Odată cu trecerea anilor, se produc schimbări în mentalul nostru. Ne schimbăm gusturile, gândurile și credințele, și desigur că acționăm oarecum diferit.
Spunem apoi frumos că.. ne-am automodelat.
Între noi fie vorba, mediul și implicit oamenii din jur își pun amprenta, dar nouă nu prea ne sună bine a spune că am fost modelați.. Că doar nu suntem plastilină! Ar părea în ochii celorlalți că le-am dat voie unora să facă ce vor cu noi, și asta sună patetic și fără pic de mândrie.. !
Iar noi avem un ego puternic. Și toți pun accent pe cât de multă admirație inspiră puterea! Așa că vrem (uneori cu orice preț!) să fim admirați, ca să ieșim din conul de umbră al nedreptului insignifiant aparent.
Dar hai să facem un pact: vom spune mereu în mod deschis că noi am simțit nevoia stringentă de schimbare și de-asta am făcut-o. Sună frumos și plin de forță, așa cum vrem să părem contiuu a fi. 😉
Adevărul gol-goluț îl vom păstra pentru noi. Va fi micul nostru secret. Doar noi știm prea bine că și ceilalți contribuie la acea ”răsucire” și ne amintim foarte bine că atitudinea și recțiile lor ne-au stors deseori energia și pentru o vreme ne-am simțit fără vlagă!
Vrem sau nu, deși învelișul exterior aparent e același, interiorul pulsează și cere transformarea. Și o primește, uneori cu vârf și-ndesat! Dar se spune că durerea călește și așa devenim și mai puternici. Oare??
Cui îi place durerea? Și de ce ne-am dori să fim loviți, știind că apoi vom avea nevoie de mult timp, răbdare și încleștare din dinți, ca în final să ne vindecăm?
Când deja te-ai lovit suficient de mult ca să nu mai vrei a da cu capul de ‘pragul de sus’, pentru că cel de jos e tot acolo și asta ți-e acum foarte clar, faci un pas sigur și părăsești locul. Ieși din casă și cauți eventual alta cu un prag mai înalt. Poate că de data asta obstacolul pare inexistent, dar tot te poți lovi de piciorul patului sau al mesei, sau cine știe ce alt obiect indispensabil vieții.
Nu putem adopta minimalismul absolut, doar ca să evităm posibilele accidente. Așa că învățăm să ocolim obiectele ascuțite, sau cele de care ne-am putea cumva împiedica în drumul nostru prin viață.. și așa devenim mai Prudenți.
Avem mai multă grijă de noi și începem să facem selecții, într-un cuvânt ne iubim mai mult, dar totodată intrăm în clubul celor dificili, pretențioși, fandosiți, fițoși sau așa-zis figuriști.
Frumoasă perspectivă, așa-i? 😀 Eu mi-o asum în mod solemn!
Dar haideți să analizăm puțin, ca să clarificăm bine situația!
Am devenit tranșantă, pentru unii care înțeleg mai greu expresiile feței ori reacțiile finuțe verbale sau corporale. Și cum să fii altfel, când unii oameni sunt o sursă nesecată de insistență fără sens, crezând că ei merită totul și sunt de neoprit sau -mai grav- de neînlocuit?
Eu o numesc lipsă de respect, tendință de automărire fără formă și fond, de care ei par a nu fi conștienți, oricum și oricât le-ai explica.
Ignoranța.. O declar a fi pasul necesar spre autovindecarea de prea bun, prea răbdător ori prea explicit, fără urmări clare de înțelegere, din partea celorlalți.
Nu lăsa bunătatea să-și depășească paroxismul existenței ei.
Fii înțelegător sau iertător, dar nu uita propria-ți măsură. Cântărește și eventual redu din greutate, la fel cum iei măsuri când simți a-ți pierde echilibrul.
Oricât de bun ai fi, unii oameni împrăștie cu noroi pentru că nu au altceva în suflet. De unde să scoată frumosul? Asta ar implica prea mult efort, dorință de căutare, curiozitate și.. prea multă iubire. Și cum unele suflete sunt pustii..
Ai grijă de sufletul tău și lasă-i pe ei să planteze ce vor în deșertul lor, dacă găsesc cumva semințe, apă și timp de îngrijire. Soare au suficient, dar trebuie să îl aprecieze, bucurându-se cu adevărat de beneficiile acestuia.
Poate că o să spui acum: foarte bine, așa trebuie acționat.
Ușor-ușor, o să înțelegi, dacă nu ai făcut-o deja, că fiecare, la rândul nostru, suntem răniți și deseori ne pierdem pentru un timp balansul. Fiecăruia dintre noi ne vine rândul să fim ignorați, sau chiar forțat expulzați sufletește din viața cuiva.
Când începi să înțelegi că totul s-a întâmplat spre binele tău, o să înveți să accepți totul și să-ți cauți propriul drum, pe care vei merge doar alături de cei asemănători ție, mental și spiritual. Vei renunța la scenariile presupuse de fericire și vei descoperi negreșit altele, mult mai realiste.
“Ne scapă mereu câte ceva în viață. De aceea trebuie să ne naștem mereu.”- Marin Sorescu
“Cei ce nu schimbă nimic nu devin nimic. Viața nu va fi servit împlinirii lor. Iar timpul curge pentru ei asemenea unui pumn de nisip, pierzându-l.”- Antoine De Saint-Exupery