Category Archives: Relatii
Tu câți ani îți dai?
“Age is an issue of mind over matter. If you don’t mind, it
Vor fi oameni
În fiecare zi, putem întâlni sau doar vorbi cu oameni noi, dar poate nu suficient de des ne întrebăm care este sensul acelor noi interacțiuni.
Ce ne determină a ne opri atenția mai mult asupra unuia dintre ei și care este valoarea pe care o va adăuga vieții noastre sunt elemente cheie pe care ar fi bine să le decodăm cât mai repede, pentru a conștientiza dacă e bine să ne focusăm atât de mult asupra acelei noi apariții, sau nu.
Chiar dacă explicația vine puțin mai târziu, important este totuși a descifra corect mesajul universului pentru a aprecia contribuția lui în crearea parcursului tău. E foarte posibil ca acel om chiar să te ajute cumva să devii ceea ce trebuia oricum să devii, dar nu se lăsa ușor a fi descoperit!
În drumul tău vor fi tentații, cărora le vei rezista sau nu, dar care te pot ajuta să devii mai înțelept dacă vei reflecta asupra faptelor, punându-ți întrebări precum “de ce mă tentează?” sau “ce anume simt când sunt în preajma lui, când îmi vorbește sau doar mă privește?”. Răspunsul tău sincer te va ajuta să afli cine ești sau ce anume îți dorești să devii și ce îți lipsește sau ce rețineri există în acest sens.
Vor fi oameni care îți vor pune piedici în ceea ce vei vrea să obții, pentru ca tu să lupți și mai mult, sau poate tocmai pentru a înțelege că nu acela era locul tău. Important este să te asculți cu mai mare atenție și să îți descurci amalgamul de gânduri.
Cu siguranță vor fi și oameni care te vor încuraja și susține și îți vor da idei sau sfaturi bune, pline de înțelepciune. Păstrează-i aproape de suflet! vor fi ca niște îngeri buni, veniți să-ți amintească de frumosul și binele din lume, dar și că menirea ta este să lupți mereu a-l descoperi și menține.
Vor fi și oameni în ale căror valori la un moment dat nu te vei mai regăsi, și totuși în a căror companie te simțeai mai demult foarte bine. Va fi datoria ta să înțelegi de ce sau când va veni momentul să te desprinzi de ei.
Blanța ta mentală se va îndrepta într-o direcție sau alta și va trebui să accepți că unele greutăți nu pot fi luate cu tine la nesfârșit. Va trebui așadar să iei decizii greu de luat, dar absolut necesare, care te vor elibera.
Și toate-acestea se vor întâmpla pentru a-ți întinde aripile și a zbura!
Pentru binele tău, rămâi curios și entuziast și îndrăznește să accepți provocarea de te avânta cu brațele deschise spre nou și necunoscut!
“Everyone you meet is a part of your journey, but not all of them are meant to stay in your life. Some people are just passing through to bring you gifts; either they’re blessings or lessons.” – Roy T. Bennett
Confirmări și infirmări
Trăind în era tehnologiei avansate, este foarte ușor să ai conversații chiar și cu oameni care locuiesc la mare distanță de tine.
Urmarea acestui fapt este uneori inevitabilă: poți simți că ar fi cu adevărat deosebit să întâlnești într-o zi, în sfârșit, pe acel cineva cu care vorbești uneori pe chat și pe care-l admiri, chiar știind de la bun început că întâlnirea aceea ar putea fi absolut irepetabilă.
Dorința de a avea privilegiul de a putea vedea de-aproape acel om care te inspiră, motivează, atrage sau energizează poate atinge un nivel extrem de intens, cu totul imposibil de descris sau corect explicat în cuvinte.
Desigur că ai criteriile tale de selecție și e clar că deja ai ales cumva ceva ce consideri că ți se potrivește din multe puncte de vedere și poate că aveți multe valori sau preocupări asemănătoare. Dar nu poți să nu te întrebi, măcar retoric: nu cumva este dorința aceasta ceva ridicol și copilăresc, iar energia pozitivă care simți că exista între voi e doar o închipuire sau un idealism? Este totuși vorba despre un om pe care nu l-ai întâlnit niciodată, ci doar ai avut conversații pe chat!
Cred că e greu să ai un răspuns clar, pentru că fiecare situație are particularitățile ei, dar numai o întâlnire “face to face” poate confirma sau infirma presupunerile tale. Realitatea face mereu diferența și prezența fizică este întotdeauna mult mai edificatoare.
Sunt multe întrebări la care, doar întâlnindu-vă, vei găsi un răspuns. Vei înțelege totodată căt de mult ți-ai imaginat și eventual cât de diferită e situația în plan real.
Cum altfel crezi că ți-ai putea depăși temerile decât înfruntându-le?
Totul este ca dorința aceasta să fie la fel de puternică de ambele părți și să se creeze situația favorabilă întâlnirii, în termeni de acord stabiliți. Altfel trebuie să pricepi din start că te lupți cu morile de vânt! Și deși energia eoliană constituie, după cum știm cu toții, o sursă inepuizabilă de energie, trebuie totuși să analizezi bine înainte dacă zona de montare a turbinelor este una benefică. 😉 Pentru că vrei să investeși în ceva cu adevărat avantajos, nu-i așa?
Și mai trebuie să tii minte un lucru: curenții de aer se modifică, deși pot genera într-adevăr electricitate! 😉
Știind astfel de la bun început faptul că eficiența “turbinelor eoliene” depinde de intensitatea vântului, dar și că produc mult zgomot și reprezintă un pericol pentru faună, e foarte clar că trebuie bine gândit dacă sau unde vor fi montate!
Mai pe scurt, gândește-te bine la costurile emoționale (și nu numai!) ce vor apărea negreșit, la fel de intens ca și dorința inițială de a-ți întâlni aparenta muză!
Se merită efortul? Îți permiți luxul de a te expune situației ca în final totul să fie doar o himeră? Și ce așteptări ai de fapt de la această eventuală întâlnire?
Răspunsurile le vei găsi doar la tine, la fel cum și consecința acțiunilor tale tot ție îți va aparține.
Așadar, alege bine. Prioritizează-te pe tine!
“To fall in love with yourself is the first secret to happiness.” -ROBERT MORLEY
Disipare, sau regăsire?
“It is by chance that we met, by choice that we became friends.”
Dacă ne oprim puțin și facem o incursiune retrospectivă a vieții noastre privitor la oamenii pe care i-am considerat la un moment dat foarte buni prieteni, de multe ori ne dăm seama că acele strânse prietenii au devenit fade sau chiar au dispărut în neant.
Și nu neapărat pentru că nu au fost frumoase sau că s-a întâmplat ceva anume, care să minimizeze intensitatea legăturii, dar factorii distanță, preocupări sau chiar valori mult prea diferite și poate alte noi prietenii legate au contribuit la această schimbare.
Se spune că distanța nu poate totuși distruge o prietenie adevărată, dar ca să se dovedească asta, unul dintre cei doi trebuie să ia atitudine și să încerce a restabili din când în când cumva legătura.
Că nu e bine să avem așteptări sau să forțăm a menține o relație știm cu toții, dar fără ceva efort nu se clădește nimic. Și atunci când aceasta se dorește cu adevărat, se caută soluții și se acordă interes în acest sens.
Când ambele persoane implicate își doresc binele reciproc și reapropierea, se simte asta prin efortul depus, oricât de puține ar fi resursele avute. Dar dacă nimeni nu încearcă a menține cumva conexiunea, atunci nici reproșuri nu e bine a se face. Pentru că nu e corect să judeci o situație aparentă fără a cunoaște detalii despre cursul vieții unui om și fără a încerca tu însuți să iei atitudine.
Desigur că fiecare în parte, bazat pe ceea ce simte, va acționa sau reacționa într-o direcție anume, iar prietenia va avea o continuare sau nu. Oamenii au tot dreptul de a face alegeri noi, bazate pe propriile criterii, așadar e bine să înțelegem și să acceptăm că gusturile celorlalți, chiar și în materie de prietenie, se pot schimba, pentru că absolut toate acțiunile sau reacțiile noastre deslanșează la rândul lor alte reacții.
