În fiecare zi, suntem invadați pe diverse planuri cu informații. Le analizăm, ne punem întrebări, facem presupuneri și tragem concluzii.
De multe ori punem la îndoială ceea ce descoperim și, așa cum este firesc, încercăm să aflăm cât mai multe despre acel subiect, din cât mai multe surse, dacă este posibil, așa încât să ne lămurim suspiciunile și să ne clarificăm gândurile.
Spre surprinderea noastră, întrebările se înmulțesc, și ne trezim că ajungem într-o așa-zisa gaură neagră, greu de ieșit din adâncul ei.
Vrem să credem, dar nu să fim considerați naivi.
Vrem să sperăm, dar nu să și aflăm că am sperat fără a ne baza pe ceva tangibil.
Vrem să visam, dar cu ochii deschisi… dacă s-ar putea.
Vrem să obținem totul, dând eventual foarte puțin, sau doar atunci când suntem noi dispuși, nu când situația o cere.
Vrem să acționăm după buna noastră dispoziție, fără a ni se leza vreun sentiment. Pentru că.. suntem sensibili. 😀 Nu-i așa??
Da, vrem să fim mereu cei care stăpânesc situația și dețin controlul, unii arătând-o vădit, alții cu diplomație și tact.
Îndoielile încep să ne străpungă sufletul atunci când cineva încearcă a ne convinge de adevărul cuvintelor lui și vrem doar fapte, uitând că unele acțiuni cer timp și că nu totul poate fi demostrat, oricât de mult ne-am dori.
Oare nu vrem cam multe, fără prea mult efort?
Oare nu așteptăm ca celălalt să faca totul, iar noi doar să culegem roadele?
Fiecare are raționamentul lui, iar când acele fire nevazute nu își demonstrează tangibil întrepătrunderea, fiind greu de explicat in cuvinte că există o anumită conexiune mentală, se produce un fel de blocaj.
Fiecare se îndreaptă pe drumul lui, uitând aproape complet că înainte de acea intersecție își împărțeau unul altuia toate gândurile, frământările, visele și dorurile.
Cum de am uitat că acea “corolă de minuni a lumii ” nu trebuie strivită?
Cum de am uitat să credem în oameni și în bunătatea sufletului lor? Cum de uităm că iubirea este formată nu doar din fapte, ci mai ales credință, răbdare și încredere?
“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (Lucian Blaga,1919)
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea, tainele ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.”