RealDreams Simona´s blog- psihologie practica, cunoastere interioara, dezvoltare personala

Author Archives: Simona Gîrbea

Nascuta la 19 septembrie 1976, in localitatea Starchiojd, judetul Prahova.
Am absovit Liceul Pedagogic din Ploiesti, promotia 1995 si..am profesat la inceput ca educatoare, iar mai tarziu ca institutor I, avand gradul didactic II.
Licentiata in comunicare si relatii publice, promotia 2007( Facultatea de Litere, Bucuresti).
Indragostita de domeniul psihologie, disciplina studiata atat in liceu cat si in facultate, dar si de comunicarea eficienta dintre oameni, in ultima perioada am devenit din ce in ce mai preocupata de stapanirea unor cunostinte mult mai vaste in aceste doua domenii.

Recunoștință 2 :)

December 24, 2013 21:05 ⋅ Leave a Comment ⋅ Simona Gîrbea

Perioada sărbătorilor reunește oameni, apropie gânduri și grăbește la acțiune.

Poate fi asociată dorinței tăcute a omului de miracol- care e musai să se înfăptuiască, ca și cum atunci e momentul propice și nu altădată. 🙂

Putem spune că predomină prin starea febrilă a majorității oamenilor de a cumpăra cadouri și a trimite felicitări, cât și prin dorințe uneori imposibile (ca aceea de a fi alături de persoane care ne împărtășesc sentimentele, sau de altele cărora nici nu le trece prin minte acest fapt). 🙂

Pentru că oamenii au imaginație, iubesc surprizele frumoase și sunt însetați după atenție, dar mulți simt cel mai mult nevoia de tandrețe și vorbe frumoase; și, în lipsa acestora, se mulțumesc și cu altceva, de multe ori cu înlocuitori care anihilează puțin durerea, tristețea și dorul de dor..

Așteptările unora, vizavi de cadouri care să demonstreze atașamentul și valorizarea, se dovedesc deseori suprarealiste, pentru că.. ori așteptările sunt prea mari, ori nu li se cunosc deloc dorințele.

Nu se exclude nici faptul că unii se ascund după o falsă modestie, care în final aduce doar dezamăgire, îndreptată către cel ce le este partener de viață, sau membri ai familiei așa-ziși nerecunoscători.

Sau că alții, obișnuiți perfect a trăi fără dorințe și așteptări prea mari, și-au pierdut deja speranța de a le mai veni rândul la fericire sau mici bucurii..

Sunt și cazuri în care momentul în care aprecierea coincide cu faptele făcute este atât de mult adus la “rang înalt”, încât “recunoscătorul” nici nu știe cum să se mai poarte și, simțind că nimic nu ar putea fi la nivelul așteptărilor, ori renunță complet.., ori încearcă să facă pe plac subiectului- într-un mod oarecum neutru, imun la orice reacție.

Anestezierea s-a produs cu mult timp înainte, iar speranța de a fi la înălțime s-a evaporat de multă vreme.. De ce și-ar mai bate capul? (se întreabă, senin..). 🙂 Read More

Posted in: cunoastere interioara, motivatie, psihologie practica, valori

Aproape.. sau departe?

December 19, 2013 11:51 ⋅ Leave a Comment ⋅ Simona Gîrbea

Oamenii se îndrăgostesc mereu, oricât de complicate le-ar fi viețile, pentru că au continuu nevoie să li se acorde atenție, căldură sufletească, înțelegere, tandrețe și valoare.

Dar circumstanțele pot fi atât de diferite și încâlcite, încât apropierea pare de multe ori imposibilă, sau cel puțin greu de atins.

Și totuși, atracția fizică și spirituală, existente în proporții diferite- în funcție de context ;), determină de multe ori perioade lungi de freamăt și căutări de soluții viabile, care să îi ajute să se apropie fizic.

În acel moment, au impresia că planul spiritual și sufletesc a atins un prag suficient de înalt ca să nu mai existe vreo îndoială și să își dorească foarte mult să se simtă mereu aproape, trup și suflet. 🙂

Determinarea de a fi împreună este atât de puternică, încât le dă forța de a trece peste orice impediment și de a găsi o cale spre împlinirea visului.

În acest stadiu, de obicei dorința atinge proporții covârșitoare. La fel de puternică poate fi și teama, în foarte multe cazuri, de a nu pierde “șansa” de a fi cu celălalt, sau de a nu rămâne singuri (situație în care se încadrează un procent foarte mare de oameni), ori de a nu putea să se impună în fața celorlalți decât prin prisma partenerului (atât material cât și intelectual).

Toți acești factori își pun amprenta și presează cumva mintea oamenilor, încât nu se mai analizează foarte rațional care este, de fapt, mobilul acestui efort, și care ar trebui să fie.. Read More

Posted in: cunoastere interioara

Tu ești suficient de afectiv?

December 16, 2013 00:20 ⋅ Leave a Comment ⋅ Simona Gîrbea

De multe ori ți s-a reproșat că nu ești suficient de afectiv. Și totuși.. ce barometru s-a folosit?

Afectivitatea se referă la acele trăiri specifice datorate raportului dintre stările interne ale subiectului vizavi de factorii externi cu care interacționează.

Mai simplu spus, afectivitatea înseamnă “simțire” față de cineva, sau -după cum spune dex-ul limbii române- “afectivitatea este o atitudine de dragoste, prietenie și atașament față de cineva”.

Lăsând la o parte termenii teoretici care definesc afectivitatea.. cum de și-a dat seama acel cineva că afecțiunea pe care o oferi nu este direct proporțională cu cea pe care o primești?

De ce ți se aduce un astfel de afront, când tu ești convins că ai dat tot ce ai putut “pe altarul iubirii”, încât uneori te simți extenuat..?

Poate pentru că afecțiunea poate lua forma a ceea ce ne dorim să primim de la celălalt, cum ne-o imaginăm în mod fantasmatic, nicidecum forma ce ne este prezentată teoretic în cărțile de specialitate.

Și, cum suntem unici, întotdeauna visăm diferit, spectrul așteptărilor putându-se extinde foarte mult..

Pentru unii, afecțiune poate însemna a fi ținuți în brațe, a li se spune cuvinte frumoase (de alint), a petrece seri romantice, a avea contacte sexuale dese sau cel puțin satisfăcătoare, ori a avea susținere în momentele dificile.

În același timp, pentru alții ar putea însemna a fi sunați des, a li se face cadouri cu anumite ocazii speciale, a nu se uita zilele importante (precum data de naștere, ori data primei întâlniri, etc.), a primi flori, a petrece mult timp împreună, a fi intrebați ce simt în anumite momente- considerând astfel că celălalt este mereu atent la stările lor, așadar participant activ în viața lor.

Sau.. poate însemna deopotrivă săruturi dese, voce suavă, atingeri delicate, zambete și priviri adânci, flirturi ușoare.. toate la adresa uneia și aceleiași persoane. Desigur, Tu! 😉

Așadar, afecțiunea este un sentiment care trebuie exprimat într-un fel anume, diferit de la persoană la persoană. Este o exprimare specifică fiecăruia dintre noi, pe care partenerul trebuie să o descopere cumva, ca prin magie.. 🙂

Dar cum să afli ce vrea celălalt, așa încât să fii pe aceeași lungime de undă și nu într-un spațiu paralel? Read More

Posted in: cunoastere interioara, motivatie, valori

Răbdare..?

December 12, 2013 14:58 ⋅ Leave a Comment ⋅ Simona Gîrbea

Chiar dacă ne dorim ca viața să abunde de veselie, avem momente când ni se pare că acesta e doar un vis de copil, naiv. 🙂

Oameni reci, indiferenți, cărora le pasă cel mai mult de ei și scopurile lor (dar ascund discret totul, purtându-și bine masca), sau alții care au sentimente, dar le e teamă de consecințe și preferă să le țină ascunse; oameni care nu vor să își deschidă sufletul în fața nimănui, crezând că așa vor putea fi invincibili- toate acestea te provoacă și pe tine la o îndepărtare forțată, deși în adâncul tău ești altcineva.

Încercarea de a-i convinge că numai prin comunicare se pot vindeca și pot fi înțeleși, că numai spunând ce gândesc și simt se pot elibera, că în final cele două inimi să bată în același ritm, ajunge să eșueze de cele mai multe ori.

Poate că e momentul să te gândești care sunt motivele pentru care aceștia refuză să încerce a se cunoaște mai bine și a accepta realitatea. 😉

Pentru că adevărul doare..
Pentru că vulnerabilitatea scade așa-zisa putere și “înmoaie” caracterul, făcându-i să pară slabi.. în mintea lor!
Pentru că nu înțeleg la timp durerea din sufletul celuilalt, care renunță la orgoliu, de dragul unei bune funcționări a relației, și implicit pentru a avea liniștea interioară la care aspirăm cu toții, dar mai mereu nu știm cum să o atingem!
Pentru că în viața lor a avut loc un eveniment care i-a marcat și încă nu au trecut peste acel “episod”.
Sau pentru că nu sunt pregătiți de această deschidere, neajungând momentan la adevărata maturitate.. decât fizic! 😉

Trebuie să iei în calcul și varianta că sentimentele nu sunt la fel de intense.

Sfatul de a nu accepta mai puțin decât meriți este apreciat de toți, dar puțini își amintesc de el atunci când sunt în situația de a conștientiza că este exact ceea ce li se întâmplă lor. Read More

Posted in: cunoastere interioara, motivatie

Căutări

December 9, 2013 00:44 ⋅ Leave a Comment ⋅ Simona Gîrbea

Spune-mi…

Dacă într-o zi te-ai întâlni cu tine pe stradă, ți-ar plăcea să-ți vorbești, să-ncerci să te descoperi sau să te înțelegi?

Zâmbetul sau tristețile tale ți-ar stârni interesul și.. ți-ai întoarce puțin capul, ca să te mai privești o dată?

Felul cum pășești, cum te miști, cum arăți sau cum privești lumea, te-ar provoca măcar pentru o clipă să îți arunci ochii asupra-ți și să încerci să copiezi vreun gest?

Privirea ta ți-ar putea fulgera apoi mintea, preț de câteva secunde, ca un clișeu blocat undeva, care se repetă aparent fără sens?

Și.. ce te-ar fascina mai mult, la tine: vocea, părul, zâmbetul, ochii, naivitatea, modestia sau cutezanța ce ți se citește pe chip?

Ai vedea mister, deschidere, încredere sau toleranță în privire?

Iar fața.. ce ți-ar putea spune? Oboseală, dezamăgire, renunțare, acceptare, sau hotărâre, curaj, forță și determinare?

Sau poate hainele și accesoriile atent selectate, machiajul și atitudinea generală ți-ar stârni interesul?

Și.. dac-ar fi, într-o zi, să te desprinzi de tine, așa încât să te poți vedea, fără să fii implicat în gândurile și acțiunile tale, oare în jurul tău ar fi aceeași oameni, sau ai alege să stai în același loc?? Și… ți-ar mai plăcea să faci ceea ce faci acum? Read More

Posted in: cunoastere interioara, motivatie, psihologie practica ⋅ Tagged: q~

Viața în Nederland (V)

November 27, 2013 12:32 ⋅ Leave a Comment ⋅ Simona Gîrbea

Noutăți din “culise” despre învățământul din Nl! 😉

Când ai un copil, încerci să îi oferi ce-i mai bun și să îl educi așa încât să se descurce apoi singur foarte bine în viața aceasta, plină de neprevăzut! (chiar dacă îl iubești așa de tare încât ai vrea să aibă nevoie de tine continuu.. 😀 )

Așadar, încerci să îl urmărești îndeaproape, să îl ințelegi și susții cum poți mai bine. Deseori poți greși, dar trebuie să îți dai silința să ii asiguri baza unei educații care să îl lanseze bine pe orbita vieții. 😉

Bineînțeles că nu rămâne totul pe umerii tăi, pentru că efortul major trebuie să îl facă el!

