Emoții…

pom cu flori

Avem stări contradictorii, de la o zi la alta, sau chiar în cursul aceleiași zile. 

Astăzi suntem veseli, zâmbim din tot sufletul sau râdem plini de viață și comunicăm foarte liber, iar mâine se întâmplă ceva în jurul nostru, sau în noi înșine, și situația se schimbă- suntem tăcuți, abătuți și fără energie. Parcă nimic nu mai e atât de roz!🙂

Oamenii par foarte distanți; sau poate e doar o impresie de moment, dată de starea noastră interioară?!

Emoțiile celorlalți, de orice gen ar fi, ne împresoară de fiecare dată, deși ne străduim să nu se întâmple acest lucru și cu cele negative- mult mai contagioase, și desigur, cu efecte pe măsură.

Oricare dintre noi ar fi inițiatorul stării care crează discomfort psihic, important este efectul- influența asupra emoțiilor celuilalt, consecințele pe care le generează.

De aceea, avem obligația, față de noi înșine, de a gestiona bine propriile emoții, de a păstra continuu o igienă psihică avantajoasă creării unor relații bune cu ceilalți, dar și în deplin consens cu sufletul și corpul nostru. Pentru că toate aceste stări vor afecta buna funcționalitate a ambelor, echilibrul nostru putând fi pus în pericol.

Când doi oameni se întâlnesc, se produce automat un schimb de energie, fie că vrem sau nu.

A răspunde celuilalt într-o manieră pozitivă este modalitatea de a favoriza o relație calmă și de a evita un posibil conflict. A-ți conserva optimismul, chiar și în situații tensionate, este calea de a stopa perturbările exterioare și de a te adapta mai ușor la schimbare.

În viața tuturor există momente când echilibrul este mai mult sau mai puțin afectat (îmbolnăvirea cuiva, un divorț, un accident) însă important este să facem față acelor dificultăți așa încât să nu distrugem relațiile cu ceilalți.

Stăpânirea de sine este cu siguranță un atuu, pe care nu îl deține oricine. Însă.. controlarea impulsurilor ne ajută să trăim conform valorilor proprii și să ne păstrăm integritatea morală, așa încât să nu avem regrete și dezamăgiri față de propria persoană.

În acest fel, stima de sine va rămâne neștirbită!

Dacă noi nu putem domina propriile sentimente de violență, furie, sau tristețe, atunci cine să o facă? Putem învinovăți pe altcineva pentru ieșirile noastre?

Eliminând sentimentele și emoțiile negative, care ne copleșesc uneori, vom lăsa loc celorlalte emoții pozitive să pătrundă și să ne cuprindă mintea și sufletul.  Doar așa vom atrage oamenii pozitivi să vină spre noi, nu să ne evite; și, eventual, le vom deschide și celorlalți o altă fereastră- spre toleranță.

Pentru că viața nu poate fi perfectă, dar o putem face noi frumoasă, dacă o privim din alte unghiuri- cu mai multă înțelepciune, speranță și încredere!

 N-ar fi mai bine să vedem frumosul din jur, în loc să-l ignorăm?

narcisa

Comments

comments

This entry was posted in motivatie, psihologie practica on by .

About Simona Gîrbea

Nascuta la 19 septembrie 1976, in localitatea Starchiojd, judetul Prahova. Am absovit Liceul Pedagogic din Ploiesti, promotia 1995 si..am profesat la inceput ca educatoare, iar mai tarziu ca institutor I, avand gradul didactic II. Licentiata in comunicare si relatii publice, promotia 2007( Facultatea de Litere, Bucuresti). Indragostita de domeniul psihologie, disciplina studiata atat in liceu cat si in facultate, dar si de comunicarea eficienta dintre oameni, in ultima perioada am devenit din ce in ce mai preocupata de stapanirea unor cunostinte mult mai vaste in aceste doua domenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *