Femeia în esență

“Femeia este o mâncare pentru zei, gătită de diavoli.”- William Shakespeare

Am auzit mulți bărbați exprimându-și dorința de a avea o femeie adevărată lângă ei, de parcă ceea ce ar exista în jurul lor ar fi complet ireal, sau fals.

Și totuși, ce-or fi vrând? Aș vrea să pot răspunde fără niciun fel de ezitări, ca atunci când mă întreba profesorul la liceu dacă m-am pregătit. Dar trebuie să recunosc: răspundeam, fără să ezit, că nu prea am învățat.. 😀 ! Așadar.. se pare că se repetă situația.

Sunt totuși sigură de ceva, și anume că fiecare bărbat are propria-i opinie referitoare la femeia ideală, sau cum se conturează ea în planul lui mental.

Desigur, fiecare om are gusturile lui, iar eu nu pot reprezenta o lume de bărbați. Și cum femeia ideală nu există decât în plan mental, ce sens are să fim “cu capul în nori”?

Și totuși pot, ca femeie, să spun ce mi se pare a fi esența noastră. Pentru aceasta, voi expune o părere subiectivă, caracteristică unui blog personal.

În primul rând, comportamentul femeii în sine, raportat la situație, o poate înălța la gradul de femeie, sau o poate la fel de bine coborî.. Și astfel, bărbatul care o place la început, poate foarte ușor să își schimbe opinia, sau poate doar să și-o confirme. Și numai el poate decide criteriile pentru această evaluare!

Nu pot să uit când mireasa la nunta la care am mers acum foarte mulți ani a început să înjure niște copii de față cu invitații, făcându-mă să mă întreb mult timp cum de o place mirele, în timp ce noi toți o priveam atât de jenați de ieșirea ei.. Înțeleg că este mult stres în pregătirea unei nunți, dar nu pot accepta să nu-ți poți controla vocabularul, mai ales în prezența copiilor.

Gusturile nu se pot discuta, dar felul cum reacționează femeia mi se pare foarte important și ar trebui să fie bine analizat, pentru a vă forma o părere corectă asupra ei, dragi bărbați!

Așa ar fi bine să facem și noi, raportat la voi, desigur, ca să alegem asumat..

Totodată, cred că esența femeii constă în răbdarea de a asculta și reacționa cu finețe, exprimând ceea ce gândește în termeni curați, care să nu îi știrbească demnitatea și eleganța sufletului.

Și în felul cum zâmbești și râzi, dar mai ales motivul pentru care o faci, poți ascunde esența ta feminină, sau nu.

De asemenea, mersul, felul cum te îmbraci, dar mai ales modul cum porți hainele și nu marca sau calitatea materialului mi se par esențiale.

Desigur că fiecare om are stilul lui, dar atâta timp cât știi să îl alegi adecvat momentului și situației și porți acele haine încât să se simtă a fi parte din tine, va fi greu a ți se găsi un motiv pertinent de respingere.

Și chiar dacă nu poți fi pe placul oricui, important este să radiezi interior, să fii fericită cu alegerea făcută și să nu lași nimic să-ți zdruncine pacea sufletească.. Și dacă totuși se întîmplă asta, redresează-te cât poți de repede, ca să îți poți continua drumul vieții.

O femeie cu esență apreciază frumosul din jur, nefiindu-i jenă de sensibilitatea ei. Căci da, femeile plâng și de bucurie și de durere, dar și asta mi se pare ceva înălțător, atâta timp cât nu sunt motive sau intenții ascunse de exprimare a acelei emoții. Desigur, în toate există o limită, dar pe-asta nu o pot decide eu.

Femeia e pasiune, dar mai mult decât atât, este provocare. Și atâta timp cât bunul simț primează, vulgaritatea e doar un vis urât, iar feminitatea predomină frumos, așa cum e și firesc.

Pentru a-și afla esența, femeia trebuie să conștientizeze nevoia de a face eforturi pentru a se descoperi și redescoperi.

Gelozia, răutatea și invidia nu își găsesc locul aici, iar dorința de autodepășire și dezvoltare personală se manifestă stringent. Și la fel ca orice om, femeia trebuie să se reinventeze, pentru că viața o pune în situații dificile, care necesită schimbarea.

Femeia, în esență, e o luptătoare. Și chiar dacă trec ani până își atinge scopul, dând falsa impresie că a renunțat la el, nu e bine să tragi concluzii pripite.

Nimeni nu poate grăbi cursul evoluției lucrurilor, dacă nu a sosit momentul. Dar atunci când există dorința de a avea ceva de calitate, răbdarea este esențială. Iar dacă tu nu poți aștepta, cu siguranță nu vă meritați reciproc. Și asta nu poate fi decât bine, pentru ambele tabere.

O femeie adevărată, cum ar spune unii, sau o femeie cu esență, cum aș spune eu, știe cât și dacă trebuie să îi tolereze toanele bărbatului grăbit, sau să își vadă de viață și vise, pentru că își cunoaște valoarea.

Și știi de ce? Pentru că “zona cea mai erogenă a unei femei este mintea.” Raquel Welch

“Cu un instinct adânc, aleg un bărbat care îmi stimulează forţa, care are pretenţii enorme de la mine, care nu îmi pune la îndoială curajul şi tăria, nu mă crede naivă ori inocentă, care are curajul să mă trateze ca pe o femeie.” Anais Nin

Comments

comments

One thought on “Femeia în esență

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *