Măștile jos!

mac mov

  Întâlnindu-ne de-a lungul zilei cu diverși oameni, încercăm să afișăm o imagine pozitivă sau atractivă, care să emane seriozitate și încredere, potență intelectuală ;), sinceritate sau toleranță, etc.

În funcție de ceea ce dorești să inspiri, iei atitudinea potrivită.

De obicei, alura ta este una creată, sau dobândită în timp (cu intenție sau nu), și vrei întotdeauna să spui ceva, fără a fi nevoie de cuvinte… 😉

La fel cum și fața ta radiază sau pălește, însoțită de zâmbete sau brăzdată de griji (concretizate în riduri 😀 ), monitorizând starea ta psihică de moment, așa și întreaga înfățișare te caracterizează- în tăcere!

Vocea este un alt element important, care te ajută să detectezi puțin caracterul unui om. Poate fi blândă, ascuțită, fermă, îngăduitoare și cu atât de multe inflexiuni.

Totul este să fii consecvent și să urmărești aceste aspecte o bună bucată de timp, ca să nu te pripești cu concluziile.

Și totuși, ca să îți faci o impresie corectă și reală asupra unui om, e nevoie de multe situații, nu numai de un “radar” bun. Pentru că, oricât de fin îți este auzul, văzul sau mirosul, nu este o certitudine faptul că, dându-se alte coordonate, nu s-ar schimba doar direcția, ci și întregul.. obiectiv urmărit. 😉

Fiecare dintre noi avem propriile principii, dar și anumite criterii de selecție a celor cu care vrem să ne însoțim pe drumul prin viață. Unii vrem prieteni energici, activi, alții vrem prieteni care știu să asculte și care au un suflet sensibil, iar alții au ca și criteriu inteligența.

Poate ar fi bine să alegem toleranța și bunătatea, sau disponibilitatea lor de a ne fi alături, la nevoie?!

Odată ce înaintezi în vârstă, aceste criterii se pot schimba, sau vei vrea să fie cât mai “mixate”. Adică…vei vrea câte ceva din fiecare. Apoi, nu te mai mulțumești cu fărâme și cauți din ce în ce mai mult…

Și lucrurile se complică. 🙂 😀  

Sau se luminează? 

Într-o zi, masca va cădea. Și poți descoperi lângă tine o față complet necunoscută, pe care nici măcar oglinda nu o poate reflecta.

Oricare ar fi alegerile tale, nu uita că toți avem defecte, dar și că nu trebuie să accepți alături oameni aroganți, care te subapreciază, ori pe cei al căror orgoliu e nemăsurat.

Nu e deloc profitabil să ai lângă tine pe cei care te coboară. Compromisul de a avea în jur anumite persoane doar pentru a nu te simți singur, sau pentru a avea cu cine ieși la o plimbare, va fi- mai devreme sau mai târziu- plătit. Cu dezamăgire, tristețe, nemulțumire, goliciune și, în final, singurătate apăsătoare.

Nu sunt deloc prima care afirmă că e mai bine să alegi singurătatea afișată decât prietenia oficială, care îți schilodește sufletul. Și nu sunt nici ultima care a greșit, crezând că nu e neapărată nevoie ca “însoțitorul” să aibă calitățile pe care le așteptăm.

Toleranța cu măsură este de preferat celei nemăsurate, așa cum e mult mai bine să eviți agravarea rănii, decât să ignori rana.

Așadar, când simți că ceva e total împotriva firii tale, când simți disconfort și starea de continuă apasare, ia atitudine. În felul tău, dar nu accepta să te pierzi, devenind ordinar.

Cine nu vede minunea din tine înseamnă că nu e pentru tine!

Și-atunci.. de ce să nu dai o șansă bucuriei să revină în viața ta? De ce să uiți de tine, ca și cum ai fi un fir de praf, care oricum se spulberă în vânt?!

Poate ca ești o stâncă, dar nu ai fost atent/ă la greutatea și înălțimea ta, ori la apele care susură în juru-ți, așteptând să te lași erodat/ă. 😉 🙂

Uneori, acest proces poate da naștere unei treceri spre alte necunoscuturi- incitante, surprinzătoare și nebănuit de interesante!

Dă-ți, cel puțin, o șansă! 

libertate

Comments

comments

This entry was posted in comunicare sociala, cunoastere interioara, motivatie on by .

About Simona Gîrbea

Nascuta la 19 septembrie 1976, in localitatea Starchiojd, judetul Prahova. Am absovit Liceul Pedagogic din Ploiesti, promotia 1995 si..am profesat la inceput ca educatoare, iar mai tarziu ca institutor I, avand gradul didactic II. Licentiata in comunicare si relatii publice, promotia 2007( Facultatea de Litere, Bucuresti). Indragostita de domeniul psihologie, disciplina studiata atat in liceu cat si in facultate, dar si de comunicarea eficienta dintre oameni, in ultima perioada am devenit din ce in ce mai preocupata de stapanirea unor cunostinte mult mai vaste in aceste doua domenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *