Inamicul din tine

krokus

În fiecare dintre noi există o voce interioară distructivă, care ne vorbește zilnic.

Chiar dacă îi conștientizăm frecvent prezența, nu înțelegem cu toții nevoia de a o contracara, sau nu știm cum s-o facem. 

Specialiștii psihologi spun că toți avem o identitate pozitivă și una negativă, reușind să fim mai buni sau nu, în funcție de care parte domină. 

Dacă balanța va înclina mai mult spre partea pozitivă, depinde doar de cât de puternici suntem psihic, sau cât de pregătiți suntem în a combate acea voce interioară.

În momentele de stres sau teamă, inamicul interior iese la iveală mai pregnant, de obicei preluând cuvintele sau expresiile dezarmante ale unor persoane apropiate, critice (de cele mai multe ori parinții, ei înșiși victime ale altor implementări mentale din anii inocenței).

De fapt, gândurile distructive se transmit de la o generație la alta, dar efectele dureroase nu sunt conștientizate decât în foarte puține situații, așa încât ‘cercul vicios’ continuă să crească.

Nepercepând aceste “moșteniri’, așa încât să le diferențiem de propriile gânduri și în final să le refuzăm, nu putem să ajungem a ne trăi propria viața, ci vom ține mereu seama de influențele mentale primite.

A recunoaște și înțelege impactul zilnic al acelei voci interioare distructive, ca mai apoi să o combați cu alte expresii pozitive, constructive, pe care să le utilizezi până când mintea începe să reacționeze, este cu adevărat o artă. 

Din păcate, cei mai mulți dintre noi rămân conduși întreaga viață de acel anti-sine, neajungând să înțeleagă vreodată efectele subtile ale acestui proces distrugător. 

A lucra cu această problemă ascunsă este un efort valoros, deoarece permite unei persoane să își recapete, într-un fel, propria viață.

A identifica și distruge complet influențele negative interne sau externe este un proces pe viață, dar cu efecte benefice, ce merită strădania noastră. 

Dialogul interior distructiv există în noi toți; el rănește, creează confuzie și luptă împotriva noastră. Înlăturarea prescripțiilor negative ale părinților sau altor oameni din jur și scoaterea la iveală a propriului punct de vedere ne vor ajuta să atingem adevăratul destin personal.

Analizează-ți bine gândurile critice și ostile, față de sine sau față de ceilalți, și înlătură-le, înlocuindu-le cu unele motivante, încurajatoare și pline de pozitivism.

Fă tot posibilul ca să transformi această întâmplare într-un obicei zilnic, iar dacă simți că nu faci față, cere ajutor specializat. 

“People must come to the understanding that they do not have a fixed identity. They have the power to identify and alter features of their personalities  that they find negative or unpleasant.”– “The Self Under Siege”(R. Firestone, L.Firestone, Joyce Catlett)

Comments

comments

This entry was posted in cunoastere interioara, motivatie, psihologie practica on by .

About Simona Gîrbea

Nascuta la 19 septembrie 1976, in localitatea Starchiojd, judetul Prahova. Am absovit Liceul Pedagogic din Ploiesti, promotia 1995 si..am profesat la inceput ca educatoare, iar mai tarziu ca institutor I, avand gradul didactic II. Licentiata in comunicare si relatii publice, promotia 2007( Facultatea de Litere, Bucuresti). Indragostita de domeniul psihologie, disciplina studiata atat in liceu cat si in facultate, dar si de comunicarea eficienta dintre oameni, in ultima perioada am devenit din ce in ce mai preocupata de stapanirea unor cunostinte mult mai vaste in aceste doua domenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *