Memorabil

in the air

Cum ai de gând să-ți faci viața memorabilă? Te-ai gândit vreodată la asta?

Să luăm un exemplu: 

Datorită evoluției tehnologice, aproape oricine poate face zilnic fotografii, pe care le expune apoi unui public larg.

Facebook și Instagram sunt invadate de poze cu animale, peisaje din lumea întreagă, flori, amintiri cu prietenii, dar mai ales.. ‘selfies’. 🙂 Toți vor să impresioneze cumva!

Poate intenția lor este de a fi drăguți și de ajutor (sau să ‘fure’ un zâmbet de pe fața cuiva..) variantă valabilă numai celor cu suflet mare, al căror număr este considerabil mult mai mic decât al celorlalți. 

Unii chiar vor să înfrumusețeze ziua cuiva, sau sunt binedispuși și prea plini de iubire și vor să-i molipsească și pe ceilalți. Frumos din partea lor, așa-i?

Iar alții poate vor doar să arate cât de bine se mențin  fizic, sau cât de fericiți sunt, în ciuda dezamăgirilor de care au parte. Să ne bucurăm pentru ei?! 

Îi recunoaștem de la o poștă pe cei care vor doar să își convingă un ‘ex’ de fericirea ce-a dat peste ei imediat ce relația li s-a destrămat.(Mesajele postate alături sunt de multe ori concludente, așa încât orice dubiu se înlătură într-o clipită!)

Desigur, unii chiar sunt fericiți (cel puțin în momentul declanșării clickului aparatului), nu trebuie să înlăturam probabilitatea aceasta. Și prietenii se vor bucura alături de ei, lucru deloc suficient demonstrabil prin numărul like-urilor primite. 😀

Mai există o categorie, a celor triști, care au nevoie de consolare, sau vor să recâștige persoana iubită, așa că.. recurg la calea de a recunoaște deschis acest fapt, în speranța că vor fi înțeleși și apreciați pentru curajul de a fi sinceri, crezând în același timp că vor reface relația (oricum pierdută, odată ce au nevoie să impresioneze lumea întreagă afișând durerea lor). 

Oricare ar fi motivul pentru care o fotografie este făcută publică, scopul general valabil este de a impresiona pe cineva.

Dar.. dacă vrei să nu fii ca oricare, trebuie să schimbi ceva.

A te deosebi de ceilalți prin ceva original este un lucru nu chiar la îndemâna oricui, mai ales că timpul este atât de prețios și ideile cer timp de gândire…

A reuși să clădești ceva ce nimeni nu a mai făcut până atunci, ceva durabil și impresionabil, nu atât prin măreție fizică cât mai ales prin sentimentele pe care le provoacă în sufletul unei mase de oameni.. e un lucru care nu pare deloc simplu. Și nici nu este. 

Și totuși, unii reușesc să găsească nu numai rețeta, ci și ingredientele necesare obținerii acestui ‘produs’, pe care în final să îl și realizeze. 

Când spun ‘a impresiona’ mă refer la ceva cu adevărat frumos, care să uimească prin bunătate, puritate, afecțiune, perfecțiune imperfectă (dar atât de plăcută ochiului), sau doar prin adevărul atât de greu de recunoscut, pe care mulți se străduiesc să-l ascundă sau.. chiar să-l digere. 

A realiza ceva care să dăinuie în timp, marcând cel puțin câțiva oameni, în sensul bun al cuvântului, este o calitate care necesită determinare, atitudine, dar mai ales acțiune. 

Ție îți este ușor să devii remarcabil? Sau încă te mai gândești la cum să obții acest ‘titlu’?

„Nu-i nevoie de vorbe; puneţi-vă nădejdea în fapte.” Publius Ovidius Naso

Comments

comments

This entry was posted in cunoastere interioara, motivatie, psihologie practica on by .

About Simona Gîrbea

Nascuta la 19 septembrie 1976, in localitatea Starchiojd, judetul Prahova. Am absovit Liceul Pedagogic din Ploiesti, promotia 1995 si..am profesat la inceput ca educatoare, iar mai tarziu ca institutor I, avand gradul didactic II. Licentiata in comunicare si relatii publice, promotia 2007( Facultatea de Litere, Bucuresti). Indragostita de domeniul psihologie, disciplina studiata atat in liceu cat si in facultate, dar si de comunicarea eficienta dintre oameni, in ultima perioada am devenit din ce in ce mai preocupata de stapanirea unor cunostinte mult mai vaste in aceste doua domenii.

2 thoughts on “Memorabil

  1. Mahesh

    Hi Simona,

    You have lovely website, is it possible to have it in English as well like a translator button to English or so…

    Good luck 🙂

    Reply
    1. Simona Gîrbea Post author

      Thanks Mahesh.
      I would like to have it in English, yes! Actually,I have this idea in mind from the beginning. I just didn’t know how to make it real..
      But I hope I’ll find out soon..
      Thanks again for your nice words. 😉

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *