Cum ai de gând să-ți faci viața memorabilă? Te-ai gândit vreodată la asta?
Să luăm un exemplu:
Datorită evoluției tehnologice, aproape oricine poate face zilnic fotografii, pe care le expune apoi unui public larg.
Facebook și Instagram sunt invadate de poze cu animale, peisaje din lumea întreagă, flori, amintiri cu prietenii, dar mai ales.. ‘selfies’. 🙂 Toți vor să impresioneze cumva!
Poate intenția lor este de a fi drăguți și de ajutor (sau să ‘fure’ un zâmbet de pe fața cuiva..) variantă valabilă numai celor cu suflet mare, al căror număr este considerabil mult mai mic decât al celorlalți.
Unii chiar vor să înfrumusețeze ziua cuiva, sau sunt binedispuși și prea plini de iubire și vor să-i molipsească și pe ceilalți. Frumos din partea lor, așa-i?
Iar alții poate vor doar să arate cât de bine se mențin fizic, sau cât de fericiți sunt, în ciuda dezamăgirilor de care au parte. Să ne bucurăm pentru ei?!
Îi recunoaștem de la o poștă pe cei care vor doar să își convingă un ‘ex’ de fericirea ce-a dat peste ei imediat ce relația li s-a destrămat.(Mesajele postate alături sunt de multe ori concludente, așa încât orice dubiu se înlătură într-o clipită!)
Desigur, unii chiar sunt fericiți (cel puțin în momentul declanșării clickului aparatului), nu trebuie să înlăturam probabilitatea aceasta. Și prietenii se vor bucura alături de ei, lucru deloc suficient demonstrabil prin numărul like-urilor primite. 😀
Mai există o categorie, a celor triști, care au nevoie de consolare, sau vor să recâștige persoana iubită, așa că.. recurg la calea de a recunoaște deschis acest fapt, în speranța că vor fi înțeleși și apreciați pentru curajul de a fi sinceri, crezând în același timp că vor reface relația (oricum pierdută, odată ce au nevoie să impresioneze lumea întreagă afișând durerea lor).
Oricare ar fi motivul pentru care o fotografie este făcută publică, scopul general valabil este de a impresiona pe cineva. Read More