Se știe că familia și școala au o importanță covârșitoare, rămânând ca experiențele de viață să îl cizeleze cu adevărat.

Noi, părinții, vrem ca școala să fie locul unde copilul să se simtă confortabil, acceptat și apreciat la adevărata-i valoare. De aceea, suntem foarte atenți la tot ce ține de principiile care îi sunt inoculate acolo, uneori analizându-le cu mai mare atenție decât pe cele ce i se “imprimă” de multe ori inconștient în mediul familial. Dar.. fiecare știe mai bine ce se întâmplă în “ograda” lui, așa că… nu voi pune deloc accentul acum pe acest aspect.

Pentru că al meu copil se află într-o perioadă importantă din viața de elev (deși.. dacă ar fi să fim sinceri, pentru noi părinții fiecare moment este foarte important, dar nu vrem să părem exagerați și încercăm să păstrăm pentru noi această gândire și să arătăm a fi detașați.. :D), mă preocupă aspectul legat de alegerea unui colegiu potrivit.

În Nederland, când un copil se află în grup 8, se confruntă cu o perioadă în care se discută foarte mult despre testele Cito (Citotoets) și.. nu numai. 😀

Testele se desfasoară în luna februarie, pe o perioadă de 3 zile, iar punctajul acordat la final are o importanță majoră în deciderea drumului pe care elevul îl va alege în vederea continuării studiilor.

Ținând cont de faptul că școala începe la 5 ani aici, în jurul vârstei de 13 ani elevul trebuie să facă deja o alegere importantă pentru viitorul lui.. 😀 Și.. e necesar să se facă o alegere bună!

În fiecare din cele trei zile de teste, de la ora 9.00 la ora 12.00, copilul trebuie să răspundă unor întrebări din patru domenii (taal, rekenen-wiskunde, studievaardigheden, wereldorientatie), fiecare având întrebări gen grilă, cu un singur răspuns valabil, din patru răspunsuri prezentate. Bineînțeles că în timpul testului se dă și pauză, așa încât cel mai lung test durează 40 de minute.

“Taal” -limbă, este domeniul unde se vorbește numai despre limba olandeză. De exemplu: ortografie, înțelegerea unui text și explicarea unor cuvinte sau propoziții. Pentru acest test se dau 100 de întrebări.

“Rekenen- Wiskunde”– numărare- matematică, anume: numere, procente, împărțire, sume, măsuri, bani și timp. Bineînțeles, nu se poate folosi calculatorul pentru a da răspunsuri corecte, iar cele 60 de întrebări te întâmpină și aici cu mare bucurie! 🙂

“Studievaardigheden”- este despre cât de bine poate copilul să folosească informația despre, de exemplu, studierea unui text, a dicționarului sau internetului. Întrebările sunt și despre hărți, tabele, grafică, și.. sunt 40 la număr.

“Wereldorientatie”– întrebările sunt din geografie, istorie, biologie și cunoștințe despre natură. Nu este vorba neapărat despre fapte și cifre, cât despre cum se aplică aceste cunoștințe. Acestui domeniu îi sunt atribuite 90 de întrebări.

Acest test Cito nu este unul pe care îl poți trece sau nu și nu este nevoie de o pregătire specială a copilului, deoarece în timpul perioadei de școală ei rezolvă un test Cito anterior (un fel de simulare). Read More

Posted in: impresii

Alegeri potrivite

November 21, 2013 21:24 ⋅ Leave a Comment ⋅ Simona Gîrbea

“We don’t grow when things are easy; we grow when we face challenges”– Zig Ziglair

(Nu creștem când lucrurile sunt ușoare, creștem când ne confruntăm cu schimbări. )

Viața are multe fațete, pe care reușim să le descoperim și să le aflăm sensul, de obicei, doar după ce am trecut prin diferite experiențe.

Am vrea cu toții să înțelegem la momentul oportun cum trebuie să reacționăm, ce e bine să alegem și când, însă nu se întâmplă mereu ca teoria să se intersecteze cu practica, atunci când e vorba despre decizii care îți modifică definitoriu realitatea. 🙁

De ce? Pentru că, deși de multe ori știm ce ar fi corect și înțelept să facem, reacțiile noastre sunt ori prea încete, ori situația este prea diferită de cea imaginată, ori chiar nu am putut să ne gândim la multitudinea de variante posibil existente, care schimbă pe parcurs datele problemei.

Și mai există o situație, acceptată de puțini oameni, deloc adepți ai autovictimizării: acea alegere a fost potrivită tocmai pentru acel moment din viața ta, ca să îți primești lecția necesară pentru a deveni mai bun și mai înțelept. Urmează apoi să îți găsești singur următoarea cale și provocare, care să te transforme iarăși și iarăși..

Dar cum poți să crezi, când suferi, că acea durere îți era necesară, când tu nu știi cum s-o înlături mai repede și vrei doar să fii împlinit din toate punctele de vedere, ca să demonstrezi ție și lumii întregi cât de bine te descurci în viață?!

Cum să accepți această idee, când tu vrei doar să fii fericit, inconștient fiind că tocmai aceste transformări te vor conduce la o mai bună cunoaștere de sine?

Poți să crezi că iubita ta (sau iubitul :D), trasă ca prin inel :), va avea cu mult mai multe kilograme decât acum, peste doar cațiva ani, și că nu va găsi nicio motivație interioară ca să încerce să lupte cu această problemă? Pe tine te atrăgea imaginea ei dinainte…

… că prietenul va avea o cădere nervoasă, care îl va determina să înceapă să fumeze, ori să bea, deși era total împotriva acestor vicii? Tu admirai omul de atunci..

