletului

” Your Soul is your best friend. Treat it with Care, nurture it with Growth, feed it with Love.”- ASHOURINA YALDA

Când ți-e foame, mănânci! Corpul e suficient de înțelept ca să ceară ceea ce are nevoie, iar semnalele lui sunt atât de evidente încât pot fi percepute fără vorbe! 😉

Durerea din stomac te forțează prima să iei atitudine, iar lipsa energiei fizice devine un impediment în a fi eficient în viața zilnică. Așadar, înțelegi rapid că trebuie să mănânci, ca viața ta să își poată continua frumos ritmul.

Mulți dintre noi ignoră însă, intenționat sau nu, foamea din suflet. Asta se întâmplă pentru că durerea lui este mai puțin vizibilă și deseori o ascundem, nevrând a vorbi deschis despre anxietățile, neîmplinirile sau grijile ce ne împresoară. Și astfel, ne țesem singuri în jur propria “pânză de păianjen.” Iar sufletul plânge-n tăcere.

“Food for the Body is not enough. There must be food for the Soul.”- Dorothy Day

Dar ce vrea sufletul? care e hrana lui și de unde o putem aproviziona?

Nevoia de Afecțiune ar putea fi prima pe lista de “cumpărături” a unora, urmată apoi de nevoia de Apreciere, dorită a fi exprimată prin cuvinte și gesturi frumoase. Și pe bună dreptate! Cine nu se “topește” de plăcere atunci când simte grija și căldura celor dragi? Și cum să nu vrei mereu să te simți așa, când e o senzație atât de plăcută?

La fel de necesar este ingredientul Încurajare, sau cum ne place să îl numim mai nou- Stimulare. Cu toții avem momente de ezitare sau neîncredere, iar vorbele calde, spuse din suflet, nu doar vindecă, ci și insuflă forță.

Sunt însă destul de mulți oameni care trec pe lista lor Critica, deși știu cât de distructivă este, simțind chiar pe propria piele efectele descurajatoare ale ei.

Oare când vor înțelege că oamenii nu sunt opere de artă, ca ei să poată astfel măcar avea șansa de a deveni critici de artă?

Le-aș sugera să treacă pe listă neapărat Toleranța- un bun foarte necesar, oarecum similar adaosului de sare, în bucate.

La fel de important este ingredientul Pasiune, și anume însuflețirea pe care o punem în a face ceva care ne dă cu adevărat aripi! Pentru că, atunci când iubim, sufletul râde, dansează și zboară, Red Bull neavând aici absolut nicio contribuție! 😀

Pasiunea poate fi manifestată față de ceva sau cineva, în funcție de preferința fiecăruia, importantă fiind dăruirea de care ești capabil! Când descoperi ce te împlinește cu adevărat spiritual, nimic nu te oprește din a căuta soluții!

Și oricât de mult timp ar necesita atingerea acelui obiectiv, vei răsturna lumea până vei găsi ceea ce ai nevoie, iar sufletul va începe să cânte- cu note muzicale aparent codificate, pentru că nu oricine poate percepe muzica de calitate, fără oarece experiență în domeniu!

Onestitatea sau Sinceritatea (mai întâi față de noi înșine, apoi față de ceilalți) este încă un ingredient absolut necesar, care nu doar ne dă o stare de siguranță și acceptare, dar ne și apropie de semeni.

Și, desigur, să nu uităm Blândețea (sau Bunătatea), iarăși manifestată mai întâi față de noi, tocmai pentru a fi capabili să o oferim mai apoi și celorlalți.

Se știe că, din timp în timp, sufletul se hrănește și cu Amintiri. Dar trebuie să ținem cont că doar cele frumoase pot să îl încarce cu lumină, Bucuria fiind singurul ingredient ce trebuie extras din ele, pentru că-ți arată adevărata cale.

Există oare un loc anume unde putem face aprovizionare tuturor acestor ingrediente? Și dacă da, cum se numește Supermarketul acela atât de complex?

Sunt sigură că, la fel ca și mine, nu ați văzut așa ceva pe rafturile nici unui magazin, fie el și cel mai modern mall!

Sursa de aprovizionare este atât în interiorul cât și în exteriorul nostru, motiv pentru care ar trebui să avem grijă atât ce oferim, cât și ce acceptăm să primim.

