Când eram copil și aveam o prietenă credeam că vom fi mereu apropiate.
Mi-am dat seama că cei mari mă priveau zâmbitori, toleranți, dar totodată sceptici, vrând parcă să-mi spună că ar trebui să-mi bag mințile în cap. Atunci nu prea înțelegeam de ce atitudinea lor exprima un gând, mereu același: “te vei convinge tu că viața nu e chiar așa de simplă.”
Mi-am făcut mulțe prietene apoi, cu care m-am bucurat și am trăit din plin fiecare perioadă a tumultoasei vieți. Încă mai păstrez legătura cu câteva dintre ele și ne amintim cu plăcere de zilele copilăriei noastre.
În vacanțele din perioada liceului ne scriam una celeilalte adevărate romane, spunându-ne dorințele, dezamăgirile, bucuriile și chiar visele de peste noapte. 🙂 Apoi, serviciul, facultatea, mi-au adus în cale oameni noi, care m-au susținut sau doar au pășit odată cu mine pe drumul cel nou.
Ușor-ușor, unii s-au retras, majoritatea fără cuvinte. Îi aștepta poate un alt drum, alți prieteni.. Sau poate că ne-am schimbat cu toții, puțin câte puțin, și nu ne-am mai încadrat în “tiparul” cel nou.
Fiecare a plecat în direcția în care l-a chemat inima, sau viața.. Ne-am întemeiat familii, sau le-am destrămat, am schimbat orașul, sau poate chiar țara, și fiecare dintre noi împărțim durerile sau bucuriile cu oameni noi, pe care i-am întâlnit în calea devenirii noastre.
Pe unii dintre prietenii din copilărie sau din alte perioade ale existenței mele i-am reîntâlnit și am reluat legătura ca și când nu ne-am fi despărțit niciodată. Am aflat și au aflat despre marile schimbări ce au intervenit, ne-am analizat fizic și mental, apoi ne-am format impresii noi despre omul de-acum.
Am descoperit că aspectul fizic se modifică, dar sufletul poate rămane neștirbit, chiar dacă vicisitudinile vieții și-au făcut simțită prezența..
Am mai aflat că unii oameni îți pot fi prieteni numai o bucată de drum, apoi legătura nu mai poate fi păstrată, chiar dacă încerci, pentru că omul de-atunci nu mai există, sau analiza noastră din acea perioadă a fost superficială, potrivit vârstei, ori a avut alte repere.
Am înțeles încet-încet că oamenii trebuie lăsați să se îndepărteze, atunci când simt că locul lor nu e acolo unde suntem noi, și invers. Poate într-o zi se vor întoarce, iar noi vom fi alții, însă vom ierta rătăcirea lor, îi vom înțelege (nu doar asculta) și vom ține seama nu doar de ceea ce vedem, ci mai ales de ceea ce simțim.
Uneori mi se pare că animalele știu mai bine decât noi ce înseamnă prietenie, pentru că ele analizează cu precădere sufletul, lăsând cuvintele în seama noastră..
Oare de aceea noi rănim și ne despărțim mai ușor?!
“Un prieten adevărat te prinde de mână și îți atinge inima.” – Gabriel Garcia Marquez