Încep să mă întreb ce se întâmplă cu oamenii.. Cum de valorile s-au răsturnat atât de mult?

Oare au alte puncte de reper, alte coordonate morale?

Eu știam că atunci când greșești, firesc este să îți recunoști vina și să ceri scuze, fără să încerci să îl învinovățești pe celălalt, doar ca să te simți tu mai bine și să ieși la suprafață, acoperindu-ți greșeala, așa cum aruncă unii gunoiul sub preș.

Nu am nimic împotrivă în a te disculpa, atunci când situația o cere, și tu chiar nu ai făcut ceva rau. Dar.. atunci când ți-e clar că  gestul tău a fost nepotrivit, când comportamentul tău nu a fost corect și politicos, chiar nu poți să spui “scuze”?

Sigur că acest cuvant nu te salvează complet, dar îmbunează situația și reduce efectele de respingere ale celuilalt. Ar fi un început mult mai bun… Read More

“Te iubesc” (într-o relație ;))

Sunt poate cuvintele cele mai dorite de noi- muritorii de rând, dar de o intensitate și însemnătate complet diferită, pentru fiecare în parte.

Rostirea lor poate constitui moment de triumf- pentru unii, sau doar banalitate- pentru alții…

Și totuși, există și o categorie a celor care nu le pronunță deloc, crezând că sunt complet nefolositoare, ba chiar copilărești, afirmând că sentimentele lor se subînțeleg din fapte. Să fie oare frica de a nu deveni vulnerabili? 😉

Sau, trebuie să recunoaștem, este  și o altă “speță” de oameni care le spun doar cu un scop- de a obține ceea ce vor, însă faptele lor nu justifică deloc prezența unor sentimente atât de profunde.

Mai sunt și cei care cerșesc aceste cuvinte de la celălalt, chiar atunci când le rostesc, sperând să le fie întoarsă aceeași emoție. Ei trezesc doar compasiune, iar cuvintele mult-dorite nu pot decât să-i aline pe moment, ca apoi sa îi arunce din nou în furtuna vieții.

Femei sau bărbați, fără deosebire, simt totuși nevoia să le audă sau să le spună, ca o completare a exprimării afecțiunii ce o simt față de o persoană anume, sau ca dovadă și credință că sunt iubiți. Read More

“Să avem curajul de a cere, lăsându-l totodată pe celălalt să-și asume responsabilitatea acceptării sau a refuzului.”- Jacques Salome

În cadrul tuturor relațiilor dintre oameni se produce un schimb, care poate fi diferit perceput. În funcție de context, acesta poate fi considerat cadou (în cel mai fericit caz), sau acuzație, impunere, reproș, ordin.

Deși știm că o propunere ar trebui să aștepte un răspuns și că orice cerere făcută poate fi refuzată, adesea oamenii ajung să impună răspunsul sau acceptarea, ceea ce creează discomfort. În final, ne întrebăm de ce s-a ajuns la distanțare și totul s-a redus la tăcere, când răspunsul e atât de simplu: Read More

Să spunem că acum ASCULȚI  mereu interlocutorul cu atenție, pui întrebări potrivite, primești răspunsuri pe măsură, și astfel… încurajezi comunicarea activă cu cei din jur.

Ai realizat că înainte greșeai, încercând să-ți spui mereu părerea despre fiecare situație în parte.

Ai constatat cu stupoare că era nevoie doar de câteva cuvinte din partea celuilalt, iar tu continuai imediat fraza, presupunând că știi ce vrea să spună.

Ai renunțat să convingi că doar tu ai dreptate și chiar ai reușit să scapi de vorbirea încrucișată, care te amețea și pe tine. 🙂

Ai ajuns să asculți calm ce spune celălalt, așa încât… te miri și tu de tine! 😀

Bineînțeles că parcurgerea acestor etape a cerut timp, efort, concentrare și voință proprie de a schimba ceva; de fapt, de a-ți îmbunătăți relațiile prezente și viitoare. Read More