Relaxarea sufletului

relaxxx

Din când în când, rutina zilnică te împresoară, sufletul și mintea încep să se golească de energie și… simți prin toate venele cum randamentul scade, în orice ai face.

Din toți rărunchii prinzi de veste că ai nevoie de o doză de vitalitate, ca să te încarci și să mergi mai departe.

Ar fi bun un colț de rai, așa-i? 🙂

Visăm la ceva ce sigur există chiar pe pământ, pentru că raiul este aproape de noi, dar nu îl percepem mereu, din prea multă credință că trebuie să îl căutăm mai mult pentru a-l găsi.

Avem nevoie de un loc unde să descărcăm toate deșeurile vieții, ca apoi să intrăm în armonie cu noi și gândurile noastre cele mai adânci. Continue reading

Liniște și pace

schimbare

Cât de mult durează liniștea într-o relație și ce înseamnă ea? Cum poți recunoaște dacă ai acel ceva de care ai nevoie și nu trebuie să cauți mai mult sau să visezi cai verzi pe pereți? 🙂

Din perspectiva mea, există câteva condiții necesare, mai întâi de toate:

  • să ai lângă tine un om care sa aibă aproximativ aceeași gândire ca și tine despre lume și viață
  • să fiți capabili să vă dezvoltați reciproc și să vă simțiți ca fiind mai buni doar pentru că sunteți împreună
  • să aveți o bază asemănătoare ca și zestre spirituală- frământări și trăiri pe care să le înțelegeți reciproc
  • să dețineți un temperament dacă nu asemănător cel puțin unul care să îl completeze pe celălalt (ex.: cel calm să agreeze ideea de a-l liniști pe cel iritat).

Cred că e la fel de important aspectul estetic, care trebuie să-ți pară acceptabil ție, nicidecum să fie perfect. Dar.. nu să spui aceasta doar pentru a salva aparențele, ci să simți și să recunoști în mintea ta, privindu-l pe acel om, că îți place așa cum este, cu toate micile lui imperfecțiuni.

Și, desigur, să te accepți pe tine așa cum eșticondiție esențială. Continue reading

Tu ești tot ce mi-am dorit…?!

new-flower

De câte ori nu credem că ne-am găsit, în sfârșit, jumătatea?  Deja pare a fi un clișeu expirat…

Bineînțeles, acest lucru se întâmplă numai dacă îți dai cel puțin șansa de a crede că se întâmplă miracolul mult așteptat, și anume de a începe o relație, nu numai de a-ți imagina una…existentă poate doar în plan virtual. 🙂

Și, iată, un nou început!

Cuvinte pline de-nțelesuri, zâmbete dulci, priviri pe furiș, atingeri cu furnicături, planuri, surprize ce vor a surprinde.. 😉 , întâlniri pline de trac în locuri liniștite și pline de romantism și.. uneori chiar un cadou.

Nici nu e nevoie să adaug că în tot acest amalgam se presară din când în când flori, multe discuții pe chat, e-mail-uri, telefoane….sau discuții interminabile și like-uri nenumărate în mult cunoscutele rețele de comunicare gen facebook. 😀 Fiecare cu gusturile și plăcerile lui, nu?

Pffff…chiar pare a fi tot ce ți-ai dorit!! 🙂 Ah…sigur că mai vrei multe, însă- mai presus de toate- vrei să nu se schimbe nimic!

Și…cum se anunță un început feeric, te arunci nebunește în mirajul vieții. Continue reading

Sincron pierdut

disonanta

E dureros când doi oameni pornesc la drum plini de speranțe, vise și dorințe, și descoperă- nu după mult timp- că nu se mai simt în largul lor împreună.

(Căci..ce înseamnă timp când dintr-o dată nimic nu mai e ce credeai că va fi? când ți se perindă prin fața ochilor zeci și zeci de imagini devenite trecut, în doar câteva miimi de secundă? )

Atracția de început, atât de dulce și incitantă, a dispărut ca un balon de săpun, decolorat pe nesimțite,  până la dispersare.