S-ar putea ca efectul de bumerang să nu ne avantajeze întotdeauna, în mare parte datorită nouă, dar și pentru că nu toți oamenii au aceleași intenții bune, cu toată delicatețea ta în acțiuni.

Și atunci, va trebui să ai grijă nu doar la ceea ce vrei să primești, ci mai ales la selectarea drastică a celor către care se îndreaptă gândurile și faptele tale, pentru a evita posibila risipă de energie și resurse!

“Be a reflexion of what you’d like to receive. If you want Love, give Love. If you want Truth, give Truthful. If you want Respect, give Respect. What you give out will always return.”- Kristen Butler

*********************

Punct de sosire

“And, when you want something, all the univers conspires in helping you to achieve it.”
(“The Alchemist”- Paulo Coelho)

În fiecare nouă zi te așteaptă noi și noi provocări.

Comunici cu oamenii, treci la căutări sau chiar fapte, sau poate numai schițezi planuri și deseori te rătăcești în detalii.

Apare însă frecvent o întrebare constantă: oare mai am Timp?

Alergi deseori în contratimp, ca să ajungi.. unde? Știi măcar încotro te îndrepți?

Zilnic, într-un ritm frenetic, având un plan pe termen scurt, sau nu numai, te zbați să atingi obiectivele propuse, ca să atingi înaltul.

Și când crezi că ai reușit să ajungi acolo unde îți doreai, apare o nouă povocare.

Dar ai reușit să aflii care e scopul acestei continue verve? Ce te determină să nu te oprești?

Sunt sigură că nu numai eu îmi pun asfel de întrebări. Sunt gânduri care ne străpung, de multe ori retoric, și ne determină să ne analizăm faptele, pentru a ne înțelege mai bine și a putea continua drumul în direcția corectă.

Avem nevoie să știm spre ce tindem și de ce, ca să fim bine ancorați în idealurile noastre pentru a păstra continuitatea acțiunilor.

Vrem să fim cât mai preciși în planuri și fapte, atât pentru a reuși să ne atingem scopurile, cât și pentru a inspira și motiva alți oameni, care au nevoie de susținere sau chiar modele de urmat.

Așadar.. acesta era răspunsul? Știm deja ce ne dorim de la viață?

Fiecare om are alte dorințe, desigur. Unicitatea ne caracterizează și asta e nu doar ceea ce ne diferențiază, ci și ceea ce ne atrage la ceilalți.

Ceea ce ne unește însă pe toți este dorința de a ne îndeplini Destinul, de a ne autodescoperi. Vrem să ne realizăm visele și astfel să ne modelăm, pentru a deveni Noi.

Când ajungem să înțelegem ce ne determină să alegem un drum și nu altul, atunci totul capătă sens.

“You will find the path of life when your inner compass is ready.” – Debasish Mridha

”When you find your path, you must not be afraid. You need to have sufficient courage to make mistakes. Disappointment, defeat and despair are the tools God uses to show us The Way.” (“Brida”, Paulo Coelho)

Fluturi în stomac

“If you have butterflies in your stomach, invite them into your heart.”- Cooper Edens

Cunoașteți cu toții expresia.. și sigur ați și folosit-o, dacă nu chiar ați și simțit efectele ei, pe propria piele..

Dar nu la efectele expresiei vreau să reflectăm acum, pentru că știm cu toții că zâmbim automat când cineva ne întreabă dacă simțim acei fluturași.. 🦋🦋🦋🦋🦋

Mai interesant mi se pare să analizăm ce anume provoacă apariția lor și de ce nu putem să ne ferim de ei, oricât de mult am vrea să evităm acest “fenomen” aproape paranormal..

Eu, de exemplu, i-am tot simțit, și de fiecare dată au bătut cu putere din aripi, zbătându-se probabil să evadeze..! Dar cum eu iubesc fluturașii, nu m-am îndurat să le dau voie repede să plece. De fiecare dată m-am oprit să îi admir puțin, așa că s-au liniștit și chiar au început să se simtă bine în noua casă.. 🙂 Drept urmare, i-am găzduit cu mare drag, atâta timp cât au avut nevoie de mine!