Fiecare om are propriul lui sistem de valori și preferințe și de aceea nu poți forța nimic ce nu se dorește sincer a exista.
Urmează-ți instinctul și continuă a menține o relație doar atâta timp cât simți că are sens și acea prezență te onorează, contribuind cumva la binele și dezvoltarea ta în direcția dorită.
Fii conștient de aportul fiecărui om în palmaresul devenirii tale, dar selectează-i cu atenție pe cei care alegi să te însoțească mai departe, pentru că nu oricine va vrea să te ajute să te ridici, în cazul unei căderi neprevăzute.
*****
“Close friends are truly life’s treasures. Sometimes they know us better than we know ourselves. With gentle honesty, they are there to guide and support us, to share our laughter and our tears. Their presence reminds us that we are never really alone.” —Vincent Van Gogh
Supărarea și Amarul :D
“Pentru fiecare minut de supărare pierdem 60 de secunde de Fericire”- Ralph Waldo Emerson
Cât ești de supărăcios în relațiile cu ceilalți?
Știi ce te irită sau cât de mult durează până când îți revii la starea de calm? Și cum îți manifești această emoție?
Ai un subiect anume care te “scoate din pepeni”, o sensibilitate aparte pe care ți-e greu “să o ții în frâu”? De obicei îți contracarezi această emoție, sau ți-o exprimi deschis?
Sigur că putem să ne gândim la o mulțime de alte întrebări legate de acest subiect, dar mai întâi să definim Supărarea: mâhnire, întristare, amărăciune, tristețe, neplăcere, necaz, după cum explică dicționarul limbii române.
Tuturor ni se întâmplă să ne supărăm pe cineva, considerând de cele mai multe ori că am fost tratați necorespunzător, ori că am fost total desconsiderați sau subestimați. Deseori, supărarea iritantă, intensă și apăsătoare, se transformă în dezamăgire, ceea ce ne determină să luăm o decizie privind acțiunile sau modul nostru de reacție următor.
Mulți dintre noi preferă să ignore persoana în cauză, neștiind cum să-și exprime emoția, sau considerând că aceasta e calea. Nu vor să-și explice punctul de vedere pentru că nu cred că pot fi înțeleși sau crezuți, sau pentru că nu știu cum să o facă. Li se pare că este o pierdere de vreme să se justifice și renunță a dialoga sub orice formă, îndepărtându-se total de factorul provocator de disconfort.
Alții preferă să își expună clar punctul de vedere, pentru a lămuri situația, convinși că trebuie cel puțin să încerce dacă vor să ajungă a se face înțeleși. Pentru că oamenii au mereu păreri diferite asupra aceluiași subiect, iar deschiderea spre comunicare poate ajuta la găsirea unor soluții noi. Desigur că un ton nepotrivit, acuzator, poate încetini și disturba procesul, sau poate deopotrivă panica interlocutorul și bloca acțiunea.
În funcție de gravitatea situației, după restabilirea calmului, căutarea unor soluții este de dorit, pentru a se înlătura neplăcerea și tensiunea creată.
De foarte multe ori însă, egoul nostru este cel rănit și nu situația în sine este cea care primează. Ajungem să înțelegem că nu neapărat faptele sau cuvintele au fost extrem de nepotrivite, ci modul cum ne-am simțit tratați, sau mai clar spus, insensibilitatea interlocutorului, în percepția noastră. Pentru că fiecare dintre noi are popria-i sensibilitate, care se spune că este tocmai ceea ce constituie propriul nostru geniu, dar și propria percepție asupra oricărei situații.
O persoană nemulțumită de sine, cu o minte care a înmagazinat sentimente puternice de supărare sau frustrare din trecut și le-a păstrat acolo închise, deja a transformat în obișnuință reprimarea acestora, atât în detrimentul personal, cât și al celorlalți, care nu reușesc să-i afle modul de gândire, pentru că a citi mințile altora nu e chiar simplu! 😀
Desigur că sunt și mulți alți factori care contribuie în a alege recția de moment, precum dispoziția, locul și timpul, dar găsirea unei modalităti de comunicare efecientă, potivită, chiar și după ce momentul ‘aprins’ a trecut și spiritele s-au mai calmat, poate contibui la îmbunătățirea acelei relații, dacă se dorește acest lucru.
Dupa cum spunea Dalai Lama, doar “prin dezvoltarea răbdării și toleranței, este posibil să renunți la sentimentele negative asociate evenimentelor”.
“RULE YOUR MIND OR IT WILL RULE YOU”- Horace
Reflectare
“We do not learn from experience. We learn from reflecting on exprerience.”-John Dewey
Nu știu ce obiceiuri ai tu, dar mie, la sfârșitul fiecărei zilei îmi place să reflectez asupra a tot ceea ce s-a întâmplat în decursul ei.
Poate că și tu faci același lucru, ba chiar e posibil să și gândești asemănător mie! De-aceea m-am gândit c-ar fi interesant să ne confruntăm astăzi gândurile!
Încercând să cauți răspunsul propriilor întrebări o să te înțelegi mai bine și o să fii mai plin de recunoștință față de viață și oameni. Mai mult decât atât, vei recunoaște nemulțumirile, concordanța sau neconcordanța dintre așteptări și realitate și asta te va ajuta să iei măsuri pentru a ajusta situația.
Alocă-ți timp suficient pentru a găsi răspunsul cât mai clar și mai detaliat, pentru că cercetarea propriilor gânduri cere răbdare și atenție la detalii.
Răspunde-ți cât mai sincer posibil, pentru că nimeni nu te va corecta oricum și nu vei primi nicio notă! Poate doar Viața îți va remodela ideile și te vei convinge de realitatea prezentă.
Să-ncepem așa-zisul quiz!
***
1.Ce întâmplări frumoase s-au petrecut azi în viața ta? Și ce consideri că a fost special sau poate chiar neobișnuit?
2. A existat cineva prin apropierea ta care te-a uimit prin fapte, reacții comportamentale sau vorbe? A fost ceva care te-a impresionat în mod pozitiv, sau negativ?
3. Crezi că au fost momente în care te-ai pierdut cu firea și nu ți-ai putut controla comportamentul sau vorbirea și mai târziu ai avut păreri de rău, sau consideri și acum că ai recționat potrivit situației?
4.Ai privit și te-au privit oamenii adânc în ochii, sau v-ați evitat reciproc? Ce emoții ai simțit că ți se transmit?
5.Crezi că te-ai îngrijit suficient de mult, sau ai fost puțin mai neglijent, din diverse motive? Dacă da, care au fost acelea?
6.Consideri că ai fost bine înțeles de ceilalți și că tu ai receptat de asemenea corect mesajele lor? Dacă ai avut niște nelămuriri, ce ai făcut pentru a clarifica situația?
7.Ai primit în decursul zilei respectul pe care consideri că îl meriți, sau simți că unii oameni te-au tratat necorespunzător?
8.Cercul tău strâns de prieteni simți că te-a susținut azi în demersul vieții tale? Simți că ai primit înțelegerea, toleranța sau încurajarea de care aveai nevoie, sau te-ai simțit judecat, criticat sau chiar respins? Ai primit azi vreun semnal confuz din partea vreunuia dintre ei, sau doar unul pozitiv și foarte edificator?
9.Crezi că modul tău de gândire s-a juxtapus in linii generale modului de gândire al celor pe care tu îi consideri prieteni? Și dacă ați avut păreri diferite, vi le-ați exprimat în mod deschis?
10. Cum ai descrie emoțional modul cum te-ai simțit azi? Ce emoție a predominat?
Poți și tu să formulezi alte întrebări edificatoare și mi-ar plăcea foarte mult să îmi impărtășești câteva dintre ele.
*********
“Life is a series of natural and spontaneous changes. Don’t resist them; that only creates sorrow. Let reality be reality. Let things flow naturally forward in whatever way they like.” ― Lao Tzu
“The only way that we can live, is if we grow. The only way that we can grow is if we change. The only way that we can change is if we learn. The only way we can learn is if we are exposed. And the only way that we can become exposed is if we throw ourselves out into the open. Do it. Throw yourself.” ― C. JoyBell C.
Zâmbește din suflet!
“Smile, it is the key that fits the lock of everybody’s heart.” — Anthony J. D’Angelo
De fiecare dată când postez la profilul de WhatsApp o poză în care sunt serioasă și nu zâmbesc, prietenii îmi scriu și își arată îngrijorarea.
‘Sunt tot eu!’, le spun, dar ei mă întreabă mereu dacă s-a întâmplat ceva.
Oare își fac griji pentru că sunt obișnuiți să mă vadă zâmbind și fața mea serioasă iese din tiparul obișnuit, sau doar pentru că au nevoie de cineva care să le lumineze ziua? 🙂
Realistic vorbind, un om care ne zâmbeste pare a fi mult mai prietenos și mai ușor abordabil, inspiră mai multă încredere și bucurie de viață, iar fața lui este mult mai frumoasă și plăcută la vedere. Mai mult decât atât, prezența zâmbetului dă senzația de accesibilitate, lucru din păcate nu întotdeauna corect înțeles.
Ce se întâmplă daca zâmbești rar și afișezi doar seriozitate? Crezi că vei inspira mai multă încredere în tine, mai multă stimă de sine sau chiar mister? Se poate!
Dar în final, frumusețea stă în ochii privitorului și oricât de mult ai încerca să afișezi ceva, tot faptele și felul cum te vei comporta în diferite situații vor demonstra cine ești.
Cuvintele alese de tine vor avea o rezonanță anume pentru fiecare om în parte, hainele tale vor fi puse în valoare de modul cum le vei purta, și atitudinea ta fizică și morală vor conta mai mult decât zâmbetul tău.
Dar acest amalgam va crea o rezonanță anume în mentalul fiecărui om, pe care nu o poți tu controla, oricât de mult ai încerca. Oamenii își schimbă deseori opiniile și dispoziția lor generală poate influența gândurile despre tine.
Așadar, zâmbește când și dacă asta-ți face ție bine!
Fii conștient însă că o față posomorâtă sau serioasă e mai puțin agreabilă și pare mai greu abordabilă.
Un zâmbet nu numai că deschide uși, dar te și înfrumusețează și îți imbunătățește dispoziția, relaxându-te.
Eu zâmbesc pentru că mă bucur de viață și mai ales pentru că mă plac mai mult zâmbind.
Dar a posta o poză în care par serioasă este ca un experiment și chiar mă distrează reacțiile celorlalți.
E draguț să vezi că oamenilor le pasă, chiar și dacă o fac doar pentru că vor o rază de lumină la ei în “casă”! Poate că au într-adevăr nevoie de asta și eu nu pot decât să mă bucur că i-am ajutat să își îmbunătățească dispoziția.
“Be the reason someone smiles. Be the reason someone feels loved and believes in the goodness in people.”
― Roy T. Bennett, The Light in the Heart
Printre bărbați :)
Sinceră să fiu, îmi place mult să fiu înconjurată de bărbați, pentru că ei par a fi mult mai puțin critici decât femeile. Par a fi și extrem de prietenoși, mai ales dacă ești o femeie atractivă.
Și cum să-i condamni? Cine să nu vrea o prezență agreabilă prin preajmă? Cum spune o vorbă din bătrâni, “ce e frumos și lui Dumnezeu îi place.”
Dar oare chiar este așa? Sunt ei prietenoși doar pentru că tu ești frumoasă, haioasă, inteligentă și sociabilă, și le înțelegi glumele? Sau mai există și alte motive, care nu se recunosc ușor, din variate motive?
Dar desigur că nu putem invoca “sus și tare” N motive, având extrema convingere că așa este mereu, deoarece oamenii sunt foarte diferiți.
Dacă noi am generaliza, atunci și ei ar putea spune că toate femeile sunt geloase, fandosite sau fițoase și sigur că și-ar pune lumea-n cap și ar fi vai de capul lor! :))
Așadar, să lăsăm generalizările deoparte și să analizăm omul în unicitatea sa. Pentru că fiecare dintre noi are parte de propriile experiențe și oamenii cu care intră în contact sunt total diferiți, iar acele generalizări ar putea fi făcute în funcție de acești factori și mulți alții nemenționați.
Dar dacă ar fi să te gândești totuși câți dintre bărbații care au fost prietenoși cu tine au încercat apoi să îți intre în grații și să depășească stadiul prieteniei pure, ar scădea numărul lor considerabil?
Și dacă au fost refuzați, au rămas încă în lista ta de prieteni, sau s-au retras automat?
Au continuat să te trateze la fel de frumos ca înainte (în discuțiile de pe chat, sau întâlniri reale), sau nu au putut să își ascundă nemulțumirea, dezamăgirea sau poate chiar frustrarea și au început să își scoată “colții”?
Câți dintre ei au putut accepta ușor refuzul și nu au stat la pândă ca să te prindă vulnerabilă și să atace din nou (și nu mă refer deloc la complimente, ci propuneri indecente)?
Știm prea bine că bărbații sunt vânători prin definiție și nouă, femeilor, ne place mult să fim vânate, dar numai de vânătorii pe care îi preferăm, sau ca să fiu puțin poetică, de cei care au “arme bune” care ne impresionează cumva. Da, da!! 😉
Pentru că avem dreptul de a selecta, accepta sau refuza, atât prietenia pură cât și altceva, iar bărbații de asemenea.
Este absolut firesc să te retragi din a mai face încercări deșarte, atunci când ți se spune clar că nu are sens. Dar oare chiar trebuie să fii mai puțin Om, atunci când nu ești ales? Să arunci cuvinte grele sau să ignori persoana care te-a refuzat, pretinzând că nu o mai cunoști, doar pentru că nu te preferă pe tine, ci pe altul? Sau și mai mult decât atât, să o denigrezi, din dorința de a-ți recupera cumva demnitatea de bărbat?
Întrebările se adresează doar persoanelor care se recunosc a fi în această postură delicată, fie și acceptată numai în adâncul sufletului lor, nu public și defăimător..
“Ego is a bright so light that when it shines it makes you blind.”
Conștientizarea magnetismului
Ne întâlnim aparent întâmplător și eventual ne zâmbim frumos, apoi ne punem o sumedenie de întrebări unul altuia, dornici de cunoaștere și însetați de curiozitate.
Interesul crește în ritm rapid dacă simțim similaritate în modul de gândire, iar dacă aspectul fizic este unul plăcut și genul celuilalt este cel care ne hrănește profund simțurile, atunci atenția noastră crește surprinzător.
Când raportul emotional este unul bun, apropierea poate continua, ajungând ca la un moment dat să ne întrebăm: oare de ce simțim așa? de ce vrem să petrecem și mai mult timp împreună?
Este pentru că celălalt are de spus o poveste interesantă de viață ce merită ascultată, pentru că vrem să învățăm ceva nou și simțim că el ne poate hrăni această lipsă, ori pentru că nouă ne place a fi ascultați și atenția pe care ne-o acordă este măgulitoare?
Sau poate pentru că putem comunica fluid, abordând liber diferite teme, și ne plac opiniile celuilalt referitoare la frământările noastre interioare? Poate pentru că ne simțim fizic admirați și atingerile, săruturile sau îmbrățișările celuilalt sunt cele de care avem atunci nevoie?
Ori poate că se întâmplă toate acestea pentru că vocea celuilalt este deopotrivă caldă și încurajatoare, ușurând astfel deschiderea noastră, sau pentru că noi înșine ne simțim utili oferind idei sau sfaturi celuilalt și asta determină creșterea stimei și valorii de sine?
Oricare ar fi răspunsul, este foarte clar că există cumva undeva în noi o dorință sau nevoie care se cere a fi împlinită și simțim că celălalt ne-o poate satisface, într-un mod mulțumitor.
Ni se dă poate posibilitatea de a conduce sau deopotrivă, de a fi cumva ghidați, ne simțim acceptați mai mult decât s-a întâmplat până acum, sau simțim că avem mai mult echilibru asupra vieții noastre, în prezența celuilalt.
Ce anume ne menține interesul și dorința de a-i fi aproape celui ales?
Care este magnetismul relației și cât de conștienți suntem de mirajul existent?
