Dacă ai impresia că..
- ai o viață grea și e firesc să îți plângi de milă
- gândești foarte profund, dar ceilalți parcă sunt orbi și nu văd asta
- nu mănânci suficient de vitaminizat, cum spun cărțile și miile de articole de pe net
- nu ai o cameră prea drăguță, pentru că ai tăi părinți refuză să îți schimbe mobilierul, așa cum i-ai rugat de mii și mii de ori, sau că nu ai suficiente haine și mai ales nu sunt Nike, Puma, Adidas ori Le Coq Sportif, ca să fii și tu ‘în rândul lumii’
- nu te plimbi destul prin alte țări, ca alții, pentru că ai tăi părinți nu înțeleg cât de important este să strângă cureaua, ca să te ajute să îți ‘deschizi orizonturile’
- intimitatea îți este atacată de vecini curioși, care se uită prin gard (sau te privesc cu coada ochiului cum îți intinzi rufele în balcon)
- aerul e prea poluat și pomii au început prea devreme să își schimbe haina- semn că începe netrebnica de școală 😀
- franceza, germana, engleza.. sunt limbi teribil de grele, iar timpul tău e oricum prea limitat ca să mai ai chef și de ele,
- mama ta nu îți face (sau cumpără) prea des dulciuri, iar tatăl tau insistă prea mult să îți vezi lungul nasului, atunci când uiți să vii acasă la ora potrivită, sau să răspunzi politicos
.. atunci, cu siguranță nu ai citit “Jurnalul Annei Frank”!!
Dacă s-ar fi întâmplat asta, ai fi înțeles că și prin anii ‘’40 erau copii care gândeau profund, poate la o vârstă mult mai fragedă decât a ta, și că aveau o viață cu adevărat chinuită. Dar nu se văicăreau, ci acceptau cu stoicism situația, și nu le era sub nicio formă la îndemână să o schimbe cumva.
Ei erau într-adevar deprivati de multe, comparativ cu tine (poate): mâncare puțină, veche, și în niciun caz nu puteau crâcni că n-ar fi gustoasă, sau să o refuze.
Tot ei, ar fi dat orice să aibă o cameră pe care să nu o împartă cu nimeni, chiar și având piese de mobilier vechi, dar să se poată bucura de intimitatea la care orice copil are dreptul.
Și-ar fi dorit și ei haine, fără a mai conta marca, doar să fie pe măsura lor, nu mici, sau vechi și ponosite.
Ei ar fi vrut să nu fie plimbați prin lagărele țărilor ‘străine’, pentru că lumea lor dinainte era suficient de largă și mai ales, calmă.
Și ar fi vrut atât de mult să stea lângă familiile lor, nu în camere comune, reci și mizere, unde chiar nu aveau intimitate și nici nu erau tratați ca fiind oameni.
Tot ei își doreau cu ardoare să poată merge din nou la școală, să învețe limbile străine, istoria altor popoare, sau chiar matematica uneori atât de-ncâlcită.
Școala era pentru ei ca un vis! În ea își puneau toată speranța, pentru că era însăși amintirea zilelor frumoase și bune, dar și speranța în apariția unor noi astfel de zile..
Pe-atunci, dulciurile erau cadouri cu valoare aproape inestimabilă, pe care le consumau cu măsură, și tot pe-atunci erau oameni care apreciau cu adevărat un cadou, oricât de mărunt..
Erau copii care înțelegeau când întreceau măsura și își puneau singuri limite.
Erau copii cu o conștiință curată, care țineau cont de sugestiile părinților, care iubeau viața și voiau să se bucure de ea, dar nu li se permitea.
Erau copii care voiau să privească cerul, să asculte păsărelele, să culeagă flori, să se plimbe fără teamă pe stradă și fără a fi stigmatizati pentru că au o religie sau alta..
Erau copii care voiau să se bucure, ca orice copil obișnuit, vizionând un film, vizitându-și prietenii, ori mergând la bibliotecă pentru a citi o carte bună.
Acei copii ar fi citit “Jurnalul Annei Frank” și ar fi fost fericiți!
Din păcate, nu le era permis nici măcar să trăiască, dar să mai și citească, ori să își exprime liber vreo părere..
Tu ai atât de multe posibilități pe care ar fi bine să le apreciezi cu adevărat, în loc să cauți mereu motive de nemulțumire și să te tângui pentru zeci și zeci de nimicuri..!
Da, vrei multe.. dar trebuie să și meriți să ai multe. Și, mai ales, să muncești pentru ele, în loc să aștepți doar să primești, considerând că ți se cuvine totul, numai pentru că vremurile s-au schimbat și am evoluat mult, comparativ cu acei ani.
Tu poți găsi cartea acelei fetițe cu gândire profundă, care a avut un sfarșit tragic, dar a luptat până la capăt nu doar ca să-și îndeplinească visul, ci și ca să își apere și susțină principiile.
A reușit să își evidențieze caracterul puternic, să se lupte cu condițiile aspre ale vieții de-atunci și să ajungă la o cunoaștere de sine pe care alții o ating la vârste mult mai înaintate.
Ea este un exemplu de verticalitate, realism și conștiință de sine; este cu adevărat un model.
În cei doi ani în care a stat ascunsă, ea se autodepășește și se autoformează, neuitând că modestia și realismul sunt adevărata bază în formarea unui om.
Citind cartea, vei descoperi cu uimire că fetița aceasta încă poate să râdă, chiar dacă sufletul îi plânge, dar marele ei merit este că va putea să te transpună în situația ei și vei râde și tu.
Sau.. îți va schimba optica asupra vieții, pentru totdeauna.
Și astăzi sunt oameni în suferință, și astăzi sunt oameni plini de curaj și determinare, dar suntem mulți care uităm de privilegiile vieții și ne tânguim și renunțăm prea ușor la luptă.
Cunoaște-o pe Anne, și-atunci vei vrea să fii mai puțin capricios, mai înțelept și mai tolerant cu cei din jur.
Te vei autoanaliza cu realism și vei acționa conform principiilor tale. Vei înțelege că poți să fii mai bun decât ai fost! Sufletul ți se va umple de recunoștință pentru tot ceea ce ai și poți face, dar mai ales pentru că ești în viață și mai poți schimba ceva. Încă mai poți deveni cel ce vrei să devii!!
Iar dacă ești părinte, vei vrea să îți cunoști mai bine copilul, în sufletul și mintea căruia sunt nebănuit de multe gânduri, îndoieli și frământări.
Îți vei da seama că trebuie să i te apropii, să îl ajuți să treacă peste dezamăgirile vieții, dar mai presus de toate acestea, să îl susții în îndeplinirea celor mai mărețe vise, cum a facut tatăl acelei fetițe..
Dacă vei citi cartea ei, vei înțelege cât de dulce e gustul libertății și, cu siguranță, nu vei mai ignora frumosul din jur.
Cu zâmbetul pe buze, Anne Frank te invită și te așteaptă să o vizitezi cât mai curând în Anexă. 😉
