Cu toții experimentăm cumva, într-o zi, durerea. Pentru că există multe boli sau se întâmplă accidente, pentru că se declanșează războaie și fenomene naturale de necontrolat, pentru că iubim și nu o facem decât foarte rar în același moment (sau iubim iubirea, nicidecum pe cel de lângă noi), dar mai ales pentru că suntem oameni și simțim.

Spre norocul nostru, durerea se mai atenuează în timp, uitarea și acceptarea intervenind și preluând controlul. 

Drumul spre relaxarea minții este câteodată foarte lung, datorită voinței noastre mentale de a nu renunța atât de ușor la ceva ce deja s-a distanțat de noi, dar a lăsat amprente puternice în ființa noastră. 

Și ce poți face atunci când ai rămas cu amintiri frumoase, dar viața încă mustește în tine? Îți aduni ultimele forțe, te regăsești și.. continui drumul; pentru că viața înseamnă schimbare și privire spre viitor. 

 Nimeni nu vrea să simtă durere și vulnerabilitate, dar descoperim uimiți că tot ea ne dă forță și ne ajută să ne redefinim; într-un fel, descoperim că ne naștem din nou după fiecare ‘lovitură’ primită.  

Voit sau nu, trebuie să ne revenim și să construim un alt univers, în care să pătrundem mai înțelepți, mai lucizi și mai avizi de cunoaștre. Se spune că începem să ne maturizăm! 🙂 Continue reading →

Deseori, viața se rostogolește la picioarele noastre, așteptând să o prindem de mâna și s-o conducem în locuri noi, ce par nepermise…

Dar, în ciuda dorinței de a te bucura de noile priveliști, se întâmplă să privești înapoi și să-ți pară dificil a te desprinde de ceea ce îți este atât de familiar.

A apuca pe cărări necunoscute este o îndrăzneală.. pe care mulți nu și-o “permit”, și refuză să o vadă ca fiind o opțiune interesantă, demnă de toată atenția.

Pentru că deschiderea la noile oportunități este înfricoșătoare și opacă. Iar cunoscutul pare simplu, ușor de înțeles și aceptat.

Te agăți de el ca fiind singura speranță, deși în adâncul tău cunoști adevărul: sunt multe alte drumuri pe care poți s-o apuci, unele mai întortocheate decât altele poate, dar cu o destinație mult mai interesantă și relaxantă decât cea de acum. Dar.. nu te poți convinge numai ascultând poveștile altora; trebuie să creezi propria-ți poveste.

Sunt drumuri care par lungi, dar cu o încărcătură emoțională atât de captivantă, încât nu ai timp să te plafonezi. Vei afla sensuri noi despre ființa ta, pe care nu aveai deschidere să le pătrunzi altfel.

Cine ești tu? Ce poți deveni? Și cât de multe alte întrebări, cărora vrei să le răspunzi, se vor zbate de pereții minții tale, vrând să îi pătrundă, spre a ajunge la noi înțelesuri!

Îndrăznești să refuzi zbaterea cuvintelor ce va să vină? Vrei să mergi prin deșert până când vei cădea la pământ, doborât de sete? Continue reading →

“Dacă nu învățăm să iubim distanța care ne separă, nu vom ști să iubim ce ne aduce apropierea.”- Patrick Estrade (psiho-terapeut)

Auzim mereu de familii care se destramă. Suntem uimiți să descoperim că se spulberă relații care păreau a fi “dominate” de afecțiune, dar care, pe masură ce s-au concretizat într-o conviețuire sau căsătorie, în loc să înflorească, mai mult s-au veștejit.

Care o fi secretul menținerii unei dorințe și iubiri echilibrate, în care cunoașterea și atracția să confere strălucire relației, așa încât îmbinarea celor două să producă scântei de lumină, care să se reverse din ochii celor doi?

Și cât de vigilent trebuie să fii oare ca să nu pierzi vreuna dintre cele două?

Cu toții vrem siguranță, tandrețe, dar și fluturași în stomac.. Nu știu cum se face însă că.. ultima dintre dorințe pare mult mai greu de satisfăcut decât celelalte, pe termen lung. 😀

Dar cum poti sa menții dorința și emoțiile de la început?

Și cum să nu lăsăm familiaritatea să se instaleze atât de comfortabil încât să îndepărtăm atracția?

Și de ce e atât de ușor să pierzi aura erotică?

Poate pentru că stabilitatea aduce cu sine complicitate, dar și previzibil, iar siguranța nelimitată omoară dorința??!!

Să fie doar atât? Sau lipsa de implicare crește proporțional cu numărul anilor de conviețuire? Continue reading →