Dacă ne gândim la fluturi, celor mai mulți dintre noi li se conturează în minte niște ființe delicate, fragile, deseori viu colorate, iubitoare de flori parfumate..

Când vedem mai mulți, nu doar unul-doi, bucuria se dublează sau chiar se triplează parcă! Dar când suntem invadați de sute de fluturi, altfel stau lucrurile, mai ales dacă îi simțim în stomac.. Asta chiar că sună a atac! Și orice atac ne sperie, fie el și făcut pentru o cauză nobilă!

Or fi ei drăgălași, viu colorați și delicați, dar tot ne fac o sumedenie de probleme, așa că ne întrebăm: “de ce eu? cât vor sta? cum aș putea să am grijă mai bine de ei?” și mai ales.. “de ce au venit într-un număr așa de mare..?”

Dacă ne gândim mai mult, ne amintim că toți fluturii au fost cândva niște omizi colorate sau poate chiar deloc atractive ochiului, care într-o bună zi au suferit o transformare puternică și au ieșit din cocon.

Ce schimbare de situatie, să poți zbura după o atât de lungă așteptare..! Cu siguranță, acea schimbare a fost însoțită de durere, pe care ei au trebuit să o suporte și accepte cu stoicism..

E nevoie de multă răbdare și curaj ca să înduri acest lung proces, dar nici după accea nu poți sta liniștit.. Trebuie să fii mereu atent, ca să te ferești de pericolele care te pândesc pretutindeni..

Și tocmai când în sfârșit ai găsit un loc sigur, ca să te odihnești pentru o vreme, să fii privit cu așa suspiciune și.. să ți se ceară să pleci??

Nu, asta nu sună deloc corect! Ar trebui să respectăm efortul lor și să ne bucurăm de minunea ce s-a produs de a fi aleși ca gazde, considerați a fi suficient de buni la suflet, iubitori și drăgăstoși..

Ce onoare să fii ales!.. Pentru că o ființă sensibilă are nevoie de un suflet la fel de sensibil, ca să capete încredere și să îndrăznească a zbura din nou! De asemenea, e necesară multă răbdare, înțelegere și acceptare, din partea celui ales..

Numai îmbrățișând cu dragoste pe cel ce simte nevoia de protecție îi putem oferi garanția că lumea aceasta e atât de frumoasă și bună încât să simtă că efortul de a ieși din cocon a meritat din plin!

Fii recunoscător pentru miracolul la care ai norocul de a fi părtaș și bucură-te din tot sufletul pe toată perioada desfășurării acestui miraj!

Și nu, nu ai deloc motiv să te temi, chiar dacă zbaterea lor te surprinde puțin. Ei vor doar să te invite să le admiri grația, sensibilitatea și curajul. Iar tu, la rândul tău, să accepți transformările vieții, chiar dacă asta înseamnă să ieși din zona de confort!

***

Fructul interzis

Tuturor ne plac fructele, se știe!.. sunt sănătoase, hrănitoare și pline de vitamine, iar unele arată al naibii de bine! 😉

Desigur că toți avem preferințe pentru un anume tip de fruct, așa că îl căutăm cu frenezie și nerăbdare, atunci când pofta e mare!!

A alege fructe atât delicioase cât și atractive ca formă e desigur doar o chestiune de gust, dar trebuie fără doar și poate să ai în vedere cât de accesibile sunt buzunarului tău.. Așa că, vrei nu vrei, mai întâi trebuie să faci câteva calcule!

Că îți par apetisante de la distanță, e de-nțeles. Dar ca să te convingi de veridicitatea presupunerilor făcute, e logic că trebuie să le și guști! Și asta e și intenția ta..

Mai rău e când fructele nu îți sunt prea accesibile.

Problema distanței până la magazinul de fructe se rezolvă cumva, chiar dacă ți-e cam lene să ieși din casă, sau exact în ultimul moment mașina te lasă..

Cumva, găsești tu o soluție, că doar așa ai fost învățat: să fii creativ și să găsești întotdeuna o cale! (E musai, doar ești băiat/fată mare!)!

Dar și mai grav este atunci când fructul mult dorit e gata a fi luat de altcineva, care apare ca din pamânt în fața ta, sau fructul e deja în mâna altcuiva!

