Dorințe arzătoare

I wish

Cum e obiceiul, la cumpăna dintre ani ți-ai pus o dorința. Sau.. mai multe?? 🙂

Desigur că sunt secrete și nici nu vreau să mi le dezvălui, dar dacă a fost greu să alegi din mulțimea de vise, sau erai prea prins cu ciocnitul paharelor și.. urările prietenilor te-au “bruiat” puțin, încât nu te-ai putut concentra :D, nu dispera: înca poți să îți faci planuri.

Sau putem, iarași, să facem împreună o listă cu dorințe (așa cum facem Moșului, sperând ca el să poată îndeplini cel puțin una).

Numai că acum, această misune de îndeplinire ne este “rezervată” nouă, pentru că ne iubim și ne considerăm capabili a ști ce ne poate aduce fericirea.

Visele, se știe prea bine, devin realitate doar dacă depui efort ca să le îndeplinești. Deși când eram mici aveam cu totul altă concepție, acum înțelegem perfect cum se conturează acestea: planifici, și apoi acționezi.

Așteptând zâmbitori și plini de speranță, dar nefăcând nimic, nu reușim decât să ne transformăm în incurabili visători, iar apoi în veritabile eșecuri :D, ceea ce nu cred că își dorește nimeni.

Lista pe care vreau să o alcătuiesc, urmând ca voi să bifați sau să adăugați (ori să eliminați, după caz) alte elemente care vi se potrivesc, este una cu dorințe concretizate în acțiuni pe care vreau să le îndeplinesc în anul 2014, pentru a-mi îmbunătăți viața.

Pe unele dintre ele urmează doar să le continui, pentru a se transforma în automatisme, iar pe altele vreau să le optimizez, pentru că în anul anterior nu am fost suficient de consecventă. (Da, știu, nu sunt perfectă!..) 🙂

Să trecem la treabă!

Doresc…

  • să dau lucruri de care nu mai am nevoie (unde stau eu se colectează haine și încălțăminte de mai multe ori pe an, pentru diferite fundații, dar dacă tu nu ai această posibilitate.. poți găsi oameni sărmani sau prieteni cu copii care sunt în nevoie, sau care nu sunt extrem de pretențioși; jucăriile sau cărțile, revistele, pot fi, de asemenea, o adevărată bucurie pentru unii copii sau.. prieteni.)
  • să fiu mult mai atentă cu ceilalți oameni (cuvintele  frumoase și zâmbetele calde sunt cu adevărat miraculoase)
  • să economisesc niște bani, pentru când voi avea nevoie, fără să țin cont a-mi îndeplini imediat dorințele de moment, care sunt uneori doar capricii
  • să tratez cu prioritate doar adevăratele priorități (acțiuni, oameni)
  • să fiu mai recunoscătoare pentru ceea ce am și să mulțumesc mai des lui Dumnezeu pentru toate oportunitățile și bucuriile din viața mea
  • să fiu cu adevărat prezentă, amintindu-mi mereu să fiu fericită acolo unde sunt
  • să îmi păstrez și chiar îmbunătățesc sănătatea, bând zilnic mai multe lichide 
  • să îmi fac un obicei zilnic din a medita
  • să consum săptămânal nuci, alune, caju, fistic și migdale (benefice organismului, precum se știe, prin conținutul mare de acizi grași omega 3 și omega 9)
  • să fiu mai organizată (somnul la o oră aproximativ asemănătoare-zilnic, și-preferabil- nu după ora 12 noaptea; duș cu apă călduță, nu fierbinte )
  • să îmi mențin obiceiul de a nu fuma și de a bea doar ocazional (aprox. 1 pahar 😉 )
  • să investesc înțelept timpul meu în oameni cu suflet cald și acțiuni pozitive, care să mă ridice mental și spiritual
  • să mănânc sănătos (legume și fructe zilnic, pește săptămânal, etc.)
  • să îmbrățișez mai des pe cei dragi
  • să acord mai multă atenție și răbdare copilului meu
  • să mă joc mai mult cu animăluțele mele de companie
  • să îmi focusez atenția asupra întrebării “unde vreau să fiu peste 4-5 ani? ” (cu referire la intelect), începând din 2014
  • să-mi astâmpăr setea de cunoaștere citind din ce în ce mai mult
  • să perseverez în cunoașterea limbilor străine engleză și olandeză
  • să ating un nivel superior de înțelegere, acceptare și toleranță în relație
  • să îmi mențin obiceiul de a face sport de 3-4 ori pe săptămână
  • să mă iubesc și apreciez mai mult, pe zi ce trece 😉
  • să îmi păstrez curajul, inocența și “nebunia”, pentru că fiecare dintre ele are farmecul și importanța ei.. 😉
  • să continui să observ și să mă mir de frumusețea naturii 
  • să fiu zilnic recunoscătoare pentru viața mea
  • să nu mai judec oamenii, pentru că fiecare vede viața în felul lui
  • să păstrez o strânsă legatură cu cei dragi (familie, prieteni)
  • să mă bucur mereu de lucrurile simple
  • să cred în miracole, pentru că viața mi-a dovedit mereu că ele există
  • să iubesc și să mă las iubită
  • să fiu consecventă în urmarea acestui “plan”

