RealDreams Simona´s blog- psihologie practica, cunoastere interioara, dezvoltare personala

Vară!!

E Vară!!

Asta înseamnă desigur vacanță, bronzare, fustițe scurte, zâmbete și mai ales Soare!

Ți-ai făcut planuri multe? Ai cumpărat bilete de vacanța și deja îți imaginezi cum o să fie?

Nu te grăbi prea tare, că nimic nu e bătut în cuie! Totul se poate schimba într-o fracțiune de secundă. Dar ai puțintică răbdare, că nu vorbeam de rău, ci numai de bine..!!

Presupunând totuși că te-ai obișnuit să fii pregătit pentru orice intemperie și ți-e greu a schimba setările, dorește-ți binele și fă rapid schimbările!

Visează așadar să fie frumos cum n-a fost niciodată, tu veșnic preafrumoasă, iubită și-adorată!

Acceptă necunoscutul și spontanul și nu refuza deloc noul, frumosul și poate chiar can-can-ul!

Când spun frumos, nu mă refer neapărat la Feți-frumoși, ci la noi provocări, ce se pot încadra în registrul locuri, fapte și multe alte astfel de mirări.

Nu știu alții cum sunt 😀 , dar eu așa am hotărât! să mă bucur, fără stres, pentru că visul de a vizita Italia, după-atâta amar de corona, îmi pare-acum chiar un vis măreț!!

 P. S.: Cândva, dar nu știu exact când se va întâmpla, o să vă povestesc frânturi din aventura mea. Și chiar dacă de data asta poate nu voi fi la mare, promit solemn să nu mai rătăcesc, aiurită de-atâta frumos și veselie, ochelarii de soare!

Ciao, Italia! Aspettami! 

“Volare, cantare,

Nel blu dipinto di blu

Felice di stare lassu!!”

 

 

Zile însorite, vă ador!

Pentru că primăvara s-a hotărât în sfârșit să ne bucure sufletele, ne-am gândit și noi, fetele-cochetele (expatele 😀 ), să mergem la plimbare.

Inopinat, prietena mea filipineză Argentina (alias ‘Ghie’) ne-a propus o ieșire pe care niciuna dintre noi nu s-a gândit să o refuze.

Și cum ai putea să refuzi oare o Plimbare la Mare, într-o zi cu Soare, care să coincidă cu admirarea lanurilor de Flori a mult vestitelor câmpuri olandeze? Mai ales că soarele e ceva atât de prețios în această țară, ai cărei locuitori sunt foarte conștienți că trebuie să profite de fiecare minuțel de sorire!

Pentru că, se știe bine, a locui în Olanda înseamnă nu doar că ai posibilitatea de a merge nestingherit pe bicicletă, ci și că trebuie să ai tăria de a face față intemperiilor specifice climatului maritim.

Zis și făcut! 😉

Cum spontaneitatea ne caracterizează pe toate patru (trăsătură deloc cu specific olandez, desigur), dis-de-dimineață (dar nu cu noaptea-n cap, că nu așa îi stă bine unei fete care știe ce important e somnul de frumusețe, așadar în jur de ora ZECE), am început ‘negocierile’ cu privire la obiective, timp și loc de întâlnire.

De cum s-a stabilit destinația – Mare, Soare, Flori – entuziasmul a pus complet stăpânire pe noi.

Și ce poate fi mai clar de-atât unor fete dornice de aventură și un pic cu capu-n nori!?

Îmbrăcare în viteză mare, un rucsac cu ceva lucruri necesare, alese cam la-ntâmplare, și..

gata!

Trecând peste detaliile prea puțin importante, pot spune doar că totul a mers șnur. Cu multe zâmbete și un schimb rapid de mașini în Carpoolplaats Apeldoorn-Hoenderloo, am dat bice cailor putere.

Am flirtat puțin -desigur- cu domnul GPS prin intersecții, iar apoi ne-am jucat jocul culorilor- Preludiul Ideal dinaintea faptelor, aș putea spune, pentru că așa se cere, daca vrei Orgasm-minune! 😀

La un moment dat, am ‘racolat’ și ultimul membru al aventurii- ‘Alina nr. 2’, care ne-a surprins venind cu o plasă plină de bunătăți!

Cererea a fost făcută pentru că foamea devenea din ce în ce mai stringentă, iar oferta a depășit complet așteptările tuturora!!

Și pe această nouă Alina, deși îmi era complet necunoscută, am început să o îndrăgesc imediat ce a scos la iveală acei delicioși macarons, apoi merele, caisele, ciocolata și multe alte minunății de care un Haplea înfometat nu se poate sătura -evident- imediat!!

Bucuros nevoie mare de așa echipă ‘tare’, Soarele s-a gândit să ne brăzdeze puțintel fețele, dar noi ne-am prins la timp și l-am fentat imediat, cu ochelarii din dotare sau, în cazul meu, dobândiți prin împrumutare.

Pentru că ‘Alina nr. 1’ și ‘Alina nr. 2’ s-au oferit rapid să mă salveze, am avut dintr-o dată de-ales între a fi Misterioasă ori Distrată. Dar cum știam că cea din urmă calitate oricum mă caracteriza, am decis imediat s-o am și pe prima, uite-așa!! 😀

Și-am mers, și-am mers, la lalele și narcise (nu bujori!!) și-am tot marcat momentele de exaltare cu ‘videos’ și ‘selfies’, că era nevoie mare!

Și-am tot profitat de Soare!

În final, la ceas de seară, am ajuns la Mare!

Apusul de Soare ne aștepta, dar nouă, fetelor, ne place mult shoppingul, așadar ne-am gândit să-l ținem în suspans, ha!

( Să-și pună domnișorul pofta-n cui, da?)

După probarea de rigoare, cu multe râsete si maimuțăreli, fel de fel, am alergat fericite spre Marea cea Mare!!

Ce splendoare!!

Dar nici n-am putut să-mi trag sufletul puțin, că dintr-o dată mi-a dispărut zâmbetul misterios de pe chipul senin!

Ochelarii mei ‘aproape GUCCI’ erau de negăsit, așa că am făcut cale întoarsă frumușel spre magazin. După ‘lupte seculare’ care-au durat o veșnicie :D, am descoperit că ei stăteau cuminți, agățați la gâtul meu (EXACT sub bărbie!), așteptând să-mi revin din suspin!

Ce bucurie!!!

Ca o căprioară zglobie, am alergat printre dunele de nisip ca să dau vestea minunată suratelor mele îngrijorate.

Dar, dintr-o dată,

inima a încetat parcă să-mi bată!

Telefonul meu era acum de negăsit!! Fetele strigau bucuroase că mă așteaptă la o nouă rundă de filmare, iar mie îmi tremura vocea și parcă rămăsesem și fără picioare.

Zburdând zglobie printre dune, nu m-am gândit că telefonul subsemnatei poate fi la fel de săltăreț și plin de vioiciune!

Și TE ROG SĂ MĂ CREZI (pe cuvânt de blogger, mon cher!), niciodată geometria mea în spațiu nu a fost atât de bună! Am analizat unghiuri și chiar am calculat ipotenuze așa de bine că doar în 2-3 minute, am rezolvat cea mai grea problemă din lume!

Sau poate doar s-a întâmplat o mare Minune???

Răspunsul acesta chiar nu-l știu, dar cert este că în nisipul fin și-auriu

mi-am regăsit dintr-o dată Iubitul Zglobiu! :))

Fericirea mea chiar nu pot acum deloc s-o descriu!

Tot ce știu e că de-atunci m-am putut bucura înmiit de tot și toate și am realizat încă o dată cât sunt de Panicoasă, Aiurită și Norocoasă!!

M-am întors cu un zâmbet cât casa la prietenele mele, unde am descoperit uimită că lipsea una dintre ele. Și ea pierduse aparent ochelarii, care dacă ar fi putut vorbi, probabil ar fi spus răspicat, extrem de bosumflați, că sunt în mașina ei.. uitați!!

Povestea se încheie cu un ‘happy end’ cu iz de vacanța! Cu multe hohote de râs, mâncare bună si chiar cu o neașteptată gratuită băutură!

Iată, așadar, dovada clară că  Olanda funcționează

(nu-i nimic așa, într-o doară!! )

pe principii bine stabilite, precum ‘cel mai aiurit, cel mai bine servit’,

proprietarul restaurantului sperând probabil (OARE??)

ca data viitoare

să ne pierdem și capul printre acele dune, la Marea cea MARE !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Armonie și Extaz

Ai observat și tu că fiecare casă are liniștea și zbuciumul ei?

Felul cum sunt aranjate lucrurile crează confortul sau, dimpotrivă, disconfortul sufletului nostru, generând o stare de spirit favorabilă sau nu dezvoltării noastre.

Ne putem simți în armonie cu mediul în care ne aflăm dacă acesta e bine aerisit și aranjat după nevoile și stilul nostru, dar mai ales dacă locul ne calmează și energizează în același timp.

Sună probabil puțin contradictoriu, dar îmbinarea echilibrată a celor două stări oferă rețeta bunei noastre funcționări.

Ce ne facem însă atunci când locul este perfect adaptat cerințelor, dar cuvintele și gândurile se zbat, lovindu-se cu putere nu doar de toți pereții casei, dar inevitabil și de cei ai minții, răscolind și dezechilibrând ritmul inimilor noastre fragile?

A înțelege de ce anume avem nevoie nu doar în exteriorul, ci și în interiorul nostru, în vederea decorării cât mai plăcute și a aceluia din urmă, inaccesibil publicului larg, este la fel de important ca și selectarea, achiziționarea și amplasarea obiectelor într-o casă.

Pentru că Mintea și Sufletul sunt tot Casa ta. Una preponderent vizibilă ție, în care gustul rafinat se simte mai ales cu Inima.

Când ajungi să îți înțelegi lipsa Armoniei interioare, sau dezechilibrul dintre corp, minte si suflet, e bine să cauți soluții. Nu există rețete perfecte, așadar nu te aștepta la a primi de la vreun specialist medicamentul minune.

Ceilalți pot observa tristețea sau radierea interioară doar dacă știu a-ți citi bine sufletul, dar numai TU ești în măsură a utiliza intonația potrivită pentru a-ți îmbunătăți relația cu tine și ceilalți.

Tu si numai tu poți scoate la suprafață ceea ce se ascunde înăuntrul tău, alegând a păstra frumosul și binele și îndepărtând ușor-ușor durerea, inconfortul, mânia, anxietatea, frustrarea sau nesiguranța.

Schimbarea atitudinii și comportamentului este o lupta consecventă cu vocea ta critică interioară, care strigă cu putere, vrând a te domina.

Înlătură Agonia, dând voie Armoniei să-ți  pătrundă în casa minții și sufletului, ca în final să poți atinge EXTAZUL.

Metoda Terapiei Vocale propusă de Dr. Robert Firestone  în cartea “Daring to Love” te-ar putea sprijini în demersul tău de înțelegere a barierelor interne și fricilor care te împiedică să iubești frumos oamenii si viața.

Ți-o recomand, cu mult drag!

 

 

 

 

 

Sora cea Mare

“Adevărata savoare a Vieții se găsește înlăuntrul vostru.”- OsHo

În curând va fi ziua surorii mele.

Mai demult, nu îmi păsa mai deloc de asta. Cadouri, tort, flori? Nu-ți bate capul! Când s-a căsătorit, aveam doar vreo 3 anișori, iar diferența de 18 ani e destul de mare, se pare.

Privind poze de la nunta ei, copil fiind, mi se părea că văd o prințesă, nicidecum pe sora mea. Deși, trebuie să recunosc, uneori nu îmi aminteam că mai am o soră și mă uitam cu uimire la mama, când spunea câte ceva despre ‘Sora mai Mare’!

“Sora mea? Care? Mai am una?” Ce mirare!!

Dar sora mea nu uita că ne are! și deși nu ne întâlneam foarte des, pentru că locuia în alt oraș (care pe-atunci mi se părea infinit de mare și de îndepărtat), niciodată nu venea fără dulciuri, jucării si bineînțeles, hăinuțe, care mi se păreau fantastic de frumoase, nu doar drăguțe!

Eram toată numai zâmbet când primeam complimente, referitoare la ele, și nu uitam să specific “sunt de la Mariana’! Deși, o sa-ți spun un mic secret: mult timp am numit-o Manana!

Când o vedeam venind, de departe, țipam de bucurie si alergam cât puteam de repede ca să îl găsesc pe fratele meu, să ne bucurăm împreună. Pentru că, neavând telefon pe-atunci, venirea ei era întotdeauna o mare Surpriză! Nu-mi încăpeam în piele de-atâta bucurie, drept pentru care uneori îmi venea parcă să mă ascund, de frică să nu încep să plâng!

Cel mai mult mă bucuram că venea la noi și cu cei doi copii ai ei, cu care ne jucam împreună, cântam, chicoteam, chiuiam și bineînțeles că ne și certam. Război și pace, cum altfel?!

Asta pentru că, după căsătorie, lucru absolut firesc pe-atunci, Sora cea Mare a devenit rapid Mamă. Ocupată fiind cu creșterea copiilor, vizitele s-au mai rărit, dar s-a-ntâmplat și un lucru bun: pronunția numelui ei s-a îmbunătățit!

Mi-a plăcut să fiu cea mai mică din casă, deși când am crescut i-am reproșat mereu mamei mele (poți râde cu sau de mine!) faptul că nu m-a născut mai devreme. “De ce ai făcut asta?” o întrebam deseori. Si ea zâmbea sau chiar râdea, iar eu mă supăram și mai mult (evident, tot pe ea)!

De parcă ar mai fi putut cumva schimba ceva..

Chiar mi-a plăcut mult să fiu cea mai mică din familie și o să-ți spun imediat și de ce. Mama îl certa mereu pe fratele meu, spunând: ea e mai mică, tu trebuie s-o ajuți, că ești fratele ei! Iar eu râdeam pe înfundate, știind că nu prea o să aibă de ales și o să se conformeze, făcând de toate.

E un mare avantaj să fii Prâslea al casei, n-am ce zice..!

E de-nțeles, așadar, că Sora cea Mare îmi părea nespus de mare mie! Și mulți presupun și acum, privind pozele, că ea este mama noastră.

Și, daca ne-ai fi văzut când mergeam în vizită pe la ea, cu siguranță ai fi crezut și tu așa! Pentru că noi ne jucam toată ziua pe-afară, cu copiii ei, precum frații, iar ea ne pregătea masa, mergea la muncă și îngrijea casa.

De multe ori o vedeam privindu-ne din spatele ferestrei, zâmbind, iar noi ne jucam în parcul din fața casei, și-atunci îi făceam semn rapid cu mâna și continuam joaca, chicotind.

Îmi plăceau la nebunie acele vacanțe!

Nu de puține ori, Sora cea Mare ne spunea că o doare capul. Și, ce-i drept, era un amănunt pe care nu prea îl băgam în seamă. Astea-s lucruri firești, care trec de la sine; iei o pastiluță și gata, se întâmplă o minune!

Așa mi se părea pe-atunci. Și mult timp așa a crezut și ea.

Până când, liceeană fiind, am fost anunțată că Sora cea Mare este în spital.

Tumoră pe creier. Ce BIZAR!

Sună destul de nefiresc să ai un membru din familie grav bolnav. Nu e deloc un subiect care să-ți aducă bucurie, se știe! Și chiar dacă mergi la mare, la soare, totuși nu poți să ignori o așa ‘întâmplare’, care dintr-o dată te face puțintel mai special, sau.. chiar mai mare!

Mi-amintesc acum de parc-ar fi fost ieri cum, după multe luni de la a doua operație, am primit o scrisoare. Pentru că surorii noastre îi plăcea foarte mult să ne scrie scrisori lungi, povestind noutăți despre toți și toate, laolaltă-adunate!

Încă un mare motiv de bucurie! Iar ea continua consecvent să ne scrie.

Dar de data aceasta, literele din scrisoare erau indescifrabile..

Asta ne-a cam îngrijorat. Dar ea a repetat scrisul pâna când a revenit la normal și scrisorile și vizitele au curs iarăși lin. Dar poate asta sună deja banal!?

Si așa au trecut anii, vreo 9 la număr!

Dar hai să uităm de numărătoare și să revenim la ziua cea mare, pentru că în curând va fi ziua ei și, cu siguranță s-ar bucura să îi spun la mulți ani.

Dar acum am să-ți spun o nouă mirare: sunt deja puțintel mai mare decât Sora cea Mare!

Anul trecut aș fi putut spune că avem aceeași vârstă, dar așa cum vă povesteam o dată, doar mie mi-a fost dată ceva mai multă Viață.

A ei s-a terminat, cumva, așa cum se termină toate poveștile, cândva. Tot la fel cum se încheie acum și povestea mea, adevărată, dar nu numai cu iz de melancolie, ci și de Recunoștință, Admirație, Bunătate, faguri de miere, nucșoare, socată.. Și, deși pare ciudat, chiar Bucurie!

Pentru că Viața merge mereu înainte, în pas vioi, și nu ne putem întoarce decât cu gândul, uneori, înapoi..

De lucrul acesta îți dai seama cumva, la un moment dat, și nu poți decât să te bucuri, apreciind Viața cât poți de mult, Visând, Dansând, Cântând, și mai ales Râzând.