Atunci începe adevărata dilemă.. Ce poți să faci ca să fie totuși al tău? Desigur că nu poți să împingi omul, sau să-i iei fructul din mână, că doar nu ești lipsit de bun-simț..!

Aici e momentul când trebuie să dovedești cât de mult ți-l dorești.

Cum nimeni nu vrea să renunțe ușor la ceva bun, chiar dacă îl întoarce pe toate părțile și pare a sta pe gânduri, cumva.. analizându-l ca aspect exterior, miros sau aparentă consistență, în final fructul bun e al celui ce și-l poate permite.

Dar asta nu e suficient, după cum se vede!

Trebuie să existe sincronizare, și anume voința de a ajunge în timp la locul faptei, precum și flerul de a alege fructul cel bun, ca să nu te trezești când ajungi cu el acasă că e locuit de zeci de vietăți nedorite.. și nu ai ce să mai mănânci.

Presupunând totuși că este un fruct bun și delicios, va avea cu siguranță și mulți doritori. Așadar, sfatul meu e că e bine să îți dai din timp seama ce îți dorești, ca să îți iei măsuri de siguranță, în cazul în care cineva ți-ar putea lua-o înainte, să zicem.. avantajat de distanță!

Ești dispus să lupți pentru a convinge cumva că tu îl meriți din plin, mai mult decât alții? Sau că nevoia ta e atât de stringentă, încât până și fructul cooperează și se lasa greu.. cumpărat?

Știu, asta-i o treabă cam greu de rezolvat!! :)) 😀

Sfatul meu final s-ar putea să însemne o mare-ușurare: dacă lupta îți pare o mult prea grea încercare (iar fructul nu dă semne de colaborare), să te reprofilezi, alegând un fruct disponibil, mai puțin interzis și mai.. verosimil!

Schimbări

Odată cu trecerea anilor, se produc schimbări în mentalul nostru. Ne schimbăm gusturile, gândurile și credințele, și desigur că acționăm oarecum diferit.

Spunem apoi frumos că.. ne-am automodelat.

Între noi fie vorba, mediul și implicit oamenii din jur își pun amprenta, dar nouă nu prea ne sună bine a spune că am fost modelați.. Că doar nu suntem plastilină! Ar părea în ochii celorlalți că le-am dat voie unora să facă ce vor cu noi, și asta sună patetic și fără pic de mândrie.. !

Iar noi avem un ego puternic. Și toți pun accent pe cât de multă admirație inspiră puterea! Așa că vrem (uneori cu orice preț!) să fim admirați, ca să ieșim din conul de umbră al nedreptului insignifiant aparent.

Dar hai să facem un pact: vom spune mereu în mod deschis că noi am simțit nevoia stringentă de schimbare și de-asta am făcut-o. Sună frumos și plin de forță, așa cum vrem să părem contiuu a fi. 😉

Adevărul gol-goluț îl vom păstra pentru noi. Va fi micul nostru secret. Doar noi știm prea bine că și ceilalți contribuie la acea ”răsucire” și ne amintim foarte bine că atitudinea și recțiile lor ne-au stors deseori energia și pentru o vreme ne-am simțit fără vlagă!

Vrem sau nu, deși învelișul exterior aparent e același, interiorul pulsează și cere transformarea. Și o primește, uneori cu vârf și-ndesat! Dar se spune că durerea călește și așa devenim și mai puternici. Oare??

Cui îi place durerea? Și de ce ne-am dori să fim loviți, știind că apoi vom avea nevoie de mult timp, răbdare și încleștare din dinți, ca în final să ne vindecăm?

Când deja te-ai lovit suficient de mult ca să nu mai vrei a da cu capul de ‘pragul de sus’, pentru că cel de jos e tot acolo și asta ți-e acum foarte clar, faci un pas sigur și părăsești locul. Ieși din casă și cauți eventual alta cu un prag mai înalt. Poate că de data asta obstacolul pare inexistent, dar tot te poți lovi de piciorul patului sau al mesei, sau cine știe ce alt obiect indispensabil vieții.

Nu putem adopta minimalismul absolut, doar ca să evităm posibilele accidente. Așa că învățăm să ocolim obiectele ascuțite, sau cele de care ne-am putea cumva împiedica în drumul nostru prin viață.. și așa devenim mai Prudenți.

