Fiecare relație are suișuri și coborâșuri… și nimeni nu poate infirma această constatare generală.
Ba chiar mulți o ridică în slăvi, ca fiind ceva demn de cinste.
Dar… oare de ce uneori se coboară atât de adânc încât nu se mai reușește apoi o înălțare care să mențină relația în echilibru? Și de ce uneori nu e suficientă o probă de rezistență, dacă finalul a fost odată unul frumos?
Cui nu i-ar plăcea ca, după o încercare care a întrecut orice limită a posibilului, care a scufundat gânduri, speranțe, dorinte și vise, să revină în același divin început, în care absolutul domina, iar claritatea luminii înfrângea întunericul? De ce se revine mereu la nuanțe de alb, dar ele se transformă repede în gri, ca și cum cineva e dator să mențină permanent curățenia vieții?
Poate fi de vină lumina care se propagă??? 🙂 😀
Oare sunt atât de multe impurități în lume cât să se așeze și în suflet? Și… cum să le îndepărtăm rapid și fără urme?
Cuvintele spuse prea repede sau nespuse la timp, privirile reci sau chiar lipsa lor, gesturile făcute și nefăcute, indeciziile care scormonesc în viu- ca un bisturiu feroce- săpând adevărate tranșee, tăcerile multe- pline de sensuri închipuite- toate poluează puțin câte puțin atmosfera relației..
De s-ar inventa odată un nou Vanish… de împrospătare a culorilor sufletului! 🙂 Sigur ar fi o afacere de profit, în care clienții ar fi atât de mulțumiți încât ar goli rafturile magazinelor!
De ce? Pentru că sufletele “impure”, care și-au pierdut de mult timp strălucirea și autenticitatea, se înmulțesc sfâșietor de rapid. 🙁
Și la fel de multe nu își mai revin, acceptând “reinventarea”, cu glas surd și mut, când ar trebui de fapt să-și strige amarul și să ia atutudine.
Oamenii au nevoie nu de o singură confirmare a constanței și măreției afecțiunii lor, ci de multe și multe, ca un izvor nesecat, care are datoria și menirea de a curge continuu, chiar dacă apa crește sau scade uneori în intensitate.
Care ar mai fi frumusețea, dacă am putea spune într-o zi doar “aici a fost un râu cu apă limpede și rece”, dacă nimic nu ar dovedi acest lucru? Ție ți-e sete… și vrei apă bună de băut, nu povești de adormit copiii! 🙂
Fiecare relație te remodelează... ”ca pe-un fluture origami”, cum spune cântecul “Simply Falling”- Iyeoka, dar te poate și rupe în zeci de bucăți, pe care cu greu le mai poți asambla… (sau uneori deloc).
Și-atunci.. ce se mai poate face când nu te mai poți înălța în acel context? Să stai în așteptare, sperând că ți se va arunca un colac de salvare, sau să-ți accepți transformarea și să îți schimbi coordonatele?
Poate undeva, cineva… visează la tine și asteaptă să-ți ridici privirea. Uneori e de-ajuns! 🙂
Trebuie doar să încerci! 😉