“Inteligence without ambition is a bird without wings”-Salvador Dali (1904-1989)
Când eram mică, oamenii mă întrebau ce vreau să devin când voi fi mare 🙂 (uram această întrebare, dar nu voiam să arat, văzând că lor li se părea foarte firească! ).
Și, pentru că nu îndrăzneam să spun deloc ce mi-aș dori, crezând că sunt prea simpla și făra însemnătate, am spus prima meserie care mi-a venit în minte: croitoreasa (mama mergea la croitoreasa mereu, ca sa îsi faca haine noi ). Asa ca am continuat sa scriu și sa repet, ca un papagal, de fiecare dată când eram întrebată, același “vis”, care nu era deloc al meu.
Era însă unul care nu mă evidenția și nu crea nimănui impresia că aș avea ambiții prea mari pentru cât de măruntă sunt. Așa credeam despre mine atunci, că sunt prea fără posibilități de a ajunge sus. De fapt, eram extrem de timidă și neîncrezătoare în forțele proprii.
Am încercat atunci să îmi induc această plăcere de a crea haine, tăind mai toate rochiile mamei sau surorilor mele, în speranța că voi avea talentul de a crea apoi ceva nou, care să surprindă lumea. Mama mă certa blând, deși în sinea ei era disperată, și îmi dădea sfatul să folosesc doar haine vechi.. Știa ea ce știa 🙂 !
Când am crescut, am reușit să “creez” două fustițe. Atât! Am fost fericită de realizarea mea, dar am conștientizat că nu e deloc simplu și, mai ales, că nu e deloc ceea ce voiam să fac.
Peste timp, după terminarea școlii, am crezut că mi-am găsit menirea. Îmi plăceau copiii și îmi plăcea să stau în preajma lor. Erau haioși, spontani, și mai ales sinceri și puși mereu pe șotii. Cele mai mari supărări le puteam alunga sau cel puțin uita pentru o vreme atunci când eram în mijlocul lor.
Fiecare zi era o nouă aventură, pentru că ei –copiii- pot face ca fiecare zi să aibă o frumusețe aparte. Este minunat să lucrezi cu copiii și cred că a fost o onoare să mi se ofere atât de multă iubire necondiționată.
A venit însă o vreme când am căutat în adâncul meu și am întrebat dacă aceasta este oare ceea ce vreau să fac mereu, iar viața și contextul au fost de așa natură că m-au sfătuit să vorbesc cu mine însămi și să nu țin cont deloc de “piedicile” închipuite, pe care mi le-am inventat mereu, ca să am o scuză pentru amânările mele.
“Ce mi-ar plăcea să fac dacă aș avea mulți bani?”, m-am întrebat..
“Dacă n-ar exista niciun impediment, mi-ar plăcea să ajut oamenii să creadă în ei, să lupte pentru visele lor, să spere că vor găsi întotdeauna un mijloc de a rezolva o problemă ori de a-și îndeplini dorințele cele mai arzătoare, chiar dacă e nevoie de muncă asiduă.. “, mi-am răspuns în gând.
Nu am bani mulți și nici nu știu dacă voi avea vreodată, dar am înțeles de ceva vreme că fericirea înseamnă tocmai drumul parcurs spre îndeplinirea celei mai frumoase dorințe. Frenezia cu care te dedici acelei chemări îți va da atât de multă satisfacție, încât nu vei simți deloc greul.
Trebuie să vină o zi când vei avea curajul să visezi, înlăturând lanțurile imaginare ale neputinței.
Trebuie doar să începi, iar dacă aceea este ceea ce voiai cu adevărat, nu te vei opri.
Vei spera, vei fi consecvent, plin de ambiție și dăruire.
Vei fi TU, cel care ai vrut întotdeuna să fii, dar nu ai avut siguranța și forța să crezi că poți.
“Mică la stat, mare la sfat, ambițioasă cum n-am gătat.
O rază de soare în tine-am găsit,
Se-ndreaptă spre lume, spre răsărit…”
Este o mică “dedicație” a profesorului meu de limba româna, Roman Constantin, care poate a văzut în mine o mică rază.. sau doar a vrut să mă încurajeze, pentru că am progresat mult în acel an. Pentru mine a fost un mesaj foarte frumos, poate primul care m-a încurajat să am mai multă încredere în puterea mea de a schimba “lumea”.
Cert este că am terminat Literele, am descoperit că pot scrie cu ușurință eseuri și că îmi place la nebunie.
Cuvintele mă fascinează.. Mereu am vrut să învăț expresii noi, frumoase, care să exprime în cel mai potrivit mod starea de fapt a lucrurilor, în genere a vieții, fie ea și cu părți mai puțin plăcute.
Visez și lupt pentru visele mele, chiar dacă se dovedesc a fi, mai târziu, doar mici nivele spre un alt drum.
Am descoperit că îmi place să zbor spre înalt!
Dar ție?