“Smile, it is the key that fits the lock of everybody’s heart.” — Anthony J. D’Angelo

De fiecare dată când postez la profilul de WhatsApp o poză în care sunt serioasă și nu zâmbesc, prietenii îmi scriu și își arată îngrijorarea.

‘Sunt tot eu!’, le spun, dar ei mă întreabă mereu dacă s-a întâmplat ceva.

Oare își fac griji pentru că sunt obișnuiți să mă vadă zâmbind și fața mea serioasă iese din tiparul obișnuit, sau doar pentru că au nevoie de cineva care să le lumineze ziua? 🙂

Realistic vorbind, un om care ne zâmbeste pare a fi mult mai prietenos și mai ușor abordabil, inspiră mai multă încredere și bucurie de viață, iar fața lui este mult mai frumoasă și plăcută la vedere. Mai mult decât atât, prezența zâmbetului dă senzația de accesibilitate, lucru din păcate nu întotdeauna corect înțeles.

Ce se întâmplă daca zâmbești rar și afișezi doar seriozitate? Crezi că vei inspira mai multă încredere în tine, mai multă stimă de sine sau chiar mister? Se poate!

Dar în final, frumusețea stă în ochii privitorului și oricât de mult ai încerca să afișezi ceva, tot faptele și felul cum te vei comporta în diferite situații vor demonstra cine ești.

Cuvintele alese de tine vor avea o rezonanță anume pentru fiecare om în parte, hainele tale vor fi puse în valoare de modul cum le vei purta, și atitudinea ta fizică și morală vor conta mai mult decât zâmbetul tău.

Dar acest amalgam va crea o rezonanță anume în mentalul fiecărui om, pe care nu o poți tu controla, oricât de mult ai încerca. Oamenii își schimbă deseori opiniile și dispoziția lor generală poate influența gândurile despre tine.

Așadar, zâmbește când și dacă asta-ți face ție bine!

Fii conștient însă că o față posomorâtă sau serioasă e mai puțin agreabilă și pare mai greu abordabilă.

Un zâmbet nu numai că deschide uși, dar te și înfrumusețează și îți imbunătățește dispoziția, relaxându-te.

Eu zâmbesc pentru că mă bucur de viață și mai ales pentru că mă plac mai mult zâmbind.

Dar a posta o poză în care par serioasă este ca un experiment și chiar mă distrează reacțiile celorlalți.

E draguț să vezi că oamenilor le pasă, chiar și dacă o fac doar pentru că vor o rază de lumină la ei în “casă”! Poate că au într-adevăr nevoie de asta și eu nu pot decât să mă bucur că i-am ajutat să își îmbunătățească dispoziția.

“Be the reason someone smiles. Be the reason someone feels loved and believes in the goodness in people.” 

― Roy T. Bennett, The Light in the Heart

Ne întâlnim aparent întâmplător și eventual ne zâmbim frumos, apoi ne punem o sumedenie de întrebări unul altuia, dornici de cunoaștere și însetați de curiozitate.

Interesul crește în ritm rapid dacă simțim similaritate în modul de gândire, iar dacă aspectul fizic este unul plăcut și genul celuilalt este cel care ne hrănește profund simțurile, atunci atenția noastră crește surprinzător.

Când raportul emotional este unul bun, apropierea poate continua, ajungând ca la un moment dat să ne întrebăm: oare de ce simțim așa? de ce vrem să petrecem și mai mult timp împreună?

Este pentru că celălalt are de spus o poveste interesantă de viață ce merită ascultată, pentru că vrem să învățăm ceva nou și simțim că el ne poate hrăni această lipsă, ori pentru că nouă ne place a fi ascultați și atenția pe care ne-o acordă este măgulitoare?

Sau poate pentru că putem comunica fluid, abordând liber diferite teme, și ne plac opiniile celuilalt referitoare la frământările noastre interioare? Poate pentru că ne simțim fizic admirați și atingerile, săruturile sau îmbrățișările celuilalt sunt cele de care avem atunci nevoie?

Ori poate că se întâmplă toate acestea pentru că vocea celuilalt este deopotrivă caldă și încurajatoare, ușurând astfel deschiderea noastră, sau pentru că noi înșine ne simțim utili oferind idei sau sfaturi celuilalt și asta determină creșterea stimei și valorii de sine?

Oricare ar fi răspunsul, este foarte clar că există cumva undeva în noi o dorință sau nevoie care se cere a fi împlinită și simțim că celălalt ne-o poate satisface, într-un mod mulțumitor.

Ni se dă poate posibilitatea de a conduce sau deopotrivă, de a fi cumva ghidați, ne simțim acceptați mai mult decât s-a întâmplat până acum, sau simțim că avem mai mult echilibru asupra vieții noastre, în prezența celuilalt.

Ce anume ne menține interesul și dorința de a-i fi aproape celui ales?

Care este magnetismul relației și cât de conștienți suntem de mirajul existent?

De cele mai multe ori, conștientizarea sau trezirea se produce atunci când se simte o schimbare de atitudine evidentă, aparent inexplicabilă, la unul dintre cei doi implicați, mecanismul nemaifuncționând la fel de simplu.

Atunci se rostogolesc în mintea noastră o mulțime de întrebări, care mai de care mai pătrunzătoare, forțându-ne puțin a analiza de ce s-a schimbat vibrația, cât de reale au fost presupunerile anterioare ce implicau raportul dintre noi și cât de compatibili suntem, de fapt.

Are loc așadar o introspecție pe care am putea-o numi iluminare, extrem de importantă în a conștientiza cât de mult ne ajută în mod real să menținem acea relație și dacă este într-adevăr o alegere sănătoasă, neforțată de factori externi sau doar de moment.

Poate că procesul de învățare reciprocă se apropie de final sau chiar este la final pentru unul dintre cei implicați.

Dar, la fel de bine, se poate să fie doar o stare de moment, o nevoie de repoziționare sau o lipsă de echilibru pe care acela o simte atunci și are nevoie de ceva timp pentru a o analiza și înțelege, pentru a se auto convinge de valoarea pe care acea prezență/relație o reprezintă în universul lui mental, emoțional și rațional.

“Your Soul determines your attractiveness, not your face.”- A.S.

“Even the Devil was once an Angel.”

Ai putea crede că voi scrie un articol incendiar (abordat literar!) despre sexualitate. Și desigur că îți dorești să nu îți dau speranțe deșarte.

Ei bine, nici nu o voi face! Nu vreau să te dezamăgesc. Mi te doresc aproape..

Te vreau cu toată ființa și nu pot să-ți rezist. Îți simt respirația sacadată și știu că vrei și tu să te-apropii mai mult.

Vrei să fii tu, cel de ieri, de azi și de mâine, alesul tăcut, care nu spune mult, dar faptele-i sunt scut.

Vrei să mă impresionezi atât de mult încât nici să nu îmi treacă prin gând să-mi doresc altceva- doar să vreau să te simt, să te-admir, să-ți vorbesc, să te-ascult, să te-alint..

Și la rândul meu să te încânt- cu vorba, cu gustul, cu dorul, cu glasul, cu visul și, desigur.. cu Amorul! Și eventual, să mi te închin.

Cum să-mi pară asta un chin?

Doar ești Demonul meu.. divin!

Nu sunt eu Îngerul tău? demonic și eu.. la bine, la greu, mereu ancorată de sufletul tău.

Desigur că vin!! Sunt a ta, domnul meu..!

Deschide-ți larg porțile sufletului și aprinde repede lumina speranței, ca să te văd în toată splendoarea simplicității tale absolute.

Trage obloanele lumii exterioare peste neînțelegerea gândurilor noastre pure și hai să ne iubim.

N-ai vrea să creăm împreună un haos divin?

“She was an Angel craving chaos. He was a Demon seeking peace.”

Îți spune că simte pentru tine emoții puternice, că ești tot ce-și dorește și te vrea doar a lui..
O poveste scrisă atât de des, mereu cu alte cuvinte, unele mai frumoase decât altele..

Dar cum stau lucrurile, în realitate? Este de-ajuns dorința arzătoare pentru ca o relație să fie cu adevărat atât promițătoare cât și funcționabilă?

”Caută adânc în sufletul tău, dar mai ales în fapte!” Așa ni se spune mereu, dar teoria e greu de pus în practică, dacă nu știm ce anume să căutăm.

Te pătrund vorbele lui? Simți lipsa gândurilor lui, atunci când acestea lipsesc? Ai vrea să fii permanent în ele?

Dacă răspunsul e da, felicitări!! Tu ești îndrăgostită de el, de gândurile și vorbele lui frumos alese și bine așezate..

Poate că vocea îi este la fel de fermecătoare, corporal este bine clădit și e foarte seducător și pasional, așa cum mereu ți-ai dorit să fie iubitul tău!

Dar analiza nu trebuie să se oprească aici.

Când vorbiți, simți că există complementaritate? Aveți preocupări comune, pe care să le și puneți în practică, împreună?

Deseori, vorbele și acțiunile nu coincid. Poate că amândurora vă place vinul roșu, dar el vrea să bea pâna adoarme, iar tu vrei doar un stimul.. 😉

Experimentează mult (cu el!) și nu uita: analizează!