… că părintii lui, care erau topiți după tine, vor fi distanți după doar câțiva ani de zile? Tu voiai să formați o familie mare și unită, în care comunicarea să fie permanentă și constant placută.

Și exemplele pot continua la infinit!

Cu siguranță nu putem prevedea totul, nu putem schimba concepțiile unor oameni, și multe vor fi altfel decât ne-am imaginat, dar există multe motive pentru care apar aceste modificări în viața noastră. Read More

Posted in: cunoastere interioara, motivatie, psihologie practica

Visând că iubești :)

November 14, 2013 12:39 ⋅ Leave a Comment ⋅ Simona Gîrbea

Mi-ar plăcea să fiu o rază de soare.. să pătrund în sufletul tău când zâmbești. Să mă bucur odată cu tine de ziua în care încerci să te-ascunzi când visezi….

Tu nici măcar nu bănuiești că sufletul ți-e deschis când eu mă furișez, nestingherită, prin toate cotloanele?! Nu vezi? Explorez…

Înțeleg, ești cuprins de mirare; acum simți că ceva mic și călduț se mișcă prin rădăcinile tale și ar vrea să-ți cunoască vibrațiile, să îți răscolească puțin seva sufletului.

Mă întrebi: “-De ce ai venit, ce vrei de la mine?”

“-Nu te teme, eu sunt doar raza ta. Gândul tău îl pot cunoaște de-acum și îl păstrez în tăcere.

Acum știu că auzi soarele cum râde.. ești fascinat că pot patrunde printre ramurile puietului pe care l-ai plantat mai ieri.. te bucuri când copilul își furișează năsucul lui cârn între pletele mamei, sau când mâna lui mică și pufoasă îi cuprinde gâtul de parcă ar fi țărmul demult așteptat de naufragiatul aruncat în valuri.

Precum vezi, te cunosc! Hai, nu te teme!

Spune-le apelor că sunt liniștea ta, spune-i cerului că îți plac naștrușniciile pe care le poate face în zilele înnorate, jucându-se cu norii lui.

Spune-i vântului să spulbere frunzele în calea ta, într-un dans nebunesc de frumos.

Spune-i ierbii să fie mereu verde și proaspăt mirositoare. Hai, spune-le, știu că ai vrea!!!

Sau… dacă ți-e greu să spui toate acestea, nu uita că eu sunt aici!

Pot trimite gândurile tale departe, oricât de departe. Pot cuprinde pământul! pot mângâia valurile, pot săruta iarba, pot bucura florile.

Și.. da, am să încălzesc ușor pământul pe care pășești, voi mângâia fata ta puțin asprită de viață, îi voi spune timpului să stea o vreme în loc, să poți să-l asculți…

Le voi spune fluturilor că e vremea să iasă la dans, voi vorbi cu cerul să fie senin, ca ochii tăi, atunci când ieși din apă.. 🙂

Voi înveseli tot pământul, pentru ca tu să zâmbești mereu… Read More

Posted in: motivatie

Avânt (invitație :) )

November 13, 2013 23:25 ⋅ Leave a Comment ⋅ Simona Gîrbea

Când crezi că un vis s-a-mplinit, vine un altul.. și altul, și-un altul apoi…

O zbatere continuă, emoții și căutări te-au îndrumat spre tumultul acesta.

Simți că sensul vieții există în ființa ta și nu poți sta deoparte! Tresalți de-încantare că ai un nou vis și.. parcă vibrezi.

Ai putea să răstorni lumea, să o rascolești până la epuizare! 😉

Și.. da, sigur poți să faci acel ceva care să reverse marea doar atunci când ai chef, să oglindească cerul în ochii tăi dintr-un capăt în altul, iar muntele să pară un mușuroi prea amuzant ca să-l escaladezi. 🙂

Ești așa cum vrei tu- pivotul care susține lumea!

Ești cum nimeni n-a fost! 😉

Ai zâmbit cerului, apei, pământului și tuturor ființelor pe care le-ai întâlnit.. Ți-ai limpezit ochii în farmecul lor și ți-ai luat avânt către noul vis. Apoi ai pornit la drum, plin de forță, decis.

Te bucuri că e doar visul tau și-ai curaj să nu-l uiți. Read More

Posted in: motivatie

Celebrează viața!

November 10, 2013 15:10 ⋅ Leave a Comment ⋅ Simona Gîrbea

“Iubești viața? Atunci nu risipi ca un nesăbuit timpul, căci din timp este făcuta viața!”– Benjamin Franklin

Ne tot spunem mereu: “e și mâine o zi..”.

Dar dacă nu e, și timpul nostru e mai scurt decât credeam a fi?

Cu siguranță, dacă ne-am întreba mai des “ce-ar fi dacă..? ”, multe s-ar schimba în viața noastră.

Deciziile pe care le amânăm de la o zi la alta ar fi luate imediat, și fiecare moment ar fi trăit la maximum
Ne-am măsura cuvintele cu mai mare atenție
Am ține cont de visele lăsate mereu deoparte și.. am trăi cu adevărat viața, nu doar am gândi mereu la construirea ei!
Ne-am arăta afecțiunea profundă față de “îngerașii” din viața noastră
Am vorbi mai mult despre sentimente
Am încuraja pe cei care au nevoie de susținere și ne-am face noi înșine curaj să acționăm
Am purta hainele pe care le considerăm prea bune și prea frumoase pentru a le purta fără a fi o ocazie specială..
Am lăsa deoparte încăpățânarea și orgoliile și ne-am recunoaște greșelile
Ne-am bucura de aici și acum!
Am aprecia oamenii pentru ceea ce au bun, și nu am analiza continuu defectele, sau ceea ce credem noi a fi defecte
Am petrece mai mult timp cu cei care merită atenția noastră și am lăsa deoparte prefăcătoria, lașitatea și aparențele
Orice clipă ar fi un moment special, intens, și fiecare lucru ori fenomen, oricât de mărunt ar părea, ar deveni așa cum trebuia să fie, de la bun început: Unic și Înălțător!
N-am mai alerga să prindem decât “trenurile” importante
Nu ne-am mai văicări pentru presupuneri și gânduri deșarte, ci am lua totul așa cum este și l-am afirma răspicat
Am fi mai buni cu noi înșine și am avea mai mare grijă să nu ne rănim sufletele în spinii iubirii închipuite.. (Sau ne-am arunca direct în ei, fără a sta prea mult pe gânduri! 🙂 )
Ne-am iubi și ne-am îngriji mai mult
Am pune în practică lucrurile care acum ni se par nebunești de interesante, dar dificil de realizat, datorită unor îngrădiri mentale proprii
Am râde din tot sufletul și am zâmbi fără restricții
Am mulțumi celor care au pus o piatră de temelie în construirea devenirii noastre
Am fi noi, cei fără de tăgadă buni, frumoși, curați, calzi și curajosi, așa cum ne doream să fim atunci când eram copii.. 😉
Am aprecia cu adevărat fiecare clipă, fiecare sunet, fiecare cuvânt
Read More

