Murim într-o singură zi, dar avem o viața întreagă de trăit.
Sunt cuvintele pe care le-am auzit întâmplător spuse de cineva la televizor și mi s-a părut foarte realist și convingător mesajul.
Mi-a fost dat să le aud exact la momentul potrivit, de parcă au fost spuse special pentru mine. Când cineva drag dispare la propriu din lumea aceasta, avem sufletul răvășit și, pentru o perioadă nedeterminată, ne simțim pierduți. Nu știm ce să facem cu atâtea amintiri, nu ne putem obișnui ușor cu noua situație și, mai ales, ne este dor..
Dor de momentele ce știm sigur că au devenit irepetabile, dor de vocea, atingerile și toate celelalte stări ce includeau prezența ce s-a pierdut în neant.. undeva.
Și totuși.. e vorba de o singură zi.
Celelalte zile trebuie să fi avut un impact suficient de mare și să fi fost destul de frumoase încât să ne dam seama că merită să le tratăm cu recunoștința, pentru că acceptarea inevitabilului va aduce liniștea sufletului.
Amintirea clipelor frumoase va vindeca sufletul rănit și va da forța de a acorda însemnătatea necesară fiecărei zile.
Aprecierea momentului la adevărata valoare devine astfel prioritate, forțându-ne puțin a trăi mai mult în prezent și a ne schimba perspectiva asupra vieții.
Așadar, trăiește și iubește intens viața! Niciodată nu stii cât de lungă poate fi. Conștientizează-i valoarea și nu o irosi uitând de propriile vise, sau amânând îndeplinirea lor la infinit.
” Pe pământ omul e dator să trăiască numai viața. Moartea lui adevărată o va trăi în cer. Dacă încearcă să trăiască moartea pe pământ, păcătuiește și se mistuie in deznădejde. Și atunci, nici nu trăiește cu adevărat, nici nu moare. E ca un fel de strigoi.” ( Mircea Eliade)