Viața îndepărtează oamenii, la propriu sau/și la figurat. Și acest lucru nu e neapărat rău, pentru că fiecare dintre noi are nevoie de timp, ca să se dezvolte, și de un spațiu propice.
Se întâmplă deseori ca apoi să îi apropie, într-un alt spațiu- virtual sau real, vrând parcă să le dea o a doua șansă.
Fiecare își exprimă bucuria regăsirii- falsă , închipuită sau sinceră- și împreună deapănă amintiri, află răspunsuri despre ei, sau poate despre omul de-acum.
Aparent, înfățișarea nu trădează o schimbare radicală, și poate nici nu e, în multe cazuri, dar e greu de crezut că, după ani și ani, omul acela nu s-a reinventat, fie și într-o mică măsură.
Mimica, gestica, vorbirea, modul de a privi lumea, pot fi puțin diferite. Pentru că a simțit că e nevoie de o schimbare, și-a analizat comportamentul său și al celorlalți și a vrut cu tot dinadinsul să se autodepășească.
S-a luptat cu el și cu viața. A trecut prin experiențe care i-au schimbat opiniile și l-au mai modelat.
Și totuși, sunt oameni care rămân la fel de curioși, obositori și fără culoare; rămân aceeași oameni care vor să te descoasă despre viața ta, de parcă nu au altceva de făcut, decât să te agaseze cu avalanșe de întrebări fără sens.
Poate că din asta trăiesc.
Sperai ca Timpul să îi ajute, să îi maturizeze, dar se pare că pentru unii nu există speranță de schimbare în bine. De ce?
Pentru că refuză cu încăpățânare să vadă dincolo de ei, continuă să creadă că pământul se învârte în jurul lor, nu al axei sale, sau poate cred că ei sunt axa! 🙂
Nu au ceva de spus pentru că nu pot mai mult, pentru că cea mai importantă preocupare este să ajute timpul să treacă și să își susțină punctul de vedere, cu orice preț, vrând să arate lumii cât de statornici sunt.
Mai sunt și oameni care vor cu tot dinadinsul să arate cât de mult s-au schimbat, dar foarte ușor demonstrează contrariul. Mint, înșeală, zâmbesc și plâng fals, promit doar ca să impresioneze, la fel cum făceau și mai demult. Singura deosebire e că acum vor să le acorzi o nouă șansă.
Am întâlnit un astfel de om; după 10 ani l-am revazut de două ori, dar nu a reușit decât să strice și mai mult imaginea pe care și-o făcuse în mintea mea. Încercarea de a-mi demonstra contrariul a eșuat lamentabil.
În astfel de situații, rogi viața să te ajute să îi îndepărteze din nou, ba chiar o ajuți tu să se întâmple mai repede acest lucru.
Îți dai seama că e suficient că i-ai întâlnit, te-ai convins încă o dată că e cazul să îi scoți complet din gândurile tale, că trebuie să mergi mai departe și să accepți că trebuie să fii tolerant, dar să ocolești pietrele, ca să nu te împiedici! 😉
“Cu cel cuvios, cuvios vei fi, cu cel îndăratnic te vei îndărătnici” (Catasima III:17), spune proorocul și împăratul David.
