Nu de puține ori ni s-a întâmplat, multora dintre noi, să ni se pară că viața este foarte plictisitoare și fadă, lucru care ne-a transpus într-o stare de profundă angoasă.
Ne-am simțit fără vlagă, inutili în fața vieții care continuă în virtutea inerției, străini de tot și toate, lipsiți de o țintă precisă ori un sens anume de-a fi, motivant..
Nimic din ceea ce mai ieri ne entuziasma sau bucura, în acele momente nu ni se mai părea deosebit, important sau atrăgător.
Și-atunci, o multitudine de întrebări încep să ne preocupe mintea (sau așa ar fi bine să se întâmple):
Unde s-a risipit energia noastră?
Unde a dispărut amintirea fiorilor dați de prezența cuiva?
Unde să se fi evaporat plăcerea de a purta discuții lungi cu prietenii, de a vizita locuri noi sau de a te bucura de momentele petrecute în compania familiei?
Cum se face că nu mai dai importanța tuturor realizărilor tale, ori muncii pe care ai depus-o pentru a fi ceea ce ești?
Și cum de nu te bucură faptul că ești sănătos, când alții doar visează să fie, sau că primești atât de multă atenție de la oamenii de suflet, în timp ce alții nu au pe nimeni s-aștepte în prag?
Cum poți să uiți că este o mare oportunitate să poți trăi? Alții ar vrea ca cei dragi să le fie aproape, dar nu se mai poate..
Și cum să uiți de privilegiul de a putea să-ți fie dor.. ?
Sau de a putea să visezi cu ochii larg deschisi că cineva, undeva, în lumea cea mare.. într-o zi te va întâlni și te va iubi cum mereu ți-ai dorit?
Cum să ți se fi șters din minte amintirea zâmbetelor și vocilor copiilor frumoși la suflet, tandrețea animăluțelor mici și pufoase, mirosul parfumat al florilor de primăvară sau al ierbii proaspăt cosite?
Te întrebi vreodată cum de nu se plictisesc pomii să stea nemișcați, florile să înflorească în fiecare an, animalele să aștepte să primească iubirea de la cei cărora nici măcar nu le pasă de existența lor?!
Cum de nu poți să iei exemplu de la fluturașii frumos colorați, care zboară atât de gingaș, în ciuda pericolelor permanente și a unei vieți atât de efemere?
…
Știu, nu mai ești un copil ca să nu-ți fie jenă să te arăți entuziasmat de-o frunză sau o insectă mică, dar poate că dându-ți voie să fii copil, din când în când, ai scăpa de apatia care nu-ți dă pace…
Fiecare zi este nouă și surprinzătoare, fiecare clipă este necunoscută, până când o trăiești, orice mișcare și gând ce te împresoară pot avea consecințe neașteptate.
Nu vezi cât de fermecător este că niciodată nu știi ce o sa vină? Tocmai imprevizibilul este magia vieții..
Cum să uiți să apreciezi toate-acestea?
…muzica și cărțile bune,
…filmele care te transpun într-o altă lume,
…plimbarea cu bicicleta (ok… sau avionul 😀 ),
…joaca cu copilul tău, sau.. doar cu gândurile tale hoinare,
…cafeaua caldă de dimineață, după nopți alintate și scurte.. ;),
…parfumurile cochete și visele-ndrăznețe..,
…magia culorilor tablourilor de toamnă create de natura neașteptat de schimbătoare..
De ce să nu apreciezi varietatea oportunităților care ți se oferă în această viață?
Poți fi doctorul oamenilor sau animalelor, salvându-le suferința fizică sau sufletească, sau chiar poet, muzician, pilot, actor…
Poți fi ce vrei să fii, în ziua în care te vei descoperi!
Poți să te bucuri de susurul izvoarelor, freamătul frunzelor sau tabloul cerului, creat de norii lui.. 😉
Poți râde când și de ce vrei tu, poți plânge când și cum simți tu.
Poți spune ce îți place să spui, sau poate doar ce vrei să se-audă..! 😉
Nu vezi cât de frumos este să poți alege din multitudinea de posibilități de a-ți trăi viața? Să poți vorbi, cânta, merge sau auzi, când pentru alții toate-acestea sunt doar vise?
Ce te poate trezi din indiferența care te-a cuprins? Chiar ai nevoie de un șoc puternic, ca să-ți revii din amorțire?
Fiecare om are momente de cădere, când nimic nu mai pare a fi suficient de frumos, bun sau demn de a fi tratat cu atenție..
Dar reacțiile fiecăruia sunt diferite, conform gândirii, principiilor, caracterului, experiențelor de viață și modului cum acestea l-au marcat.
Și, nu de puține ori, rămânem surprinși de cât de departe se poate ajunge din cauza unei căderi puternice, concretizată într-o cădere la modul propriu, fără posibilitatea de a se mai ridica vreodată.
Ce păcat că unii nu pot conștientiza importanța tuturor acestor minuni care li se întâmplă decât atunci când zilele le sunt numărate!..
Dacă și ție ți s-a întâmplat să uiți de tot frumosul din jur, sau dacă ai cunoștință de existența unei persoane într-o astfel de stare, fă tot ce-ți stă în putință ca să îi arăți frumusețea vieții, așa încât să o vadă. Te vei simți mai bun, mai însemnat, mai om.
Ajută-l să asculte din nou Viața și să facă parte din ea!
Cartea lui Paulo Coelho “Veronika se hotărăște să moară” mi se pare că a cuprins foarte bine acest complex de stări de pierdere interioară a esenței vieții, dar și pe cel al regăsirii farmecului acesteia.
Îți vei pune o sumedenie de întrebări despre cât de mult apreciezi frumosul, uneori banalul, dar mereu înălțătorul paradis în care, nu întâmplător, trăiești!
Lectură plăcută!