De cele mai multe ori, conștientizarea sau trezirea se produce atunci când se simte o schimbare de atitudine evidentă, aparent inexplicabilă, la unul dintre cei doi implicați, mecanismul nemaifuncționând la fel de simplu.
Atunci se rostogolesc în mintea noastră o mulțime de întrebări, care mai de care mai pătrunzătoare, forțându-ne puțin a analiza de ce s-a schimbat vibrația, cât de reale au fost presupunerile anterioare ce implicau raportul dintre noi și cât de compatibili suntem, de fapt.
Are loc așadar o introspecție pe care am putea-o numi iluminare, extrem de importantă în a conștientiza cât de mult ne ajută în mod real să menținem acea relație și dacă este într-adevăr o alegere sănătoasă, neforțată de factori externi sau doar de moment.
Poate că procesul de învățare reciprocă se apropie de final sau chiar este la final pentru unul dintre cei implicați.
Dar, la fel de bine, se poate să fie doar o stare de moment, o nevoie de repoziționare sau o lipsă de echilibru pe care acela o simte atunci și are nevoie de ceva timp pentru a o analiza și înțelege, pentru a se auto convinge de valoarea pe care acea prezență/relație o reprezintă în universul lui mental, emoțional și rațional.
“Your Soul determines your attractiveness, not your face.”- A.S.
Recunoștință
“Gratitude is a powerful catalyst for happiness. It’s the spark that lights a fire of Joy in your soul.”- Amy Collette
*****
Vara trecută mi-a murit un prieten drag.
Bineînțeles că pierderea aceasta m-a răvășit, mai ales că atât el cât și noi toți, cei apropiați, știam deja că timpul lui era extrem de limitat.
Se spune că numai celor puternici li se poate întâmpla un așa fenomen: de a-și aștepta calm sfârșitul oricum ireversibil, acceptând cu înțelegere (și chiar zâmbitor) neputința de a face vreo schimbare care să modifice traiectul- cu siguranță unul nu doar greu, ci teribil de sfâșietor!
Începutul Sfârșitului, cum l-a numit el, sau ‘Ultimul capitol’ al poveștii, pe care uneori, în situații mai speciale, îl poți singur (sub supraveghere medicală) alege, a fost ca o “trezire” pentru noi toți, generând noi întrebări și perspective.
Trăim suficient de intens fiecare moment? Suntem destul de recunoscători pentru minunea de a fi aici, acum? Le spunem suficient de des celor dragi cât de mult îi apreciem și iubim?
Răspunsul este întotdeauna NU, pentru că ne pierdem în vâltoarea vieții (cum îmi place mie să spun), uitând că nu suntem eterni, încăpățânându-ne deseori a ierta sau a cere iertare, a asculta explicații sau chiar a le oferi, când e cazul.
Și de ce se întâmplă asta? Pentru că trăim cu impresia că mai avem destul Timp de trăit!
Dar dacă nu e așa?
Întotdeauna suntem uimiți de rapiditatea curgerii timpului, a vieții, și parcă nu ne vine a crede că mai ieri eram copii, după care revenim la starea inițială de oarece inconștiență și lipsă de apreciere și iarăși nu dăm timpului valoarea bine meritată.
Și cum poți da mai multă valoare timpului decât luptând zi de zi a-ți contura visele? Mai concret spus, contribuind faptic la a le transforma în realitate, chiar dacă ți se pare că asta înseamnă doar o picătură în marele ocean.
Gândul că ziua de mâine poate să nu mai existe și că aceea pe care o trăiești acum poate fi ultima, te poate ajuta să stopezi să amâni a spune ceea ce a rămas nespus.
Dispariția cuiva drag poate fi un moment serios de reflecție, în care prioritățile se pot schimba radical. Conotația vieții însăși poate căpăta rapid, pentru tine, alt sens.
Mereu vom simți că nu avem timp destul, posibilitățile de a-l ‘consuma’ fiind extrem de multiple, la fel cum și pe măsură ce înaintăm în vârstă începem să credem că oamenii dispar mult prea devreme dintre noi.
Dar dacă ajungem să descoperim sensul adevărat al prezenței noastre aici și dacă înțelegându-ne menirea reușim să jonglăm cu toate resursele noastre așa încât să inspirăm, să motivăm, sau să schimbăm cumva în bine lumea, oricât de mic ne-ar fi universul, atunci o să înțelegem poate că nu plecăm nicăieri.
Ne transformam într-o altă materie, dar rămânem aici, prin impactul avut asupra celorlalți. Și ce bine-ar fi să dăm un sens frumos vieții, evidențiind binele, compasiunea, bunătatea și adevărul.
Așadar, prietenul meu nu a plecat, pentru că a știut să rămână în sufletul meu prin căldura sufletească pe care a emanat-o când era și o prezență fizică. Pentru că a fost un om remarcabil prin puterea de a aprecia mereu frumosul din jur și respectul față de natură, oameni și viață, oricât de grea ar fi.
Pentru că acel Guul pe care eu l-am cunoscut își trăia viața plin de recunoștință, pozitivitate și iubire față de semeni, încercând să-i ajute și să-i înțeleagă.
A vedea frumusețea unor plante pe care alții le-ar considera buruieni nu este în puterea oricui. Pot spune că el m-a cucerit cu inima lui de “prinț” și tocmai de-aceea ne-am apropiat și sufletele noastre s-au înțeles atât de ușor.
Credeți că sunt tristă gândindu-mă că nu îl mai pot întâlni?
Acum, că totul s-a calmat, înțeleg că prezența lui în viața mea a adus un plus de bucurie pentru care nu pot decât să fiu recunoscătoare. Sunt în inima lui, așa cum obișnuia să îmi spună, metaforic desigur, și asta mi se pare de-ajuns.
“Joy is the simplest form of Gratitude.”-Karl Barth
“Living in a state of gratitude is the gateway to grace.”- Arianna Huffington
**In memoriam Guul Nap **
Armonie și Extaz
Ai observat și tu că fiecare casă are liniștea și zbuciumul ei?
Felul cum sunt aranjate lucrurile crează confortul sau, dimpotrivă, disconfortul sufletului nostru, generând o stare de spirit favorabilă sau nu dezvoltării noastre.
Ne putem simți în armonie cu mediul în care ne aflăm dacă acesta e bine aerisit și aranjat după nevoile și stilul nostru, dar mai ales dacă locul ne calmează și energizează în același timp.
Sună probabil puțin contradictoriu, dar îmbinarea echilibrată a celor două stări oferă rețeta bunei noastre funcționări.
Ce ne facem însă atunci când locul este perfect adaptat cerințelor, dar cuvintele și gândurile se zbat, lovindu-se cu putere nu doar de toți pereții casei, dar inevitabil și de cei ai minții, răscolind și dezechilibrând ritmul inimilor noastre fragile?
A înțelege de ce anume avem nevoie nu doar în exteriorul, ci și în interiorul nostru, în vederea decorării cât mai plăcute și a aceluia din urmă, inaccesibil publicului larg, este la fel de important ca și selectarea, achiziționarea și amplasarea obiectelor într-o casă.
Pentru că Mintea și Sufletul sunt tot Casa ta. Una preponderent vizibilă ție, în care gustul rafinat se simte mai ales cu Inima.
Când ajungi să îți înțelegi lipsa Armoniei interioare, sau dezechilibrul dintre corp, minte si suflet, e bine să cauți soluții. Nu există rețete perfecte, așadar nu te aștepta la a primi de la vreun specialist medicamentul minune.
Ceilalți pot observa tristețea sau radierea interioară doar dacă știu a-ți citi bine sufletul, dar numai TU ești în măsură a utiliza intonația potrivită pentru a-ți îmbunătăți relația cu tine și ceilalți.
Tu si numai tu poți scoate la suprafață ceea ce se ascunde înăuntrul tău, alegând a păstra frumosul și binele și îndepărtând ușor-ușor durerea, inconfortul, mânia, anxietatea, frustrarea sau nesiguranța.
Schimbarea atitudinii și comportamentului este o lupta consecventă cu vocea ta critică interioară, care strigă cu putere, vrând a te domina.
Înlătură Agonia, dând voie Armoniei să-ți pătrundă în casa minții și sufletului, ca în final să poți atinge EXTAZUL.
