Monthly Archives: September 2020

It’s my birthday!

Youth has no age“- Pablo Picasso

Da, dragilor, chiar este ziua mea 🙂 , dar vârsta nu e atât de importantă, se spune deseori! Sau este? Și dacă nu, atunci de ce tot vorbim despre ea?

Când cunoaștem un om, ne punem involuntar întrebarea “câți ani are?”, de parcă am vrea să aflăm raspunsul la cea mai profundă întrebare care frământă lumea..

Dar oare poate reflecta un număr experiența, inteligența, fericirea sau durerea, maturitatea emoțională, profunzimea gândurilor sau înțelepciunea unui om?

Copil fiind, îmi plăcea să mi se spună că am crescut mare și parcă simțeam cum îmi cresc aripi, la fiecare compliment primit- de acest gen.

Mai târziu, am așteptat cu nerăbdare să împlinesc 18 ani, vârsta miracol, care mă încadra (în sfârșit! 😀 ) printre adulți. Credeam că o să arăt atunci cumva aparte, sau că o să mă simt altfel. Nu s-a întâmplat deloc așa; m-am simțit la fel de copil. 🙂

Dupa 20 de ani, vârsta a adus cu ea din ce în ce mai multe responsabilități, apoi numărătoarea a început cumva să fie și puțintel îngrijorătoare. Credeam că acel 30 va fi apăsător, când de fapt l-am simțit a fi înfloritor.. (aveam un copil, terminam facultatea).

Si viața a mers mai departe..

Dar 40 se apropia cu pași mult prea repezi și asta suna oarecum ca o greutate, dar aveam din nou să mă-nșel. Chiar m-a amuzat schimbarea de prefix! Am putut petrece în continuare cu prietenii, care mi-au urat bun venit în club, și am continuat să leg prietenii cu oameni noi, apartenenți ai altor cluburi.. 😀

Și totuși… contează vârsta?

Personal, pot spune că pentru mine nu este deloc definitorie, chiar dacă vorbesc despre ea. Vârsta nu este cântarul evaluator al inteligenței de orice fel, nu încoronează și ar trebui nici să nu decadă pe nimeni.

Vârsta și ziua de naștere ar trebui să fie mereu un motiv de bucurie, cred eu. Sărbătoarea vieții tale, a triumfului și mirării că ești și poți încă să te bucuri de viață și oameni, dar mai ales de existența ta efemeră, căreia îi poți da atât de mult sens!

Ar trebui ca anii să nu ne separe și să nu fie un criteriu de selecție în alegerea prietenilor. Dar trebuie desigur să facem selecții, bazate pe criterii precum compatibilitatea emoțională, de gândire și mentalitate.

Nu cred că vârsta m-a înțelepțit, dar sunt sigură că acum știu să mă bucur mai mult de fiecare moment de relaxare, că îmi place mai mult de mine și că mă cunosc mai bine. Vârsta, sau mai bine zis trecerea anilor, aduce cu ea schimbări de gândire și perspectivă, dar experiențele de viață și mai ales modul cum tu le filtrezi în registrul minții tale sunt cele ce definitivează acest traseu.

“Tinerețea nu are vârstă” spunea Pablo Picasso, și cred cu tărie că nu vârsta va decide dacă sunt tânără sau nu, ci eu!

“În definitiv, nu anii din viața ta sunt cei care contează, ci viața din anii tăi.” – Abraham Lincoln

Punct de sosire

“And, when you want something, all the univers conspires in helping you to achieve it.”
(“The Alchemist”- Paulo Coelho)

În fiecare nouă zi te așteaptă noi și noi provocări.

Comunici cu oamenii, treci la căutări sau chiar fapte, sau poate numai schițezi planuri și deseori te rătăcești în detalii.

Apare însă frecvent o întrebare constantă: oare mai am Timp?

Alergi deseori în contratimp, ca să ajungi.. unde? Știi măcar încotro te îndrepți?

Zilnic, într-un ritm frenetic, având un plan pe termen scurt, sau nu numai, te zbați să atingi obiectivele propuse, ca să atingi înaltul.

Și când crezi că ai reușit să ajungi acolo unde îți doreai, apare o nouă povocare.

Dar ai reușit să aflii care e scopul acestei continue verve? Ce te determină să nu te oprești?

Sunt sigură că nu numai eu îmi pun asfel de întrebări. Sunt gânduri care ne străpung, de multe ori retoric, și ne determină să ne analizăm faptele, pentru a ne înțelege mai bine și a putea continua drumul în direcția corectă.

Avem nevoie să știm spre ce tindem și de ce, ca să fim bine ancorați în idealurile noastre pentru a păstra continuitatea acțiunilor.

Vrem să fim cât mai preciși în planuri și fapte, atât pentru a reuși să ne atingem scopurile, cât și pentru a inspira și motiva alți oameni, care au nevoie de susținere sau chiar modele de urmat.

