Chiar dacă ne dorim ca viața să abunde de veselie, avem momente când ni se pare că acesta e doar un vis de copil, naiv. 🙂
Oameni reci, indiferenți, cărora le pasă cel mai mult de ei și scopurile lor (dar ascund discret totul, purtându-și bine masca), sau alții care au sentimente, dar le e teamă de consecințe și preferă să le țină ascunse; oameni care nu vor să își deschidă sufletul în fața nimănui, crezând că așa vor putea fi invincibili- toate acestea te provoacă și pe tine la o îndepărtare forțată, deși în adâncul tău ești altcineva.
Încercarea de a-i convinge că numai prin comunicare se pot vindeca și pot fi înțeleși, că numai spunând ce gândesc și simt se pot elibera, că în final cele două inimi să bată în același ritm, ajunge să eșueze de cele mai multe ori.
Poate că e momentul să te gândești care sunt motivele pentru care aceștia refuză să încerce a se cunoaște mai bine și a accepta realitatea. 😉
- Pentru că adevărul doare..
- Pentru că vulnerabilitatea scade așa-zisa putere și “înmoaie” caracterul, făcându-i să pară slabi.. în mintea lor!
- Pentru că nu înțeleg la timp durerea din sufletul celuilalt, care renunță la orgoliu, de dragul unei bune funcționări a relației, și implicit pentru a avea liniștea interioară la care aspirăm cu toții, dar mai mereu nu știm cum să o atingem!
- Pentru că în viața lor a avut loc un eveniment care i-a marcat și încă nu au trecut peste acel “episod”.
- Sau pentru că nu sunt pregătiți de această deschidere, neajungând momentan la adevărata maturitate.. decât fizic! 😉
Trebuie să iei în calcul și varianta că sentimentele nu sunt la fel de intense.
Sfatul de a nu accepta mai puțin decât meriți este apreciat de toți, dar puțini își amintesc de el atunci când sunt în situația de a conștientiza că este exact ceea ce li se întâmplă lor. Read More