“Cel mai tare și-a folosit Viața cel care s-a bucurat cel mai mult de ea.”- Samuel Butler

 

 

 

 

 

 

De excepție!

“Nu există întâlniri întâmplătoare.”- James Redfield

În doar câteva secunde, am stabilit să ne întâlnim. Si, culmea culmilor, am simțit c-ar fi ceva absolut firesc!

Ce-i drept, gândurile ni se împleteau mereu frumos, iar vorbele noastre erau ca un puzzle imaginar, de curând început, care cerea să fie completat rapid.

Și, mai în glumă, mai în serios, de pe o zi pe alta am țesut un plan ad-hoc. Oh, nu te pripi, referitor numai la timp și loc!

Dintr-o dată, mi-am dat seama înainte de întâlnire că abia îi știam numele, pentru că întotdeauna am dat atenție numai discuțiilor noastre haioase, oarecum copilăroase.

Cumva am luat-o amândoi puțin razna? începeam să mă-ntreb. Și totuși..

Simțeam că vibrațiile noastre erau bune, și asta nu pentru că el cânta foarte frumos la diferite instrumente pe care eu (doar) le ascultam cu plăcere, dar vocea lui la telefon mi-a confirmat rapid presimțirea. Vorbea repede, foarte spontan și cursiv. Exact ce îmi doream de la un partener de discuție pe măsură!

În cele câteva minute am făcut o scanare rapidă și concluzia s-a definitivat: avea să fie o Întâlnire de Excepție; se va vorbi mult și bine!! Și, ca prin minune, toate reținerile s-au risipit.

M-am mai uitat o dată la poză, ca să fiu sigură că-l voi recunoaște. Și crede-mă, am și ajuns la timp! Ce-i drept, ca o lady (deși una puțin ciufulită și pe bicicletă), cu 1-2 minute mai târziu.

Nu a fost nevoie să-l caut, pentru că ne-am recunoscut de la distanță și ne-am întâmpinat reciproc cu un zâmbet larg!

Cum a desurs totul? Neașteptat de fluid, de parcă nu ne văzusem.. de ieri.

Subiectele au fost nenumărate, am râs și povestit continuu și ne-am uimit reciproc de asemănarea caracterelor noastre, dar și a glumelor, încadrate pe aceeași lungime de undă.

Și timpul s-a scurs incredibil de rapid, prea rapid!

Am fi stors fiecare minut, sperând ca printr-o minune să-și prelungească viața cu câteva secunde, dar în final ne-am împăcat cu ideea că frumosul ne-a împresurat suficient de mult, așa încât bateriile spiritualului să ni se fi încărcat pentru o bună bucată de vreme.

Am numit Întâlnirea aceasta ca fiind una de Excepție, pentru că am simțit că am cunoscut un suflet cald și am pus bazele unei prietenii fără interese meschine, în care binele reciproc primează.

Mai nou, vorbim pe chat cu nenumărați oameni, lumea virtuală putând fi extrem de vastă. Și fiecare dintre noi ne construim zi de zi propria realitate.

Pentru aceasta, selectăm continuu partenerii de discuție, ajungând ca la un moment dat pe unii să ne dorim a-i întâlni și în plan real. Dacă selecția e bine făcută și intențiile coincid, iar dorința de bine este mutuală, cu siguranță se pot lega prietenii deosebite, benefice ambelor părți.

“Întâlnirea dintre doi oameni este precum contactul dintre două substanțe chimice: dacă există o reacție, amândoi suferă o transformare”.- CARL GUSTAV JUNG

***

“Prietenia este confortul inexprimabil de a te simți în siguranță cu o persoană fără a trebui să-ți cântărești gândurile, nici să-ți măsori cuvintele.”

– GEORGE ELIOT

Cum să îmbunătățești o Femeie Perfectă

“There is nothing more rare, nor more beautiful, than a woman being unapologetically herself; comfortable in her perfect imperfection. To me, that is the true essence of beauty.” – Steve Maraboli

***

Ești Perfectă! i-a spus el, iar ea a zâmbit ușor, galant, și i-a spus mulțumesc.

Nu a refuzat deloc complimentul, și nu pentru că așa știa că îi stă bine unei femei, ci pentru că era pe deplin conștientă de calitățile pe care le deține.

Ce rost avea să întrebe ce vrea el să spună? Ea știa mai bine ca oricine ce se ascunde înlăuntrul ei: atât de multe gânduri frumoase, emoții profunde, dorințe și pasiuni fierbinți, dar mai ales afecțiune.

Toate erau înălțătoare, iar cei ce ajungeau să îi descopere mirajul nu doreau decât să i se abandoneze.

Ai putea să îți dorești mai mult de la o Femeie Perfectă?

Desigur! Mai întâi de toate, să rămână Perfectă, atât acceptându-și perfecțiunea, cât și refuzând a primi mai puțin decât merită.

Pentru că Femeia Perfectă își cunoaște valoarea. Tocmai de aceea, ea se va retrage frumos din orice joc fără sens și va păși elegant pe drumul potrivit ei, lipsit de machiavelism.

Uneori, demersul ei va cere mult timp, pentru că drumurile pot fi întortocheate și înguste, dar asta nu îi va bloca voința, curajul și priceperea de a găsi calea, chiar dacă se va descoperi în mijlocul unui labirint dificil.

Femeia Perfectă are o dorință avidă de continuă îmbunătățire.

Mai e nevoie de așa ceva? Cu siguranță, pentru că perfecțiunea se referă la momentul aici și acum, dar nevoia de schimbare este permanent necesară, pentru că viața în esență înseamnă transformare și adaptare la noua realitate.

Ar fi bine să se rețină faptul că o Femeie Perfectă poate căpăta și mai multă strălucire primind mereu afecțiunea, sinceritatea, încurajarea și loialitatea celor dragi sufletului ei. Pentru că ei îi pasă de căldura, gândurile și emoțiile lor sincere, iar susținerea lor morală o motivează.

Femeia Perfectă respiră bunătate, compasiune, empatie, dorință de autodepășire, dar și dorința de a-și ajuta semenii, la nevoie. Desigur, cu acceptul acestora, pentru că încercarea de a intra cu forța în viața cuiva nu a dat niciodată roade bune.

Femeia Perfectă se simte perfect atunci când este iubită, și tocmai de aceea perfecțiunea ei este simțită mai cu seamă de cei ce o iubesc.

“Femeia este ca un trandafir: te parfumează cu iubire când te îngrijești de sufletul ei și te înțeapă cu sarcasm când uiți să-i oferi asta. “– Rita Drumeș

 

 

 

Exist!

Sunt 11 ani de când puteam să fiu numai o amintire.

Și totuși.. exist! Pentru ca am avut norocul să primesc ajutor în timp util, chiar dacă eu, în învălmășeala de stări care doar se agravau, minut după minut, începeam să accept deja că timpul meu fizic în aceasta lume se încheie.

Trecuseră câteva minute și totul se întuneca din ce în ce mai mult, ca apoi să simt cum intru în Lumina care părea că se apropie de mine; sau eu m-apropiam de ea? E ultima imagine pe care îmi amintesc să fi avut-o, înainte de a-mi pierde cunoștința.

Alergia la o substanță pe care o conțin anumite medicamente este motivul pentru care am avut nevoie atunci de ajutor medical de urgență.

Norocul meu a fost ca spitalul să fie la 15 minute distanță, pentru că eu deja nu mai puteam merge și vorbi deloc, iar respirația nu mai era normală, la venirea ambulanței.

Mi s-a spus atunci că am intrat în Șoc Anafilactic, sau ANAFILAXIE, și că aș mai fi putut rezista maxim o jumătate de oră de la ingerarea medicamentului, atât de puternice erau reacțiile.

Se prea poate. Dar tot ce știu acum cu siguranță este că mie mi-a fost dată ceva mai multă VIAȚĂ!

Primul meu noroc a fost că, înainte să nu mai pot vorbi, să îmi amintesc totuși de pastila luată și să îi povestesc prietenului meu de ea. Cum el făcea duș, nu știa nimic despre pastilă, iar eu nu vedeam atunci nicio conexiune cu alergia la alt medicament. Dar simptomele se agravau foarte rapid și-atunci am concluzionat că pastila era singura care îmi putea declanșa acea stare de rău.

Și-apoi, am avut norocul de a avea medici foarte buni și un serviciu de ambulanță rapid în Spitalul Municipal din Mangalia, România. Pentru că eram în vacanță la mare, într-un hotel foarte frumos din stațiunea Olimp..

Un alt noroc a fost rapiditatea fetiței mele (care avea doar 9 ani pe-atunci), de a coborî, deși foarte speriată, scările celor cinci etaje, pentru a anunța la recepția hotelului să sune de urgență ambulanța. Telefonic nu se putea lua legătura cu recepția, nu îmi amintesc de ce, iar liftul părea că nu mai vine..

