RealDreams Simona´s blog- psihologie practica, cunoastere interioara, dezvoltare personala

Author Archives: Simona Gîrbea

Nascuta la 19 septembrie 1976, in localitatea Starchiojd, judetul Prahova.
Am absovit Liceul Pedagogic din Ploiesti, promotia 1995 si..am profesat la inceput ca educatoare, iar mai tarziu ca institutor I, avand gradul didactic II.
Licentiata in comunicare si relatii publice, promotia 2007( Facultatea de Litere, Bucuresti).
Indragostita de domeniul psihologie, disciplina studiata atat in liceu cat si in facultate, dar si de comunicarea eficienta dintre oameni, in ultima perioada am devenit din ce in ce mai preocupata de stapanirea unor cunostinte mult mai vaste in aceste doua domenii.

Oaza de lumină

 7446A767-F589-4B3C-A648-18D81E853060

Dacă ar fi să numesc un loc ce mă energizează și pozitivează, aș alege fără reținere biblioteca. Nu orice bibliotecă, sinceră să fiu, ci în mod special aceasta pe care o frecventez acum.

Un loc atât de cald și primitor, în care oferta este vastă si inepuizabilă.. Locul unde întâlnești doar oameni însetați de cunoaștere și deschiși spre comunicare.

Cărțile sunt la dispoziția tuturor, iar liniștea și spațiul larg te invită parcă să pornești în descoperirea propriului suflet. O chemare căreia nu poți să-i reziști, daca ai suficientă iubire de sine..

Ai de ales între a veni pentru a-ți dezvolta cunoștințele sau a-ți face noi prieteni la clubul de citit.  Da asemenea, poți asculta muzică așezat comod în fotoliu, sau pur și simplu poți veni pentru a studia la o măsuța, ori numai pentru a te debarasa de grijile cotidiene. Un ceai sau o cafea de la automat, o revistă sau carte pe care ți-o alegi singur, fără a deranja pe nimeni și fără a fi deranjat.. asadar simplu și plăcut!

Aș putea spune că e locul de regăsire, de redefinire și reîncărcare a bateriilor. E oaza pe care mulți o caută și o găsesc. Doar neștiutorii nu pricep și o caută altundeva..

Mă simt o norocoasă și mă bucur ca un copil de magia momentelor petrecute acolo și aș vrea, de fiecare dată, ca timpul să stea în loc.

Sunt multe locuri magice în lume, dar eu îl prefer deseori pe acesta. Și știi de ce? 

Pentru că “o bibliotecă este un ținut vrăjit, un palat cu desfătări, un adăpost în care te poți adăposti împotriva furtunilor. Bogații și săracii pot deopotrivă să se folosească de aceasta.” (John Lubbock)

Ce poate fi mai frumos decât un loc unde oamenii se respectă așa cum sunt și nu inventează niciun fel de bariere? 

Vorbe..

631AAE14-9EBE-4DC3-AAF9-1EF25BB8BCA2

Sunt oameni care ucid oameni, mânuind fără milă armele. Și sunt oameni care ucid suflete, aruncând fără scrupule vorbele.

Cine e mai vinovat? cine să fie încarcerat?

Sunt oameni care acționeaza în detrimentul celor mulți, crezând că faptele lor vor demonstra că au putere, și sunt alții care aruncă vorbe pline de venin, voind să-și demonstreze capabilitatea și vrerea.

Cine este verosimil? cum să poti ajunge într-un așa stadiu încât să crezi că asta-i singura cale de a demonstra că ești plauzibil?

Încep să-nțeleg că mintea umană e foarte usor deplorabilă, că ne modelăm singuri, unii pe ceilalți, prin faptele și afirmațiile noastre, încrâncenându-ne și îndepărtându-ne, puțin câte puțin, ajungând să ne schilodim sufletele, fără regrete.

Iar dacă acestea există, ajung să nu mai valoreze, doar să încerce să îmbete.. pe cei mai slabi de înger, care oricum nu aveau nicio părere și așteptau să fie manevrați de altcineva, ca să simtă cât de cât că au și ei o fărâmă de putere..

Ce lume, ce durere..!

Unii își plâng pruncii și oamenii dragi, implicați în războaie politice, nevinovați..

Iar alții se prefac a plânge cu lacrimi de foc, cautând înțelegere și iertare pentru faptele lor murdare.

Pe care ar trebui să îi credem noi oare?? Și iertare… cât de multă și până când să o acordăm, ca să nu fim  considerați mereu slabi, ori fară chemare? 