Metoda Terapiei Vocale propusă de Dr. Robert Firestone în cartea “Daring to Love” te-ar putea sprijini în demersul tău de înțelegere a barierelor interne și fricilor care te împiedică să iubești frumos oamenii si viața.
Ți-o recomand, cu mult drag!
Sora cea Mare
“Adevărata savoare a Vieții se găsește înlăuntrul vostru.”- OsHo
În curând va fi ziua surorii mele.
Mai demult, nu îmi păsa mai deloc de asta. Cadouri, tort, flori? Nu-ți bate capul! Când s-a căsătorit, aveam doar vreo 3 anișori, iar diferența de 18 ani e destul de mare, se pare.
Privind poze de la nunta ei, copil fiind, mi se părea că văd o prințesă, nicidecum pe sora mea. Deși, trebuie să recunosc, uneori nu îmi aminteam că mai am o soră și mă uitam cu uimire la mama, când spunea câte ceva despre ‘Sora mai Mare’!
“Sora mea? Care? Mai am una?” Ce mirare!!
Dar sora mea nu uita că ne are! și deși nu ne întâlneam foarte des, pentru că locuia în alt oraș (care pe-atunci mi se părea infinit de mare și de îndepărtat), niciodată nu venea fără dulciuri, jucării si bineînțeles, hăinuțe, care mi se păreau fantastic de frumoase, nu doar drăguțe!
Eram toată numai zâmbet când primeam complimente, referitoare la ele, și nu uitam să specific “sunt de la Mariana’! Deși, o sa-ți spun un mic secret: mult timp am numit-o Manana!
Când o vedeam venind, de departe, țipam de bucurie si alergam cât puteam de repede ca să îl găsesc pe fratele meu, să ne bucurăm împreună. Pentru că, neavând telefon pe-atunci, venirea ei era întotdeauna o mare Surpriză! Nu-mi încăpeam în piele de-atâta bucurie, drept pentru care uneori îmi venea parcă să mă ascund, de frică să nu încep să plâng!
Cel mai mult mă bucuram că venea la noi și cu cei doi copii ai ei, cu care ne jucam împreună, cântam, chicoteam, chiuiam și bineînțeles că ne și certam. Război și pace, cum altfel?!
Asta pentru că, după căsătorie, lucru absolut firesc pe-atunci, Sora cea Mare a devenit rapid Mamă. Ocupată fiind cu creșterea copiilor, vizitele s-au mai rărit, dar s-a-ntâmplat și un lucru bun: pronunția numelui ei s-a îmbunătățit!
Mi-a plăcut să fiu cea mai mică din casă, deși când am crescut i-am reproșat mereu mamei mele (poți râde cu sau de mine!) faptul că nu m-a născut mai devreme. “De ce ai făcut asta?” o întrebam deseori. Si ea zâmbea sau chiar râdea, iar eu mă supăram și mai mult (evident, tot pe ea)!
De parcă ar mai fi putut cumva schimba ceva..
Chiar mi-a plăcut mult să fiu cea mai mică din familie și o să-ți spun imediat și de ce. Mama îl certa mereu pe fratele meu, spunând: ea e mai mică, tu trebuie s-o ajuți, că ești fratele ei! Iar eu râdeam pe înfundate, știind că nu prea o să aibă de ales și o să se conformeze, făcând de toate.
E un mare avantaj să fii Prâslea al casei, n-am ce zice..!
E de-nțeles, așadar, că Sora cea Mare îmi părea nespus de mare mie! Și mulți presupun și acum, privind pozele, că ea este mama noastră.
Și, daca ne-ai fi văzut când mergeam în vizită pe la ea, cu siguranță ai fi crezut și tu așa! Pentru că noi ne jucam toată ziua pe-afară, cu copiii ei, precum frații, iar ea ne pregătea masa, mergea la muncă și îngrijea casa.
De multe ori o vedeam privindu-ne din spatele ferestrei, zâmbind, iar noi ne jucam în parcul din fața casei, și-atunci îi făceam semn rapid cu mâna și continuam joaca, chicotind.
Îmi plăceau la nebunie acele vacanțe!
Nu de puține ori, Sora cea Mare ne spunea că o doare capul. Și, ce-i drept, era un amănunt pe care nu prea îl băgam în seamă. Astea-s lucruri firești, care trec de la sine; iei o pastiluță și gata, se întâmplă o minune!
Așa mi se părea pe-atunci. Și mult timp așa a crezut și ea.
Până când, liceeană fiind, am fost anunțată că Sora cea Mare este în spital.
Tumoră pe creier. Ce BIZAR!
Sună destul de nefiresc să ai un membru din familie grav bolnav. Nu e deloc un subiect care să-ți aducă bucurie, se știe! Și chiar dacă mergi la mare, la soare, totuși nu poți să ignori o așa ‘întâmplare’, care dintr-o dată te face puțintel mai special, sau.. chiar mai mare!
Mi-amintesc acum de parc-ar fi fost ieri cum, după multe luni de la a doua operație, am primit o scrisoare. Pentru că surorii noastre îi plăcea foarte mult să ne scrie scrisori lungi, povestind noutăți despre toți și toate, laolaltă-adunate!
Încă un mare motiv de bucurie! Iar ea continua consecvent să ne scrie.
Dar de data aceasta, literele din scrisoare erau indescifrabile..
Asta ne-a cam îngrijorat. Dar ea a repetat scrisul pâna când a revenit la normal și scrisorile și vizitele au curs iarăși lin. Dar poate asta sună deja banal!?
Si așa au trecut anii, vreo 9 la număr!
Dar hai să uităm de numărătoare și să revenim la ziua cea mare, pentru că în curând va fi ziua ei și, cu siguranță s-ar bucura să îi spun la mulți ani.
Dar acum am să-ți spun o nouă mirare: sunt deja puțintel mai mare decât Sora cea Mare!
Anul trecut aș fi putut spune că avem aceeași vârstă, dar așa cum vă povesteam o dată, doar mie mi-a fost dată ceva mai multă Viață.
A ei s-a terminat, cumva, așa cum se termină toate poveștile, cândva. Tot la fel cum se încheie acum și povestea mea, adevărată, dar nu numai cu iz de melancolie, ci și de Recunoștință, Admirație, Bunătate, faguri de miere, nucșoare, socată.. Și, deși pare ciudat, chiar Bucurie!
Pentru că Viața merge mereu înainte, în pas vioi, și nu ne putem întoarce decât cu gândul, uneori, înapoi..
De lucrul acesta îți dai seama cumva, la un moment dat, și nu poți decât să te bucuri, apreciind Viața cât poți de mult, Visând, Dansând, Cântând, și mai ales Râzând.
“Cel mai tare și-a folosit Viața cel care s-a bucurat cel mai mult de ea.”- Samuel Butler
De excepție!
“Nu există întâlniri întâmplătoare.”- James Redfield
În doar câteva secunde, am stabilit să ne întâlnim. Si, culmea culmilor, am simțit c-ar fi ceva absolut firesc!
Ce-i drept, gândurile ni se împleteau mereu frumos, iar vorbele noastre erau ca un puzzle imaginar, de curând început, care cerea să fie completat rapid.
Și, mai în glumă, mai în serios, de pe o zi pe alta am țesut un plan ad-hoc. Oh, nu te pripi, referitor numai la timp și loc!
Dintr-o dată, mi-am dat seama înainte de întâlnire că abia îi știam numele, pentru că întotdeauna am dat atenție numai discuțiilor noastre haioase, oarecum copilăroase.
Cumva am luat-o amândoi puțin razna? începeam să mă-ntreb. Și totuși..
Simțeam că vibrațiile noastre erau bune, și asta nu pentru că el cânta foarte frumos la diferite instrumente pe care eu (doar) le ascultam cu plăcere, dar vocea lui la telefon mi-a confirmat rapid presimțirea. Vorbea repede, foarte spontan și cursiv. Exact ce îmi doream de la un partener de discuție pe măsură!
În cele câteva minute am făcut o scanare rapidă și concluzia s-a definitivat: avea să fie o Întâlnire de Excepție; se va vorbi mult și bine!! Și, ca prin minune, toate reținerile s-au risipit.