Tăcerea, altădată atât de plină, devine goală și apăsătoare, iar râsetele dispar și ele, de parcă ar fi venit vântul și le-ar fi adunat pe toate, ca să le ducă pe alt tărâm.

Unde e misterul din  priviri? să fi dispărut și el? Inevitabil… Continue reading

Viața în Nederland (III)

tulpen

Haideti sa ne mai  “condimentam” putin ziua cu…noutati despre NL.  😉

Relatii 

In Nederland se pot casatori atat barbatii unii cu ceilalti, cat si femeile.. (De aici si normalitatea de a fi intrebat daca esti homo sau lesbi…cumva! 😉 ) Si acest lucru este considerat normal, la fel ca si acela ca o femeie si un barbat sa traiasca impreuna, fara a se casatori vreodata (“samenwonen” ) si fara a fi “stigmatizati”.

Comunicare

Olandezii sunt renumiti a fi foarte directi, asa incat, daca nu suni inainte de a le face o vizita, ai toate sansele sa ti se spuna “E dragut ca ma vizitezi, dar sunt obosit. Asa ca… vrei sa pleci acasa?”.

(Hmmmm…nu mi s-a intamplat, si nici nu imi doresc! :D)

La fel de directi sunt si cand vrei sa ii servesti cu ceva si lor nu le place cum arata acea mancare. Raspunsul “nu vreau, multumesc”, fara explicatii, este normal. Trebuie sa nu te cramponezi prea tare si sa nu insisti deloc. (Aici recunosc, m-am adaptat perfect “intemperiilor”! 😀 😀 )

Am observat faptul ca, la scoala, copiii sunt bine ancorati in realitate, prin temele pe care le abordeaza, de unde -probabil- si maturitatea in a-si impune punctul de vedere, fara a da justificari pentru alegerile proprii. (Da..sunt subiectiva! Am si eu copil… :D) Continue reading

Emoții…

pom cu flori

Avem stări contradictorii, de la o zi la alta, sau chiar în cursul aceleiași zile. 

Astăzi suntem veseli, zâmbim din tot sufletul sau râdem plini de viață și comunicăm foarte liber, iar mâine se întâmplă ceva în jurul nostru, sau în noi înșine, și situația se schimbă- suntem tăcuți, abătuți și fără energie. Parcă nimic nu mai e atât de roz!🙂

Oamenii par foarte distanți; sau poate e doar o impresie de moment, dată de starea noastră interioară?!

Emoțiile celorlalți, de orice gen ar fi, ne împresoară de fiecare dată, deși ne străduim să nu se întâmple acest lucru și cu cele negative- mult mai contagioase, și desigur, cu efecte pe măsură.

Oricare dintre noi ar fi inițiatorul stării care crează discomfort psihic, important este efectul- influența asupra emoțiilor celuilalt, consecințele pe care le generează.

De aceea, avem obligația, față de noi înșine, de a gestiona bine propriile emoții, de a păstra continuu o igienă psihică avantajoasă creării unor relații bune cu ceilalți, dar și în deplin consens cu sufletul și corpul nostru. Pentru că toate aceste stări vor afecta buna funcționalitate a ambelor, echilibrul nostru putând fi pus în pericol. Continue reading

Detensionarea relațiilor

smileypan

Nu, nu urmează să scriu o rețetă pentru vreo mâncare, este doar un Smiley.. imaginar. Dacă și tu vrei să crezi! 😉 Pentru că nici ceea ce vezi sau auzi nu reflectă strict realitatea, dacă ești puțin mai atent…

Crezi că este greu să îți dai seama cât de bine se înțeleg cei din jur? Ei se prezintă ca fiind prieteni sau colegi buni, ori parteneri cu o relație de cuplu solidă. Cât de adevărat este?

Poate vei găsi aici câteva răspunsuri la întrebarea pe care sigur ți-ai pus-o de câteva ori, cel puțin gândindu-te la prietenii apropiați sau alți membri ai familiei.

