Viața e o țesătură permanentă de trecut, prezent și viitor. Deseori, firele se încurcă și ai nevoie de mult timp ca să reușești a le ordona.
Important este că, dupa ce le descurci, să nu uiti că ‘acul’ e întotdeauna în mâna ta, iar tu ești creatorul a cărui artă va fi admirată, ignorată, sau poate chiar defăimată.
Fii constient de toate acestea și acceptă din ceea ce se spune doar ce te ajută emoțional ca să mergi mai departe; și nu-ți face iluzii că vreuna din aceste stări va fi atotputernică pe toata perioada vieții tale! Totul este trecător.
Uneori, te vei mira și tu de ceea ce reușești să faci, sau de felul cum ești. Alteori, vei vrea să fi creat ceva mai deosebit, mai mareț. Dar, oricum ar fi, important este să nu te oprești!
Privindu-ți ‘opera’, peste timp, vei fi mulțumit sau mai puțin mulțumit de ea, însă vei aprecia faptul că nu ai renunțat să găsești noi și noi metode, mijloace și materiale de îmbunătățire. Sau.. numai pentru că nu ai încetat să le cauti!
Dacă tabloul ți se pare nereușit, amintește-ți că întotdeauna mai ai o șansă. Poți fi, de exemplu, creatorul propriei cărti; chiar tu vei fi eroul acesteia, sau orice alt personaj alegi sau accepți să fii..!
Uneori îți vei privi obiectiv creația și-o vei analiza în profunzime, dar și mai mult ți-o vor analiza ceilalți.
Însă.. oricum ar suna șușotelile din jur, nu uita să te iubești mereu, pentru că tu ești cel ce a contribuit constant la crearea ta. Ceilalți sunt doar alte personaje, mai importante sau mai puțin importante, trecătoare și deseori inconsecvente.
Meriți să te încurajezi și accepti așa cum ești. Read More