Pentru că memoria unora e de scurta durată și o iau de la capăt, și-apoi cer (ca mai ieri) îndurare..

Să-i iertam, și să-i credem că-și regretă faptele, sau să nu ne abatem de pe-a noastră cărare?

A venit.. toamna!

IMG_8274

Fii vesel, Omule cu suflet blând..!

E toamnă, da-i cald și bine în gând..

(Chiar dacă părul începe să fie cărunt.) 

Iată că anotimpul cel nou își pune iarăși amprenta asupra naturii, spre nemulțumirea multora dintre noi.

Căci.. cine să vrea frig, ploaie și vânt și multe frunze căzute pe pământ? Și cine ar vrea să poarte haine groase, să plătească mai mult pentru energia electrică, ori să fie nevoit a uita pentru o vreme de ieșirile la terase, cu prietenii? 😀

Dar.. cum ar mai fi primăvara frumoasă, dacă frunzele nu ar cădea cândva, dând voie mugurilor să reapară, ca în fiecare an?

Așteptarea lungă poate duce la deznădejde și oboseală mentală, dar frumusețea reînvierii naturii și cântecele păsărelelor vor aduce atât de multă fericire în sufletul tuturor, încât trebuie să fim conștienți că această pauză este nu doar necesară, ci și benefică.

Pentru că doar ea ne va ajuta să apreciem cu adevărat anotimpul ce va veni. Read More

Magia regăsirii

IMG_5916

Suntem precum niște baterii.. din când în când, trebuie să ne încărcam sufletele cu energie, ca să putem funcționa bine.

Unii dintre noi avem nevoie de liniște, altii își doresc să vadă marea, să se plimbe prin pădure sau doar să își intâlnească rudele, fie ele chiar și enervant de zgomotoase.. 😀

Iar alții au nevoie de toate acestea și încă multe altele, dar sunt momente în care au în special nevoie de Timp ca să își pună gândurile în ordine, stabilindu-și noi priorități.

În orice categorie te-ai încadra și în orice moment al vieții ai fi, ai nevoie de Frumos; de acel frumos care să te pozitiveze și să iți dea curajul și forța de a merge mai departe, chiar dacă te-ai gândit să renunți.

Mi-e greu să cred că exista cineva care să vrea a trăi într-un haos total, căruia să nu-i pese dacă în jur e doar durere, sărăcie și mizerie. Și mi-e imposibil să accept că există vreun om care să își dorească a fi în  situația de a trăi toate acestea și să îi și placă.

Și totuși, pentru că știm că există excepții în orice, suntem datori să atenuăm, dacă nu putem stârpi complet răul. Să dăm voie frumosului să biruie, prin modelul propriului exemplu; să fim noi cei care inițiază și persistă în a scoate la suprafață ceea ce este demn a fi păstrat. Să admirăm frumosul, tocmai pentru a-i ajuta pe ceilalți să nu îl ignore.

Sunt momente când obosim să tot încercăm a ne lupta cu morile de vânt. Poate pentru că nu înțelegem că uneori trebuie doar să le privim și să ne vedem de drum?!

Uneori, a lasa voluntar timpul să treacă, fără a acționa după așteptările celorlalți, este doar o modalitate de abandon, având ca scop final Regăsirea de sine.

Nu mai ești sigur de ceea ce vrei și poți, sau cât de mult îți place să faci ceea ce mai demult te acapara total. Vrei o pauză, ai nevoie de ea și îți permiți luxul de a o lua, fără a cere nimănui permisiunea.

Și vrei să înțelegi esența acțiunilor tale, ori să le simți lipsa, tocmai pentru a putea striga din tot sufletul: ‘Știu că pot și încă mă fascinează. A fost doar un moment de respiro, dar am revenit; mai bine pregătit, mai motivat și mai capabil.’ Read More

Ia atitudine!

IMG_3238

Sarcini greu de îndeplinit, tensiune, disconfort, probleme aparent fără rezolvare, care ne dau mari bătăi de cap. Cu siguranță recunoaștem aceste stări cu care ne confruntăm pe toată perioada existenței noastre.

Se întâmplă să uităm, dar creierul percepe și ‘înmagazinează’ toate experiențele noastre, definindu-le ca fiind pozitive sau nu.

Supus solicitarilor externe, corpul este forțat a elibera ‘hormonii de stres’, pentru a se apăra, iar felul cum reacționăm în momentul când suntem supuși factorilor provocatori de stres influențează starea noastră generală în bine sau rău.