O relație bună între membrii unui grup, ai unei familii, colegi de serviciu sau între amici se poate “decoda” destul de ușor analizând momentele când se râde. Barometrele ar putea fi: cât de dese sunt aceste momente, cât de sincere, firești sau spontane, și nu în ultimul rând cât de mare este gradul de permisivitate dintre membrii acelui grup. Continue reading

Rezonanța liderului

lebada

Cei mai mulți oameni se zbat de-a lungul vieții pentru a avea un trai decent și pentru a-și dovedi propria valoare, dar și pentru a se simți împliniți sau pentru a dobândi aprecierea copiilor lor. Nu doar când aceștia sunt mici și nu știu foarte multe despre lume și viață, ci și când cresc și totul capătă formă și fond, sau- mai bine spus- când “tot ce-i neînțeles se schimbă-n neînțelesuri și mai mari” 🙂 , cum spunea Lucian Blaga al nostru…

Desigur, pentru a-ți atinge aceste obiective, trebuie să treci la treabă, pentru că nimic nu apare ca prin magie.

Și, pe rând, își aduc contribuția la această transformare a ta părinții, școala, societatea și viața.. în general, scena în care tu ești cel mai important actor (cel puțin, pentru tine însuți.. 🙂 ).

Cu forțe proaspete, te îndrepți spre “job-ul” visurilor tale, reale sau închipuite, hotărât să te adaptezi cât mai bine noului mediu, pe care ți-l imaginezi plăcut, armonios, relaxant și motivant. Continue reading

Viața în Nederland (II)

tulips
Pentru ca am observat mult interes vis a vis de viata in Nederland (tara unde locuiesc de mai bine de un an si jumatate)- dupa ce am scris partea I a acestui articol https://realdreams.ro/2013/02/16/viata-in-nederland/- voi continua povestea, sperand ca va voi satisface inca putin curiozitatea fata de  “portocalii” (cum am vazut ca li se spune mai nou… 🙂 ).

Daca aici e mai bine sau mai rau, va las pe voi sa trageti concluziile. Desigur ca voi fi subiectiva, desi voi incerca sa prezint situatia cat mai neutru posibil.

Am considerat ca e bine sa continui sirul articolelor, scrise dintr-o alta perspectiva, anume a celui care, avand ocazia sa locuiasca aici, poate cunoaste detalii reale despre aceasta tara si poate face si comparatii cu tara de origine. Romania, normal! 😉

Daca nu stiti ce au in plus sau in minus olandezii, poate acum este un moment potrivit sa aflati! Subiectele cuprind o raza mai larga de “fenomene” si caracteristici care mi-au parut mie definitorii zonei unde locuiesc, nu neaparat intregii tari. Asa cum nici romanii nu sunt toti buni sau rai, defectele si calitatile impletindu-se intotdeauna la fiecare om in parte, asa se poate defini orice popor, fara exceptie! Continue reading

Forța cuvintelor

cuvinte 1Oare cum altfel putem reuși să cucerim definitiv un om, sau chiar mai mulți, decât prin cuvinte și fapte?

Frumusețea exterioară este cea care incită, trebuie să recunoaștem 😉dar ființa umană are și alte nevoi, ce se vor a fi satisfăcute. Deși poți crede uneori că fizicul este sublimul, el nu formează acel tot necesar decât dacă adăugăm un element forte- cuvintele. Desigur, și atitudinea are însemnătatea ei, dând credibilitate și forță acestora.

Vorbele au puterea să bucure sufletul, așa încât să îndulcească dorul, să aline durerea bolnavului, să inspire pe cei ce vor să creeze opere de artă, să dea puterea de a depăși crizele existențiale, să calmeze un om nervos, să impulsioneze un nemotivat, să pună limite celor fără de limită..

Vorbele pot convinge ori pot să doară, pot să elibereze sau să frângă o inimă sensibilă, încărcată cu sentimente de o profunzime aparte..