Dacă tu vrei să fii în gândurile lui frumoase, și nu altcineva, trebuie să fii conștientă că poți culege doar ceea ce sădești. Oferi (și primești!) afecțiunea și susținerea de care are/ai nevoie? glumele sau ironiile tale sunt pe aceeași lungime de undă cu ale lui?

Sunteți amândoi mulțumiți de acestea, în aproximativ aceeași măsură?

Ca să aflii răspunsul, fii atentă la semnalele emise de el, dar și la reacțiile tale.

Râde la glumele tale, sau doar le accepta, din politețe? Iei măsuri atunci când îți spune că ceva nu îi place la tine, sau cerințele lui ți se par absurde și doar le tolerezi?

Îl poți asculta până la capăt, când îți povestește cum și-a petrecut ziua, sau te obosește și doar te prefaci a fi atentă?

Dacă îl ignori și nu îi ești alături în momentele grele așa cum are el nevoie, nu cum crezi tu că e bine s-o faci, atunci nu spera să primești altceva în schimb. Dacă n-ai nicio idee cum să faci asta, întreabă-l. S-ar putea ca răspunsul lui să te surprindă! Iar dacă nu ai nicio dorință de a fi lângă el în astfel de momente, atunci e și mai simplu de înțeles cum stau lucrurile.

Deopotrivă, dacă el te ignoră și nu îti comunică gândurile sau ia decizii singur, fără să te consulte, întreabă-te dacă chiar asta vrei, permanent.

Să mai adaug că vor fi conflicte și nenumărate diferențe, pe care va trebui să le negociați? Sau că dacă vă pasă unuia de celălalt vă veți asculta și veți face schimbări, în limitele posibile? Ori că trebuie mereu să te regăsești în celălalt, raportat atât la valori, cât și la emoții și inteligență?

E evident că nu e suficient ca EL (sau EA) să spună că te iubește și te vrea..

E un amalgam de mulți alți factori care contribuie la a înțelege dacă EL/EA este ceea ce ai nevoie, ca să poți fi doar LUMEA LUI/EI..

“Educarea minții fără cea a inimii nu e educație deloc.”- Aristotel

În lumea aceasta minunată poți întâlni de-a lungul vieții o mulțime de oameni deosebiți. Pe unii îi recunoști imediat, dar alții se lasă descoperiți ceva mai greu, de multe ori baricadându-se singuri, din timiditate, prea multă modestie sau prea puțină stimă de sine.

Cu cât călătorim mai mult, ajungem să înțelegem că lumea e mai mare decât credeam, că posibilitățile noastre sunt mult mai vaste și că modele demn de urmat sunt peste tot în jur, dacă ne înălțăm privirea. Pentru că mulți dintre noi ne autosabotăm chiar și această șansă.

De mici copii, auzim vorbindu-se despre relația perfectă sau partenerul ideal, astfel că în mintea noastră se înfiripă diferite idei referitoare la calitățile pe care acea persoană trebuie să le bifeze, pentru a se încadra în calapodul imaginar croit de noi.

Dar lumea e plină de oameni plăcuți, atractivi, cu infinite resurse sufletești, care ne atrag în mreje..

Și desigur că atunci când ceva îți place, vrei să aprofundezi cunoașterea, pentru a-ți întări convingerile și a-ți hrăni sufletul. Și nu renunți ușor, chiar dacă apar inevitabile impedimente.

Deseori nu sunt bifate toate calitățile pe care le dorim, sau se întâmplă ca acestea să lipsească, înlocuite fiind totuși de altele.

Și-atunci, începem să ne punem întrebări retorice: să ne oprim, mulțumindu-ne cu ce avem, sau să mergem mai departe, în speranța că partenerul ideal există acolo, undeva, dar nu a venit încă momentul să îl întâlnim?

Și dacă totuși l-am găsit, dar dintr-o prea mare dorință de a atinge perfecțiunea, nefiind pregătiți pentru divergențele de opinii și neavând suficientă răbdare pentru asimilarea și acceptarea acestora, ne grăbim să renunțăm?

Certurile sunt inevitabile într-o relație și chiar între oameni, la modul general. Teoretic știm asta, dar practic.. trebuie să învățăm să iertăm și să acceptăm greșelile, acordând o mai mare importanță relației, decât diferențelor dintre noi.

Ce înveți în urma unei dispute cu și despre acea persoană este esențial.

Relații perfecte nu există, iar partenerul ideal.. cu atât mai puțin.

Există însă oameni cu care la un moment dat ne aflăm la același nivel mental, dar care în timp evoluează diferit de noi, reacționând sau nu așa cum ne dorim.