Așadar.. acesta era răspunsul? Știm deja ce ne dorim de la viață?

Fiecare om are alte dorințe, desigur. Unicitatea ne caracterizează și asta e nu doar ceea ce ne diferențiază, ci și ceea ce ne atrage la ceilalți.

Ceea ce ne unește însă pe toți este dorința de a ne îndeplini Destinul, de a ne autodescoperi. Vrem să ne realizăm visele și astfel să ne modelăm, pentru a deveni Noi.

Când ajungem să înțelegem ce ne determină să alegem un drum și nu altul, atunci totul capătă sens.

“You will find the path of life when your inner compass is ready.” – Debasish Mridha

”When you find your path, you must not be afraid. You need to have sufficient courage to make mistakes. Disappointment, defeat and despair are the tools God uses to show us The Way.” (“Brida”, Paulo Coelho)

Fluturi în stomac

“If you have butterflies in your stomach, invite them into your heart.”- Cooper Edens

Cunoașteți cu toții expresia.. și sigur ați și folosit-o, dacă nu chiar ați și simțit efectele ei, pe propria piele..

Dar nu la efectele expresiei vreau să reflectăm acum, pentru că știm cu toții că zâmbim automat când cineva ne întreabă dacă simțim acei fluturași.. 🦋🦋🦋🦋🦋

Mai interesant mi se pare să analizăm ce anume provoacă apariția lor și de ce nu putem să ne ferim de ei, oricât de mult am vrea să evităm acest “fenomen” aproape paranormal..

Eu, de exemplu, i-am tot simțit, și de fiecare dată au bătut cu putere din aripi, zbătându-se probabil să evadeze..! Dar cum eu iubesc fluturașii, nu m-am îndurat să le dau voie repede să plece. De fiecare dată m-am oprit să îi admir puțin, așa că s-au liniștit și chiar au început să se simtă bine în noua casă.. 🙂 Drept urmare, i-am găzduit cu mare drag, atâta timp cât au avut nevoie de mine!

Dacă ne gândim la fluturi, celor mai mulți dintre noi li se conturează în minte niște ființe delicate, fragile, deseori viu colorate, iubitoare de flori parfumate..

Când vedem mai mulți, nu doar unul-doi, bucuria se dublează sau chiar se triplează parcă! Dar când suntem invadați de sute de fluturi, altfel stau lucrurile, mai ales dacă îi simțim în stomac.. Asta chiar că sună a atac! Și orice atac ne sperie, fie el și făcut pentru o cauză nobilă!

Or fi ei drăgălași, viu colorați și delicați, dar tot ne fac o sumedenie de probleme, așa că ne întrebăm: “de ce eu? cât vor sta? cum aș putea să am grijă mai bine de ei?” și mai ales.. “de ce au venit într-un număr așa de mare..?”

Dacă ne gândim mai mult, ne amintim că toți fluturii au fost cândva niște omizi colorate sau poate chiar deloc atractive ochiului, care într-o bună zi au suferit o transformare puternică și au ieșit din cocon.

Ce schimbare de situatie, să poți zbura după o atât de lungă așteptare..! Cu siguranță, acea schimbare a fost însoțită de durere, pe care ei au trebuit să o suporte și accepte cu stoicism..

E nevoie de multă răbdare și curaj ca să înduri acest lung proces, dar nici după accea nu poți sta liniștit.. Trebuie să fii mereu atent, ca să te ferești de pericolele care te pândesc pretutindeni..

Și tocmai când în sfârșit ai găsit un loc sigur, ca să te odihnești pentru o vreme, să fii privit cu așa suspiciune și.. să ți se ceară să pleci??

Nu, asta nu sună deloc corect! Ar trebui să respectăm efortul lor și să ne bucurăm de minunea ce s-a produs de a fi aleși ca gazde, considerați a fi suficient de buni la suflet, iubitori și drăgăstoși..

Ce onoare să fii ales!.. Pentru că o ființă sensibilă are nevoie de un suflet la fel de sensibil, ca să capete încredere și să îndrăznească a zbura din nou! De asemenea, e necesară multă răbdare, înțelegere și acceptare, din partea celui ales..

Numai îmbrățișând cu dragoste pe cel ce simte nevoia de protecție îi putem oferi garanția că lumea aceasta e atât de frumoasă și bună încât să simtă că efortul de a ieși din cocon a meritat din plin!

Fii recunoscător pentru miracolul la care ai norocul de a fi părtaș și bucură-te din tot sufletul pe toată perioada desfășurării acestui miraj!

Și nu, nu ai deloc motiv să te temi, chiar dacă zbaterea lor te surprinde puțin. Ei vor doar să te invite să le admiri grația, sensibilitatea și curajul. Iar tu, la rândul tău, să accepți transformările vieții, chiar dacă asta înseamnă să ieși din zona de confort!

***