Dar vorbele frumoase, spuse din inimă, cuceresc..! Pentru că nimănui nu îi place să fie jignit, criticat sau catalogat pe nedrept ori mințit; cu toții vrem o stare interioară înălțătoare, nicidecum una care să ne scufunde în durere și chin. Continue reading

Decizii

decizii

“ Încă se mai îndoia de hotărârea lui. Dar începuse să înțeleagă un lucru important: deciziile erau abia începutul unui lucru.” Paulo Coelho (“Alchimistul”)

Sigur și tu și-ai propus, forțat de evenimentele din viața ta, să iei decizii. La fel de sigur e faptul că, oricât de mult ai încercat să îți proiectezi în minte traiectul ce urma a fi parcurs, ori schimbările pe care erai nevoit să le faci, niciodată nu ai putut prevedea torentul în care te vei cufunda, locurile pe care urma să le vezi, ori oamenii pe care urma să-i întâlnești.

Și acțiunile erau de fapt mult mai multe dacât anticipasei tu. Și timpul era mai îndelungat decât considerai tu.. Și multe credeai că vor fi mai simple, sau poate mult mai complicate, dar s-a dovedit a fi complet diferit! Totul s-a produs ca urmare a deciziei luate anterior, care părea a nu fi atât de majoră, atunci când a încolțit în mintea ta.

Abia pus în fața faptelor, începi să realizezi cât de multe modificări se vor produce și.. că amploarea evenimentelor va fi mult mai mare. Este ca atunci când se declanșează un cutremur: începe din epicentru (mintea ta) și se extinde rapid, prin unde de șoc (faptele tale), asupra unei suprafețe mari (atât tu, cât și persoanele apropiate ție, și poate altele- în acel moment necunoscute) și nimeni nu știe exact urmările ce se vor produce; mișcările “cutremurului”  vor zgudui rocile și vor undui “solul”; mai clar spus, în acest nou context, tot Universul tău se va schimba.

Magnitudinea pe scara Richter este o măsură a tăriei cutremurului sau a energiei eliberate din focar sub formă de unde seismice, însă noi măsurăm urmările deciziilor prin sentimentele care ne copleșesc dupa ce intrăm în acțiune și urmăm drumul ales, dar și când finalizăm ceea ce ne-am propus. Continue reading

Frumosul și noul din noi

roses

Suntem adulți!

Citim cărți care se întipăresc în memoria sufletului și ne ajută să vedem cât mai mult din viață, așa că.. ajungem să uităm a trăi. 

Ascultăm muzică și simțim cum inima ne sare din piept și o ia înainte, plictisită să tot aștepte să fim energici, ca atunci când eram copii.

Dansăm din ce în ce mai mai mult cu gândul, decât faptic.

Zâmbim ceva mai rar, poate mai tolerant, dar și mai rezervat.

Suntem mai analitici, și poate chiar mai critici. Continue reading

Comunicarea eficientă în situații dificile

În fiecare zi interacționăm cu diverși oameni, ale căror reacții ne par adecvate situației sau nu. 😉 😀 .

Am vrea să putem controla imediat comportamentul celor cu reacții mai puțin firești 😉 , dar uneori nu se poate. Ce putem face?

Cea mai bună soluție este să ne controlăm propriul comportament, așa încât să determinăm transformarea comportamentului lor într-unul civilizat și constructiv. Este vorba despre a învăța tehnici de comunicare eficientă prin care să îi influențăm pe ceilalți în mod pozitiv, invitându-i la colaborare. 😉

Zuzu

Replicile tăioase sunt din start neproductive, iar mecanismul de apărare și furia interioară determină alte reacții negative (care se declanșează în lanț), cum ar fi descărcarea frustrării asupra altor persoane. Așadar, e bine să le eliminăm fără urmă de regret! 🙂

Ar mai fi o reacție, anume concentrarea pe adevărata problemă, nu pe stările pe care le declanșează aceasta! Mai concret, neintrând în defensivă sau violență verbală, ci doar arătând că îți pasă și vrei să rezolvi problema cu calm, parafrazând și punând întrebări, până când într-adevăr înțelegi despre ce este vorba. Continue reading

Ce și cum comunici?

narcise

În ultimii ani, oamenii au conștientizat faptul că a comunica este vital pentru a avea relații sănătoase cu ceilalți, pentru a se face înțeleși și a se bucura de viață.

