Category Archives: Educatie
O dată-n viață
Ce ai vrea să faci cel puțin o dată în viață, dar nu ai îndrăznit sau reușit până acum, din diverse motive, existente în realitate, sau doar inventate ca să-ți justifici oarecum această “lipsă de libertate”?
E o întrebare.. la care trebuie să-ți răspunzi tu singur (și poți păstra aceste gânduri doar pentru tine), pentru că numai tu îți cunoști suficient de mult gândurile și dorințele, așadar răspunsul -în totalitate- îți aparține!
Acest exercițiu te va determina să te autoanalizezi, căutând acel Ceva care lipsește momentan din viața ta.
Sigur lista ar putea părea scurtă la început, dar pe măsură ce vei aprofunda subiectul îți vei da seama cât de multe lucruri ai amânat, crezând că încă nu e momentul, sau că vei face asta când vei avea mai mult timp, bani, chef de viață (sau doar când vei fi puțintel mai îndrăzneață!).
Dar dacă zilele ți-ar fi numărate, cele mai adânci dorințe ar ieși urgent la suprafață, fără doar și poate!!
Dar așa, e posibil să te gândești ceva mai mult până când vei găsi în ascunzătorile minții ceea ce ai refuzat să-ți oferi, sau poate numai a-ți imagina că s-ar putea întâmpla.
Spune, ai vrea să te aventurezi într-un loc anume, sau să spui cuiva ceva ce nu ai îndrăznit niciodată a spune? să încerci ceva ce ți-a fost teamă a nu eșua, sau doar pentru că nu ai avut curaj să accepți această provocare de a face o așa mare schimbare?
Cu cât ne gândim mai mult, cu atât înțelegem că dorințele noastre sunt aproape nelimitate.
Și totuși, în felul acesta, ne-am forța puțin imaginația să lucreze și am face abstracție de impedimentele voit sau nevoit existente.
Așadar, tu ce ai vrea să faci măcar O DATĂ-N VIAȚĂ?
Privește direct adevărul în față, acceptă-ți dorințele, oricât ar părea ele de copilărești, banale, absurde, sau ireale, și vezi ce-ai putea face, dacă minunea de a le îndeplini ți-ar apărea așa, pe “nepusă masă”, în cale! 😉 🙂
Armonie și Extaz
Ai observat și tu că fiecare casă are liniștea și zbuciumul ei?
Felul cum sunt aranjate lucrurile crează confortul sau, dimpotrivă, disconfortul sufletului nostru, generând o stare de spirit favorabilă sau nu dezvoltării noastre.
Ne putem simți în armonie cu mediul în care ne aflăm dacă acesta e bine aerisit și aranjat după nevoile și stilul nostru, dar mai ales dacă locul ne calmează și energizează în același timp.
Sună probabil puțin contradictoriu, dar îmbinarea echilibrată a celor două stări oferă rețeta bunei noastre funcționări.
Ce ne facem însă atunci când locul este perfect adaptat cerințelor, dar cuvintele și gândurile se zbat, lovindu-se cu putere nu doar de toți pereții casei, dar inevitabil și de cei ai minții, răscolind și dezechilibrând ritmul inimilor noastre fragile?
A înțelege de ce anume avem nevoie nu doar în exteriorul, ci și în interiorul nostru, în vederea decorării cât mai plăcute și a aceluia din urmă, inaccesibil publicului larg, este la fel de important ca și selectarea, achiziționarea și amplasarea obiectelor într-o casă.
Pentru că Mintea și Sufletul sunt tot Casa ta. Una preponderent vizibilă ție, în care gustul rafinat se simte mai ales cu Inima.
Când ajungi să îți înțelegi lipsa Armoniei interioare, sau dezechilibrul dintre corp, minte si suflet, e bine să cauți soluții. Nu există rețete perfecte, așadar nu te aștepta la a primi de la vreun specialist medicamentul minune.
Ceilalți pot observa tristețea sau radierea interioară doar dacă știu a-ți citi bine sufletul, dar numai TU ești în măsură a utiliza intonația potrivită pentru a-ți îmbunătăți relația cu tine și ceilalți.
Tu si numai tu poți scoate la suprafață ceea ce se ascunde înăuntrul tău, alegând a păstra frumosul și binele și îndepărtând ușor-ușor durerea, inconfortul, mânia, anxietatea, frustrarea sau nesiguranța.
Schimbarea atitudinii și comportamentului este o lupta consecventă cu vocea ta critică interioară, care strigă cu putere, vrând a te domina.
Înlătură Agonia, dând voie Armoniei să-ți pătrundă în casa minții și sufletului, ca în final să poți atinge EXTAZUL.
Metoda Terapiei Vocale propusă de Dr. Robert Firestone în cartea “Daring to Love” te-ar putea sprijini în demersul tău de înțelegere a barierelor interne și fricilor care te împiedică să iubești frumos oamenii si viața.
Ți-o recomand, cu mult drag!
Exist!
Sunt 11 ani de când puteam să fiu numai o amintire.
Și totuși.. exist! Pentru ca am avut norocul să primesc ajutor în timp util, chiar dacă eu, în învălmășeala de stări care doar se agravau, minut după minut, începeam să accept deja că timpul meu fizic în aceasta lume se încheie.
Trecuseră câteva minute și totul se întuneca din ce în ce mai mult, ca apoi să simt cum intru în Lumina care părea că se apropie de mine; sau eu m-apropiam de ea? E ultima imagine pe care îmi amintesc să fi avut-o, înainte de a-mi pierde cunoștința.
Alergia la o substanță pe care o conțin anumite medicamente este motivul pentru care am avut nevoie atunci de ajutor medical de urgență.
Norocul meu a fost ca spitalul să fie la 15 minute distanță, pentru că eu deja nu mai puteam merge și vorbi deloc, iar respirația nu mai era normală, la venirea ambulanței.
Mi s-a spus atunci că am intrat în Șoc Anafilactic, sau ANAFILAXIE, și că aș mai fi putut rezista maxim o jumătate de oră de la ingerarea medicamentului, atât de puternice erau reacțiile.
Se prea poate. Dar tot ce știu acum cu siguranță este că mie mi-a fost dată ceva mai multă VIAȚĂ!
Primul meu noroc a fost că, înainte să nu mai pot vorbi, să îmi amintesc totuși de pastila luată și să îi povestesc prietenului meu de ea. Cum el făcea duș, nu știa nimic despre pastilă, iar eu nu vedeam atunci nicio conexiune cu alergia la alt medicament. Dar simptomele se agravau foarte rapid și-atunci am concluzionat că pastila era singura care îmi putea declanșa acea stare de rău.
Și-apoi, am avut norocul de a avea medici foarte buni și un serviciu de ambulanță rapid în Spitalul Municipal din Mangalia, România. Pentru că eram în vacanță la mare, într-un hotel foarte frumos din stațiunea Olimp..
Un alt noroc a fost rapiditatea fetiței mele (care avea doar 9 ani pe-atunci), de a coborî, deși foarte speriată, scările celor cinci etaje, pentru a anunța la recepția hotelului să sune de urgență ambulanța. Telefonic nu se putea lua legătura cu recepția, nu îmi amintesc de ce, iar liftul părea că nu mai vine..
Multe lucruri ce s-au întâmplat nu mi le-am putut aminti dupa aceea și, pentru o vreme, am fost într-o stare de șoc emoțional. Dar știu cu siguranță că mi-era tare greu sa zâmbesc, tocmai eu, care eram din fire un zâmbărici de fată. Pentru mult timp s-a așternut pe fața mea un fel de mască gravă, pe care n-o mai puteam îndepărta.
“Am învățat că viața îți poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc” – Octavian Paler
În cazul meu, acei oameni necunoscuți m-au ajutat să-mi păstrez Viața!
Dar hai mai bine să clarificăm ce anume s-a întâmplat.
Ca oricare om, nici eu nu iubesc durerea (de cap, stomac, orice!). Aceasta fiind foarte puternică în ziua aceea, din dorința de a o stopa mai repede am luat nu o pastilă, ci două!
Dar, din nefericire, nu m-am informat bine, deși avusesem deja un episod de reacție alergică la substanța aceasta- METAMIZOL, cu 20 de ani înainte!! Și nici nu am fost atenționata de existența substanței și in alte medicamente, fapt la care eu nu m-am gândit deloc.
Atât de grav nu a fost însă acum 20 de ani, am crezut eu, cu naivitatea specifica adolescentină- doar ceva reacții cutanate. Probabil pentru că mi s-au administrat rapid ANTIHISTAMINICE?
De-atunci, am evitat mereu (cu sfințenie!) să am în casă acel medicament care pare multora inofensiv- Algocalmin. Și poate chiar așa și este, pentru ei, însă nu și pentru mine.
Iar IGNORANȚA mea mă putea costa VIAȚA!
***
Acum câteva zile am mers din nou la mare! Si aș putea spune că m-am bucurat de fiecare rază de soare care m-a încălzit, de fiecare briză, scoică sau fărâmă de nisip care s-a așezat nestingherită pe pielea mea. Si mereu am zâmbit!!
Acolo fiind, mi-am propus să nu mai amân la infinit a spune povestea mea, sau măcar o mică parte din ea.
V-am împărtășit experiența mea marcantă, din dorința de a fi mai bine informați cu privire la pericolul la care vă puteți expune și voi luând unele medicamente- din neștiință, ignoranță sau poate doar din pură întâmplare, în speranța ca astfel să luați măsurile necesare de urgență, înainte de colaps.
Anexez și acest site deosebit de explicit al tuturor simptomelor, cauzelor și complicațiilor ANAFILAXIEI, pentru a putea ști mai bine cum să preveniți sau, la nevoie, să acționați.
https://www.reginamaria.ro/utile/dictionar-de-afectiuni/socul-anafilactic
Tuturor celor ce mi-au salvat atunci Viața le mulțumesc din suflet!!
Și-aș vrea cu toții să știe ca sunt foarte conștientă că tot ceea ce pot face astăzi li se datorează și lor.
Suntem oameni, și uneori ne simțim și chiar putem fi atât de vulnerabili! Dar alteori putem fi atât de puternici încât, cu un efort minim, putem salva vieți.
Dacă și TU ai avut o astfel de experiență marcantă ca a mea, nu ezita să o faci cunoscută.
Iubește Viața!
Stă și în puterea ta să ajuți, măcar pentru a atenționa cu privire la un eventual pericol. Uneori e mult mai bine să folosești experiența altora, decât să experimentezi tu, pe propria-ți piele!
***
“Când ajungi să iubești viața, vei vedea frumusețea în toate lucrurile posibile.”- Khalil Gibran
Durere
“If I wake up in the morning and nothing hurt, I would worry I was dead.”
DURERE. Un cuvânt scurt, dar cu semnificații atât de adânci și complexe.
Cu siguranță exclus a fi adăugat pe lista dorințelor tale, întotdeauna se înfiltrează ca un musafir nepoftit căruia, oricâte apropouri i-ai face, se preface că nu-ți înțelege semnalele și revine insistent la petrecerile tale, doar ca să te șicaneze.
Pe durata vieții noastre, durerea revine, capricioasă și mereu surprinzătoare, pentru a ne aminti parcă, iarăși și iarăși, că suntem vii, dar nu și demiurgi.
Durere fizică sau sufletească, persistentă sau ascuțită, dar mereu nedorită, surdă la dorințele noastre și întotdeauna mută, pentru că nimeni nu o poate auzi la propriu, oricât de acută ar fi.
Durerea este o suferință care ne sfâșie, mai ales prin modul ei atât de personal de a-și face simțită prezența.
Și cu toată istețimea noastră, e greu să o transpunem perfect în cuvinte. Ironic parcă, nici măcar limbajul semnelor nu ne ajută!
De cele mai multe ori, lacrimile vin să ne liniștească, uneori în șiroaie, hidratându-ne și curățându-ne totodată sufletele. Și, pentru o vreme, se instalează iarăși pacea.