Avem mai multă grijă de noi și începem să facem selecții, într-un cuvânt ne iubim mai mult, dar totodată intrăm în clubul celor dificili, pretențioși, fandosiți, fițoși sau așa-zis figuriști.

Frumoasă perspectivă, așa-i? 😀 Eu mi-o asum în mod solemn!

Dar haideți să analizăm puțin, ca să clarificăm bine situația!

Am devenit tranșantă, pentru unii care înțeleg mai greu expresiile feței ori reacțiile finuțe verbale sau corporale. Și cum să fii altfel, când unii oameni sunt o sursă nesecată de insistență fără sens, crezând că ei merită totul și sunt de neoprit sau -mai grav- de neînlocuit?

Eu o numesc lipsă de respect, tendință de automărire fără formă și fond, de care ei par a nu fi conștienți, oricum și oricât le-ai explica.

Ignoranța.. O declar a fi pasul necesar spre autovindecarea de prea bun, prea răbdător ori prea explicit, fără urmări clare de înțelegere, din partea celorlalți.

Nu lăsa bunătatea să-și depășească paroxismul existenței ei.

Fii înțelegător sau iertător, dar nu uita propria-ți măsură. Cântărește și eventual redu din greutate, la fel cum iei măsuri când simți a-ți pierde echilibrul.

Oricât de bun ai fi, unii oameni împrăștie cu noroi pentru că nu au altceva în suflet. De unde să scoată frumosul? Asta ar implica prea mult efort, dorință de căutare, curiozitate și.. prea multă iubire. Și cum unele suflete sunt pustii..

Ai grijă de sufletul tău și lasă-i pe ei să planteze ce vor în deșertul lor, dacă găsesc cumva semințe, apă și timp de îngrijire. Soare au suficient, dar trebuie să îl aprecieze, bucurându-se cu adevărat de beneficiile acestuia.

Poate că o să spui acum: foarte bine, așa trebuie acționat.

Ușor-ușor, o să înțelegi, dacă nu ai făcut-o deja, că fiecare, la rândul nostru, suntem răniți și deseori ne pierdem pentru un timp balansul. Fiecăruia dintre noi ne vine rândul să fim ignorați, sau chiar forțat expulzați sufletește din viața cuiva.

Când începi să înțelegi că totul s-a întâmplat spre binele tău, o să înveți să accepți totul și să-ți cauți propriul drum, pe care vei merge doar alături de cei asemănători ție, mental și spiritual. Vei renunța la scenariile presupuse de fericire și vei descoperi negreșit altele, mult mai realiste.

“Ne scapă mereu câte ceva în viață. De aceea trebuie să ne naștem mereu.”- Marin Sorescu

“Cei ce nu schimbă nimic nu devin nimic. Viața nu va fi servit împlinirii lor. Iar timpul curge pentru ei asemenea unui pumn de nisip, pierzându-l.”- Antoine De Saint-Exupery

Femeia în esență

“Femeia este o mâncare pentru zei, gătită de diavoli.”- William Shakespeare

Am auzit mulți bărbați exprimându-și dorința de a avea o femeie adevărată lângă ei, de parcă ceea ce ar exista în jurul lor ar fi complet ireal, sau fals.

Și totuși, ce-or fi vrând? Aș vrea să pot răspunde fără niciun fel de ezitări, ca atunci când mă întreba profesorul la liceu dacă m-am pregătit. Dar trebuie să recunosc: răspundeam, fără să ezit, că nu prea am învățat.. 😀 ! Așadar.. se pare că se repetă situația.

Sunt totuși sigură de ceva, și anume că fiecare bărbat are propria-i opinie referitoare la femeia ideală, sau cum se conturează ea în planul lui mental.

Desigur, fiecare om are gusturile lui, iar eu nu pot reprezenta o lume de bărbați. Și cum femeia ideală nu există decât în plan mental, ce sens are să fim “cu capul în nori”?

Și totuși pot, ca femeie, să spun ce mi se pare a fi esența noastră. Pentru aceasta, voi expune o părere subiectivă, caracteristică unui blog personal.