Din păcate, unii au perceput această nevoie în mod eronat, crezând că deschiderea constă în a spune totul partenerului, deversând astfel reziduurile zilei asupra celuilalt și obligându-l să plătească, într-un fel, pentru toată nefericirea lor.

De aceea, mă-ntreb: n-ar fi mult mai frumos și benefic pentru relație să ne ferim partenerul de energiile negative acumulate la serviciu, sau cu așa-zișii “prieteni”?

Nu cred că trebuie să îl tratăm pe cel de lângă noi ca și cum ar fi obligat să ne clarifice toate contradicțiile, conflictele, acuzațiile. Sigur că vrem să fim înțeleși, dar oare noi știm, la rândul nostru, să ascultăm? Sau vrem doar să pasăm problemele noastre, așteptând o rezolvare din exterior? Continue reading

Viața în doi

heart

Când doi oameni au sentimente puternice, de cele mai multe ori formează un cuplu “stabil”, care pornește la drum plin de speranțe și vise, având ca și fundament afecțiunea și pasiunea nemărginită.

Și totuși, numai de calitatea relației pe care și-o vor propune unul celuilalt va depinde consistența acestui tot. Păstrarea individualității, în ciuda existenței unității nou formate, este secretul cheie al funcționării armonioase a acestui ”mecanism”.

“Să poți iubi fără să te rătăcești în celălalt” (Jacques Salome) se pare că este cel mai greu, dar și cel mai necesar scut de protecție împotriva pierderii ființei tale, deoarece însăși respectarea unicității fiecăruia constituie catalizatorul durabilității unei relații.

La început, această contopire poate părea o scenă desprinsă din povești, dar pe parcurs e bine să ne dăm seama că suntem doi, nu unul, și că percepem de multe ori același lucru în mod diferit. Continue reading

Purifică-te!

 krokus

Câți dintre noi nu am suferit din cauza unor persoane care ne-au înșelat așteptările? Și câți nu ne-am simțit ca niste victime neînțelese și am aruncat vina pe acel “personaj rău”?

Am păstrat în psihicul și corpul nostru violența primită, fie ea și doar de natură verbală, nu doar comportamentală. Nesatisfăcându-ni-se doleanțele, am acuzat sau doar ne-am frământat în forul nostru interior, așteptând parcă un final miraculos, care să îndulcească durerea.

Am citit apoi despre iertare și am aflat că este arma cea mai puternică de protecție a sufletului nostru, modalitatea de a pune capăt tuturor resentimentelor și tensiunilor interioare.

  • Și, deși când o rană este calmată încetează să doară, asta nu înseamnă că s-a vindecat complet. Atenuarea nu este sinonimul înlăturării, ci al domolirii sau scăderii unui fenomen. Așadar, iertarea poate acoperi o rană, însă aceasta se poate reactiva în orice moment. Continue reading

Ești tu însuți?

tu insuti

Viața noastră este formată din mai multe etape și fiecare dintre acestea se dorește a fi un pas spre urmarea convingerilor noastre, o purificare spirituală care să ne ajute să ajungem la o comunicare mai conștientă și deschisă cu sine și cu ceilalți.

Când simțim nevoia de schimbare, de o nouă identitate psihică, intrăm într-o adevărată aventură. Aprofundând, ne confruntăm cu lipsurile afective, lacunele și speranțele noastre de a atinge noi valori.

Este o perioadă de tranziție pe care marea majoritate o primește ca pe un șoc, neștiind încotro s-o apuce. Este ca un proces de germinare, în urma căruia știi că se va produce o modificare, dar nu ești foarte convins cum va fi, dacă rezultatul final va fi cel scontat. Și totuși, plin de neliniști, ai convingerea că noua cale îți este absolut necesară ca să înflorești. Continue reading

Viața în Nederland (I)

flagUn prieten mi-a spus ca ar fi frumos sa scriu despre noua mea viata: “Ar fi un subiect atractiv,  pentru ca e interesant de aflat punctul de vedere al cuiva plecat sa traiasca in alta tara, facand o paralela cu viata dinainte de a pleca. Culturile sunt diferite, iar viziunea ta va fi poate putin subiectiva, dar..tot merita aflata!”