Durerea se strecoară apoi cumva, furișându-se tiptil, pândind găsirea următorului moment de atac, prielnic ei. Și asta doar dacă ai noroc, pentru că alteori se încăpățânează și își face de cap în mod constant și frenetic, fără nicio jenă parcă.
Și-atunci, ne străduim din răsputeri a o convinge să plece, dar nu întotdeauna știm dacă e bine să o atacăm direct sau să așteptăm o perioadă, pâna ce ea se plictisește de nepăsarea noastră, evident aparentă!
” Numbing the pain for a while will make it worse when you feel it.”- R. K. Rowling
În final, poate după multe încercări eșuate, ajungem să o înțelegem.
Durerea e ca un copil, care are nevoie de atenție, răbdare, ascultare, și mai ales căldură.
Ea cerșește atenția noastră, cu mult timp înainte de a începe să-și manifeste isteric prezența. Din diferite motive, sau poate doar din nepricepere ori ignoranță, nu o tratăm așa cum se cuvine, iar ea se înfurie și țipă, haotic, neștiind ce altceva ar fi bine să facă.
Din păcate, de cele mai multe ori tot noi suntem cei ce o chemăm, provocând-o, prin acțiunile noastre, iresponsabile și nesăbuite.. Iar apoi ne mirăm de ce vine cu asalt asupra noastră, de parcă n-am avea absolut nicio vină.
Este adevărat că avem nevoie de lecții pentru a deveni înțelepți, dar ce ne facem dacă doar asimilăm cunoștințe, dar nu le punem în practică?
“Pain, pleasure and death are no more than a process for existence. The revolutionary struggle in this process is a doorway open to intelligence.”- FRIDA KAHLO
Banii și relațiile
Nu am mulți bani și nici nu mă pot lăuda a fi specialist într-ale socotitului; ba chiar dimpotrivă..!! (știu, mare păcat!)
Dar am ceva experiență într-ale relațiilor și vreau să găsesc cumva echilibrul între cele două, ca marea majoritate a oamenilor.
Și totuși, deși am diplomă de specialist în comunicare, am ajuns la concluzia că la capitolul bani și managementul acestora într-o relație încă mai am multe de învățat.
Sperând într-o revenire, am hotărât să mă documentez. Și, cum eu iubesc bibliotecile (si ele pe mine! 😉 ) și îmi place să citesc, am mers să pun planul în aplicare.
De obicei, cărțile apar ca prin minune în fața mea, exact când am mai mare nevoie de ele. Ai ghicit, nu am căutat intenționat o carte despre bani, dar când mă interesează un subiect, legea atracției intră în funcțiune. Sau așa se întâmplă în cazul meu. :))
Într-una din vizitele mele inopinate la bibliotecă, am descoperit o carte care m-a fascinat de la început, în primul rând prin simplitatea și sinceritatea titlului, iar apoi prin cea a conținutului, așa că am luat-o și citit-o aproape pe nerăsuflate.
Eu am citit cartea scrisă în varianta olandeză-‘‘Gedoe om geld” Intieme portretten van geld en relaties, dar există și varianta originală scrisă în limba engleză- “Money goes to the heart of things” Intimate portrets of money and marriage, scrisă de Joke de Walle.
Așa cum ați observat probabil și voi, banii au mare importanță în viața noastră, pentru că ei determină, printre altele, ce putem sau ce nu putem face în cuplu. Si, de cele mai multe ori, ei capătă un rol foarte important în cazul divorțurilor, fiind subiectul multor conflicte dintre parteneri.
Cel ce deține banii deseori deține controlul, și nu de puține ori domină pasiv, dând falsa impresie că tot acel tam-tam este doar în mintea noastră.
Contextul familial emoțional, felul cum am fost educați financiar si situația familială, toate acestea își pun amprenta, ajutându-ne să luăm decizii bune sau mai puțin bune, referitoare la bani.
Interesant la această carte este faptul că te îndeamnă la multă analiză personală, nu numai referitoare la felul cum manageriezi finanțele, ci și la felul cum decurg lucrurile în cadrul propriei (sau a unei posibile) relații intime.
Tocmai de aceea o recomand ca fiind una ce îți va deschide mintea asupra problemelor de cuplu, a relațiilor în general, cuprinzând informații date de o persoană specializată în acest domeniu.
Astfel, vei afla despre etapele procesului de dezvoltare a relațiilor intime descrise de psihologul filozof de origine belgiană – Ferdinand Cuvelier, atât de bine și real descrise încât nu se poate să nu îți stârnească cel puțin zâmbetul!
Tendința de a observa doar asemănările, apoi faza în care diferențele irită și apar conflictele, colonizarea teritoriului și încercarea celui dominant de a-l schimba pe partener, sunt primele trei etape care îndreaptă relația spre faza care va decide viitorul sau încetarea acesteia.
Stadiul de rezistență/opoziție este cel în care diferențele devin mult mai clare și ambii parteneri vor autonomie, astfel că șansele de separare cresc.
În concepția lui Cuvelier, dacă această etapă este trecută cu bine, relația continuă, ajungând în stadiul recunoașterii ambei individualități unice. Acum partenerii caută noi modalități de conviețuire, fără a plăti totuși un preț prea mare pentru această intimitate.
Ultima etapă este denumită de Cuvelier ca fiind cea a adevăratei intimități în relație, stadiul în care partenerii înțeleg și acceptă perspectivele, punctele de vedere diferite și diferențele dintre ei, consolidând relația.
Numărul mare al anilor petrecuți lângă un om nu este deloc măsura bunei funcționalități a relației cu el. Și totuși, scuza aceasta este cel mai des întâlnită în cazul conștientizării unei situații nemulțumitoare, fără șanse de schimbare în bine, fapt ce amână luarea unei decizii. Și nefericirea continuă, în resemnare.
Rata divorțurilor este în continuă creștere, iar motivele ce determină acest fapt sunt nenumărate, dar sigur nu trebuie subestimată importanța factorului bani și evident discutarea acestui subiect delicat.
Citind cartea, în care sunt povestite detaliat diferite situații financiare din câteva cupluri, vei putea afla cum au soluționat alti oameni momente tensionante, abordând cu mai multă înțelepciune acest subiect.
Într-adevăr, banii pot crea o adevărată dramă în viața noastră..! Și totuși, continui să cred că dacă iubirea dintre cei doi este sinceră, dacă există complementaritate și voința de a rămâne împreună este reciprocă, atunci vor fi găsite forța și mijloacele necesare de a găsi calea spre a merge mai departe în același format.
Nu uita: schimbarea este inevitabilă, daca vrei mulțumire, apreciere și îmbunātāțirea propriei vieți!
*** “O afacere care aduce numai bani este o afacere proastă.”-Henry Ford
(La fel stau lucrurile și în cazul unei relații care nu te împlinește.)
Nonconformist
Aspirăm cu toții la o permanentă libertate personală de acțiune și exprimare.
Vrem să demonstrăm, nouă înșine și nu numai, adevăratul nostru potențial, dând dovadă de autenticitate și convingere în propriile credințe și valori.
În același timp, aparținem unui grup/familii/societăți și normele morale și religioase impuse de această apartenență restricționează acțiunile și adâncesc senzația de auto-limitare, suprimând multe dorințe naturale, precum sexualitatea.
Diferențele de opinie sunt privite ori cu fascinație, apreciere și încurajare, ori cu ostilitate, vădită intoleranță și inacceptare.
Deși nesiguri de utilitatea aderenței la grupul sau credințele celorlalți, mulți continuă a-i ramâne fideli, oricat de rigide sau inflexibile ar fi regulile. Pentru că responsabilitatea de a fi diferit este mult prea mare și drumul sinuos sperie.
De aceea, de multe ori, se alege o moarte eroică interioară, visându-se la dreptul la fericire.. într-o altă viață.
Dar omul se naște ca să fie spontan și independent și tinde spre a lupta împotriva autorității reprezentate încă de mic copil prin părinți, tocmai pentru libertatea de a fi el însuși.
În același timp, părinții au propriile așteptări, iar credința lor că autoritatea le trebuie respectată, spre binele copiilor, poate avea repercusiuni precum imposibilitatea de dezvoltare si emancipare. Pentru că obediența descurajeaza dezvoltarea propriilor standarde și valori. Mai pe scurt spus, duce la autolimitare.
Din păcate, nononformistul este tratat cu rejecție, expulsie sau agresiune, pentru că opiniile și credințele lui noi sperie, crezându-se că ele pot distruge adevăratele valori.
Iar atunci când oamenii aleg să își afirme individualitatea și puterea personală și să îmbrățișeze deschis viața, trebuie să facă față vinovăției de a merge într-o direcție diferită de cea mereu impusă de părinți, prieteni sau societate.
În final, vor fi luate decizii dificil de acceptat de ceilalți, iar ei vor trebui să facă față propriei voci critice interioare. Pentru că propriul sine va fi atacat, si mulți nu știu cum să răspundă acelor forțe care reprezintă anti-sinele..
Tehnica terapiei verbale este metoda ce ajută la verbalizarea propriului punct de vedere, suportul terapeutului fiind necesar pentru a ajuta la identificarea și schimbarea gândurilor, cu scopul de a lupta împotriva conformității.
Identificând ceea ce îi descurajează, oamenii pot avea o viată mai împlinită și pot ține piept mult mai bine tendințelor de conformitate și autolimitare.
Să ne amintim mai des că avem responsabilitatea de a scoate la iveală ceea ce e mai bun în noi, tocmai pentru a crea o societate bună, autentică.
”Timpul tău este limitat, așa că nu îl pierde trăind viața altcuiva..Nu lăsa zgomotul opiniilor celorlalți să îți înece propria voce interioară… Și cel mai important, ai curajul de a-ți urma inima si intuiția.” (Steve Jobs)
PS.: Dacă vrei să înveți cum poți răspunde vocii tale critice interioare, sau să înțelegi mai bine în ce constă acest tip de terapie, îti recomand să citești cartea “The self under siege” (Firestone, Firestone and Catlett). Îți va oferi noi perspective pentru a diferenția atitudinile disfuncționale, toxice, și te va ajuta să înveți a te elibera de lanțurile trecutului.
Respect to be respected..
I love people. Respectful people!
Those people that know to encourage the others and motivate them.
Those people that smile even when the situation is not as they wanted to be, but they still have hope and keep their head up.
Those people that know when something or somebody’s behavior is too unacceptable to allow themself to be treated bad or humiliated. Those people that know when to say Stop and start everything again and again.
I enjoy to be surrounded by people that, even when they are in pain and deep sorrow, still find the power to say a nice word to the others, that are also sad, disappointed or confused.
I love people that like to communicate about their thoughts and also listen to the others, giving them a little bit from their precious time and trying to find out something about their reasons to be happy, but also to understand their worries, suffers and upsets.
I love people that care about the other feelings and never try to put them down, even if they have the power to do it- with words or facts.
People that have the courage to say what they think even if the others point of view is completly different. And they do it in a respectul way, not only to show they have mind, but hoping to improve something in that situation.
I like empathetic people. They can always say something nice, from the bottom of their hearts; maybe they’ll be simple words, but with a deep meaning. They will touch souls and heal much better than any medicine.
If you encourage, give hope, listen and care, you have many chances to be treated nice.
Take care of what you seed!
He that sows the wind will reap the whirlwind.
**************************
Lecție de viață
Întâmplător, de curând am putut să văd cât de mult se poate schimba un om aflat într-o încercare grea a vieții lui- tocmai aceea de a-și putea pierde viața. Am fost uimită!
Din fericire, schimbarea a fost una bună. Astfel, un om încrâncenat și deloc iertător cu ceilalți, a ajuns să aibă nevoie tocmai de ajutorul acelor oameni și să aprecieze viața într-un mod umil și plin de recunoștință, abordare total diferită de cea avută anterior.
A început să mulțumească pentru sprijin și înțelegere, să fie empatic și atent la felul cum vorbește oamenilor.