Multe lucruri ce s-au întâmplat nu mi le-am putut aminti dupa aceea și, pentru o vreme, am fost într-o stare de șoc emoțional. Dar știu cu siguranță că mi-era tare greu sa zâmbesc, tocmai eu, care eram din fire un zâmbărici de fată.  Pentru mult timp s-a așternut pe fața mea un fel de mască gravă, pe care n-o mai puteam îndepărta.

“Am învățat că viața îți poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc” – Octavian Paler

În cazul meu, acei oameni necunoscuți m-au ajutat să-mi păstrez Viața!

Dar hai mai bine să clarificăm ce anume s-a întâmplat.

Ca oricare om, nici eu nu iubesc durerea (de cap, stomac, orice!). Aceasta fiind foarte puternică în ziua aceea, din dorința de a o stopa mai repede am luat nu o pastilă, ci două!

Dar, din nefericire, nu m-am informat bine, deși avusesem deja un episod de reacție alergică la substanța aceasta- METAMIZOL, cu 20 de ani înainte!! Și nici nu am fost atenționata de existența substanței și in alte medicamente, fapt la care eu nu m-am gândit deloc.

Atât de grav nu a fost însă acum 20 de ani, am crezut eu, cu naivitatea specifica adolescentină- doar ceva reacții cutanate. Probabil pentru că mi s-au administrat rapid ANTIHISTAMINICE?

De-atunci, am evitat mereu (cu sfințenie!) să am în casă acel medicament care pare multora inofensiv- Algocalmin. Și poate chiar așa și este, pentru ei, însă nu și pentru mine.

Iar IGNORANȚA mea mă putea costa VIAȚA!

***

Acum câteva zile am mers din nou la mare! Si aș putea spune că m-am bucurat de fiecare rază de soare care m-a încălzit, de fiecare briză, scoică sau fărâmă de nisip care s-a așezat nestingherită pe pielea mea. Si mereu am zâmbit!!

Acolo fiind, mi-am propus să nu mai amân la infinit a spune povestea mea, sau măcar o mică parte din ea.

V-am  împărtășit experiența mea marcantă, din dorința de a fi mai bine informați cu privire la pericolul la care vă puteți expune și voi luând unele medicamente- din neștiință, ignoranță sau poate doar din pură întâmplare, în speranța ca astfel să luați măsurile necesare de urgență, înainte de colaps.

Anexez și acest site deosebit de explicit al tuturor simptomelor, cauzelor și complicațiilor ANAFILAXIEI, pentru a putea ști mai bine cum să preveniți sau, la nevoie, să acționați.

 https://www.reginamaria.ro/utile/dictionar-de-afectiuni/socul-anafilactic

Tuturor celor ce mi-au salvat atunci Viața le mulțumesc din suflet!!

Și-aș vrea cu toții să știe ca sunt foarte conștientă că tot ceea ce pot face astăzi li se datorează și lor.

Suntem oameni, și uneori ne simțim și chiar putem fi atât de vulnerabili! Dar alteori putem fi atât de puternici încât, cu un efort minim, putem salva vieți.

Dacă și TU ai avut o astfel de experiență marcantă ca a mea, nu ezita să o faci cunoscută.

Iubește Viața!

Stă și în puterea ta să ajuți, măcar pentru a atenționa cu privire la un eventual pericol. Uneori e mult mai bine să folosești experiența altora, decât să experimentezi tu, pe propria-ți piele!

***

“Când ajungi să iubești viața, vei vedea frumusețea în toate lucrurile posibile.”- Khalil Gibran

 

Vârsta noastră

“Sunteți culorile pe care le alegeți.” – Vicky Wall

Zilele trecute am citit o postare a unei prietene care mi-a smuls instant un zâmbet de pe buze: ‘Nu știu cum să mă port la vârsta asta, că nu am mai avut-o niciodată!..’

Afirmația ei, extrem de simpatică și realistă, m-a inspirat în abordarea acestui subiect.

Sigur ați constatat și voi că sunt oameni care vă judecă prea des comportamentul, corelându-l cu vârsta.

De ce se întâmplă asta? Nu suntem noi cei care spunem mereu că suntem unici și vrem să ni se respecte unicitatea? Și-atunci, de ce să ne purtăm în același mod, să ne îmbrăcăm în același stil, sau să avem o traiectorie a vieții asemănătoare celorlalți?

Și pentru ce să ni se reproșeze că suntem prea ‘altfel’? De ce să nu putem face lucrurile în ordinea care ni se potrivește nouă? doar pentru că așa pare altora firesc?!

De pildă, de ce să nu pot avea mai întâi copil și apoi să studiez, dacă eu știu și pot gestiona bine situația? Poate a fi mamă e prioritatea mea.

Și de ce să fie atât de blamat divorțul, dacă cei doi nu se simt bine în acea relație? Eu îl văd ca fiind o mare dovadă de înțelepciune și curaj.

Și de ce ce să te căsătorești, dacă nu simți a fi important pentru tine acest statut?

Și de ce să devii mamă, dacă nu îți dorești? Nu ar fi dureros pentru acel copil să crească lipsit de afecțiune?

Și de ce să privim ca fiind neîmplinită o femeie care nu are copii? Poate că sunt anumite circumstanțe care nu au favorizat întâmplarea acestui miracol, dar pentru asta nu ar trebui suferința să-i fie dublată de judecățile celorlalți.

Consecințele alegerilor sau neputințelor noastre le vom suporta oricum noi, și nu altcineva.

Și nu cred că schimbarea unei cifre/număr trebuie să definească automat schimbarea comportamentului nostru, dar modul cum privim viața și oamenii din jur ne definește cu siguranță.

“Te-ai născut să fii original. Nu muri o copie.”- John Mason

Așa cum știm cu toții, Viața ne e dată pentru a fi trăită, iar noi suntem creatorii ei!

Tocmai de aceea, vă invit pe toți să privim cu mai multă Bunăvoință modul cum aproapele nostru jonglează cu aceasta, cu mișcări mai mult sau mai puțin flexibile, și să-i zâmbim cu mai multă Simpatie și mai ales cu Admirație, pentru că e posibil ca fiecare mișcare să fi însemnat pentru el mult Efort și Consecvență, ceea ce nu este întotdeauna vizibil și cu siguranță deloc simplu.

“Ești irepetabil. Există o magie despre tine care este a ta.”

-DM Dellinger

Durere

 “If I wake up in the morning and nothing hurt, I would worry I was dead.”

DURERE. Un cuvânt scurt, dar cu semnificații atât de adânci și complexe.

Cu siguranță exclus a fi adăugat pe lista dorințelor tale, întotdeauna se înfiltrează ca un musafir nepoftit căruia, oricâte apropouri i-ai face, se preface că nu-ți înțelege semnalele și revine insistent la petrecerile tale, doar ca să te șicaneze.

Pe durata vieții noastre, durerea revine, capricioasă și mereu surprinzătoare, pentru a ne aminti parcă, iarăși și iarăși, că suntem vii, dar nu și demiurgi.

Durere fizică sau sufletească, persistentă sau ascuțită, dar mereu nedorită, surdă la dorințele noastre și întotdeauna mută, pentru că nimeni nu o poate auzi la propriu, oricât de acută ar fi.

Durerea este o suferință care ne sfâșie, mai ales prin modul ei atât de personal de a-și face simțită prezența.

Și cu toată istețimea noastră, e greu să o transpunem perfect în cuvinte.  Ironic parcă, nici măcar limbajul semnelor nu ne ajută!

De cele mai multe ori, lacrimile vin să ne liniștească, uneori în șiroaie, hidratându-ne și curățându-ne totodată sufletele. Și, pentru o vreme, se instalează iarăși pacea.

Durerea se strecoară apoi cumva, furișându-se tiptil, pândind găsirea următorului moment de atac, prielnic ei. Și asta doar dacă ai noroc, pentru că alteori se încăpățânează și își face de cap în mod constant și frenetic, fără nicio jenă parcă.

Și-atunci, ne străduim din răsputeri a o convinge să plece, dar nu întotdeauna știm dacă e bine să o atacăm direct sau să așteptăm o perioadă, pâna ce ea se plictisește de nepăsarea noastră, evident aparentă!

” Numbing the pain for a while will make it worse when you feel it.”- R. K. Rowling

În final, poate după multe încercări eșuate, ajungem să o înțelegem.

Durerea e ca un copil, care are nevoie de atenție, răbdare, ascultare, și mai ales căldură.

Ea cerșește atenția noastră, cu mult timp înainte de a începe să-și manifeste isteric prezența. Din diferite motive, sau poate doar din nepricepere ori ignoranță, nu o tratăm așa cum se cuvine, iar ea se înfurie și țipă, haotic, neștiind ce altceva ar fi bine să facă.