De fapt, nu am inregistrat discutia :), asa ca as putea sa sterg nestingherita ghilimelele, ca nu-i nici scriitor, nici vreo personalitate :D. Dar, treaca-mearga…! nu trebuie sa uitam stilul nostru “stramosesc”. Si-apoi, mi-a citit bine gandurile: chiar planuisem un asa subiect!

Sunt multe de spus si sigur articolul acesta va avea multe parti; sunt convinsa ca inca nu am descoperit in totalitate ce inseamna integrarea..:) si toate secretele “noii lumi”. Si, pentru ca imi place atat de mult acum sa fiu “naked” :D, mi-am zis: de ce nu?

Se spune ca Olanda e tara lalelelor, a bicicletelor si  canalelor, dar eu cred ca o pot defini si altfel, nu neaparat mai colorat, cat mai detaliat, lucru pe care il poti face doar daca locuiesti in acea tara, nu doar citind de pe Google sau Wikipedia.

Continue reading

Tu spui ceea ce simți?

tu

Zilele acestea am început să mă analizez în profunzime. Oare sunt suficient de deschisă cu ceilalți? Spun ceea ce vreau și gândesc, fără a da loc interpretărilor și a accepta lucruri care nu îmi plac?

Deși am trecut prin multe experiențe, îmi dau seama că încă mai am de învățat. Sunt unele persoane în prezența cărora nu reușesc să spun exact ceea ce vreau, sau mai bine spus.. nu le țin piept!

Încercând să fii drăguț, ca să nu jignești sau să fii nepoliticos, purtându-te așa cum “e frumos”, unii oameni profită de bunătatea ta și îți invadează spațiul, voind totodată să îți schimbe convingerile, mai bine spus să intre cu forța în sufletul tău. Pentru că Tu le permiți asta.

Așa că.. am început procesul de “purificare”! Am făcut o listă cu persoanele în prezența cărora cuvintele mi se  opresc în gât, uimită fiind de fapt de atitudinea lor invadatoare. Cărți împrumutate și neînapoiate la timp, vizite neanunțate sau.. la fel de rău,  anunțul “solemn” al unei vizite pe care nu am consimțit-o deloc,  atacuri verbale fără sens, purtate doar din dorința de a-și arăta presupusa superioritate constând în varsta înaintată și “cunoștința de cauză”, cerința unor favoruri “ieftine”.. și lista poate continua… Continue reading

De ce trebuie să spui NU copilului?

liberty

Un părinte bun vrea să asigure o educație adecvată copilului său și să aibă cu acesta o relație echilibrată. 

Până aici toate-s bune, 🙂 dar dacă nu ai o idee prea clară cum să faci asta…?

Pus în fața situației în care copilul, crescând, nu apreciază ceea ce faci pentru el și dovedește lipsă de respect.. sau chiar tendința de a te manipula, ajungi să te simți inutil, sau doar folosit.

Lucrând cu copiii atât de mulți ani, am căpătat ceva experiență, dar nu înseamnă că am dat de cap tuturor problemelor. 😀

Și asta pentru că.. atunci când e vorba de copilul tău, nu al altcuiva, lucrurile stau puțin diferit, pentru că și implicarea este cu totul de altă natură. 🙂

De ce este acesta un subiect de discuție important?

Mai întâi, pentru că am observat existența unei schimbări majore, în ultimii ani: copiii devin mult mai rezistenți când e vorba de “autoritatea părintească”, iar metodele de educație obișnuite își pierd din eficiență, mai ales că acum nu mai intră în discuție autoritatea dominatoare de mai demult, ci una corectă și eficientă, plină de respect, în care se colaborează și discută deopotrivă despre dificultățile inerente care apar în existența zilnică.

Apoi, pentru că de-a lungul experienței mele cu copiii- 16 ani- am constatat că educația este mult prea permisivă, iar autoritatea părintească se manifestă rar ori nepotrivit, întreaga familie suportând repercusiunile. Continue reading