Nu mi-a venit a crede că era același om care acum câțiva ani părea a fi complet dezumanizat, dornic doar de afirmare și răzbunare, cu orice risc și orice repercusiune.
Noi, cei din jur, păream a fi pe-atunci doar niște piese dintr-un joc pe care ea (da, era o Ea) putea oricând să îl arunce, la primul semn de plictiseală.
Îmi amintesc cât m-a contrariat lipsa de înțelegere a sentimentelor celorlalți, precum și absența dorinței de a oferi ajutor, care ar fi trebuit neaparăt să existe. Voia parca doar să devenim conștienți de propria neînsemnatate și neasemuita-i valoare, fiecare cerere a noastră fiind răsplatită cu și mai multa indiferență.
Nu înțelegeam de ce și cum putea un om să vrea a-i face pe ceilalți să se simtă insignifianți, când normal era a le da curaj și dorință de afirmare. Noi aveam nevoie de modele, dar primeam exact opusul. 🙁
Și acel om a putut influența multe vieți, pentru că îmi era profesor nu doar mie.. Iar noi eram oameni maturi, nu copii, ca să se poată interpreta cumva că percepeam situația altfel decât era.
Din nefericire, în ciuda schimbării radicale, boala nu a cruțat această persoană.. și pot spune ca nu m-am putut bucura, în ciuda dezamăgirii mai demult provocate de atitudinea ei.
Mi-a părut rău că se afla într-o situație fără ieșire și m-a întristat neputința de a fi ajutată, în ciuda eforturilor susținute.
M-am gândit că poate ceva existent deja în propriul corp a determinat comportamentul ei; sau poate acel corp nu a mai putut suporta încrancenarea și împotrivirea-i de a vedea binele si frumusețea oamenilor..??!! Read More
Mirajul mariajului..
Toate femeile își doresc să se căsătorească. 😉
E adevarăt că spun o generalitate, pentru că mai sunt și excepții, dar de cele mai multe ori căsătoria este un vis de fetița ce se vrea a fi împlinit, prin prisma filmelor cu final fericit, văzute la tv în copilărie.
Nici bărbații nu sunt prea diferiți; poate doar vârsta la care încep să simtă și să recunoască fățiș acest adevăr este alta!
Și mulți oameni, atât femei, cât și bărbați, speră în tăcere ca mariajul să fie garanția fericirii lor.
Constată apoi, cu uimire, că acesta nu poate menține stadiul minunat de la început.
Deși totul pare atât de fascinant și își doresc atunci să îmbătrânească împreună, ținându-se de mână :), ușor-ușor dorința aceasta dispare în ceață..
Idealurile ce se credeau a fi comune se îndepărtează, așteptările se înmulțesc, dar multe nu se împlinesc, dezamăgirile cresc și ambii parteneri vor să schimbe ceva: fiecare pe celălalt, uitând de ei înșiși!
Renunțările acoperă liste întregi, luptele se aprofundează, și ori unul cedează mereu, ori nu o face nimeni. Sau.. se cedează mult prea târziu, când deja oboseala se instaurează în suflet.
Pentru că, de obicei, unul vorbește, iar celălalt aude, dar nu ascultă.
Și.. deși la început erau zâmbete, priviri cu subînțeles și comun acord, acestea sunt înlocuite cu oboseala interioară si indiferența, până la renunțarea la a-și spune punctul de vedere și la a lupta pentru propriile idealuri.
Sau.. la fel de des, apar egoismul, neîncrederea, lipsa oricărui entuziasm privitor la binele relației și chiar dezgustul față de tot ceea ce înseamnă partener ori familie.
Care să fie motivul?
De fapt, pot fi atât de multe, încât nu e de mirare că rata divorțurilor crește constant.
Dar, și mai interesant: foarte mulți nu divorțează, ci aleg să nu ofere libertatea celuilalt și să continue, răniți și fără niciun chef de viață, ceea ce au început- degradarea sufletului și minții. Un așa-zis compromis permanent, de cele mai multe ori devenit obișnuință de viață.
Și totuși.. cum se produce un asemenea decalaj, care să determine un om a lua o decizie care să-i schimbe și oficial viața, nu numai in interiorul său, ori numai interior, și voit nu și oficial?
O să enumăr cauzele cele mai evidente și generale (deși știu foarte bine că nu sunt expert, ci doar o fire analitică, căreia îi place să spună lucrurilor pe nume), rămânând ca fiecare dintre voi să-și analizeze propria situație, dacă este cazul.
Sinceritatea personală, chiar și numai in forul interior, înseamnă un mare curaj, care te poate ajuta să fii tu!
Așadar… motivele ar putea fi:
–Schimbarea modului de a gândi, ce intervine odată cu înaintarea în vârstă.
–Temperamentul foarte diferit, căruia nu îi dăm prea mare importanță, la începutul relației.
–Comunicarea, pe care nu știm cum să o susținem activă, așa încât să ne ajute, și nu să ne încurce..
Cu siguranță, și comunicarea trebuia să facă parte din materiile de studiu, pentru că este prezentă zilnic în viața noastră, dar.. într-un mod defectuos. Poate așa am fi știut să ne abținem a critica și jigni, în loc să încurajăm și susținem.
–Decalajele psihice, neașteptate și nebănuite, cărora unul dintre parteneri constată că nu le poate face față.
–Netrasarea mentală a unor calități importante pe care dorim a le avea un partener.
–Neputința adaptării la o situație nouă de viață.
-Dorința de a deține controlul absolut al relației.
–Neexistența unor pasiuni sau obiceiuri comune, suficient de puternice.
–Incapacitatea de a vedea partenerul ca pe prietenul, egalul și, de fapt, reflecția ta.
–Necunoașterea modului de a gândi al celuilalt.
–Lipsa bunăvoinței de a-l ajuta și aștepta pe celălalt să se dezvolte.
-Falsitatea în comportament și sentimente, generată de diferite interese.
–Lipsa dorinței/neputința de a cunoaște și înțelege ce poate accepta din ceea ce inseamnă cel ce-i este partener.