Posted in: comunicare sociala, cunoastere interioara, motivatie, psihologie practica

Viața în Nederland (IV)

October 30, 2013 12:28 ⋅ Leave a Comment ⋅ Simona Gîrbea

Au trecut deja mai bine de 2 ani de cand locuiesc in NL, asadar.. s-au mai adunat ceva noutati, pe care vreau sa vi le impartasesc; si, daca ati ajuns aici, cred ca sunteti putin curiosi sa le aflati. 😉

Noutatile vor fi destul de “bramburite”, dar.. cum postarea aceasta face parte din seria celor menite sa ne descreteasca fruntile, cred ca se accepta! 😀

Primul subiect este cel care intereseaza pe toata lumea.. iubitoare de dulciuri! 🙂

Cand spui Nederland, spui “stroopwafel”, ceva foarte dulce, si deosebit de gustos, datorita cremei caramel din interiorul celor doua foite.. cu aspect de napolitana, dar cu gust total diferit. Mi se par cu adevarat delicioase, dar atat de dulci incat niciodata nu pot manca mai mult de trei bucati. :))

De asemenea, “ontbijtkooek” (prajitura mic dejun) este ceva specific acestei tari, aliment care se consuma punand putina margarina intre doua feliute, care au gust asemanator cu mult cunoscuta turta dulce. Daca iti place acel gust, cu siguranta iti vor placea si acestea, menite sa constituie chiar o gustarica de dimineata, pe langa o cafea aromata (optional, desigur! )…

Alte dulciuri traditional olandeze foarte renumite aici sunt “kruidnoten”/ “pepernoten”– specifice sarbatorii Sinterklaas (sarbatoarea nasterii lui “Sint Nicolaas”), corespondentul sarbatorii de Sfantul Nicolae din Romania. Si ele sunt dulci si imita foarte bine gustul de turta dulce, fiind de obicei mancate in jurul perioadei acestei sarbatori..

Daca sunt si cu ciocolata, ca cele din imagine, cu atat mai bine! Fetita mea le adora! 🙂

Si, ca o mica paranteza: se spune ca Sinterklaas vine in fiecare an cu barca din Spania in Olanda, insotit de fiecare data de ajutoarele sale- “zwarte pieten”. 🙂 El are o carte mare, unde scrie numele fiecarui copil si.. cat de cuminte a fost. In seara de 5 decembrie Sinterklaas vine cu cadouri, pe care le arunca prin hornul casei doar copiilor cuminti… 🙂 Cred ca a luat model de la Mos Craciun al nostru… 😀 Read More

Posted in: impresii

O caldă îmbrățișare

October 27, 2013 12:15 ⋅ Leave a Comment ⋅ Simona Gîrbea

Ce valoare are pentru tine o îmbrățișare?

Nu știu de câte ori ți-ai pus această întrebare, sau dacă a rătăcit vreodată prin mintea ta, însă întrebările necesită răspunsuri și… odată ce le-ai găsit, lucrurile devin mai clare și le acorzi mai multă valoare, în mod conștient.

Îmbrățișarea poate părea un subiect de gândire banal, dar e foarte ușor să înțelegi, aprofundându-l, că are mai multe conotații decât credeai.

Mai întâi, valoarea este dată de cel ce o primește! Nu mai puțin important este momentul când se dă/primește, precum și situația pe care o implică.. Apoi, cel ce o oferă își are rolul lui!

Cu siguranță contează la fel de mult atât “substratul”, cât și felul cum este dată..! 😉

Și.. fiecare dintre cei doi subiecți o poate percepe în felul lui, în funcție de ceea ce simte pentru celălalt și cât de mult se implică în situația respectivă.

Îmbrățișarea poate fi o expresie de afecțiune, pasiune, compasiune, empatie, încurajare, nevoie de protecție, bucurie a revederii, sau.. doar un cald rămas bun.

Un ochi mai ager poate califica intensitatea îmbrățișării ca fiind un posibil “barometru” al forței acesteia.. E puțin probabil să fie singura și suficienta probă necesară, dar.. unii oameni au fler! 🙂 Read More

Posted in: cunoastere interioara, valori

Copilului meu drag :)