În primul rând, comportamentul femeii în sine, raportat la situație, o poate înălța la gradul de femeie, sau o poate la fel de bine coborî.. Și astfel, bărbatul care o place la început, poate foarte ușor să își schimbe opinia, sau poate doar să și-o confirme. Și numai el poate decide criteriile pentru această evaluare!

Nu pot să uit când mireasa la nunta la care am mers acum foarte mulți ani a început să înjure niște copii de față cu invitații, făcându-mă să mă întreb mult timp cum de o place mirele, în timp ce noi toți o priveam atât de jenați de ieșirea ei.. Înțeleg că este mult stres în pregătirea unei nunți, dar nu pot accepta să nu-ți poți controla vocabularul, mai ales în prezența copiilor.

Gusturile nu se pot discuta, dar felul cum reacționează femeia mi se pare foarte important și ar trebui să fie bine analizat, pentru a vă forma o părere corectă asupra ei, dragi bărbați!

Așa ar fi bine să facem și noi, raportat la voi, desigur, ca să alegem asumat..

Totodată, cred că esența femeii constă în răbdarea de a asculta și reacționa cu finețe, exprimând ceea ce gândește în termeni curați, care să nu îi știrbească demnitatea și eleganța sufletului.

Și în felul cum zâmbești și râzi, dar mai ales motivul pentru care o faci, poți ascunde esența ta feminină, sau nu.

De asemenea, mersul, felul cum te îmbraci, dar mai ales modul cum porți hainele și nu marca sau calitatea materialului mi se par esențiale.

Desigur că fiecare om are stilul lui, dar atâta timp cât știi să îl alegi adecvat momentului și situației și porți acele haine încât să se simtă a fi parte din tine, va fi greu a ți se găsi un motiv pertinent de respingere.

Și chiar dacă nu poți fi pe placul oricui, important este să radiezi interior, să fii fericită cu alegerea făcută și să nu lași nimic să-ți zdruncine pacea sufletească.. Și dacă totuși se întîmplă asta, redresează-te cât poți de repede, ca să îți poți continua drumul vieții.

O femeie cu esență apreciază frumosul din jur, nefiindu-i jenă de sensibilitatea ei. Căci da, femeile plâng și de bucurie și de durere, dar și asta mi se pare ceva înălțător, atâta timp cât nu sunt motive sau intenții ascunse de exprimare a acelei emoții. Desigur, în toate există o limită, dar pe-asta nu o pot decide eu.

Femeia e pasiune, dar mai mult decât atât, este provocare. Și atâta timp cât bunul simț primează, vulgaritatea e doar un vis urât, iar feminitatea predomină frumos, așa cum e și firesc.

Pentru a-și afla esența, femeia trebuie să conștientizeze nevoia de a face eforturi pentru a se descoperi și redescoperi.

Gelozia, răutatea și invidia nu își găsesc locul aici, iar dorința de autodepășire și dezvoltare personală se manifestă stringent. Și la fel ca orice om, femeia trebuie să se reinventeze, pentru că viața o pune în situații dificile, care necesită schimbarea.

Femeia, în esență, e o luptătoare. Și chiar dacă trec ani până își atinge scopul, dând falsa impresie că a renunțat la el, nu e bine să tragi concluzii pripite.

Nimeni nu poate grăbi cursul evoluției lucrurilor, dacă nu a sosit momentul. Dar atunci când există dorința de a avea ceva de calitate, răbdarea este esențială. Iar dacă tu nu poți aștepta, cu siguranță nu vă meritați reciproc. Și asta nu poate fi decât bine, pentru ambele tabere.

O femeie adevărată, cum ar spune unii, sau o femeie cu esență, cum aș spune eu, știe cât și dacă trebuie să îi tolereze toanele bărbatului grăbit, sau să își vadă de viață și vise, pentru că își cunoaște valoarea.

Și știi de ce? Pentru că “zona cea mai erogenă a unei femei este mintea.” Raquel Welch

“Cu un instinct adânc, aleg un bărbat care îmi stimulează forţa, care are pretenţii enorme de la mine, care nu îmi pune la îndoială curajul şi tăria, nu mă crede naivă ori inocentă, care are curajul să mă trateze ca pe o femeie.” Anais Nin

Vulnerabilitate

Se-ntâmplă că viața ne pune în situații pe care nu le putem controla.

