Cât de mult durează liniștea într-o relație și ce înseamnă ea? Cum poți recunoaște dacă ai acel ceva de care ai nevoie și nu trebuie să cauți mai mult sau să visezi cai verzi pe pereți? 🙂
Din perspectiva mea, există câteva condiții necesare, mai întâi de toate:
- să ai lângă tine un om care sa aibă aproximativ aceeași gândire ca și tine despre lume și viață
- să fiți capabili să vă dezvoltați reciproc și să vă simțiți ca fiind mai buni doar pentru că sunteți împreună
- să aveți o bază asemănătoare ca și zestre spirituală- frământări și trăiri pe care să le înțelegeți reciproc
- să dețineți un temperament dacă nu asemănător cel puțin unul care să îl completeze pe celălalt (ex.: cel calm să agreeze ideea de a-l liniști pe cel iritat).
Cred că e la fel de important aspectul estetic, care trebuie să-ți pară acceptabil ție, nicidecum să fie perfect. Dar.. nu să spui aceasta doar pentru a salva aparențele, ci să simți și să recunoști în mintea ta, privindu-l pe acel om, că îți place așa cum este, cu toate micile lui imperfecțiuni.
Și, desigur, să te accepți pe tine așa cum ești– condiție esențială.
Zis și făcut! Să spunem că toate condițiile sunt îndeplinite și totul e cum sperai să fie.
Ești și este tolerant, vă completați în acea învălmățeală de calități și defecte, vă înțelegeți emoțiile, iar balanța se echilibrează la fiece cântărire a mărunțișurilor vieții.
Apele s-au liniștit, toate merg ca pe roate.. liniște și pace în cer și pretutindeni!
Este un semn bun? Sau prea multă liniște devine la un moment dat apăsătoare?
Cred că trebuie, mai întâi, să cunoști motivul acelei stări de fapt. Este liniștea dinaintea furtunii sau una datorată armoniei dintre parteneri?
În prima variantă, e mai bine să izbucnească furtuna, ca să scoată la suprafață nemulțumirile existente.
În cea de-a doua, care este de preferat, trebuie să fii conștient că este frumoasă, dar tot nu poate dura în permanență. Ar însemna ca într-o buna zi să nu mai poți aprecia frumusețea relației. Prea mult soare devine înăbușitor! 😉
Însă.. norișorii care apar pe cerul fiecărei zile este bine să fie împraștiați, pe cât posibil, rapid. Mai concret spus, comunicarea neliniștilor, îngrijorărilor și frământărilor care macină sufletul este felul cum poți spulbera, ca prin minune, nebuloasa.
Dacă dai voie să se adune prea multe dezamăgiri și gânduri nespuse, nu vei mai avea loc să acumulezi frumusețea vieții. Așa cum și dezvăluirea dintr-o dată a prea multor tristeți va invada relația, învăluind-o și coborând-o irevocabil în abis.
Așadar, spune lucrurilor pe lume într-o manieră plăcută și optimistă, dar atât de fermă încât să ceară schimbarea neîndoielnică a aspectelor devenite de neacceptat.
Protejează-ți dorințele, ascultă punctul de vedere al celuilalt și.. găsiți o rezolvare de comun acord, căutând soluții avantajoase pentru ambele părți.
Distrați-vă împreună, făcând haz pe seama zilelor în care soarele a răsărit cam greu… O atitudine plină de angoasă față de ceea ce, practic, a contribuit la dezvoltarea relației.. nu ajută pe nimeni. 🙂
“Fericirea nu e o destinație. E un mod de a trăi.” – Burton Hills