October 22, 2013 12:57 ⋅ Leave a Comment ⋅ Simona Gîrbea

Îți las această mică “moștenire”…. 🙂 ( plus o mare de iubire! )

gingășia mea, din vremea când îți mângâiam fața și mânuțele fine și pufoase, sau doar găseam intenționat motivul că ți le încălzesc, iarna;
veselia mea, din zilele când săream împreună pe trampolină și făceam mult prea mult zgomot (sărmanii vecini!), dar nu îmi dădeai voie să plec, deși oboseam mai repede decât tine (nu știu cum se făcea, dar tu voiai să sărim imediat dupa ce mâncam… 🙂 )
uimirea mea în fața frumuseții naturii, în special când adunam toamna frunze diferit colorate, ca să te impresionez și să-ți stârnesc interesul pentru frumos;
hotărârea mea, din zilele când am plecat împreună pe un alt drum, necunoscut, dar plin de aventuri și frumos, zbucium și liniște, deopotrivă;
bunătatea mea, din vremea când tu îmi verificai cosmeticele și le luai pe toate cele de care eu “nu mai aveam nevoie”, sau alunele și nucile de care tu “aveai mai mare nevoie”, fiind vegetariană 🙂
plăcerea mea de a fi ordonată, motiv pentru care trebuia să ștergi praful și să aspiri, dar tu alegeai să aranjezi jucăriile, hainele și mai ales cosmeticele, urmând ca mai mereu eu să fac restul, pentru că tu erai deja obosită.. 🙂
consecvența mea, demonstrată prin veșnica cerință de a-ți deschide dimineața fereastra, a închide pungile cu dulciuri, a duce biscuiții în bucătărie și toate celelalte vase pe care tu le transportai cu mare drag în camera ta, ca să mănânci în fața televizorului sau calculatorului, ori zilnica cerință de a pune hârtiile în coș…
mândria mea, din zecile și zecile de zile când ai venit cu rezultate atât de frumoase, încât stăteam minute în șir să mă întreb cum de poți avea o memorie atât de bună, deși pari mereu distrată și visătoare,
înduioșarea mea, față de toate animalele micuțe și fără ajutor, de care (ți-am spus), o dată luate acasă, devii complet responsabil, dar tu preferai deseori să te uiți la filme sau să stai în camera să asculți ploaia, decât să plimbi câinele, obosită fiind de la școală.. 😉
încrederea (NU și emoția 😉 ) mea, din ziua când ai mers, la insistența ta, și ți-ai cumpărat pentru prima dată singură dulciuri (pe la 6 anișori), pe un drum fără trotuar, dar nu și fără mașini, iar.. mai târziu în oraș, ca să demonstrezi independența, să-ți cumperi singură încălțăminte și pantaloni (12 ani). Știu.. mi-ai trimis continuu poze pe WhatsApp, ca să îmi ceri părerea (sau, mai mult, ca să mă liniștești :D)!
meticulozitatea mea, de fiecare dată când voiai sandviș și trebuia să îți tai feliile de ardei și castravete foarte subțiri, așa cum îți plac ție;
răbdarea mea, de multe ori pusă la grea încercare, când te sunam și, fiind cu prietenii în oraș, dădeai telefonul pe “silence”, sau când amânai să scrii temele, să faci duș, să pui vasele din mașina de spălat în dulap, să ieși cu câinele afară, să… Read More

Posted in: comunicare sociala, copilarie, educatie, valori

Alegeri

October 19, 2013 23:45 ⋅ Leave a Comment ⋅ Simona Gîrbea

Primele alegeri în privința ta și a vieții tale le aparțin părinților: numele, religia, locul nașterii, casa, hainele, hrana, școala, îngrijirea.. Le accepți, urmând să stabilești mai târziu cât de bine ți se potrivesc toate acestea, pentru că momentan nu există o alternativă.

Desigur, nici părinții sau frații nu îi poți alege! Buni sau răi, frumoși, deștepți, afectivi… sau nu, sunt alegeri care nu îți aparțin. “Calul de dar….” 😉 😀 (Și, poate nu îți dai seama, dar nici tu nu ești chiar perfect! 😉 )

Anii trec, frumoși sau nu, iar tu crești- deștept sau nu :), ajungând să fii afectiv sau nu, în funcție de cum ai fost educat, dar- mai presus de toate- în funcție de cum alegi să fii.

Începi să îți alegi singur hainele, încălțămintea, hrana, rămânând însă cu celelalte constante- părinții, locul nașterii, numele.

Dar.. îți poți alege hobbyurile, pe care desigur că părinții le plătesc, atunci când își permit și acceptă să o facă.

Când crești mult mai mare și deja ai ales unde să lucrezi, sigur că poți găsi o altă locuință sau poți adăuga încă un nume, ori chiar schimba religia. Dar părinții naturali rămân aceeași, chiar dacă ești adoptat. Însă.. comportamentul față de ei este “alegerea” ta!

Conștient fiind de limitele alegerilor pe care le poți face, urmează să iei atitudine, așa încât viața ta să se ordoneze după bunul tău plac.

Și, cu fiecare alegere facută, unele uși se închid, iar altele se deschid.. Read More

Posted in: comunicare sociala, cunoastere interioara, motivatie

Conștientizarea lui “a fi”..

October 7, 2013 21:56 ⋅ Leave a Comment ⋅ Simona Gîrbea

Nu de puține ori ni s-a întâmplat, multora dintre noi, să ni se pară că viața este foarte plictisitoare și fadă, lucru care ne-a transpus într-o stare de profundă angoasă.

Ne-am simțit fără vlagă, inutili în fața vieții care continuă în virtutea inerției, străini de tot și toate, lipsiți de o țintă precisă ori un sens anume de-a fi, motivant..

Nimic din ceea ce mai ieri ne entuziasma sau bucura, în acele momente nu ni se mai părea deosebit, important sau atrăgător.

Și-atunci, o multitudine de întrebări încep să ne preocupe mintea (sau așa ar fi bine să se întâmple):

Unde s-a risipit energia noastră?

Unde a dispărut amintirea fiorilor dați de prezența cuiva?

Unde să se fi evaporat plăcerea de a purta discuții lungi cu prietenii, de a vizita locuri noi sau de a te bucura de momentele petrecute în compania familiei?

Cum se face că nu mai dai importanța tuturor realizărilor tale, ori muncii pe care ai depus-o pentru a fi ceea ce ești?

Și cum de nu te bucură faptul că ești sănătos, când alții doar visează să fie, sau că primești atât de multă atenție de la oamenii de suflet, în timp ce alții nu au pe nimeni s-aștepte în prag?