Din păcate, de cele mai multe ori tot noi suntem cei ce o chemăm, provocând-o, prin acțiunile noastre, iresponsabile și nesăbuite.. Iar apoi ne mirăm de ce  vine cu asalt asupra noastră, de parcă n-am avea absolut nicio vină.

Este adevărat că avem nevoie de lecții pentru a deveni înțelepți, dar ce ne facem dacă doar asimilăm cunoștințe, dar nu le punem în practică?

“Pain, pleasure and death are no more than a process for existence. The revolutionary struggle in this process is a doorway open to intelligence.”- FRIDA KAHLO

 

 

 

 

 

Nopți Albe

Iubim la nebunie Somnul!

Dar, ca în orice relație serioasă, iubim într-un mod și procentaj diferit. 😉

Pentru că fiecare dintre noi are un organism unic, ale cărui necesități diferă, în funcție de numeroși factori.

Însă, ceea ce poate fi general valabil este faptul că toți vrem să fim relaxați și perfect odihniți, ca să avem o stare fizică și psihică foarte bună și să putem funcționa bine.

Când cei din jur ne spun că părem a fi obosiți, parcă ne privim mai mult în oglindă și ne analizăm cu mai mare atenție, ca să detectăm eventuala schimbare. Si-apoi ne propunem s-adormim mai devreme, mai mult, sau măcar mai profund! 😀

Dar oricât de mult sau bine am dormi, tot nu putem gestiona cu toții  în aceeași măsură situația pentru a ne relaxa fețele, pentru că viețile noastre, la fel ca și temperamentul, personalitatea și caracterul, sunt complet diferite.

Grijile noastre sunt altele și corpurile noastre sunt unice, la fel ca și zestrea ereditară; așadar, e firesc să avem o aparență estetică diferită, chiar și atunci când vârsta e aceeași.

Insuficiența somnului sau un somn neliniștit pun corpul la o grea încercare.

Dar Nopțile Albe.. de unde vin ele oare??

Gândurile noastre se perindă uneori haotic și e greu să le facem față; prea multe, prea neorganizate și uneori mult prea de neînțeles..

Unele Nopți Albe vin de la sine, și spunem deseori că.. doar Netflix e de vină! Altele însă, vin pentru că intenționat nu vrem să dormim, din dorința de a nu pierde ideile pe care trebuie să le așternem imediat, ca să nu dispară irevocabil în neant.

Deoarece Inspirația este ca o fată minunat de frumoasă și capricioasă, care ne intrigă cu jocul ei misterios și nefiresc de atrăgător, nu e deloc surprinzător dacă îi cedăm (și nu numai)! Ne lăsăm voit acaparați, ca să nu ratăm șansa de a trăi momentul, atât de dulce și irepetabil! Așadar.. Carpe Diem, frumoaso!!

Alte Nopți Albe se datorează coșmarurilor, care ne străpung mințile, răvășindu-le uneori pentru o bună bucată de vreme. Si lupta cu demonii închipuiți (sau nu!) poate dura ani, dacă nu aflăm motivul vizitei lor și nu reușim să-i calmăm.

Dar sunt și unele Nopți.. mai albe decât albul cel mai pur, în care demonii frumoși și vii ne posedă voit mințile, trupurile, visele și mai ales, sufletele.

Iubim Somnul!

Dar cel mai mult iubim să fim iubiți, așa că nu e de mirare că preferăm Nopțile Albe, luminate de raze de Soare, în care ne lăsăm seduși de demoni cu priviri agere și minți străpungătoare!

https://www.youtube.com/watch?v=74LXx0wSqMI

” She was soft as an Angel, but oh.. she could love with the furie of a Demon.”- N. R. Hart

 

Disonanțe

Tuturor ne place să comunicăm, pentru că asta poate fi deosebit de relaxant (sau poate chiar motivant și inspirațional ), dacă partenerul de discuție este la înălțimea intelectuală/emoțională potrivită nouă.

Și ne place teribil de mult ca el să ne binedispună!! dar mai ales să simțim că ne ascultă și înțelege.

Și câți dintre noi nu suntem conștienți că râsul cristalin, surâsul diafan și mersul de gazelă ne lipsesc uneori din arsenal, dar vrem să fim acceptați și așa?

Pentru că ne place la nebunie să fim noi înșine, fără menajamente!! și știm că nu oricine poate fi capabil a ne accepta stângăciile, repetițiile și ideile ciudate (sau poate doar întortocheate)!

Libertatea în exprimare, fie ea percepută de alții ca fiind simplistă, plină de nonsens sau chiar vulgară, ne permite a fi noi, oamenii obișnuiți, dar atât de unici și irepetabili!

Și știm, din nou, că nu e mereu ușor a fi răbdător și atent la subiect, pentru a interveni la momentul oportun, fără a deveni iritant de insistent sau poate dimpotrivă, prea lent în reacții.

Așadar, având în vedere efortul depus, crezi că poate un ‘what the f*ck’ să schimbe atât de mult punctul tău (sau al celuilalt) de vedere, sau doar dă viață vieții, făcând-o mai aromată și mai apetisantă?

Părerile vor fi, desigur, împărțite, contextul încadrării tale fiind elocvent, dar urmărind reacțiile celorlalți poți înțelege acceptarea sau neacceptarea ta. 

Se întâmplă astfel că, deși în mod obișnuit ne simțim înțeleși și putem împărtăși idei în mod absolut liber cu o persoană anume și totul pare a fi uns cu miere, să ajungem a simți într-o zi că acel om nu mai înțelege adevăratele noastre bune intenții și blochează discuția, fără un aparent motiv plauzibil.

Desigur că suntem surprinși, sau poate chiar profund dezamăgiți, constatând cu uimire schimbarea ce nouă ne pare dramatică. Ne întrebăm atunci: de ce se întâmplă asta? Eram atât de spontani, deschiși și bine aliniați mental!!

Dar oare chiar este încă valabilă această afirmație? Și cum poți vreo secundă crede că totul se întâmplă fără motiv bine întemeiat?

Foarte mulți dintre noi percepem ușor schimbările fine de tonalitate, disponibilitate și deschidere.

Și totuși, de multe ori le ignorăm voit, sau doar le tolerăm pentru o vreme, așteptând ca situația să se îmbunătățească de la sine.

Mai devreme sau mai târziu, ne dăm seama că starea aceasta de nebuloasă ne afectează prea mult și că e cazul să o aducem în discuție, în mod direct, dându-i nu numai celuilalt posibilitatea de a se explica, dar mai ales oferindu-ne nouă dreptul de a înțelege cum stau lucrurile. Pentru că merităm cu toții ce e mai bun, dar mai ales onestitate!

Dacă motivele schimbării sunt întemeiate sau nu, doar tu ești în măsură a aprecia. Pentru că tu vei fi cel care suportă consecințele acceptării acesteia și numai tu poți stabili dacă omul și comportamentul lui nou îți mai sunt compatibile.

Un lucru este cert însă: se simte nevoia de schimbare! Înțelegerea cauzei ce a generat atitudinea diferită este un prim pas, necesar a fi urmat apoi de mulți alții, constând deseori într-o abordare diferită, care necesită nu doar iscusință, dar și curaj și multă voință! (Ca să evităm instalarea unui profund sentiment de căință..)

” Limba este armonia minții omenești. Ea conține atât trofeele trecutului său cât și armele viitoarelor sale victorii.”- Smuel Taylor Coleridge

Înger și Demon

“Even the Devil was once an Angel.”

Ai putea crede că voi scrie un articol incendiar (abordat literar!) despre sexualitate. Și desigur că îți dorești să nu îți dau speranțe deșarte.

Ei bine, nici nu o voi face! Nu vreau să te dezamăgesc. Mi te doresc aproape..

Te vreau cu toată ființa și nu pot să-ți rezist. Îți simt respirația sacadată și știu că vrei și tu să te-apropii mai mult.

Vrei să fii tu, cel de ieri, de azi și de mâine, alesul tăcut, care nu spune mult, dar faptele-i sunt scut.

Vrei să mă impresionezi atât de mult încât nici să nu îmi treacă prin gând să-mi doresc altceva- doar să vreau să te simt, să te-admir, să-ți vorbesc, să te-ascult, să te-alint..

Și la rândul meu să te încânt- cu vorba, cu gustul, cu dorul, cu glasul, cu visul și, desigur.. cu Amorul! Și eventual, să mi te închin.

Cum să-mi pară asta un chin?

Doar ești Demonul meu.. divin!

Nu sunt eu Îngerul tău? demonic și eu.. la bine, la greu, mereu ancorată de sufletul tău.