Și, deși toți avem resurse personale pentru a combate stresul, nu știm cum să le folosim, ori nu o facem pentru că la început nu anticipăm gravitatea situației și apoi ajungem să ne panicăm, îngreunând depășirea acelei stări.

Insomniile, durerile de cap sau migrenele, oboseala cronică, deficitul de atenție, iritabilitatea, anxietatea, izolarea sau consumul excesiv de alcool sau tutun, sunt doar câteva din reacțiile pe care le putem avea atunci când ne confruntam cu evenimente stresante.

Și cine să fie responsabil de toate acestea și să ia atitudine, decât noi înșine? Read More

Înflorire

IMG_2325

Primăvara e anotimpul revenirii naturii la viață.

Și tare greu ar fi să ne închipuim viața fără acest anotimp.

Așteptarea plină de nerăbdare a apariției primilor muguri și frunzulițe, explozia de culori diafane și miresme parfumate, zumzetul grăbitelor insecte, razele jucăuse ale soarelui, bătând în ferestre..

Pe toate le așteptăm, de la un an la altul, sperând că aceste minunății vor aduce un dram de nou în viețile noastre, care se vor îmbunătăți, ca prin miracol..

O nouă iubire, sau revenirea pasiunii de început, împlinirea unor dorințe de mult timp ascunse în ungherele sufletului, vindecarea rănilor adânci ale minții și inimii..

Și totuși.. înfloresc viețile noastre cu adevărat, fără a face nicio schimbare în modul de gândire și acțiune? Vindecă trecerea timpului ceva, sau numai munca noastră cu noi înșine poate face asta?

De acord că timpul va mai încețoșa puțin amintirile, pentru că și creierele noastre obosesc, peste ani, dar nu cred că dintr-o dată ne va reveni entuziasmul, fără a face nimic, numai pentru că e cald și bine afară.

Visele noastre vor păli, ca intensitate, dacă noi le vom arunca în colțuri întunecate ale minții, însă nu va dispărea dezamăgirea că nu am făcut ceea ce trebuia făcut. Din contră, ea se va acutiza și ne va pătrunde în suflet, lăsând în urmă un corp aparent viu, dar lipsit de viața.

Așadar.. s-o luăm de la capăt! 🙂

Primăvara e anotimpul revenirii naturii la viață. 😉

Și dacă ea poate face un astfel de efort pentru noi, suntem datori să îi răspundem frumos, după merit. Read More

Lecție de viață

IMG_1108

Întâmplător, de curând am putut să văd cât de mult se poate schimba un om aflat într-o încercare grea a vieții lui- tocmai aceea de a-și putea pierde viața. Am fost uimită!

Din fericire, schimbarea a fost una bună. Astfel, un om încrâncenat și deloc iertător cu ceilalți, a ajuns să aibă nevoie tocmai de ajutorul acelor oameni și să aprecieze viața într-un mod umil și plin de recunoștință, abordare total diferită de cea avută anterior.

A început să mulțumească pentru sprijin și înțelegere, să fie empatic și atent la felul cum vorbește oamenilor.

Nu mi-a venit a crede că era același om care acum câțiva ani părea a fi complet dezumanizat, dornic doar de afirmare și răzbunare, cu orice risc și orice repercusiune.

Noi, cei din jur, păream a fi pe-atunci doar niște piese dintr-un joc pe care ea (da, era o Ea) putea oricând să îl arunce, la primul semn de plictiseală.

Îmi amintesc cât m-a contrariat lipsa de înțelegere a sentimentelor celorlalți, precum și absența dorinței de a oferi ajutor, care ar fi trebuit neaparăt să existe. Voia parca doar să devenim conștienți de propria neînsemnatate și neasemuita-i valoare, fiecare cerere a noastră fiind răsplatită cu și mai multa indiferență.

Nu înțelegeam de ce și cum putea un om să vrea a-i face pe ceilalți să se simtă insignifianți, când normal era a le da curaj și dorință de afirmare. Noi aveam nevoie de modele, dar primeam exact opusul. 🙁

Și acel om a putut influența multe vieți, pentru că îmi era profesor nu doar mie.. Iar noi eram oameni maturi, nu copii, ca să se poată interpreta cumva că percepeam situația altfel decât era.

Din nefericire, în ciuda schimbării radicale, boala nu a cruțat această persoană.. și pot spune ca nu m-am putut bucura, în ciuda dezamăgirii mai demult provocate de atitudinea ei.

Mi-a părut rău că se afla într-o situație fără ieșire și m-a întristat neputința de a fi ajutată, în ciuda eforturilor susținute.

M-am gândit că poate ceva existent deja în propriul corp a determinat comportamentul ei; sau poate acel corp nu a mai putut suporta încrancenarea și împotrivirea-i de a vedea binele si frumusețea oamenilor..??!! Read More

Propriul potențial

dsc01771

Cât de mult îți folosești potențialul.. te întrebi vreodată?

Fiecare dintre noi este înzestrat cu o multitudine de calități, menite a ni le descoperi prin propriile forțe, sau cu ajutorul celorlalți.

Oricum ar fi, odată aflate, e important să le utilizezi într-un mod ingenios, care să te ajute în a prospera și a ajunge acolo unde îți este locul, așa încât în final să simți că te-ai lăsat descoperit în toată mareția ta.

Știm că ceea ce facem cu plăcere ne dă senzația că munca nu e muncă și doar atunci timpul trece mult prea repede. Dar pasiunea nu e niciodată suficientă fără acțiune.

Dacă ai norocul să fi reușit a descoperi deja ce anume îți provoacă o mare bucurie în suflet și ce îți limpezește gândurile, nu ezita a sta pe gânduri și treci la treabă.

Munca te va ajuta să străbați drumul sinuos și într-o zi nu numai că vei ieși la liman, dar vei și străluci și vei simți prin toți porii că ai devenit Tu.

Par a fi cuvinte fără sens sau teorii nefondate și crezi că găsești mereu prin articole sau cărți motivaționale aceleași îndemnuri, spuse doar sub o altă formă?! Se poate. 

Și totusi, toți cei care și-au descoperit adevărata menire și au făcut eforturi pentru a o transforma în ceva tangibil, chiar având uneori nevoie de zeci și zeci de ani, au recunoscut mai târziu că acest fapt i-a împlinit. Read More

Să-ntâmpinăm iubirea!

Iubirea.. atât de puternică, și totuși atât de fragilă! Cu cât trec anii, cu-atât înțelegem mai bine sintagma ce-o definește a fi “obiect de porțelan”..flower

Iubim în atât de multe feluri, încât uneori ne e greu să înțelegem cum un singur om poate fi așa de complex..

Iubim tumultos, gata să răsturnăm munții, iubim lin sau poate chiar copilăresc. Iar alteori iubim orbește (și parcă fără scrupule..) și spunem că iubim intens! 🙂

Iubind, prindem aripi, dar uităm că nu suntem tocmai îngeri și.. mai mereu cădem. Ușor, încât ne dăm oarece timp să ne revenim, sau brusc și imprevizibil, încât nu se poate să nu producem zgomot. Și ne rănim în profunzime.

Și totuși, sunt situații în care, dacă suntem suficient de sinceri cu noi înșine, înțelegem că am iubit doar noțiunea de iubire, nu omul ce era lângă noi. Căci imaginația și realul nu se contopeau; ba mai mult.. se respingeau reciproc.

Acceptarea acestui adevăr va aplana căderea, mental, îmbrățișând sinele rănit. Read More

Împreună?!..

de-sus

Ne-am întâlnit ca dintr-o întâmplare.

Ne-am deschis sufletul și am început să recunoaștem rapid Asemănările ce ne uneau iremediabil..!

Am uitat c-ar putea fi și Deosebiri. Probabil ele erau acolo, dar ce sens avea să ne pierdem în amănunte nesemnificative?!! 😀

Nu ne-am gândit nici la Schimbări. Am crezut că așa suntem și așa vom fi: tineri, frumoși și plini de farmec.

Ne zâmbeam des și ne plăcea să ne admirăm reciproc zâmbind. 🙂

Curând, deosebirile au început să prindă contur și nu ne-am mai plăcut atât de mult. Mirajul pălea.. 🙁

Căutam atent zâmbetul ce cândva ne-a vrăjit, dar deosebirile nu ne dădeau pace și parcă nici timpul nu mai stătea în loc, ca mai demult.. Oare el nu a Obosit??

Nu știam ce să facem: să încercăm să-l oprim, sau să ne bucurăm de trecerea lui?

Ai ghicit: n-am putut să-l oprim și nici să ne bucurăm nu am găsit Timp.. Read More

Retrageri frumoase

rfrumos

Unii părinți spun copiilor că, pentru a reuși să își atingă scopurile, trebuie să insiste.

Ce-i drept, și a persista este o calitate, necesară multora care renunță imediat ce intâmpină dificultăți.

Păcat că sfatul acestor părinți este însă incomplet, motiv pentru care, în ciuda insistențelor, eșecul este inevitabil.

