“Nimic durabil nu se poate întemeia pe indiferență.” (Octavian Paler)
Priviri care voit nu se întâlnesc și când o fac nu strălucesc, zâmbete care se transformă în durere, neîntâlnind alte zâmbete, atingeri refuzate, explicații ce nu pot fi date, cuvinte puține, mesaje inexistente.. Distanță.
Cuvinte care nu mai au culoare și sens.
Ți se pare un scenariu cunoscut?
Ce doare mai mult: să stai lângă un om pentru care ajungi să te simți un necunoscut, sau să fii singur, dar totuși liber să găsești acel ceva pe care momentan l-ai pierdut sau niciodată nu l-ai avut? Durerea singurătății oficiale sau a celei tăcute, nedeclarate?
Dacă tăcerea cuprinde relația, poate fi un semnal al răcirii sentimentelor, ceea ce determină frustrarea și alte multe senzații neplăcute. Simți poate că ești inatractiv, neinteresant, sau că nu ești la înălțimea așteptării partenerului. Încrederea în forțele tale scade și te transformi într-o persoană nouă necunoscută ție. Pe zi ce trece ești, voit sau nu, altcineva.
Evident că trebuie să iei măsuri, dacă nu vrei să te îneci în oceanul disperării și să îti plângi continuu viața. Nu e prea lungă! Sau.. nu ți-e teamă că o să fie lungă și fără rezonanță?!
Caută-ți ecoul! Regăsește-te!
” Indiferența este paralizia sufletului, o moarte prematură.” (Anton Pavlovici Cehov)