Facem tot ce ne stă în putință pentru a preveni anumite fenomene negative, sau tot ce credem că ar putea ajuta la stoparea acestora, însă ori nu știm încă exact ce ar trebui să facem, ori chiar nu putem face ceva, decât să așteptăm să treacă pericolul.

Uneori, avem nevoie de mult mai mult timp decât credeam inițial, așa că ne aflăm în situația de a trebui să ne înarmăm cu multă răbdare și calm și de a ne preocupa cu alte activități, care să micșoreze angoasa și să îndulcească așteptarea.

Fiecare dintre noi știe cel mai bine ce îl bucură și ce îl remontează, dar și ce posibilități concrete are. Iar dacă resursele se termină, trebuie să nu ezităm a cere ajutorul, sau părerea altcuiva, care constituie într-o oarece măsură o sursă bună de inspirație pentru noi.

O carte bună, un puzzle sau un serial, muzică, joaca cu copilul sau/și animalul de companie, scrierea memoriilor sau a unui jurnal, pictatul, învățarea sau exersarea unei limbi străine, sau cine știe ce altă acțiune pe care o tot amâni.. sunt doar câteva idei de petrecere a timpului așa-zis liber, pe care ni-l oferă, necerut, cruda Corona.

Situația aceasta se întâmplă acum, nu vorbim deloc de prezumții, așa că este cazul să te calmezi și să treci la acțiune, având un plan pentru fiecare zi, pentru că rutina te echilibrează. Fă lucruri care să te ajute să te simți util, eficient și progresiv.

Stabilește un scop și fii consecvent.

Suntem ființe adaptabile și creative, capabile a găsi mereu soluții, și sigur putem să ne păstrăm luciditatea și speranța că situația se va îmbunătăți. Haideți să căutăm frumosul și binele din această situație.

Viața e permanent presărată cu momente de încercare a forțelor noastre interioare sau fizice. Ea ne cere să fim echilibrați în fapte și acțiuni, controlându-ne continuu gândurile și înlăturându-le constant pe cele rele.

Panica obosește mintea și o privează a fi productivă, așadar încearcă eventual yoga sau meditația.

Internetul este plin de idei. Nu ezita a le căuta, selectând permanent.

A venit momentul să conștientizăm mai mult ca oricând că e nevoie doar de bunătate, înțelegere și grijă față de semeni.

E nevoie totodată de multă compasiune și energie pozitivă. Sunt foarte mulți oameni care au nevoie de susținere morală și încurajare.

Amintește-ți mereu că toți trăim în aceeași lume vulnerabilă, dar și că toți trebuie să investim în ea, așa cum investim mereu în orice relație, fără garanții.

“Inovația, creativitatea și schimbarea se nasc din vulnerabilitate.”-Brene Brown

Șoapte adânci

O nouă zi începe și mintea îți șoptește.

Oprește-te din lucru, ascultă ce-ți vorbește. Și chiar dacă mesajul pare irelevant, ea sigur vrea să-ți amintească un lucru important.

Gânduri mii dau năvală și tu le ordonezi.. Chiar dacă pare simplu, începi s-analizezi:

care îți face bine și care te irită, care te motivează și care te agită..?

Ascultă doar de cel ce simți că te ajută, și-nvață să ignori cu tact pe cel ce simți că-i brută.

În mintea ta e loc de multă acțiune.

Dar.. judecă și tu!

*Vrei să-ți ocupi întreaga ta grădină plantând de-a valma grâu, știind de la-nceput cât de greu va fi ca să scapi de neghină?

Selectează cu grijă tot ce vrei a sădi, căci planta bună crește mult mai greu, față de bălării…*

Oare ce vrea să-ți spună lipsa de acțiune? Dar faptul că te tângui cuiva, fără vreun nume?

Că zâmbetul mijește ușor pe fața ta, sau că dispare atât ne-nțeles când vezi pe cineva?

Că-oftezi adânc în locul unde-ai trăit cândva, sau lacrimi se rostogolesc ascultând vocea cuiva?

Gândește în tăcere și-ncearcă a nu uita

Că mintea îți e putere, iar fapta ta e vrere, născută din dospirea șoaptei ce-ai vrut cândva a asculta.