Spune-mi…
Dacă într-o zi te-ai întâlni cu tine pe stradă, ți-ar plăcea să-ți vorbești, să-ncerci să te descoperi sau să te înțelegi?
Zâmbetul sau tristețile tale ți-ar stârni interesul și.. ți-ai întoarce puțin capul, ca să te mai privești o dată?
Felul cum pășești, cum te miști, cum arăți sau cum privești lumea, te-ar provoca măcar pentru o clipă să îți arunci ochii asupra-ți și să încerci să copiezi vreun gest?
Privirea ta ți-ar putea fulgera apoi mintea, preț de câteva secunde, ca un clișeu blocat undeva, care se repetă aparent fără sens?
Și.. ce te-ar fascina mai mult, la tine: vocea, părul, zâmbetul, ochii, naivitatea, modestia sau cutezanța ce ți se citește pe chip?
Ai vedea mister, deschidere, încredere sau toleranță în privire?
Iar fața.. ce ți-ar putea spune? Oboseală, dezamăgire, renunțare, acceptare, sau hotărâre, curaj, forță și determinare?
Sau poate hainele și accesoriile atent selectate, machiajul și atitudinea generală ți-ar stârni interesul?
Și.. dac-ar fi, într-o zi, să te desprinzi de tine, așa încât să te poți vedea, fără să fii implicat în gândurile și acțiunile tale, oare în jurul tău ar fi aceeași oameni, sau ai alege să stai în același loc?? Și… ți-ar mai plăcea să faci ceea ce faci acum?
Ai mai iubi cum și ce iubești azi? ai face aceleași alegeri, glume, sau ai agreea aceleași persoane?
Poate avem nevoie din când în când să ne considerăm puțin amnezici, să ne privim cu atenție în oglindă și să căutăm răspunsuri, citindu-ne chipul.
- Cine este acest om?
- Ce se ascunde în spatele zâmbetului lui?
- Care este motivul tristeților sau fericirilor lui?
- Care îi sunt temerile?
- Care îi sunt sursele aducătoare de curaj?
- Ce pot să fac ca să îl ajut pe acest om?
- Care îi sunt nevoile și ce pot face pentru a-l îndemna să lupte pentru îndeplinirea dorințelor?
- Cum să fac să îi înțeleg mai bine emoțiile și să-l iubesc așa cum este?
- Cum să-l ajut să se dezvolte, așa încât să atingă adevăratele lui capacități?
- De ce este așa cum este și nu altfel?
Ai spune, desigur, că totul se-ntâmplă datorită lui și alegerilor pe care le face, dar trebuie să iei în considerare că sunt mulți factori care contribuie la această situație, precum mediul sau starea de sănătate, ori amintiri (traume) din trecut care nu îi dau pace..
Dacă există un oarece echilibru între omul ce ești și cel desprins din tine, poți să spui că ai o viață armonioasă.
Dar dacă, privindu-te, aproape că nu te recunoști, înseamnă că nu ai reușit să ajungi în etapa acceptării de sine.
Poate că e nevoie de un plan de acțiune, care să te apropie de omul care ai vrea să devii, sau de un altul care să te ajute să îți recunoști calitățile, pe care momentan le percepi ca fiind banalități, deși ele există!
Sigur că te privești în oglindă mereu, dar nu fără implicare. Îți zâmbești, te analizezi curios și te întristezi când constați că a mai apărut un rid sau o pată nouă, nedorită, ca la final să îți spui: “lasă, merge și-așa! așa e viața..”
Cuta aceea s-a adâncit poate pentru că ai fost trist, pentru că nu bei suficiente lichide, ori pentru că ai plâns mult. Pata a apărut pentru că ai stat prea mult la soare, sau cine știe din ce alte motive, medicale, ori datorită unor vicii, pe care tu le tolerezi.
Încercând să vezi cauza, nu numai efectul, ai putea să combați măcar o parte din urmările ce nu vor întârzia să apară, dacă nu faci ceva bun pentru tine.
Am avea nevoie de mai multă răbdare ca să ne cunoaștem și înțelegem cu adevărat, dar viața ne acaparează și uităm de noi. Credem că suntem puternici și vom rezista tuturor intemperiilor vieții, și așa și facem! Dar.. oare nu merităm mai mult?
Și mintea noastră are nevoie de înțelegere, și corpul nostru are nevoie de atenție, și gândurile noastre vor să fie ascultate! Visele ar trebui încurajate, fricile îndepărtate! Zâmbetele necesită prezența altor zâmbete, lacrimile vor să fie împăcate pentru a se putea opri, iar ridurile vor să li se impună limite, ca unui copil în dezvoltare..
Precum un amnezic care vrea să descopere cine a fost, sau ce a gândit și simțit înainte de “impact”, așa ar trebui să te privești, din când în când, încercând să aflii cine ești, ce te-a “modelat” în această formă și ce ai putea face de acum înainte, ca să te bucuri de noul tu, care ești!
Privește-te, fără a-ți fi teamă că te vei demasca! Și fii conștient că reflexia ta o să se schimbe mereu, în funcție de timp și spațiu. Nimic nu este definitiv.
Spunea un autor renumit- Jacques Salome, că în această viață ne naștem de nenumărate ori, nu numai o dată, căci “A îndrăzni în viață înseamnă a-ți asuma riscul de a te naște în permanență”; de fiecare dată suntem altfel, și totuși, aparent, rămânem aceeași persoană!
De aceea, schimbarea este greu perceptibilă pentru ceilalți ochi; numai tu știi când a avut loc “o nouă naștere” și îți poți cunoaște cu adevărat lumea interioară, dacă îți acorzi atenția pe care o meriți… (sau nu?)
“Există trei lucruri extrem de rezistente: oţelul, diamantele şi cunoaşterea de sine.”- Benjamin Franklin