Cum poți să uiți că este o mare oportunitate să poți trăi? Alții ar vrea ca cei dragi să le fie aproape, dar nu se mai poate..

Și cum să uiți de privilegiul de a putea să-ți fie dor.. ?

Sau de a putea să visezi cu ochii larg deschisi că cineva, undeva, în lumea cea mare.. într-o zi te va întâlni și te va iubi cum mereu ți-ai dorit?

Cum să ți se fi șters din minte amintirea zâmbetelor și vocilor copiilor frumoși la suflet, tandrețea animăluțelor mici și pufoase, mirosul parfumat al florilor de primăvară sau al ierbii proaspăt cosite?

Te întrebi vreodată cum de nu se plictisesc pomii să stea nemișcați, florile să înflorească în fiecare an, animalele să aștepte să primească iubirea de la cei cărora nici măcar nu le pasă de existența lor?!

Cum de nu poți să iei exemplu de la fluturașii frumos colorați, care zboară atât de gingaș, în ciuda pericolelor permanente și a unei vieți atât de efemere?

…

Știu, nu mai ești un copil ca să nu-ți fie jenă să te arăți entuziasmat de-o frunză sau o insectă mică, dar poate că dându-ți voie să fii copil, din când în când, ai scăpa de apatia care nu-ți dă pace… Read More

Posted in: carte, cunoastere interioara, impresii, motivatie, psihologie practica, valori

Umbre efemere

October 4, 2013 16:03 ⋅ Leave a Comment ⋅ Simona Gîrbea

Deseori, viața se rostogolește la picioarele noastre, așteptând să o prindem de mâna și s-o conducem în locuri noi, ce par nepermise…

Dar, în ciuda dorinței de a te bucura de noile priveliști, se întâmplă să privești înapoi și să-ți pară dificil a te desprinde de ceea ce îți este atât de familiar.

A apuca pe cărări necunoscute este o îndrăzneală.. pe care mulți nu și-o “permit”, și refuză să o vadă ca fiind o opțiune interesantă, demnă de toată atenția.

Pentru că deschiderea la noile oportunități este înfricoșătoare și opacă. Iar cunoscutul pare simplu, ușor de înțeles și aceptat.

Te agăți de el ca fiind singura speranță, deși în adâncul tău cunoști adevărul: sunt multe alte drumuri pe care poți s-o apuci, unele mai întortocheate decât altele poate, dar cu o destinație mult mai interesantă și relaxantă decât cea de acum. Dar.. nu te poți convinge numai ascultând poveștile altora; trebuie să creezi propria-ți poveste.

Sunt drumuri care par lungi, dar cu o încărcătură emoțională atât de captivantă, încât nu ai timp să te plafonezi. Vei afla sensuri noi despre ființa ta, pe care nu aveai deschidere să le pătrunzi altfel.

Cine ești tu? Ce poți deveni? Și cât de multe alte întrebări, cărora vrei să le răspunzi, se vor zbate de pereții minții tale, vrând să îi pătrundă, spre a ajunge la noi înțelesuri!

Îndrăznești să refuzi zbaterea cuvintelor ce va să vină? Vrei să mergi prin deșert până când vei cădea la pământ, doborât de sete? Read More

Posted in: comunicare sociala, cunoastere interioara, iubire, motivatie, relatii

Cereri susținute

September 30, 2013 20:36 ⋅ Leave a Comment ⋅ Simona Gîrbea

De nenumărate ori, în trecut, am crezut că iubirea are un glas atât de puternic, încât nu se poate să nu fie auzit.

Am fost convinsă că cel de lângă mine va fi atât de atent la dorințele mele, încât nu va fi nevoie să cer, pentru că noi ne vom înțelege ușor unul pe celălalt. Gândeam că vom vorbi deschis despre noi și ne vom exterioriza atât de mult, încât nu vor exista secrete, așa că va fi imposibil să nu fim reciproc atenți la necesitatea ce va apărea, cerând o proximă satisfacere.

Astfel stând lucrurile, am așteptat ca cererile mele, de cele mai multe ori interioare, să fie înțelese.. chiar fără a fi auzite!

Credeam că celălalt trebuie să ghicească, să mă surprindă cu gesturi și fapte pe care eu le-am sugerat într-un fel sau altul, sau speram să fie la fel de intuitiv ca mine, așa încât să perceapă fără cuvinte…

Visam ca totul să fie doar zâmbet, fiori și magie, iar bucuria de a fi alături pe drumul ales să ne “lumineze” mereu mințile, așa încât să nu existe nepriceperi, nopți albe, vise spulberate sau dezamăgiri.

Cererile mi se păreau niște tânguiri fără sens, sau lamentări de copil nechibzuit. Ori, mai rău, se întâmpla să fiu atât de încrâncenată, încât să consider sfidător la cer să mă înjosesc a cere cuiva mai mult decât mi se oferea, așteptând să se înțeleagă de la sine ce ar trebui să primesc, în numele iubirii! 🙂

Dar… nu se întaâmpla decât să se adune nemulțumirile, pentru că celălalt percepea altfel tăcerea mea: drept mulțumire, dezinteres, lipsă de gust sau, mai rău, slăbiciune și naivitate fără margini! (ca să fiu drăgută..) 😀

Rareori îmi spuneam părerea, sau ceream ceva când era mult prea târziu.. Read More

Posted in: comunicare sociala, cunoastere interioara, iubire, motivatie, psihologie practica, relatii

Fericirea e în sufletul tău!

September 26, 2013 09:17 ⋅ Leave a Comment ⋅ Simona Gîrbea

Ne dorim mereu să avem ceva: serviciu, casă, mașină, soț/soție, copil, sperând ca într-o bună zi să putem răspunde cu tot sufletul: sunt fericit!