Desigur că vin!! Sunt a ta, domnul meu..!

Deschide-ți larg porțile sufletului și aprinde repede lumina speranței, ca să te văd în toată splendoarea simplicității tale absolute.

Trage obloanele lumii exterioare peste neînțelegerea gândurilor noastre pure și hai să ne iubim.

N-ai vrea să creăm împreună un haos divin?

“She was an Angel craving chaos. He was a Demon seeking peace.”

Monștrii

“Monsters are real, ghosts are real too. They live inside us, and sometimes, they win.”-STEPHEN KING

Zâmbim, dar nu întotdeauna cu sufletul.

Gândim și ne expunem gândurile, dar nu reușim mereu a spune tot ce simțim, oricât am încerca. Pentru că ele, cuvintele, nu pot conține toată esența vibrațiilor noastre emoționale. Și deși vrem să ne facem complet înțeleși, de foarte multe ori intervin blocaje emoționale care îngreunează procesul.

Sperăm să primim susținere și reacții care să ne propulseze spre atingerea viselor dorite sau cel puțin să fim lăsați a le exprima, dar suntem uimiți de realitatea atât de contrară așteptărilor noastre.

Dar cum ar putea ceilalți să știe totul despre fricile noastre, dacă nu le exprimăm în cuvinte simple, care să formeze mesaje ușor de înțeles?

Copilul existent în fiecare din noi vrea să fie ascultat, mângâiat și împăcat, iar el își face simțită prezența atunci când te aștepți mai puțin și vrea atenție sporită. Dar nimeni nu-l aude, pentru că el nu știe să-și ceară conștient și asumat drepturile!

Cu toții vrem să primim cumva certitudinea de a fi acceptați și, la nevoie, iertați pentru devierile noastre. Pentru că, deși fricile sunt complet diferite, în realitate ne zbatem cu toții să ieșim din aceeași imaginară pânza lipicioasă de păianjen. Toti avem slăbiciuni, vulnerabilități și temeri!

Așadar.. de ce să nu ne ajutăm reciproc, dându-ne posibilitatea de a ne exprima, chiar și ridicol de nepricepuți, ascultând mai mult glasul inimii și criticând mai puțin?

Sunt momente când trecutul revine inopinat de viu în memoria noastră, iar teama de a nu se repeta evenimente nedorite crește într-un ritm atât de amețitor, încât pentru o vreme ne putem dezechilibra și cădea iremediabil în gol.

În descinderea aceea tulburătoare și fără direcție clara ne putem eventual grav răni. Atunci avem nevoie cel mai mult de sprijin și compasiune, nu de refuz, critică sau respingere.

“Knowing your own darkness is the best method for dealing with the darknesses of other people.”-Carl Jung

 

 

 

Iarna ta- ‘gloria verii ce va urma’!

E iarăși iarnă! și soarele e din ce în ce mai scump la vedere, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne ascundem și noi, de Noi.

O mulțime de gânduri nostalgice, naive sau poate chiar jucăușe, ne gâdilă sinapsele, provocându-ne să ne lăsăm duși de valul stării de moment. Ne străduim totuși să rămânem constanți în acțiuni și bine ancorați la realitate, dar mai ales pozitivi, neținând cont prea mult de intemperiile vieții.

Ah, nu! nu mă gândesc deloc la uragane, incendii, fulgere sau tsunami, ci la dificultatea de a lega o prietenie sinceră, de a avea o relație care să îți aducă în suflet infinită bucurie, de a găsi jobul visat, de a da strălucire hobby-urilor tale, sau poate chiar de a-ți scoate la iveală, fără niciun fel de teamă, pasiunile ascunse.

Vremea aceasta cu ploi sau zăpezi, vânt și nori gri, crează în sufletele noastre o oarece stare de inconfort și anxietate, dar rezultatul final depinde întotdeauna de noi.

Pentru că, așa cum știm cu toții, ca să putem lumina, trebuie mai întâi să avem lumină interioară. Pe aceasta suntem datori să o căutăm singuri, menținând permanentă curiozitatea de a afla ce ne bucură sau nu, pentru a putea acționa așa încât să ne autoprotejăm, atât cât este posibil, atunci când e nevoie.

Fiecare zi reprezintă o nouă șansă de a schimba ceva în bine în relația cu noi și cu ceilalți, de a ne face noi planuri de viitor sau de a reflecta la ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă în viața noastră- frumos, bun, sau poate dureros și trist.

Pentru că viața este o experiență continuă, iar noi avem puterea și datoria de a extrage din cele întâmplate ceea ce ne ajută să evoluăm.

De aceea, avem nevoie să ne alocăm zilnic așa-zise ‘momente de respiro’, în care să privim adânc în interiorul nostru, ca apoi să măsurăm cu termometrul sufletului emoțiile ce ne domină.

Ele vor fi de diferite tipuri, iar noi trebuie să le acceptăm pe toate, să ne străduim a le înțelege și să așteptăm răbdători ca ele să se tempereze, să se sedimenteze sau chiar să plece.. În tot acest timp, vom continua să ne iubim, oricât de neplăcut ne-am simți.

“Rețineți că voi sunteți întotdeauna responsabili pentru ce se întâmplă și astfel transformați-vă.”-OSHO

Iarna e un anotimp rece, dar căldura din suflet poate radia în jur și încălzi chiar și inimile aparent împietrite. Nu da voie gerului să se-așterne în inima ta.

Fii mereu bun și înțelegător cu tine și menține aprinsă lumina interioară, oricât de puternic ar bate vântul în suflet.

“În mijlocul iernilor înghețate am învățat că există în mine o vară fără putință de învins.”– Albert Camus

“Atunci când sunt fericiți, oamenii nu mai bagă de seamă dacă în jurul lor stăpânește Vara sau Iarna.” – Anton Cehov

Vă doresc tuturor sărbători frumoase, cu zăpezi în suflet verzi!

Zone erogene

Știu, am ales un titlu care incită. Și mai știu că multora le place la nebunie subiectul, dar sunt și unii care îl evită.

Am decis să sparg gheața și să mă adresez tuturor, celor ce vor, sau doar le este dor, dar nu voi vorbi decât din perspectivă emoțional-motivațională, așa cum v-am obișnuit. Nu, nu despre zonele mele erogene mi-am propus să vă vorbesc, dragilor! (sper că nu v-am dezamăgit)

Pentru că fiecare avem un corp unic, cu care ne mândrim, sau doar ne mulțumim că funcționează și reacționează la stimuli, așa încât să ne simțim vii, prezenți, virili, doriți și.. desigur, iubiți.

Atingerile sunt ca un tratament pentru sufletul nostru, precum bine se știe, doar dacă vin din partea persoanei față de care simțim atracție fizică, îmbinată cu o curiozitate nebună și un tumult de multe alte sentimente, uneori greu de descris. Sunt- putem elegant spune- ca un vis, care trebuie neapărat împlinit!!

‘Come closer, until I no longer know where I end and YOU BEGIN.

Că vrei să te pierzi total în celălalt, sau poate dimpotrivă- să te regăsești, ori spus în stil romantic- să te contopești (cu ea/el), alegerea îți aparține. Important este ca ceea ce se întâmplă acolo să fie frumos și bine!

Mai ușoare, mai intense, repetate, sălbatice sau delicate, sau intenționat amalgamate, dacă produc senzații care ne dau o stare de bine, sau dacă suntem norocoși să ne aducă chiar în extaz, oricum ar fi, atingerile ne propulsează într-o zonă aparte, dincolo de nori, precum spune într-o carte..

Orice zonă a corpului poate fi erogena, atâta timp cât îi acorzi atenție, timp și răbdare și folosești ca element de bază admirația/adorația, exprimată intens, prin priviri și cuvinte, dar și alte elemente utile, de care n-aș vrea eu s-aduc acum aminte.

Dacă îți cunoști partenerul bine, știi deja ce îi place sau nu, sau poți să te “riști” frumos a fi creativ și să incluzi elemente noi, pe care el/ea le va aprecia și accepta, sau nu! Când există consens și dorință comună, voința intră extrem de rapid în funcțiune.

Dar atunci când te afli într-o “ecuație” necunoscută, trebuie să ai ceva talent în a citi gusturile și reacțiile exprimate, pentru a le putea identifica și totodată pentru a înțelege corect dacă trebuie să continui, ca să nu devii enervant de insistent cu întrebări de genul.. “îți place?”

Iar dacă ai impresia că ai epuizat toate atingerile pe care le posezi în arsenal, nu uita că mai există o “armă” ce te-ar putea salva, ca să nu fii aruncat de micuța sirenă, la mal.

Cum, ai ghicit? Lumânări parfumate, mai multe cadouri, sau mai multe flori? Sunt bune si ele, dacă asta-i dă fiori!

Dar există ceva mult mai plăcut și mai la îndemână. Sărutul de foc -gratuit- și, la nivel senzorial, mult mai dorit.

Așadar, treci la treabă: explorează-i fiecare parte a corpului, aventurându-te în necunoscut, ca să te poți îmbăta cu parfumul, aroma și gustu-i plăcut.

I know, darling. Your body speaks to me in ways your mouth would never agree to confessing.” (Sai Marie Johnson, ”Simply Scarlet”)

****

Hrana sufletului

” Your Soul is your best friend. Treat it with Care, nurture it with Growth, feed it with Love.”- ASHOURINA YALDA

Când ți-e foame, mănânci! Corpul e suficient de înțelept ca să ceară ceea ce are nevoie, iar semnalele lui sunt atât de evidente încât pot fi percepute fără vorbe! 😉

Durerea din stomac te forțează prima să iei atitudine, iar lipsa energiei fizice devine un impediment în a fi eficient în viața zilnică. Așadar, înțelegi rapid că trebuie să mănânci, ca viața ta să își poată continua frumos ritmul.

Mulți dintre noi ignoră însă, intenționat sau nu, foamea din suflet. Asta se întâmplă pentru că durerea lui este mai puțin vizibilă și deseori o ascundem, nevrând a vorbi deschis despre anxietățile, neîmplinirile sau grijile ce ne împresoară. Și astfel, ne țesem singuri în jur propria “pânză de păianjen.” Iar sufletul plânge-n tăcere.

“Food for the Body is not enough. There must be food for the Soul.”- Dorothy Day

Dar ce vrea sufletul? care e hrana lui și de unde o putem aproviziona?

Nevoia de Afecțiune ar putea fi prima pe lista de “cumpărături” a unora, urmată apoi de nevoia de Apreciere, dorită a fi exprimată prin cuvinte și gesturi frumoase. Și pe bună dreptate! Cine nu se “topește” de plăcere atunci când simte grija și căldura celor dragi? Și cum să nu vrei mereu să te simți așa, când e o senzație atât de plăcută?

La fel de necesar este ingredientul Încurajare, sau cum ne place să îl numim mai nou- Stimulare. Cu toții avem momente de ezitare sau neîncredere, iar vorbele calde, spuse din suflet, nu doar vindecă, ci și insuflă forță.

Sunt însă destul de mulți oameni care trec pe lista lor Critica, deși știu cât de distructivă este, simțind chiar pe propria piele efectele descurajatoare ale ei.

Oare când vor înțelege că oamenii nu sunt opere de artă, ca ei să poată astfel măcar avea șansa de a deveni critici de artă?

Le-aș sugera să treacă pe listă neapărat Toleranța- un bun foarte necesar, oarecum similar adaosului de sare, în bucate.

La fel de important este ingredientul Pasiune, și anume însuflețirea pe care o punem în a face ceva care ne dă cu adevărat aripi! Pentru că, atunci când iubim, sufletul râde, dansează și zboară, Red Bull neavând aici absolut nicio contribuție! 😀

Pasiunea poate fi manifestată față de ceva sau cineva, în funcție de preferința fiecăruia, importantă fiind dăruirea de care ești capabil! Când descoperi ce te împlinește cu adevărat spiritual, nimic nu te oprește din a căuta soluții!

Și oricât de mult timp ar necesita atingerea acelui obiectiv, vei răsturna lumea până vei găsi ceea ce ai nevoie, iar sufletul va începe să cânte- cu note muzicale aparent codificate, pentru că nu oricine poate percepe muzica de calitate, fără oarece experiență în domeniu!

Onestitatea sau Sinceritatea (mai întâi față de noi înșine, apoi față de ceilalți) este încă un ingredient absolut necesar, care nu doar ne dă o stare de siguranță și acceptare, dar ne și apropie de semeni.

Și, desigur, să nu uităm Blândețea (sau Bunătatea), iarăși manifestată mai întâi față de noi, tocmai pentru a fi capabili să o oferim mai apoi și celorlalți.

Se știe că, din timp în timp, sufletul se hrănește și cu Amintiri. Dar trebuie să ținem cont că doar cele frumoase pot să îl încarce cu lumină, Bucuria fiind singurul ingredient ce trebuie extras din ele, pentru că-ți arată adevărata cale.

Există oare un loc anume unde putem face aprovizionare tuturor acestor ingrediente? Și dacă da, cum se numește Supermarketul acela atât de complex?

Sunt sigură că, la fel ca și mine, nu ați văzut așa ceva pe rafturile nici unui magazin, fie el și cel mai modern mall!

Sursa de aprovizionare este atât în interiorul cât și în exteriorul nostru, motiv pentru care ar trebui să avem grijă atât ce oferim, cât și ce acceptăm să primim.

S-ar putea ca efectul de bumerang să nu ne avantajeze întotdeauna, în mare parte datorită nouă, dar și pentru că nu toți oamenii au aceleași intenții bune, cu toată delicatețea ta în acțiuni.

Și atunci, va trebui să ai grijă nu doar la ceea ce vrei să primești, ci mai ales la selectarea drastică a celor către care se îndreaptă gândurile și faptele tale, pentru a evita posibila risipă de energie și resurse!

“Be a reflexion of what you’d like to receive. If you want Love, give Love. If you want Truth, give Truthful. If you want Respect, give Respect. What you give out will always return.”- Kristen Butler

*********************

Fata Morgana

“I am realistic. I expect miracles”- Wayne Dyer

Cu siguranță ai auzit și tu câte ceva despre această fată. Dar mă-ntreb: oare tu ai și văzut-o, sau e numai un mit? Și dacă da, ce ai simțit?

De nenumărate ori, poate, ai visat să găsești pe acel cineva care să îți placă fără limite; acea persoană care să nu aibă nevoie a fi cizelată și căreia nici nu trebuie să-i dai explicații, pentru că-ți înțelege oricând necuvintele.

Îți recunoaște cu ușurință temerile, te iartă fără s-o ceri, te încurajează mereu și o face cu tot sufletul!

Nu îți judecă sau critică alegerile, nu te rănește spunând cuvinte grele, nu ține cont de greșelile făcute și nu le aduce mereu în discuție, pentru că nu vede sensul discuțiilor fără final asupra unor întâmplări deja finalizate.

Doar un zâmbet de-al ei și ești salvat! (Sau poate doar acaparat?!) Doar o privire și totul capătă sens, iarăși și iarăși!

Să mai spun că arată al naibii de seducător? Să tot vrei să o inviți la o plimbare.. la tine-n dormitor?! 😉

Sunt sigură că mulți ar spune: mmmmm, ce bucată! Și, pe bună dreptate: cine să nu își dorească o așa minune de fată??

Dar știi și tu zicala din popor: “orice minune ține trei zile”!? Așadar.. gândește-te mai bine!

Oare de ce nu vrea această fată minunatā sā rămână neschimbatā?

Cum să dispară tam-nesam, în neant, fără niciun avertisment? E inuman! Noi vrem minuni pe-acest pământ, nu doar tam-tam!

Desigur că există o explicație pentru acest fenomen oarecum paranormal: o minune rămâne minune doar dacă tu o vezi așa, dar mai ales pentru că, la rându-ți, te porți minunat cu ea!

Vrei o minune-n viața ta? Prea bine! Începe prin a cere asta mai întâi de la tine. Fii tu o minune!

Fata Morgana vine doar când băiatul potrivit apare și, evident, vor face împreună din timp în timp câte o schimbare în ritmul dansului propus. De cine? Desigur, de cel care dansează cel mai bine.

Cum, nu știi să dansezi? Atunci ai douā opțiuni: înveți, sau te “evaporezi”!

Și dacă nu ai înțeles, Fata Morgana se poate că-i o creatură efemeră, dar asta numai pentru că adeseori ea este mai rapidă și dispare prima-n ceață, precum o himeră!

“Fii tu însāți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”. -Mahatma Gandhi

It’s my birthday!

Youth has no age“- Pablo Picasso

Da, dragilor, chiar este ziua mea 🙂 , dar vârsta nu e atât de importantă, se spune deseori! Sau este? Și dacă nu, atunci de ce tot vorbim despre ea?

Când cunoaștem un om, ne punem involuntar întrebarea “câți ani are?”, de parcă am vrea să aflăm raspunsul la cea mai profundă întrebare care frământă lumea..

Dar oare poate reflecta un număr experiența, inteligența, fericirea sau durerea, maturitatea emoțională, profunzimea gândurilor sau înțelepciunea unui om?

Copil fiind, îmi plăcea să mi se spună că am crescut mare și parcă simțeam cum îmi cresc aripi, la fiecare compliment primit- de acest gen.

Mai târziu, am așteptat cu nerăbdare să împlinesc 18 ani, vârsta miracol, care mă încadra (în sfârșit! 😀 ) printre adulți. Credeam că o să arăt atunci cumva aparte, sau că o să mă simt altfel. Nu s-a întâmplat deloc așa; m-am simțit la fel de copil. 🙂

Dupa 20 de ani, vârsta a adus cu ea din ce în ce mai multe responsabilități, apoi numărătoarea a început cumva să fie și puțintel îngrijorătoare. Credeam că acel 30 va fi apăsător, când de fapt l-am simțit a fi înfloritor.. (aveam un copil, terminam facultatea).

Si viața a mers mai departe..

Dar 40 se apropia cu pași mult prea repezi și asta suna oarecum ca o greutate, dar aveam din nou să mă-nșel. Chiar m-a amuzat schimbarea de prefix! Am putut petrece în continuare cu prietenii, care mi-au urat bun venit în club, și am continuat să leg prietenii cu oameni noi, apartenenți ai altor cluburi.. 😀

Și totuși… contează vârsta?

Personal, pot spune că pentru mine nu este deloc definitorie, chiar dacă vorbesc despre ea. Vârsta nu este cântarul evaluator al inteligenței de orice fel, nu încoronează și ar trebui nici să nu decadă pe nimeni.

Vârsta și ziua de naștere ar trebui să fie mereu un motiv de bucurie, cred eu. Sărbătoarea vieții tale, a triumfului și mirării că ești și poți încă să te bucuri de viață și oameni, dar mai ales de existența ta efemeră, căreia îi poți da atât de mult sens!

Ar trebui ca anii să nu ne separe și să nu fie un criteriu de selecție în alegerea prietenilor. Dar trebuie desigur să facem selecții, bazate pe criterii precum compatibilitatea emoțională, de gândire și mentalitate.

Nu cred că vârsta m-a înțelepțit, dar sunt sigură că acum știu să mă bucur mai mult de fiecare moment de relaxare, că îmi place mai mult de mine și că mă cunosc mai bine. Vârsta, sau mai bine zis trecerea anilor, aduce cu ea schimbări de gândire și perspectivă, dar experiențele de viață și mai ales modul cum tu le filtrezi în registrul minții tale sunt cele ce definitivează acest traseu.

“Tinerețea nu are vârstă” spunea Pablo Picasso, și cred cu tărie că nu vârsta va decide dacă sunt tânără sau nu, ci eu!

“În definitiv, nu anii din viața ta sunt cei care contează, ci viața din anii tăi.” – Abraham Lincoln

Punct de sosire

“And, when you want something, all the univers conspires in helping you to achieve it.”
(“The Alchemist”- Paulo Coelho)

În fiecare nouă zi te așteaptă noi și noi provocări.

Comunici cu oamenii, treci la căutări sau chiar fapte, sau poate numai schițezi planuri și deseori te rătăcești în detalii.

Apare însă frecvent o întrebare constantă: oare mai am Timp?

Alergi deseori în contratimp, ca să ajungi.. unde? Știi măcar încotro te îndrepți?

Zilnic, într-un ritm frenetic, având un plan pe termen scurt, sau nu numai, te zbați să atingi obiectivele propuse, ca să atingi înaltul.

Și când crezi că ai reușit să ajungi acolo unde îți doreai, apare o nouă povocare.

Dar ai reușit să aflii care e scopul acestei continue verve? Ce te determină să nu te oprești?

Sunt sigură că nu numai eu îmi pun asfel de întrebări. Sunt gânduri care ne străpung, de multe ori retoric, și ne determină să ne analizăm faptele, pentru a ne înțelege mai bine și a putea continua drumul în direcția corectă.

Avem nevoie să știm spre ce tindem și de ce, ca să fim bine ancorați în idealurile noastre pentru a păstra continuitatea acțiunilor.

Vrem să fim cât mai preciși în planuri și fapte, atât pentru a reuși să ne atingem scopurile, cât și pentru a inspira și motiva alți oameni, care au nevoie de susținere sau chiar modele de urmat.

Așadar.. acesta era răspunsul? Știm deja ce ne dorim de la viață?

Fiecare om are alte dorințe, desigur. Unicitatea ne caracterizează și asta e nu doar ceea ce ne diferențiază, ci și ceea ce ne atrage la ceilalți.

Ceea ce ne unește însă pe toți este dorința de a ne îndeplini Destinul, de a ne autodescoperi. Vrem să ne realizăm visele și astfel să ne modelăm, pentru a deveni Noi.

Când ajungem să înțelegem ce ne determină să alegem un drum și nu altul, atunci totul capătă sens.

“You will find the path of life when your inner compass is ready.” – Debasish Mridha

”When you find your path, you must not be afraid. You need to have sufficient courage to make mistakes. Disappointment, defeat and despair are the tools God uses to show us The Way.” (“Brida”, Paulo Coelho)

Fluturi în stomac

“If you have butterflies in your stomach, invite them into your heart.”- Cooper Edens

Cunoașteți cu toții expresia.. și sigur ați și folosit-o, dacă nu chiar ați și simțit efectele ei, pe propria piele..

Dar nu la efectele expresiei vreau să reflectăm acum, pentru că știm cu toții că zâmbim automat când cineva ne întreabă dacă simțim acei fluturași.. 🦋🦋🦋🦋🦋

Mai interesant mi se pare să analizăm ce anume provoacă apariția lor și de ce nu putem să ne ferim de ei, oricât de mult am vrea să evităm acest “fenomen” aproape paranormal..

Eu, de exemplu, i-am tot simțit, și de fiecare dată au bătut cu putere din aripi, zbătându-se probabil să evadeze..! Dar cum eu iubesc fluturașii, nu m-am îndurat să le dau voie repede să plece. De fiecare dată m-am oprit să îi admir puțin, așa că s-au liniștit și chiar au început să se simtă bine în noua casă.. 🙂 Drept urmare, i-am găzduit cu mare drag, atâta timp cât au avut nevoie de mine!

Dacă ne gândim la fluturi, celor mai mulți dintre noi li se conturează în minte niște ființe delicate, fragile, deseori viu colorate, iubitoare de flori parfumate..

Când vedem mai mulți, nu doar unul-doi, bucuria se dublează sau chiar se triplează parcă! Dar când suntem invadați de sute de fluturi, altfel stau lucrurile, mai ales dacă îi simțim în stomac.. Asta chiar că sună a atac! Și orice atac ne sperie, fie el și făcut pentru o cauză nobilă!

Or fi ei drăgălași, viu colorați și delicați, dar tot ne fac o sumedenie de probleme, așa că ne întrebăm: “de ce eu? cât vor sta? cum aș putea să am grijă mai bine de ei?” și mai ales.. “de ce au venit într-un număr așa de mare..?”

Dacă ne gândim mai mult, ne amintim că toți fluturii au fost cândva niște omizi colorate sau poate chiar deloc atractive ochiului, care într-o bună zi au suferit o transformare puternică și au ieșit din cocon.

Ce schimbare de situatie, să poți zbura după o atât de lungă așteptare..! Cu siguranță, acea schimbare a fost însoțită de durere, pe care ei au trebuit să o suporte și accepte cu stoicism..

E nevoie de multă răbdare și curaj ca să înduri acest lung proces, dar nici după accea nu poți sta liniștit.. Trebuie să fii mereu atent, ca să te ferești de pericolele care te pândesc pretutindeni..

Și tocmai când în sfârșit ai găsit un loc sigur, ca să te odihnești pentru o vreme, să fii privit cu așa suspiciune și.. să ți se ceară să pleci??

Nu, asta nu sună deloc corect! Ar trebui să respectăm efortul lor și să ne bucurăm de minunea ce s-a produs de a fi aleși ca gazde, considerați a fi suficient de buni la suflet, iubitori și drăgăstoși..

Ce onoare să fii ales!.. Pentru că o ființă sensibilă are nevoie de un suflet la fel de sensibil, ca să capete încredere și să îndrăznească a zbura din nou! De asemenea, e necesară multă răbdare, înțelegere și acceptare, din partea celui ales..

Numai îmbrățișând cu dragoste pe cel ce simte nevoia de protecție îi putem oferi garanția că lumea aceasta e atât de frumoasă și bună încât să simtă că efortul de a ieși din cocon a meritat din plin!

Fii recunoscător pentru miracolul la care ai norocul de a fi părtaș și bucură-te din tot sufletul pe toată perioada desfășurării acestui miraj!

Și nu, nu ai deloc motiv să te temi, chiar dacă zbaterea lor te surprinde puțin. Ei vor doar să te invite să le admiri grația, sensibilitatea și curajul. Iar tu, la rândul tău, să accepți transformările vieții, chiar dacă asta înseamnă să ieși din zona de confort!

***

Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers:

Skip to toolbar