M-am mai uitat o dată la poză, ca să fiu sigură că-l voi recunoaște. Și crede-mă, am și ajuns la timp! Ce-i drept, ca o lady (deși una puțin ciufulită și pe bicicletă), cu 1-2 minute mai târziu.
Nu a fost nevoie să-l caut, pentru că ne-am recunoscut de la distanță și ne-am întâmpinat reciproc cu un zâmbet larg!
Cum a desurs totul? Neașteptat de fluid, de parcă nu ne văzusem.. de ieri.
Subiectele au fost nenumărate, am râs și povestit continuu și ne-am uimit reciproc de asemănarea caracterelor noastre, dar și a glumelor, încadrate pe aceeași lungime de undă.
Și timpul s-a scurs incredibil de rapid, prea rapid!
Am fi stors fiecare minut, sperând ca printr-o minune să-și prelungească viața cu câteva secunde, dar în final ne-am împăcat cu ideea că frumosul ne-a împresurat suficient de mult, așa încât bateriile spiritualului să ni se fi încărcat pentru o bună bucată de vreme.
Am numit Întâlnirea aceasta ca fiind una de Excepție, pentru că am simțit că am cunoscut un suflet cald și am pus bazele unei prietenii fără interese meschine, în care binele reciproc primează.
Mai nou, vorbim pe chat cu nenumărați oameni, lumea virtuală putând fi extrem de vastă. Și fiecare dintre noi ne construim zi de zi propria realitate.
Pentru aceasta, selectăm continuu partenerii de discuție, ajungând ca la un moment dat pe unii să ne dorim a-i întâlni și în plan real. Dacă selecția e bine făcută și intențiile coincid, iar dorința de bine este mutuală, cu siguranță se pot lega prietenii deosebite, benefice ambelor părți.
“Întâlnirea dintre doi oameni este precum contactul dintre două substanțe chimice: dacă există o reacție, amândoi suferă o transformare”.- CARL GUSTAV JUNG
***
“Prietenia este confortul inexprimabil de a te simți în siguranță cu o persoană fără a trebui să-ți cântărești gândurile, nici să-ți măsori cuvintele.”
– GEORGE ELIOT
Cum să îmbunătățești o Femeie Perfectă
“There is nothing more rare, nor more beautiful, than a woman being unapologetically herself; comfortable in her perfect imperfection. To me, that is the true essence of beauty.” – Steve Maraboli
***
Ești Perfectă! i-a spus el, iar ea a zâmbit ușor, galant, și i-a spus mulțumesc.
Nu a refuzat deloc complimentul, și nu pentru că așa știa că îi stă bine unei femei, ci pentru că era pe deplin conștientă de calitățile pe care le deține.
Ce rost avea să întrebe ce vrea el să spună? Ea știa mai bine ca oricine ce se ascunde înlăuntrul ei: atât de multe gânduri frumoase, emoții profunde, dorințe și pasiuni fierbinți, dar mai ales afecțiune.
Toate erau înălțătoare, iar cei ce ajungeau să îi descopere mirajul nu doreau decât să i se abandoneze.
Ai putea să îți dorești mai mult de la o Femeie Perfectă?
Desigur! Mai întâi de toate, să rămână Perfectă, atât acceptându-și perfecțiunea, cât și refuzând a primi mai puțin decât merită.
Pentru că Femeia Perfectă își cunoaște valoarea. Tocmai de aceea, ea se va retrage frumos din orice joc fără sens și va păși elegant pe drumul potrivit ei, lipsit de machiavelism.
Uneori, demersul ei va cere mult timp, pentru că drumurile pot fi întortocheate și înguste, dar asta nu îi va bloca voința, curajul și priceperea de a găsi calea, chiar dacă se va descoperi în mijlocul unui labirint dificil.
Femeia Perfectă are o dorință avidă de continuă îmbunătățire.
Mai e nevoie de așa ceva? Cu siguranță, pentru că perfecțiunea se referă la momentul aici și acum, dar nevoia de schimbare este permanent necesară, pentru că viața în esență înseamnă transformare și adaptare la noua realitate.
Ar fi bine să se rețină faptul că o Femeie Perfectă poate căpăta și mai multă strălucire primind mereu afecțiunea, sinceritatea, încurajarea și loialitatea celor dragi sufletului ei. Pentru că ei îi pasă de căldura, gândurile și emoțiile lor sincere, iar susținerea lor morală o motivează.
Femeia Perfectă respiră bunătate, compasiune, empatie, dorință de autodepășire, dar și dorința de a-și ajuta semenii, la nevoie. Desigur, cu acceptul acestora, pentru că încercarea de a intra cu forța în viața cuiva nu a dat niciodată roade bune.
Femeia Perfectă se simte perfect atunci când este iubită, și tocmai de aceea perfecțiunea ei este simțită mai cu seamă de cei ce o iubesc.
“Femeia este ca un trandafir: te parfumează cu iubire când te îngrijești de sufletul ei și te înțeapă cu sarcasm când uiți să-i oferi asta. “– Rita Drumeș
Înger și Demon
“Even the Devil was once an Angel.”
Ai putea crede că voi scrie un articol incendiar (abordat literar!) despre sexualitate. Și desigur că îți dorești să nu îți dau speranțe deșarte.
Ei bine, nici nu o voi face! Nu vreau să te dezamăgesc. Mi te doresc aproape..
Te vreau cu toată ființa și nu pot să-ți rezist. Îți simt respirația sacadată și știu că vrei și tu să te-apropii mai mult.
Vrei să fii tu, cel de ieri, de azi și de mâine, alesul tăcut, care nu spune mult, dar faptele-i sunt scut.
Vrei să mă impresionezi atât de mult încât nici să nu îmi treacă prin gând să-mi doresc altceva- doar să vreau să te simt, să te-admir, să-ți vorbesc, să te-ascult, să te-alint..
Și la rândul meu să te încânt- cu vorba, cu gustul, cu dorul, cu glasul, cu visul și, desigur.. cu Amorul! Și eventual, să mi te închin.
Cum să-mi pară asta un chin?
Doar ești Demonul meu.. divin!
Nu sunt eu Îngerul tău? demonic și eu.. la bine, la greu, mereu ancorată de sufletul tău.
Desigur că vin!! Sunt a ta, domnul meu..!
Deschide-ți larg porțile sufletului și aprinde repede lumina speranței, ca să te văd în toată splendoarea simplicității tale absolute.
Trage obloanele lumii exterioare peste neînțelegerea gândurilor noastre pure și hai să ne iubim.
N-ai vrea să creăm împreună un haos divin?
“She was an Angel craving chaos. He was a Demon seeking peace.”
Zone erogene
Știu, am ales un titlu care incită. Și mai știu că multora le place la nebunie subiectul, dar sunt și unii care îl evită.
Am decis să sparg gheața și să mă adresez tuturor, celor ce vor, sau doar le este dor, dar nu voi vorbi decât din perspectivă emoțional-motivațională, așa cum v-am obișnuit. Nu, nu despre zonele mele erogene mi-am propus să vă vorbesc, dragilor! (sper că nu v-am dezamăgit)
Pentru că fiecare avem un corp unic, cu care ne mândrim, sau doar ne mulțumim că funcționează și reacționează la stimuli, așa încât să ne simțim vii, prezenți, virili, doriți și.. desigur, iubiți.
Atingerile sunt ca un tratament pentru sufletul nostru, precum bine se știe, doar dacă vin din partea persoanei față de care simțim atracție fizică, îmbinată cu o curiozitate nebună și un tumult de multe alte sentimente, uneori greu de descris. Sunt- putem elegant spune- ca un vis, care trebuie neapărat împlinit!!
‘‘Come closer, until I no longer know where I end and YOU BEGIN.”
Că vrei să te pierzi total în celălalt, sau poate dimpotrivă- să te regăsești, ori spus în stil romantic- să te contopești (cu ea/el), alegerea îți aparține. Important este ca ceea ce se întâmplă acolo să fie frumos și bine!
Mai ușoare, mai intense, repetate, sălbatice sau delicate, sau intenționat amalgamate, dacă produc senzații care ne dau o stare de bine, sau dacă suntem norocoși să ne aducă chiar în extaz, oricum ar fi, atingerile ne propulsează într-o zonă aparte, dincolo de nori, precum spune într-o carte..
Orice zonă a corpului poate fi erogena, atâta timp cât îi acorzi atenție, timp și răbdare și folosești ca element de bază admirația/adorația, exprimată intens, prin priviri și cuvinte, dar și alte elemente utile, de care n-aș vrea eu s-aduc acum aminte.
Dacă îți cunoști partenerul bine, știi deja ce îi place sau nu, sau poți să te “riști” frumos a fi creativ și să incluzi elemente noi, pe care el/ea le va aprecia și accepta, sau nu! Când există consens și dorință comună, voința intră extrem de rapid în funcțiune.
Dar atunci când te afli într-o “ecuație” necunoscută, trebuie să ai ceva talent în a citi gusturile și reacțiile exprimate, pentru a le putea identifica și totodată pentru a înțelege corect dacă trebuie să continui, ca să nu devii enervant de insistent cu întrebări de genul.. “îți place?”
Iar dacă ai impresia că ai epuizat toate atingerile pe care le posezi în arsenal, nu uita că mai există o “armă” ce te-ar putea salva, ca să nu fii aruncat de micuța sirenă, la mal.
Cum, ai ghicit? Lumânări parfumate, mai multe cadouri, sau mai multe flori? Sunt bune si ele, dacă asta-i dă fiori!
Dar există ceva mult mai plăcut și mai la îndemână. Sărutul de foc -gratuit- și, la nivel senzorial, mult mai dorit.
Așadar, treci la treabă: explorează-i fiecare parte a corpului, aventurându-te în necunoscut, ca să te poți îmbăta cu parfumul, aroma și gustu-i plăcut.
”I know, darling. Your body speaks to me in ways your mouth would never agree to confessing.” (Sai Marie Johnson, ”Simply Scarlet”)
****
Fata Morgana
Cu siguranță ai auzit și tu câte ceva despre această fată. Dar mă-ntreb: oare tu ai și văzut-o, sau e numai un mit? Și dacă da, ce ai simțit?
De nenumărate ori, poate, ai visat să găsești pe acel cineva care să îți placă fără limite; acea persoană care să nu aibă nevoie a fi cizelată și căreia nici nu trebuie să-i dai explicații, pentru că-ți înțelege oricând necuvintele.
Îți recunoaște cu ușurință temerile, te iartă fără s-o ceri, te încurajează mereu și o face cu tot sufletul!
Nu îți judecă sau critică alegerile, nu te rănește spunând cuvinte grele, nu ține cont de greșelile făcute și nu le aduce mereu în discuție, pentru că nu vede sensul discuțiilor fără final asupra unor întâmplări deja finalizate.
Doar un zâmbet de-al ei și ești salvat! (Sau poate doar acaparat?!) Doar o privire și totul capătă sens, iarăși și iarăși!
Să mai spun că arată al naibii de seducător? Să tot vrei să o inviți la o plimbare.. la tine-n dormitor?! 😉
Sunt sigură că mulți ar spune: mmmmm, ce bucată! Și, pe bună dreptate: cine să nu își dorească o așa minune de fată??
Dar știi și tu zicala din popor: “orice minune ține trei zile”!? Așadar.. gândește-te mai bine!
Oare de ce nu vrea această fată minunatā sā rămână neschimbatā?
Cum să dispară tam-nesam, în neant, fără niciun avertisment? E inuman! Noi vrem minuni pe-acest pământ, nu doar tam-tam!
Desigur că există o explicație pentru acest fenomen oarecum paranormal: o minune rămâne minune doar dacă tu o vezi așa, dar mai ales pentru că, la rându-ți, te porți minunat cu ea!
Vrei o minune-n viața ta? Prea bine! Începe prin a cere asta mai întâi de la tine. Fii tu o minune!
Fata Morgana vine doar când băiatul potrivit apare și, evident, vor face împreună din timp în timp câte o schimbare în ritmul dansului propus. De cine? Desigur, de cel care dansează cel mai bine.
Cum, nu știi să dansezi? Atunci ai douā opțiuni: înveți, sau te “evaporezi”!
Și dacă nu ai înțeles, Fata Morgana se poate că-i o creatură efemeră, dar asta numai pentru că adeseori ea este mai rapidă și dispare prima-n ceață, precum o himeră!
“Fii tu însāți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”. -Mahatma Gandhi
Fructul interzis
Tuturor ne plac fructele, se știe!.. sunt sănătoase, hrănitoare și pline de vitamine, iar unele arată al naibii de bine! 😉
Desigur că toți avem preferințe pentru un anume tip de fruct, așa că îl căutăm cu frenezie și nerăbdare, atunci când pofta e mare!!
A alege fructe atât delicioase cât și atractive ca formă e desigur doar o chestiune de gust, dar trebuie fără doar și poate să ai în vedere cât de accesibile sunt buzunarului tău.. Așa că, vrei nu vrei, mai întâi trebuie să faci câteva calcule!
Că îți par apetisante de la distanță, e de-nțeles. Dar ca să te convingi de veridicitatea presupunerilor făcute, e logic că trebuie să le și guști! Și asta e și intenția ta..
Mai rău e când fructele nu îți sunt prea accesibile.
Problema distanței până la magazinul de fructe se rezolvă cumva, chiar dacă ți-e cam lene să ieși din casă, sau exact în ultimul moment mașina te lasă..
Cumva, găsești tu o soluție, că doar așa ai fost învățat: să fii creativ și să găsești întotdeuna o cale! (E musai, doar ești băiat/fată mare!)!
Dar și mai grav este atunci când fructul mult dorit e gata a fi luat de altcineva, care apare ca din pamânt în fața ta, sau fructul e deja în mâna altcuiva!
Atunci începe adevărata dilemă.. Ce poți să faci ca să fie totuși al tău? Desigur că nu poți să împingi omul, sau să-i iei fructul din mână, că doar nu ești lipsit de bun-simț..!
Aici e momentul când trebuie să dovedești cât de mult ți-l dorești.
Cum nimeni nu vrea să renunțe ușor la ceva bun, chiar dacă îl întoarce pe toate părțile și pare a sta pe gânduri, cumva.. analizându-l ca aspect exterior, miros sau aparentă consistență, în final fructul bun e al celui ce și-l poate permite.
Dar asta nu e suficient, după cum se vede!
Trebuie să existe sincronizare, și anume voința de a ajunge în timp la locul faptei, precum și flerul de a alege fructul cel bun, ca să nu te trezești când ajungi cu el acasă că e locuit de zeci de vietăți nedorite.. și nu ai ce să mai mănânci.
Presupunând totuși că este un fruct bun și delicios, va avea cu siguranță și mulți doritori. Așadar, sfatul meu e că e bine să îți dai din timp seama ce îți dorești, ca să îți iei măsuri de siguranță, în cazul în care cineva ți-ar putea lua-o înainte, să zicem.. avantajat de distanță!
Ești dispus să lupți pentru a convinge cumva că tu îl meriți din plin, mai mult decât alții? Sau că nevoia ta e atât de stringentă, încât până și fructul cooperează și se lasa greu.. cumpărat?
Știu, asta-i o treabă cam greu de rezolvat!! :)) 😀
Sfatul meu final s-ar putea să însemne o mare-ușurare: dacă lupta îți pare o mult prea grea încercare (iar fructul nu dă semne de colaborare), să te reprofilezi, alegând un fruct disponibil, mai puțin interzis și mai.. verosimil!
Schimbări
Odată cu trecerea anilor, se produc schimbări în mentalul nostru. Ne schimbăm gusturile, gândurile și credințele, și desigur că acționăm oarecum diferit.
Spunem apoi frumos că.. ne-am automodelat.
Între noi fie vorba, mediul și implicit oamenii din jur își pun amprenta, dar nouă nu prea ne sună bine a spune că am fost modelați.. Că doar nu suntem plastilină! Ar părea în ochii celorlalți că le-am dat voie unora să facă ce vor cu noi, și asta sună patetic și fără pic de mândrie.. !
Iar noi avem un ego puternic. Și toți pun accent pe cât de multă admirație inspiră puterea! Așa că vrem (uneori cu orice preț!) să fim admirați, ca să ieșim din conul de umbră al nedreptului insignifiant aparent.
Dar hai să facem un pact: vom spune mereu în mod deschis că noi am simțit nevoia stringentă de schimbare și de-asta am făcut-o. Sună frumos și plin de forță, așa cum vrem să părem contiuu a fi. 😉
Adevărul gol-goluț îl vom păstra pentru noi. Va fi micul nostru secret. Doar noi știm prea bine că și ceilalți contribuie la acea ”răsucire” și ne amintim foarte bine că atitudinea și recțiile lor ne-au stors deseori energia și pentru o vreme ne-am simțit fără vlagă!
Vrem sau nu, deși învelișul exterior aparent e același, interiorul pulsează și cere transformarea. Și o primește, uneori cu vârf și-ndesat! Dar se spune că durerea călește și așa devenim și mai puternici. Oare??
Cui îi place durerea? Și de ce ne-am dori să fim loviți, știind că apoi vom avea nevoie de mult timp, răbdare și încleștare din dinți, ca în final să ne vindecăm?
Când deja te-ai lovit suficient de mult ca să nu mai vrei a da cu capul de ‘pragul de sus’, pentru că cel de jos e tot acolo și asta ți-e acum foarte clar, faci un pas sigur și părăsești locul. Ieși din casă și cauți eventual alta cu un prag mai înalt. Poate că de data asta obstacolul pare inexistent, dar tot te poți lovi de piciorul patului sau al mesei, sau cine știe ce alt obiect indispensabil vieții.
Nu putem adopta minimalismul absolut, doar ca să evităm posibilele accidente. Așa că învățăm să ocolim obiectele ascuțite, sau cele de care ne-am putea cumva împiedica în drumul nostru prin viață.. și așa devenim mai Prudenți.
Avem mai multă grijă de noi și începem să facem selecții, într-un cuvânt ne iubim mai mult, dar totodată intrăm în clubul celor dificili, pretențioși, fandosiți, fițoși sau așa-zis figuriști.
Frumoasă perspectivă, așa-i? 😀 Eu mi-o asum în mod solemn!
Dar haideți să analizăm puțin, ca să clarificăm bine situația!
Am devenit tranșantă, pentru unii care înțeleg mai greu expresiile feței ori reacțiile finuțe verbale sau corporale. Și cum să fii altfel, când unii oameni sunt o sursă nesecată de insistență fără sens, crezând că ei merită totul și sunt de neoprit sau -mai grav- de neînlocuit?
Eu o numesc lipsă de respect, tendință de automărire fără formă și fond, de care ei par a nu fi conștienți, oricum și oricât le-ai explica.
Ignoranța.. O declar a fi pasul necesar spre autovindecarea de prea bun, prea răbdător ori prea explicit, fără urmări clare de înțelegere, din partea celorlalți.
Nu lăsa bunătatea să-și depășească paroxismul existenței ei.
Fii înțelegător sau iertător, dar nu uita propria-ți măsură. Cântărește și eventual redu din greutate, la fel cum iei măsuri când simți a-ți pierde echilibrul.
Oricât de bun ai fi, unii oameni împrăștie cu noroi pentru că nu au altceva în suflet. De unde să scoată frumosul? Asta ar implica prea mult efort, dorință de căutare, curiozitate și.. prea multă iubire. Și cum unele suflete sunt pustii..
Ai grijă de sufletul tău și lasă-i pe ei să planteze ce vor în deșertul lor, dacă găsesc cumva semințe, apă și timp de îngrijire. Soare au suficient, dar trebuie să îl aprecieze, bucurându-se cu adevărat de beneficiile acestuia.
Poate că o să spui acum: foarte bine, așa trebuie acționat.
Ușor-ușor, o să înțelegi, dacă nu ai făcut-o deja, că fiecare, la rândul nostru, suntem răniți și deseori ne pierdem pentru un timp balansul. Fiecăruia dintre noi ne vine rândul să fim ignorați, sau chiar forțat expulzați sufletește din viața cuiva.
Când începi să înțelegi că totul s-a întâmplat spre binele tău, o să înveți să accepți totul și să-ți cauți propriul drum, pe care vei merge doar alături de cei asemănători ție, mental și spiritual. Vei renunța la scenariile presupuse de fericire și vei descoperi negreșit altele, mult mai realiste.
“Ne scapă mereu câte ceva în viață. De aceea trebuie să ne naștem mereu.”- Marin Sorescu
“Cei ce nu schimbă nimic nu devin nimic. Viața nu va fi servit împlinirii lor. Iar timpul curge pentru ei asemenea unui pumn de nisip, pierzându-l.”- Antoine De Saint-Exupery
Educația inimii
Îți spune că simte pentru tine emoții puternice, că ești tot ce-și dorește și te vrea doar a lui..
O poveste scrisă atât de des, mereu cu alte cuvinte, unele mai frumoase decât altele..
Dar cum stau lucrurile, în realitate? Este de-ajuns dorința arzătoare pentru ca o relație să fie cu adevărat atât promițătoare cât și funcționabilă?
”Caută adânc în sufletul tău, dar mai ales în fapte!” Așa ni se spune mereu, dar teoria e greu de pus în practică, dacă nu știm ce anume să căutăm.
Te pătrund vorbele lui? Simți lipsa gândurilor lui, atunci când acestea lipsesc? Ai vrea să fii permanent în ele?
Dacă răspunsul e da, felicitări!! Tu ești îndrăgostită de el, de gândurile și vorbele lui frumos alese și bine așezate..
Poate că vocea îi este la fel de fermecătoare, corporal este bine clădit și e foarte seducător și pasional, așa cum mereu ți-ai dorit să fie iubitul tău!
Dar analiza nu trebuie să se oprească aici.
Când vorbiți, simți că există complementaritate? Aveți preocupări comune, pe care să le și puneți în practică, împreună?
Deseori, vorbele și acțiunile nu coincid. Poate că amândurora vă place vinul roșu, dar el vrea să bea pâna adoarme, iar tu vrei doar un stimul.. 😉
Experimentează mult (cu el!) și nu uita: analizează!
Dacă tu vrei să fii în gândurile lui frumoase, și nu altcineva, trebuie să fii conștientă că poți culege doar ceea ce sădești. Oferi (și primești!) afecțiunea și susținerea de care are/ai nevoie? glumele sau ironiile tale sunt pe aceeași lungime de undă cu ale lui?
Sunteți amândoi mulțumiți de acestea, în aproximativ aceeași măsură?
Ca să aflii răspunsul, fii atentă la semnalele emise de el, dar și la reacțiile tale.
Râde la glumele tale, sau doar le accepta, din politețe? Iei măsuri atunci când îți spune că ceva nu îi place la tine, sau cerințele lui ți se par absurde și doar le tolerezi?
Îl poți asculta până la capăt, când îți povestește cum și-a petrecut ziua, sau te obosește și doar te prefaci a fi atentă?
Dacă îl ignori și nu îi ești alături în momentele grele așa cum are el nevoie, nu cum crezi tu că e bine s-o faci, atunci nu spera să primești altceva în schimb. Dacă n-ai nicio idee cum să faci asta, întreabă-l. S-ar putea ca răspunsul lui să te surprindă! Iar dacă nu ai nicio dorință de a fi lângă el în astfel de momente, atunci e și mai simplu de înțeles cum stau lucrurile.
Deopotrivă, dacă el te ignoră și nu îti comunică gândurile sau ia decizii singur, fără să te consulte, întreabă-te dacă chiar asta vrei, permanent.
Să mai adaug că vor fi conflicte și nenumărate diferențe, pe care va trebui să le negociați? Sau că dacă vă pasă unuia de celălalt vă veți asculta și veți face schimbări, în limitele posibile? Ori că trebuie mereu să te regăsești în celălalt, raportat atât la valori, cât și la emoții și inteligență?
E evident că nu e suficient ca EL (sau EA) să spună că te iubește și te vrea..
E un amalgam de mulți alți factori care contribuie la a înțelege dacă EL/EA este ceea ce ai nevoie, ca să poți fi doar LUMEA LUI/EI..
“Educarea minții fără cea a inimii nu e educație deloc.”- Aristotel