Și totuși, când toate aceste condiții sunt îndeplinite, descoperim că ne dorim o altă casă, mașină, haine… și lista continuă, mult mai lungă decât prima dată. 😀

Ce ne oprește să ne bucurăm de ceea ce avem sau vrem să devenim, de fiecare zi care ne dă voie să o trăim?

Există o permanentă dorință de mai bine, o nemulțumire generală, sau doar un gol pe care vrem să îl satisfacem necontenit, ca să ne dovedim nouă înșine că suntem activi, viabili sau “trendy”?

Ne împiedicăm de lucruri mărunte și pierdem momente importante ce nu vor reveni vreodată..

Uităm că tristețea grabește formarea ridurilor, că lipsa râsului încrâncenează figura, că timpul este prețios și trebuie să îl trăim la maxim, nu să îl lăsăm să se scurgă fără sens și valoare..

Uităm că plictiseala există numai când o inventăm noi, pentru că nu ne focusăm asupra ceea ce ne place și ne bucură, sau pentru că nu ne concentrăm asupra acțiunilor care ne-ar putea înălța în ochii noștri și ai celorlalți..

Ori pentru că nu ne gândim suficient de mult la ce putem face ca să îi ajutăm pe ceilalți, fiind astfel un bun exemplu pentru ei, prin faptele noastre?!

Uităm că stând de vorbă cu un om trist, sau suferind, și doar ascultându-i durerea, sau încercând să “rezonăm” cu el, empatizând, îi putem reda pe chip veselia, iar noi ne vom simți mai buni și mai oameni…

Uneori uităm cât suntem de importanți și că nu este nevoie să ne ridice cineva statui sau onoruri.

Să ne amintim că avem o inimă care bate doar pentru noi, că sângele curge prin vene ca să ne “hrănească” numai pe noi, că frumusețea și sănătatea noastră fizică sunt daruri de neprețuit, pe care trebuie să le apreciem, nu să ne dorim mereu să atingem perfecțiunea pe care ni se pare că o poseda alții!

Noi suntem noi, și.. ce poate fi mai frumos decât gândul că nu există nimeni la fel ca tine? Read More

Posted in: cunoastere interioara, motivatie, psihologie practica

Your reality show…

September 17, 2013 11:36 ⋅ Leave a Comment ⋅ Simona Gîrbea

Placi mult un om!

Vrei să fie “al tău”, pentru că nimeni altcineva nu îți dă senzațiile pe care le ai în preajma lui.

Pentru că nimeni nu zâmbește atât de frumos la vederea ta (sau tu îl vezi doar pe el 🙂 ) și nu te întelege atât de bine, chiar și când uiți cuvintele și încerci să exprimi prin priviri tot ce simți.

Pentru că el te face să râzi, pentru că îi admiri felul cum se îmbracă sau cum reacționează în diverse situații, ori pentru că îți inspiră încredere și știe să te împace când ești tristă sau îngrijorată (sau cel puțin încearcă 🙂 ) …

Pentru că plimbările împreună, oriunde și oricând s-ar întâmpla, îți tulbură mintea…

Pentru că ascultați aproape același gen de muzică și vizionați aceleasi filme! Sau.. numai pentru că vă place să ascultați împreună.. tăcerea!

Îți place modul copilăros cum se alintă, felul cum înțelege în mod naiv că ești cea mai cea (sau așa te lasă să crezi, în gentilețea lui! :D), iar fără tine viața lui nu se desfășoară normal.

Acel “we were meant to be together “ te facinează.. și-ncepi să crezi că așa este!

Apoi, sigur că îți place că e caraghios, pentru că își pierde lucrurile și nu le poate găsi decât cu ajutorul tău, sau pentru că nu știe să facă diferența între nuanțele culorilor și nu pronunță corect cuvintele din alte limbi (ca de exemplu: a ta! 😀 ). Dar te consolezi cu gândul că în limba lui exprimarea e impecabilă!

Uneori îți cântă “romantic” ceva, falsând la fel de emoționant, sau dansează ca ursul Baloo, sperând să îl vezi ca fiind Macho Man, când de fapt nu poate decât să provoace râsul.

Mereu și mereu atingeri incitante, vise frumoase unde se conturează casa și grădina visurilor voastre, în care stați pe șezlong cât e ziua de lungă și beți cafele, cocktailuri, citiți, ascultați muzică, vă plimbați, vă relaxați…. Read More

Posted in: comunicare sociala, cunoastere interioara, motivatie, psihologie practica

Distanță sau proximitate?

September 7, 2013 22:26 ⋅ Leave a Comment ⋅ Simona Gîrbea

“Dacă nu învățăm să iubim distanța care ne separă, nu vom ști să iubim ce ne aduce apropierea.”- Patrick Estrade (psiho-terapeut)

Auzim mereu de familii care se destramă. Suntem uimiți să descoperim că se spulberă relații care păreau a fi “dominate” de afecțiune, dar care, pe masură ce s-au concretizat într-o conviețuire sau căsătorie, în loc să înflorească, mai mult s-au veștejit.

Care o fi secretul menținerii unei dorințe și iubiri echilibrate, în care cunoașterea și atracția să confere strălucire relației, așa încât îmbinarea celor două să producă scântei de lumină, care să se reverse din ochii celor doi?

Și cât de vigilent trebuie să fii oare ca să nu pierzi vreuna dintre cele două?

Cu toții vrem siguranță, tandrețe, dar și fluturași în stomac.. Nu știu cum se face însă că.. ultima dintre dorințe pare mult mai greu de satisfăcut decât celelalte, pe termen lung. 😀

Dar cum poti sa menții dorința și emoțiile de la început?

Și cum să nu lăsăm familiaritatea să se instaleze atât de comfortabil încât să îndepărtăm atracția?

Și de ce e atât de ușor să pierzi aura erotică?

Poate pentru că stabilitatea aduce cu sine complicitate, dar și previzibil, iar siguranța nelimitată omoară dorința??!!

Să fie doar atât? Sau lipsa de implicare crește proporțional cu numărul anilor de conviețuire? Read More