Cu toții experimentăm cumva, într-o zi, durerea. Pentru că există multe boli sau se întâmplă accidente, pentru că se declanșează războaie și fenomene naturale de necontrolat, pentru că iubim și nu o facem decât foarte rar în același moment (sau iubim iubirea, nicidecum pe cel de lângă noi), dar mai ales pentru că suntem oameni și simțim.
Spre norocul nostru, durerea se mai atenuează în timp, uitarea și acceptarea intervenind și preluând controlul.
Drumul spre relaxarea minții este câteodată foarte lung, datorită voinței noastre mentale de a nu renunța atât de ușor la ceva ce deja s-a distanțat de noi, dar a lăsat amprente puternice în ființa noastră.
Și ce poți face atunci când ai rămas cu amintiri frumoase, dar viața încă mustește în tine? Îți aduni ultimele forțe, te regăsești și.. continui drumul; pentru că viața înseamnă schimbare și privire spre viitor.
Nimeni nu vrea să simtă durere și vulnerabilitate, dar descoperim uimiți că tot ea ne dă forță și ne ajută să ne redefinim; într-un fel, descoperim că ne naștem din nou după fiecare ‘lovitură’ primită.
Voit sau nu, trebuie să ne revenim și să construim un alt univers, în care să pătrundem mai înțelepți, mai lucizi și mai avizi de cunoaștre. Se spune că începem să ne maturizăm! 🙂
Devenim conștienți că numai datorită experiențelor acumulate în timp suntem mai stăpâni pe noi și dorințele noastre, mai deschiși și mai puțin ignoranți.
Acum apreciem mai mult valoarea timpului, momentele petrecute cu cei dragi, vorbele calde și îmbrățișările tandre, și nu ne mai temem să comunicăm ceea ce simțim, cu riscul de a deschide răni, de demult ascunse.
Desigur, această schimbare nu este valabilă pentru toți; fiecare în parte evoluează mai rapid sau mai lent, drept pentru care durerea poate fi repetabilă, transformându-se chiar în normalitate.
De fapt, vrem cu toții doar să vindecăm ce mai e de vindecat și să fim priviți așa cum suntem, fără a trebui să folosim măști poleite, menite să acopere superficialitatea. Pentru că vrem să fim iubiți tocmai pentru imperfecțiunile noastre unice.
Suntem ceea ce suntem, dar tindem spre dezvoltare, așa că recunoaștem deschis faptul că suntem încă în formare, în ciuda aparentei maturități.
Încercăm să înțelegem neînțelesul, să străbatem cât mai rapid drumul transformării în cel ce vrem a deveni, dar trebuie să acceptăm că nu putem ajunge acolo decât fiind recunoscători fiecărei ‘nașteri’ în parte și îngrijind de fiecare dată copilul din noi.
Un nou vis, o altă modalitate de a acționa, alți oameni care să ne însoțească pe drumul ales. Mai multa voință, dorință și independență în luarea deciziilor.
Fie că începi să faci ceva demult aruncat într-un colț al memoriei (intenționat, sau forțat de situație), fie că te deschizi celor pe care de multă vreme ai evitat să-i cunoști și să te lași cunoscut, sau că pornești să faci ceea ce ți-ai dorit mereu, dar nu te-ai considerat a fi pregătit, există întotdeauna o cale de a o lua de la capat.
“Fiecare zi reprezintă un nou început, o nouă mică viață. Mulți s-au luptat pentru a trăi până în acest moment, până în această zi. Această zi ne dă ocazii pentru a învăța ceva nou: există lucruri care ni se vor întâmpla doar o dată în viață, și depinde de noi dacă vom profita de acestea sau nu.”– Leo Buscaglia
(Ps.: un prieten nou, fie și necuvântător, poate constitui un nou început.. E doar un exemplu, dar fiecare știe mai bine ce îi este necesar pentru a simți că viața capătă un alt sens. Sunt atât de multe variante de a-i reda intensitatea și valoarea dorită! )