Și, bineînțeles, să fiu alături de voi, scriind câteva articole lunar. 😉

Pornind de la ideea că mintea este un instrument, iar noi trebuie să învățăm a fi șeful, nu sclavul ei, vreau să îl utilizez în a îndepărta momentele de teamă, lipsa de curaj sau amânare, inerente în viața oricăruia dintre noi. 

Dorințele expuse aici sunt doar punctate, urmând ca eu să fac un plan săptămânal pentru fiecare dintre acestea, unde să le dezvolt, și apoi să le afișez într-un loc ușor vizibil, la fel cum am făcut și în anul precedent. 😉

Noi oamenii uităm foarte repede, iar a transforma în obicei ceva ce știm că este pozitiv și util pe termen lung, necesită un efort susținut, ale cărui roade ne vor aduce mai târziu multă mulțumire și bucurie. 

Atunci când îți notezi ce schimbări vrei să faci și urmărești permanent acest proces, poți vedea mai repede cât de mult te-ai apropiat sau îndepărtat de țintă. Și, desigur, rezultatele apar dacă iei totul în serios, dar și dacă ești și răbdător și indulgent cu tine; pentru că vor avea loc, inevitabil, și “deraieri” de la traiect. 😀

Totul este să revii cât de rapid posibil la “ruta” propusă și să nu îți uiți scopul- îmbunătățirea vieții!

Ce ziceți: am prea multe dorințe? Se poate, dar și anul 2014 are 365 de zile.. 

“Poți avea tot ceea ce-ți dorești, dacă ți-o dorești suficient de mult. Trebuie să-ți dorești acel lucru cu o exuberanță interioară care erupe prin piele și se combină cu energia care a creat lumea.”

– Sheilah Graham Westbrook

 

 

Comments

comments

This entry was posted in comunicare sociala, cunoastere interioara, motivatie on by .

About Simona Gîrbea

Nascuta la 19 septembrie 1976, in localitatea Starchiojd, judetul Prahova. Am absovit Liceul Pedagogic din Ploiesti, promotia 1995 si..am profesat la inceput ca educatoare, iar mai tarziu ca institutor I, avand gradul didactic II. Licentiata in comunicare si relatii publice, promotia 2007( Facultatea de Litere, Bucuresti). Indragostita de domeniul psihologie, disciplina studiata atat in liceu cat si in facultate, dar si de comunicarea eficienta dintre oameni, in ultima perioada am devenit din ce in ce mai preocupata de stapanirea unor cunostinte mult mai vaste in aceste doua domenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *