Discuția cu o persoană recent cunoscută se îndreaptă deseori spre subiectul vârstă, urmând fireasca scanare aspect fizic/mental/comportamental.
De parcă într-un număr ar putea să încapă toată emoția și experiența noastră de viață! Și tot în acel număr ar trebui să se oglindească toate visele noastre (permise), dar mai ales acestea două ar trebui să se conformeze automat așteptărilor privitorului..
(Cine nu se simte vinovat să arunce cu piatra!)
Dintr-o dată, ne transformăm cu toții în adevarați critici de artă.. analizând forma, culoarea, linia și chiar conținutul. Bineînțeles, cu superficialitate.
Prea multe riduri, prea puțină culoare, prea multe sau puține kilograme, prea copilăros sau prea matur, deloc sau prea nerealizat pentru o așa vârstă..
Și să nu uităm de aspectul estetic al ”ambalajului”! Ca prin minune, devenim cu toții peste noapte adevărați designeri vestimentari!
Aprecierea celorlalți se face în funcție de preferințele noastre personale, pentru că suntem subiectivi și critici. Și credem mereu că noi știm cel mai bine cum este și mai ales cum ar trebui să fie cineva, la o anumita vârstă!
Și bineînțeles că ne simțim profund jigniți atunci când cineva ne analizează pe noi, subliniind defectele. (Chiar așa? să-și vadă bârna din ochiul lui!)
Dintr-o dată nu ne mai place analiza și pledăm pentru toleranță și acceptare, strigând sus și tare că.. numai calitatea face cu adevărat diferența.
N-ar trebui să fie aceasta regulă de la început general valabilă, precum termenii și condițiile pentru care trebuie să dăm accept cu toții, dacă vrem să mergem mai departe?
Nu cumva ne limităm singuri, limitându-i mai intâi pe ceilalti? De ce trebuie să fie oamenii înscriși într-un anume șablon, când e atât de frumos că suntem diferiți?
Care ar mai putea fi unicitatea noastră dacă toți am fi la fel de înalți, slabi și chipeși? Nu cumva ar fi și mai grea selecția, dacă toți am avea trasături de modele? Nu cumva am obosi admirând și toate acțiunile s-ar încetini, datorită atâtor corpuri fascinante?
Varietatea e interesantă, cerând adaptarea ochiului și relaxarea minții, necesitând totodată ajustarea spontană la nou.
Cerceteaza acel nou, admiră-l dacă ți se pare deosebit, dar educă-ți mintea a accepta că și perfecțiunea este imperfectă, așadar nu există. Totul este discutabil, iar frumosul este în tot, dar mai ales în ochii privitorului.
Contemplă viața și oamenii, fără a stigmatiza. Și amintește-ți că suntem cu toții minuni vii.
“Orice vârstă ai avea, ai exact vârsta potrivită pentru a iubi, a visa și a te bucura de viață.” (Silviu Silva)
😉
🙂