Un părinte bun i-ar spune copilului său că rețeta succesului în viață este să facă ceea ce îi place și îi aduce enormă bucurie. Să insiste adică în acel domeniu care îi aduce satisfacție sufletească, acel ceva care îl entuziasmează, hrănindu-l mental și emoțional. Să insiste atâta timp cât simte că trebuie, măsuratoarea fiind în proprii-i ochi.

Și iarăși din păcate, sfatul acesta, primit de la părinți sau poate alți oameni buni, se aplică deseori oricând și oricum.

Insistenta își are și ea sensul ei. Neînțelegându-l la timp și fiind de neclintit în toate relațiile cu ceilalți, crezând că este general valabil, riști să devii ridicol de obositor.

Astfel, se ajunge la exagerări. Insistăm să credem că ceva început trebuie neapărat continuat.. o relație, un sport, o carte, un obicei, un sentiment, o speranță..

Nimănui nu ii plac eșecurile. Și nimeni nu vrea să sufere. Și să sperăm că nu mulți sunt cei ce în mod voluntar produc suferința cuiva. Dar a insista persistând în greșeli nu ajută prea mult.

Încercând la infinit să lupți pentru a capta atenția cuiva, continuând să faci un sport ce nu îți place sau care nu te avantajeaza fizic, citind o carte ce nu te emoționează, dar vrând să demonstrezi că poți s-o faci (fară a fi lectură școlară obligatorie 😉 ), toate aceste acțiuni au urmări pe care le vei suporta în consecință. Riscul e numai și numai al tău. Și totul se rezumă la timp pierdut, de cele mai multe ori. Read More

Răspunsuri la întrebări latente

raspunsuri latenteVorbim cu patos despre Iubire și ne pierdem în definiții frumos asamblate de alții. Dar ce înseamnă precis acest cuvânt.. nimeni nu știe.

Sau.. știm cu toții, dar fiecare în alt fel. Pentru că avem concepții, dorințe, așteptări și comportamente unice. Și, mai ales, pentru că simțim diferit.

Unii spun că iubirea adevărată e doar una și că celelalte sunt copii nereușite.

Alții cred că iubim de multe ori, de fiecare dată altfel, dar intervine schimbarea și de aceea ne dorim altceva. Apoi, nevrând a ne pierde, ne continuăm singuri drumul, sperând că vom putea retrăi cândva un nou vis de iubire.

E bine să crezi ceea ce vrei tu și nu definițiile altora. Dar cel mai frumos ar fi să simți, ca să înțelegi cu adevărat mirajul iubirii. 😉

O mulțime de întrebări ze zbat continuu în mintea noastră, căutând un răspuns. 

Una dintre ele cred că este.. de câte ori ar fi înțelept să te lași ‘mușcat’ de Leoaica Iubire? 

Răspunsurile le puteți păstra pentru voi, sau le putem împărtăși, așa cum o voi face eu, subiectiv și complex: Read More

Atingeri

touches

Cât de mare este nevoia ta de a fi atins sau de a atinge?

Este o întrebare ce probabil nu ți-ai pus-o prea des, sau ai făcut-o doar inconștient..

Oricare ar fi răspunsul tău, cu singuranță au fost momente și în viața ta când ai simțit lipsa acestor exprimări afective, chiar dacă nu ai recunoscut mereu această nevoie cu glas tare, sau cel puțin în forul interior..

Dar.. o atingere nu este doar o atingere, contextul dând o anumită valoare situației.

Sigur știi asta! Așa cum știi și că o atingere este eficace doar atunci când este dorită de ambele părți, mimica și expresiile corporale spunând suficient de mult, așa încât să se distingă dacă celălalt dorește sau nu acel contact corporal.

Unele întrebări ni le punem oricum, fără ca cineva să încerce a ne inocula acea idee. Oricum s-ar întâmpla, niciodată nu poate fi prea mult a te gândi cum să îți îmbunătățești viața.

Și, cum întrebările noastre sunt multe, ele necesită timp de gândire. Iar uneori avem nevoie și de un punct de pornire, care să ne ghideze spre înțelegerea lipsurilor noastre.

Așadar.. iată unul: dacă nevoia atingerilor există, dar nu se ‘materializează’, ce-ar fi să te gândești mai bine la cauza lipsei lor, decât la efect? Read More

Emoții..

tears

Chiar dacă nu vrem să recunoaștem cu ușurință, cu toții plângem. Unii mai des, alții foarte rar, dar cunoaștem intensitatea acestei emoții.

Dacă te întrebi când și de ce ai plâns ultima oară, găsind răspunsul vei concluziona poate că motivele nu au fost atât de întemeiate ca să plângi, ori că ai fost puțin naiv.

Așa suntem noi oamenii.. după ce momentul a trecut, îi minimalizăm importanța. Și totuși, a simți în toată profunzimea o anumită stare și a ți-o exprima este foarte firesc, dar noi vrem să arătam că avem caractere puternice, sau nu simțim nevoia să recunoaștem deschis că suntem sensibili, în fața întregii lumi.

Nicio variantă de răspuns nu este greșită, pentru că suntem unici si avem tot dreptul să gândim și acționăm diferit. Așa cum fiecare om are voie să aibă o opinie proprie despre orice situație, dar nu este nevoie a fi exprimată deschis, atunci când nu este cerută. Read More

Sărbători pentru suflet

happy time

Ne-am lăsat cuprinși de bucuria sărbătorilor de iarnă! 🙂

Sufletele noastre au zburdat, ca în fiecare an, fericite că au mai găsit un motiv plauzibil de a se entuziasma.

Rebele sau nu 🙂 , s-au dezlănțuit, ca mai apoi să planeze ușor, simțind nevoia de liniște, stabilitate și spațiu.

Dacă prietenii ne-au călcat pragul casei, sau a fost rândul nostru să facem acest lucru, dacă am reușit sau nu să trimitem felicitări, să oferim cadouri, ori numai gânduri bune, fiecare dintre noi știe cel mai bine..

Important este să fi făcut ceva care să trezească în noi copilul ce nu ne-a părăsit niciodată, dar care așteaptă mereu cuminte să i se dea voie să plece la joacă.

Brăduțul plin de lumini, masa încărcată cu bunătăți frumos ornate, cadourile drăguț ambalate sau orice  alt mod simplu de exprimare a bucuriei și recunoștinței de a fi alături de cei dragi, toate acestea sunt dovada  că viața e un miracol, pe care îl apreciem din ce în ce mai mult, odată cu maturizarea noastră mentală.

Am fost darnici, înțelegători și toleranți? ori recunoscători pentru ceea ce avem și suntem, chiar dacă asta a însemnat să ne învățăm lecția vieții din anul ce-a trecut?

Am reușit să îndeplinim câteva din obiectivele propuse, sau ne-am clarificat doar ‘the bucket list’  😀  pentru acest an?

Am găsit ceea ce căutam, sperând să putem spune în sfârșit că l-am tăiat de pe anterioara listă și putem încerca să bifăm următoarea dorință?

Oricare ar fi răspunsurile tale, păstrează-ți speranța! Anul e abia la început. Dacă vei acorda mai multă atenție fiecărui gând, acceptând că acestea pot fi și negative, și orientându-le pe toate în favoarea ta, vei reuși să evaluezi clar situația și vei lua decizii.

Drumul vieții se va schimba sau întortochea pentru o vreme și poate vei mai avea de așteptat până când rotițele mecanismului se vor mișca în direcția dorită. Read More

Bucuria înălțării

cutie

Am descoperit la ora de pilates că am o zonă sensibilă a corpului, care mă împiedică să execut anumite exerciții așa cum aș fi vrut.

Poate ar trebui să renunț definitiv la acele exerciții, sau chiar la pilates?

Vă anunț de pe-acum că merg săptămânal la pilates, chiar dacă e puțin frustrant să nu pot face încă totul bine și mă simt precum un copil, în fața profesoarei.

Anumite exercitii mă ajută să îmbunătățesc situația și să scap de durere. Bineînțeles ca instructorul știe care anume sunt acelea și îmi cere să îmi ascult corpul, fiind mereu atentă la senzațiile ce mă însoțesc atunci când execut exercițiile.

Această situație mi-a amintit că noi, oamenii, suntem uneori slabi, ca și caractere. De multe ori, ne recunoaștem slăbiciunile, dar ne e greu să le acceptăm. Read More

Amnezie de viață..

apusPl

Viața e doar una. Știm asta, dar ne amintim rar.

E greu de înțeles de ce se întâmplă să devenim amnezici tocmai când e vorba de lucruri importante: vorbe blânde, încurajări, zâmbete, îmbrățișări..

Uităm de cadouri simple oferite din inimă, de săruturi sau flori.. Uităm să dăm speranțe celor greu încercați de viață, sau o facem fără o adevărată implicare emoțională.

Dar oare chiar uităm, sau o facem voit, dintr-o prea mare dorință de autoprotecție? Sau pentru că îl așteptăm pe celălalt să ia inițiativa?