-Graba spre mariaj, înainte de a îndeplini cât mai multe din punctele enumerate anterior.
Delicatețe
De obicei, asociem cuvântul ‘delicatețe’ cu feminitatea; cert este că el caracterizează majoritatea persoanelor apartenente acestei categorii! 🙂 😉
Și la fel de adevărat este că există și bărbați delicați, încât nu poți afirma că aceasta este o însușire exclusiv feminină.
Dar estimarea rămâne la libera alegere a fiecăruia, că doar există libertatea gândirii și a cuvântului..!
Unii cred că delicatețea constă în aspectul fizic fragil și mișcările unduitoare, senzuale.
Alții cred că reprezintă modul cum reușesc unii să trateze o situație dificilă, ce pare incontrolabilă, așa încât dobândesc și aprecierea celorlalți, nu numai că soluționează problema.
Deopotriva, plantele și animalele pot deține o finețe aparte, inconfundabilă, pe care numai cei sensibili o pot recunoaște și prețui.
Așa se întâmplă că uneori ajungi să fii fericit că s-a inventat acest cuvânt- ‘delicatețe’, încât să te poți exprima nuanțat și să descrii cum poți mai bine frumusețea copleșitoare ce te înconjoară.
Adevărul este că numai pronunția acestui cuvânt te transformă, modelându-ți puțin caracterul. Pentru că vocabularul unui om este expresia minții sale. Și pentru că fiecare cuvânt în parte are o forță a lui, mentală, care stopează sau amplifică acțiunile tale, coborându-te sau ridicându-te ca om. Read More
Dulcele rasfăț..
“Ce răsfăț să fii viu!”– Oana Pellea
Dacă ai copil, cu siguranță ți s-a întâmplat cel puțin o dată să îi spui “ești cam răsfățat”. 🙂 Și poate că a fost unul din momentele tale de profundă sinceritate! 😀
Sau poate au fost alții care ‘și-au băgat nasul’ în treburile tale 😀 și ți-au spus că îl răsfeți prea mult și o să și-o ia în cap în curând..
Dacă ai animale în casă, care dorm pe canapea, afișând o privire angelică, și sunt tratate cu multă atenție, din nou intervine cineva ‘binevoitor’ ca să îți amintească faptul că ar fi mai bine să crești un copil decât să ‘pierzi vremea’ spălându-ți sau plimbându-ți câinele, ori să cheltui banii aiurea, cumpărând medicamente, mâncare specială, jucării și diverse accesorii pentru acesta..
Dacă ai ‘norocul’ de-a avea aproape o femeie (sau bărbat), căruia să îi cumperi cadouri, s-o plimbi sau să îi cumperi des flori sau mici alte atenții și s-o drăgălășești, iarăși ți se atrage atenția că o să te coste scump acest comportament.. 😀
Și uite-așa, se pare că singurul lucru la care te pricepi nesperat de bine este acela de a rasfăța pe cineva! Dar apar mereu cârcotași, care încearcă să-ți strice liniștea.
Dex-ul limbii române spune că a răsfăța înseamnă, printre alte câteva sensuri, “a înconjura pe cineva cu dragoste, cu tandrețe exagerată; a alinta, a râzgâia”.
Dar cine poate spune sigur care este limita dintre afecțiune și răsfăț? Când înseamnă că exagerezi?
Acuzațiile celorlalți te pun pe gânduri sau doar te fac să zâmbești?
Ți se pare că o spun în sens bun, sau că vor ‘să-ți scoată ochii’ că te-a prins furtuna tocmai pentru că tu singur ai ieșit din casă, deși ai văzut că e ploaie și vânt puternic!? 😀
Erau copii..
Dacă ai impresia că..
- ai o viață grea și e firesc să îți plângi de milă
- gândești foarte profund, dar ceilalți parcă sunt orbi și nu văd asta
- nu mănânci suficient de vitaminizat, cum spun cărțile și miile de articole de pe net
- nu ai o cameră prea drăguță, pentru că ai tăi părinți refuză să îți schimbe mobilierul, așa cum i-ai rugat de mii și mii de ori, sau că nu ai suficiente haine și mai ales nu sunt Nike, Puma, Adidas ori Le Coq Sportif, ca să fii și tu ‘în rândul lumii’
- nu te plimbi destul prin alte țări, ca alții, pentru că ai tăi părinți nu înțeleg cât de important este să strângă cureaua, ca să te ajute să îți ‘deschizi orizonturile’
- intimitatea îți este atacată de vecini curioși, care se uită prin gard (sau te privesc cu coada ochiului cum îți intinzi rufele în balcon)
- aerul e prea poluat și pomii au început prea devreme să își schimbe haina- semn că începe netrebnica de școală 😀
- franceza, germana, engleza.. sunt limbi teribil de grele, iar timpul tău e oricum prea limitat ca să mai ai chef și de ele,
- mama ta nu îți face (sau cumpără) prea des dulciuri, iar tatăl tau insistă prea mult să îți vezi lungul nasului, atunci când uiți să vii acasă la ora potrivită, sau să răspunzi politicos
.. atunci, cu siguranță nu ai citit “Jurnalul Annei Frank”!!
Dacă s-ar fi întâmplat asta, ai fi înțeles că și prin anii ‘’40 erau copii care gândeau profund, poate la o vârstă mult mai fragedă decât a ta, și că aveau o viață cu adevărat chinuită. Dar nu se văicăreau, ci acceptau cu stoicism situația, și nu le era sub nicio formă la îndemână să o schimbe cumva.
Ei erau într-adevar deprivati de multe, comparativ cu tine (poate): mâncare puțină, veche, și în niciun caz nu puteau crâcni că n-ar fi gustoasă, sau să o refuze.
Tot ei, ar fi dat orice să aibă o cameră pe care să nu o împartă cu nimeni, chiar și având piese de mobilier vechi, dar să se poată bucura de intimitatea la care orice copil are dreptul.
Și-ar fi dorit și ei haine, fără a mai conta marca, doar să fie pe măsura lor, nu mici, sau vechi și ponosite.
Ei ar fi vrut să nu fie plimbați prin lagărele țărilor ‘străine’, pentru că lumea lor dinainte era suficient de largă și mai ales, calmă.
Și ar fi vrut atât de mult să stea lângă familiile lor, nu în camere comune, reci și mizere, unde chiar nu aveau intimitate și nici nu erau tratați ca fiind oameni.
Tot ei își doreau cu ardoare să poată merge din nou la școală, să învețe limbile străine, istoria altor popoare, sau chiar matematica uneori atât de-ncâlcită.
Școala era pentru ei ca un vis! În ea își puneau toată speranța, pentru că era însăși amintirea zilelor frumoase și bune, dar și speranța în apariția unor noi astfel de zile..
Pe-atunci, dulciurile erau cadouri cu valoare aproape inestimabilă, pe care le consumau cu măsură, și tot pe-atunci erau oameni care apreciau cu adevărat un cadou, oricât de mărunt..
Erau copii care înțelegeau când întreceau măsura și își puneau singuri limite.
Erau copii cu o conștiință curată, care țineau cont de sugestiile părinților, care iubeau viața și voiau să se bucure de ea, dar nu li se permitea.
Erau copii care voiau să privească cerul, să asculte păsărelele, să culeagă flori, să se plimbe fără teamă pe stradă și fără a fi stigmatizati pentru că au o religie sau alta.. Read More
Memoria inimii
“Fii recunoscător pentru tot ce ai și vei avea mai mult. Dacă te concentrezi pe ce nu ai, nu vei avea niciodată destul.”– Oprah Winfrey
Sunt cuvinte simple, aparent nu foarte profunde, dar cu o esență indubitabilă: primești atât cât ți se cuvine, corespunzător gândirii tale. Este un îndemn general valabil, a cărui nepunere în practică va genera o permanentă nemulțumire, stare evident nedorită..
Când ești recunoscător pentru toate avantajele de care beneficiezi, reușind să fii mereu conștient de importanța celor mai mărunte gesturi sau facilități și apreciind toate oportunitățile ivite în cale, atunci îți iubești cu adevărat viața.
Iar dacă această atitudine devine una consecventă, cu siguranță vei înțelege că nu ești deloc un om năpăstuit de soartă, cum credeai uneori, când depresia sau tristețea punea stăpânire pe gândurile tale ascunse.
Printre motivele pentru care trebuie să fii recunoscător este și acela că ți s-a mai acordat încă o zi; dacă va mai exista sau nu un ‘mâine’, nu ai cum să știi! Dar azi a fost.. și ai avut posibilitatea să faci mult bine sau rău, deopotrivă.
Promisiuni
“Cel mai bun mijloc de a-ți ține cuvântul este să nu îl dai niciodată.”- Napoleon Bonaparte
Învățăm încă de mici că promisiunile nu trebuie încălcate.. Și totuși, o facem!
Cât de grav este? Ar trebui să gândim că suntem niște oameni răi dacă nu reușim să ne păstrăm cuvântul dat, sau să acceptăm că greșeala este omenească și să mergem mai departe, ca și cum nimic grav nu s-a întâmplat?
Cred că fiecare dintre noi a promis cel puțin o data lucruri care, peste timp, s-a dovedit că nu au putut fi indeplinite. Motivele au fost diferite, credibile sau nu celorlalți, dar oamenii au fost dezamăgiți; și.. mulți au arătat direct ceea ce simt. 🙁
(Nu includem în discuția aceasta promisiunea de a păstra un secret, pentru că știm cu toții ce înseamnă un secret..)
Desigur că este foarte important mobilul promisiunii!..
Promit ca să obțin ceva (poate încrederea ?), promit ca să dau celuilalt siguranță în ceea ce urmează să fac, promit ca să mă oblig a-mi duce la capăt acțiunea dorită..
Unii promit din obișnuință, pentru că acest cuvânt li se pare unul ca oricare altul și cred că a fost inventat tocmai pentru a fi folosit. Și-atunci.. de ce să nu îl rostească? 😀
Alții promit pentru a scăpa de acuzații, sau pentru a orienta atenția asupra altui subiect și a-l evita pe cel neplăcut…
Dar.. sunt mulți care înțeleg că o promisiune nu conține neapărat verbul “a promite”, ci se formulează în așa fel încât capătă același sens. Poate chiar prin necuvinte?
“Doar cu ochii şi cu un semn din cap faci adesea un jurământ mult mai solemn decât în faţa Curţii cu juri.” (Honore de Balzac) Read More
Copilului meu drag :)
Îți las această mică “moștenire”…. 🙂 ( plus o mare de iubire! )
- gingășia mea, din vremea când îți mângâiam fața și mânuțele fine și pufoase, sau doar găseam intenționat motivul că ți le încălzesc, iarna;
- veselia mea, din zilele când săream împreună pe trampolină și făceam mult prea mult zgomot (sărmanii vecini!), dar nu îmi dădeai voie să plec, deși oboseam mai repede decât tine (nu știu cum se făcea, dar tu voiai să sărim imediat dupa ce mâncam… 🙂 )
- uimirea mea în fața frumuseții naturii, în special când adunam toamna frunze diferit colorate, ca să te impresionez și să-ți stârnesc interesul pentru frumos;
- hotărârea mea, din zilele când am plecat împreună pe un alt drum, necunoscut, dar plin de aventuri și frumos, zbucium și liniște, deopotrivă;
- bunătatea mea, din vremea când tu îmi verificai cosmeticele și le luai pe toate cele de care eu “nu mai aveam nevoie”, sau alunele și nucile de care tu “aveai mai mare nevoie”, fiind vegetariană 🙂
- plăcerea mea de a fi ordonată, motiv pentru care trebuia să ștergi praful și să aspiri, dar tu alegeai să aranjezi jucăriile, hainele și mai ales cosmeticele, urmând ca mai mereu eu să fac restul, pentru că tu erai deja obosită.. 🙂
- consecvența mea, demonstrată prin veșnica cerință de a-ți deschide dimineața fereastra, a închide pungile cu dulciuri, a duce biscuiții în bucătărie și toate celelalte vase pe care tu le transportai cu mare drag în camera ta, ca să mănânci în fața televizorului sau calculatorului, ori zilnica cerință de a pune hârtiile în coș…
- mândria mea, din zecile și zecile de zile când ai venit cu rezultate atât de frumoase, încât stăteam minute în șir să mă întreb cum de poți avea o memorie atât de bună, deși pari mereu distrată și visătoare,
- înduioșarea mea, față de toate animalele micuțe și fără ajutor, de care (ți-am spus), o dată luate acasă, devii complet responsabil, dar tu preferai deseori să te uiți la filme sau să stai în camera să asculți ploaia, decât să plimbi câinele, obosită fiind de la școală.. 😉
- încrederea (NU și emoția 😉 ) mea, din ziua când ai mers, la insistența ta, și ți-ai cumpărat pentru prima dată singură dulciuri (pe la 6 anișori), pe un drum fără trotuar, dar nu și fără mașini, iar.. mai târziu în oraș, ca să demonstrezi independența, să-ți cumperi singură încălțăminte și pantaloni (12 ani). Știu.. mi-ai trimis continuu poze pe WhatsApp, ca să îmi ceri părerea (sau, mai mult, ca să mă liniștești :D)!
- meticulozitatea mea, de fiecare dată când voiai sandviș și trebuia să îți tai feliile de ardei și castravete foarte subțiri, așa cum îți plac ție;
- răbdarea mea, de multe ori pusă la grea încercare, când te sunam și, fiind cu prietenii în oraș, dădeai telefonul pe “silence”, sau când amânai să scrii temele, să faci duș, să pui vasele din mașina de spălat în dulap, să ieși cu câinele afară, să… Read More
Realul cuvintelor (concretul abstract)
Cuvintele circulă liber, sperând întotdeuna să atingă coarda sensibilă a celui vizat, sau măcar să atragă puțin interes.
Ne permit sau nu să ne creionăm pe noi înșine, la modul cel mai real, motivul posibilei neclarități fiind acela că interpretarea lor se face diferit, percepția interlocutorului fiind uneori complet alta decât cea scontată.
Și totuși, deși cuvintele eliberează, să nu uităm că luminozitatea lor este dată de vocea, tonalitatea, momentul și precizia cu care sunt folosite. Și, desigur, de capacitatea celuilalt de a le descifra adevăratul sens.
Ele stimulează gândirea, declanșează luarea unei poziții, inspiră, zdruncină, irită, entuziasmează, emoționeazaă… sau nu!
Cel mai dureros e faptul că tot ele, cuvintele, demoralizează. Și acesta e un lucru care ar trebui să ne îngrijoreze atât de tare, încât să ne determine să luăm măsuri. Read More
Rezonanța liderului
Cei mai mulți oameni se zbat de-a lungul vieții pentru a avea un trai decent și pentru a-și dovedi propria valoare, dar și pentru a se simți împliniți sau pentru a dobândi aprecierea copiilor lor. Nu doar când aceștia sunt mici și nu știu foarte multe despre lume și viață, ci și când cresc și totul capătă formă și fond, sau- mai bine spus- când “tot ce-i neînțeles se schimbă-n neînțelesuri și mai mari” 🙂 , cum spunea Lucian Blaga al nostru…
Desigur, pentru a-ți atinge aceste obiective, trebuie să treci la treabă, pentru că nimic nu apare ca prin magie.
Și, pe rând, își aduc contribuția la această transformare a ta părinții, școala, societatea și viața.. în general, scena în care tu ești cel mai important actor (cel puțin, pentru tine însuți.. 🙂 ).
Cu forțe proaspete, te îndrepți spre “job-ul” visurilor tale, reale sau închipuite, hotărât să te adaptezi cât mai bine noului mediu, pe care ți-l imaginezi plăcut, armonios, relaxant și motivant. Read More
Comunicarea eficientă în situații dificile
În fiecare zi interacționăm cu diverși oameni, ale căror reacții ne par adecvate situației sau nu. 😉 😀 .
Am vrea să putem controla imediat comportamentul celor cu reacții mai puțin firești 😉 , dar uneori nu se poate. Ce putem face?
Cea mai bună soluție este să ne controlăm propriul comportament, așa încât să determinăm transformarea comportamentului lor într-unul civilizat și constructiv. Este vorba despre a învăța tehnici de comunicare eficientă prin care să îi influențăm pe ceilalți în mod pozitiv, invitându-i la colaborare. 😉
Replicile tăioase sunt din start neproductive, iar mecanismul de apărare și furia interioară determină alte reacții negative (care se declanșează în lanț), cum ar fi descărcarea frustrării asupra altor persoane. Așadar, e bine să le eliminăm fără urmă de regret! 🙂
Ar mai fi o reacție, anume concentrarea pe adevărata problemă, nu pe stările pe care le declanșează aceasta! Mai concret, neintrând în defensivă sau violență verbală, ci doar arătând că îți pasă și vrei să rezolvi problema cu calm, parafrazând și punând întrebări, până când într-adevăr înțelegi despre ce este vorba. Read More
Viața în doi
Când doi oameni au sentimente puternice, de cele mai multe ori formează un cuplu “stabil”, care pornește la drum plin de speranțe și vise, având ca și fundament afecțiunea și pasiunea nemărginită.
Și totuși, numai de calitatea relației pe care și-o vor propune unul celuilalt va depinde consistența acestui tot. Păstrarea individualității, în ciuda existenței unității nou formate, este secretul cheie al funcționării armonioase a acestui ”mecanism”.
“Să poți iubi fără să te rătăcești în celălalt” (Jacques Salome) se pare că este cel mai greu, dar și cel mai necesar scut de protecție împotriva pierderii ființei tale, deoarece însăși respectarea unicității fiecăruia constituie catalizatorul durabilității unei relații.
La început, această contopire poate părea o scenă desprinsă din povești, dar pe parcurs e bine să ne dăm seama că suntem doi, nu unul, și că percepem de multe ori același lucru în mod diferit. Read More