Singurătate.. un cuvânt atât de “muzical”!
De ce spun asta? pentru că răsună dincolo de măști și pereți groși, dincolo de distanță și timp, dincolo de însăși ființa ta. Te acaparează, ca o pânză de păianjen care înconjoară neputincioasa insectă, și nimeni nu vine să te salveze sau să întrebe măcar dacă ți-e bine așa.
Alergăm, deseori, să depășim această stare, pe care o percepem atât de diferit.
De multe ori, peisajul rămâne la fel de neutru, în ciuda încercării asidue de a căuta culori noi, vii, care să dea viață tabloului. Pentru că oamenii sunt “plămădiți” diferit și fiecare caută propria modalitate de a scăpa de acest supliciu, atunci când îl consideră așa.
Spun asta pentru că sunt oameni pentru care singurătatea este prietenă și se pare ca îi ajută să se deconecteze. Poate au nevoie să se izoleze puțin, pentru a nu se simți sufocați de lucruri inutile.
Atunci când se transformă într-o perioadă propice autodezvoltării, poate fi chiar benefică.
Sau poate e doar o-ntâmplare, care-i ajută să se gândească un timp mai mult la ei înșiși.
Singurătea cuplului a ajuns parcă să fie o sintagmă, de cele mai multe ori, pe care mulți o acceptă cu stoicism.
Și, într-adevăr, trebuie să fii destul de puternic pentru a accepta durerea, fără să te plângi. Trebuie, de asemenea, să fii și mai puternic, dacă vrei să o înlături.
Sunt unii care au “sfătuit” singurătatea să meargă în vizită și la ceilalți, dar.. ea nu a vrut să plece și pace! I-au dat cadouri, i-au promis câte-n lună și-n stele, au luat-o în plimbări, peste mări și țări, dar nimic! A refuzat cu încăpățânare să plece.
Și totuși, mai sunt și oameni care se luptă cu ea până reușesc să o scoată afară din casă. Ei cred că există mereu o a doua șansă, pe care nu o așteaptă la infinit, ci și-o oferă!
Dar, fie că vrem, fie că nu, cu toții avem momente de cădere, în care prăpastia pare a fi fără fund. Și-atunci, trebuie să căutăm variante ajutătoare, care să ne trezească din starea de somnolență. De ce? Poate acesta e răspunsul:
“Dacă lași lucrurile să decurgă de la sine, ele vor evolua de la rău la mai rău.”
(Edward A. Murphy)