Să fie prea multă teamă de dezamăgire, orgoliu, sau dezinteres?

Deseori motivăm cu frica de a nu oferi prea mult, uitând că și a oferi este o șansă pe care nu toți o au..

Și uite-așa.. uităm că fiecare zi e o nouă șansă de a oferi o mângâiere, un sărut, o îmbrățișare, un cuvânt la care cineva speră de mult timp, în tăcere.

Uităm să fim buni exact când ceilalți au cea mai mare nevoie de bunătate. Uităm să fim oameni. Uităm că avem suflet..

Doar citind despre toate acestea dăm dreptate și înțelegem importanța lucrurilor ‘mărunte’, ca și cum am avea nevoie să ni se amintească mereu și mereu totul, ca unui bătrân bolnav de Alzheimer. Read More

Conotații, implicații..

light:shadow

E foarte plăcut să avem prieteni. Cu cât sunt mai onești și mai apropiați sufletului nostru, cu atât ne simțim mai confortabil in universul în care trăim.

Dacă avem cui împărtăși durerile, viața este mult mai puțin dură; cât despre bucurii.. ele se dublează ca intensitate, în prezența celor dragi! 🙂

Cu toții știm însă că prieteniile sunt diferite, nu doar ca și trăire, ci și ca tip. Unii oameni știu să încurajeze, alții știu să aline, unii știu să dea sfaturi valoroase, alții să fie buni confidenți, iar alții îti pot da curajul de a-ți depăși limitele..

Uneori apreciem durabilitatea în timp a unei prietenii, alteori punctele comune, uneori admirăm puterea de empatie, alteori forța pe care o degajă, sau numai simțul umorului pe care unii oameni îl dețin..

Și pentru că știm că suntem unici și avem principii de viață diferite, înțelegem și că trebuie să ne tolerăm și acceptăm așa cum suntem, pentru a fi la rândul nostru acceptați!

Dar.. oare când și cum ajungem să credem că cineva ne este prieten și când stabilim că această ‘cotă’ nu s-a atins?…

Cred că numai noi înșine putem răspunde unei astfel de întrebări, pentru că fiecare dintre noi are propria scară de valori, raportată la orice. Și, oricat de mult ar încerca cineva să ne convingă de importanța cuiva în viața noastră, sau respectiv de aportul negativ al acelui om, numai noi știm ce simțim și ce vrem să avem aproape.

Când ne gândim la prietenie, nu vrem să facem vreo diferență care să se refere la sexul celor implicați.

Și totuși.. cât de mult se schimbă situația dacă suntem prieteni apropiati cu cineva de sex opus?? 

Ideea de prietenie, în sensul comun al cuvântului, e agreată de toată lumea, și credem că nu ne deranjează niciun fel de prietenie. Dar.. când aceasta capătă un înțeles aparte, care duce spre detalii ușor intime, începem să analizăm mai bine situația și vrem să fim convinși ori că celălalt ne-a înțeles bine intențiile, ori să convingem pe ceilalți de bunele noastre intenții. 😀 Read More

Renaștere

rebirth

Observăm cu toții că viața este plină de imprevizibil. Uneori, însă, acesta vine cu o încărcătură atât de mare, încât ne simțim copleșiți.

În funcție de capacitatea fiecăruia de a reacționa la nou, situația influențează mai mult sau mai puțin ritmicitatea vieții, schimbând ceea ce trebuie a fi schimbat, ori creând angoasă și timorare. Sau.. poate doar un moment de respiro, care să contribuie, în final, la luarea unor decizii radicale, ce au fost mereu amânate.

Ca să ne remontăm, cautăm în noi, sau poate în jur, resursele necesare. Analizăm opțiunile, pe termen lung sau doar suficient de îndepărtat încât să ne creeze confortul psihic de moment, apoi începem așa-zisul atac: acționăm.

Atunci ne simțim cu adevărat în viața și aproape invincibili. Totul capătă sens, drumul se nivelează parcă special pentru noi, asta neînsemnând însă că ‘vom călca pe roze’.. 😀

Abia acum urmează să ne catalizăm eforturile, să ne încurajăm și autosusținem mental, îndepărtând eventualele obstacole ce ne-ar putea devia a ne atinge ținta.

Multa muncă mentală, investiții materiale sau de ordin temporal, vizualizare permanentă a scopului final, renunțări voite și acceptate ca fiind nu doar necesare, dar și dorite, pentru a simți apoi cu adevărat ‘gustul succesului’. Read More

Mirajul mariajului..

rose.r

Toate femeile își doresc să se căsătorească. 😉

E adevarăt că spun o generalitate, pentru că mai sunt și excepții, dar de cele mai multe ori căsătoria este un vis de fetița ce se vrea a fi împlinit, prin prisma filmelor cu final fericit, văzute la tv în copilărie.

Nici bărbații nu sunt prea diferiți; poate doar vârsta la care încep să simtă și să recunoască fățiș acest adevăr este alta!

Și mulți oameni, atât femei, cât și bărbați, speră în tăcere ca mariajul să fie garanția fericirii lor.

Constată apoi, cu uimire, că acesta nu poate menține stadiul minunat de la început.

Deși totul pare atât de fascinant și își doresc atunci să îmbătrânească împreună, ținându-se de mână :), ușor-ușor dorința aceasta dispare în ceață..

Idealurile ce se credeau a fi comune se îndepărtează, așteptările se înmulțesc, dar multe nu se împlinesc, dezamăgirile cresc și ambii parteneri vor să schimbe ceva: fiecare pe celălalt, uitând de ei înșiși!

Renunțările acoperă liste întregi, luptele se aprofundează, și ori unul cedează mereu, ori nu o face nimeni. Sau.. se cedează mult prea târziu, când deja oboseala se instaurează în suflet.

Pentru că, de obicei, unul vorbește, iar celălalt aude, dar nu ascultă.

Și.. deși la început erau zâmbete, priviri cu subînțeles și comun acord, acestea sunt înlocuite cu oboseala interioară si indiferența, până la renunțarea la a-și spune punctul de vedere și la a lupta pentru propriile idealuri.

Sau.. la fel de des, apar egoismul, neîncrederea, lipsa oricărui entuziasm privitor la binele relației și chiar dezgustul față de tot ceea ce înseamnă partener ori familie.

Care să fie motivul?

De fapt, pot fi atât de multe, încât nu e de mirare că rata divorțurilor crește constant.

Dar, și mai interesant: foarte mulți nu divorțează, ci aleg să nu ofere libertatea celuilalt și să continue, răniți și fără niciun chef de viață, ceea ce au început- degradarea sufletului și minții. Un așa-zis compromis permanent, de cele mai multe ori devenit obișnuință de viață.

Și totuși.. cum se produce un asemenea decalaj, care să determine un om a lua o decizie care să-i schimbe și oficial viața, nu numai in interiorul său, ori numai interior, și voit nu și oficial?

O să enumăr cauzele cele mai evidente și generale (deși știu foarte bine că nu sunt expert, ci doar o fire analitică, căreia îi place să spună lucrurilor pe nume), rămânând ca fiecare dintre voi să-și analizeze propria situație, dacă este cazul.

Sinceritatea personală, chiar și numai in forul interior, înseamnă un mare curaj, care te poate ajuta să fii tu!

Așadar… motivele ar putea fi:

Schimbarea modului de a gândi, ce intervine odată cu înaintarea în vârstă.

Temperamentul foarte diferit, căruia nu îi dăm prea mare importanță, la începutul relației.

Comunicarea, pe care nu știm cum să o susținem activă, așa încât să ne ajute, și nu să ne încurce..

Cu siguranță, și comunicarea trebuia să facă parte din materiile de studiu, pentru că este prezentă zilnic în viața noastră, dar..  într-un mod defectuos. Poate așa am fi știut să ne abținem a critica și jigni, în loc să încurajăm și susținem.

Decalajele psihice, neașteptate și nebănuite, cărora unul dintre parteneri constată  că nu le poate face față.

Netrasarea mentală a unor calități importante pe care dorim a le avea un partener.

Neputința adaptării la o situație nouă de viață.

-Dorința de a deține controlul absolut al relației.

Neexistența unor pasiuni sau obiceiuri comune, suficient de puternice.

Incapacitatea de a vedea partenerul ca pe prietenul, egalul și, de fapt, reflecția ta.

Necunoașterea modului de a gândi al celuilalt.

Lipsa bunăvoinței de a-l ajuta și aștepta pe celălalt să se dezvolte.

-Falsitatea în comportament și sentimente, generată de diferite interese.

Lipsa dorinței/neputința de a cunoaște și înțelege ce poate accepta din ceea ce inseamnă cel ce-i este partener.

-Graba spre mariaj, înainte de a îndeplini cât mai multe din punctele enumerate anterior.

Read More

Follow

Get every new post delivered to your Inbox

Join other followers:

Skip to toolbar