Viața ne desparte, viața ne apropie..
Anii ce ne sunt dați sunt plini de neprevăzut și, chiar dacă avem impresia că am încheiat un capitol și putem trece cu ușurință la următorul, descoperim că anumite expresii de fond nu au fost pe deplin înțelese și avem nevoie de răspunsuri.
Când ceva nu îți este clar și există o legătură între acțiunile prezente și trecute, oricât te-ai împotrivi să crezi că poți merge mai departe, fără să trebuiască a mai întoarce fila din urmă, realizezi că este imperios necesară o retrospectivă a faptelor.
Doar așa îți poți clarifica în minte evenimentele ce s-au întâmplat și vei putea să le înțelegi corect pe următoarele.
Deși vrei ca această claritate să se întămple cât mai repede cu putință (pentru că elanul nostru și setea de viață sunt mari, iar tinerețea și neliniștea vor dreptul la replică), te simți blocat de un “perete” rezistent și înalt, pe care e greu să îl escaladezi sau să îl spargi..
Așa că, vrei sau nu, trebuie să înveți să ai răbdare. Simți că tăcerea și avalanșa de întrebări încep să doară, dar totul se sedimentează ușor.
Începi să renunți la zbatere, pentru că loviturile de “perete” încep să doară și ele, și stabilești în mintea ta că, momentan, acea carte trebuie lăsată deoparte și începută alta. Cand va veni momentul, poate vei reuși să o continui sau chiar să o iei de la capăt, pentru că acum nu o vei înțelege oricum, nefiind pregătit..
Și, uite-așa, iei altă carte, dar “peretele” încă există.. Și trebuie să fii conștient că, până când nu vei putea să îl străbați cumva, poți să citești toată biblioteca.
Mintea îți va fi liberă, și totuși captivă! Pentru că o bibliotecă închisă nu îți dă posibilitatea să pui în practică ceea ce ai învățat.
Viața e presărată cu astfel de cărți pline de neînțelesuri, aranjate frumos în biblioteci spațioase, din care e greu să mai ieși o data ce le-ai străbătut coridoarele. Cineva s-a gândit să construiască acolo labirinturi cu pereți groși, dar setea ta de nou și cunoaștere erau prea mari, așa că nu le-ai dat importanță, la început.
Ai vrea să ieși să vezi soarele când vrei tu, dar trebuie să găsești drumul corect, sau să spargi multi pereți.
Fie că pereții sunt oameni sau relații în sine, fie că filele pline de expresii neînțelese sau neologisme de care nu ai auzit niciodată sunt reprezentate de acțiuni și reacții cel puțin bizare, continuă să citești oameni și gânduri, fără să crezi că ai ajuns la epuizare.
Doar căutând în permanență drumul, neobosit și plin de speranță, vei reuși să îi înveți toate cotiturile și denivelările, și va fi imposibil să nu descoperi ieșirea din labirint.
Pentru că, doar așa, într-o zi vei crea conexiunea pe care o voiai de multă vreme, iar pereții.. e aproape cert că se vor învechi și vor cădea singuri, distruși de vreme.
Soarele va inunda spațiul, iar tu vei putea vedea lumea cu ochi limpezi, și vei avea ocazia de a pune în practică ceea ce ai citit în cărți, de-a lungul vremii.
Cu siguranță nu îți va părea rău nicio clipă că ai stat într-un spațiu închis, dar te-ai documentat, iar acum ești pregătit să înfruni viața.
Doar cunoscând sensul cuvintelor le vei putea utiliza corect, doar acordându-ți șansa de a învăța vei reuși tu– cel care stăteai temător închis în propria-ți lume- să îți descoperi eul.
Multe neînțelesuri se vor transforma în înțelesuri, și multe alte și noi miraje te vor izbi cu puterea frumuseții lor, sau doar își vor face grăbit apariția și le vei privi mirat, în tăcere.
Acum vei putea să le ții piept, sau doar să le-admiri, de la distanță, pentru că îți cunoști bine drumul; și te vei abate doar dacă vei simți nevoia unui mic popas- moment în care vei învăța iarăși ceva nou.
*****
“Ca să izbutești, trebuie mai ales să știi să cunoști oamenii, să le ghicești sufletul, să descoperi în darul zâmbetului lor, gândul ascuns.”– Giovanni Boccaccio