Dacă suntem foarte atenți la semnale și le acordăm atenția cuvenită, putem rapid să înțelegem cât de viabilă este relația. Dar, de cele mai multe ori, lăsăm instinctul la o parte și sperăm într-o minune. Minune care, de cele mai multe ori, nu vine.

Și-atunci, care ar fi soluția?

Ascultă de instinctul interior! Numai tu poți decide când să mergi mai departe și când să te oprești.

Scotocește prin sertarele sufletului, șterge praful si așază alte amintiri noi, sau golește-le complet și gândește-te bine data viitoare, când vrei să “achiziționezi” ceva ce ar putea ocupa acel loc gol.

“Nu uita că oricine te iubește cere de le la tine o iluzie de ideal. Dă-o sau nu te lăsa iubit.” (Nicolae Iorga)

„Sexul şi frumuseţea sunt inseparabile, precum sunt viaţa şi conştiinţa. Inteligenţa care însoţeşte şi reiese din sex şi frumuseţe este intuiţia”- David Herbert Lawrence (1885-1930).

Nu am abordat niciodată subiectul acesta pe blog, dar simt că a venit momentul. (Toate au un început, așa-i?)

După cum știți, nu sunt sexolog! Dar sunt femeie.

Și am avut destul timp să înțeleg că emoțiile și sexul sunt atât de bine interconectate încât, chiar de vrei să le separi, tot nu se poate.

Procentajul implicației diferă însă, în funcție de factorul experiență de viață și nu numai.

Și fie că vrem să recunoaștem în mod deschis sau nu, sexul e nu doar plăcut, cât necesar și prioritar, pentru cea mai mare parte dintre noi, rămânând un pilon de bază în menținerea unei relații sănătoase.

Pentru unii, se pare că doar ideea de a împărtăși această experiență cu o persoană atractivă constituie factorul incitant.

Să fie vorba despre dorința de a poseda și a fi posedat de cineva pentru a stârni invidia celorlalți? Să fie o acțiune determinată de dorința de a-ți îmbogăți palmaresul cuceririlor? Sau doar de un experiment, menit a-ți conferi statutul de “sex guru”?

Nu, e prea simplistă explicația, și noi mult prea evoluați ca să acceptăm a fi atât de puțin rafinați!! Ar fi jenant și oarecum trist..

(Și totuși, dacă se întâmplă să fie așa, atunci este cu siguranță vorba de ceva ce doar psihoterapeuții ar putea menționa cu exactitate. Și dacă ai puterea să recunoști și să iei la timp măsuri, atunci te poți salva. În cazuri extrem de rare, poți găsi singur motivația de a schimba ceva..)

Pentru că Sexul e mult mai mult decât pură atracție fizică, plăcere sau nevoie de eliberare.

Dar poate că, din nevoia ta stringentă de autocunoaștere, curiozitate, experiment, plăcere și dorință de îmbunătățire a tehnicilor, contopită cu imposibilitatea de a găsi persoana complementară, atât de mult visată, ai ajuns să nu mai știi să te oprești, sau să nu ai motivația potrivită pentru a o face.

Știu că noi, oamenii, suntem unici și avem nevoi, dorințe și gusturi diferite. Dar sunt sigură că dincolo de actul în sine, sunt multe alte fațete ale poveștii, de multe ori nespuse, din păcate.. cum ar fi traumele.

Înainte de a face sex, trebuie să existe un Preludiu, mai lung sau mai scurt..

Nu, nu de cel din pat vorbesc acum, ci de cel mental!

Pentru că eu nu pun în discuție sexul între oameni care nu au nimic în comun unul cu celălalt, ci pe cel dintre oamenii care se plac cu adevărat.

Dar.. cât de mult se plac? În ce fel se plac și unde va duce aceasta? Greu de știut cu exactitate, într-o viață atât de confuză. Dar întotdeauna ceva deblochează mecanismele, declanșând dorința de a face sex.

De cele mai multe ori predomină atracția fizică, desigur, dar în funcție de stadiul dezvoltării tale emoționale, de nevoile și echilibrul tău mental, vei oferi și primi ceea ce ești capabil, pe măsura implicării și experienței tale de viață..

Să nu uităm de standardele pe care le ai (sau nu) și de starea de moment pe care o exprimi, de multe ori fără cuvinte, dar pe care un cititor de emoții bun o înțelege oricum. Toate acestea își pun pe deplin amprenta, ajungându-se la acțiune sau nu.

Înainte de a se trece la fapte, în mințile noastre se crează un întreg scenariu. Ne asumăm la un moment dat faptul că ne placem reciproc, dar pentru a se ajunge la același nivel mental, e nevoie de cunoaștere, așadar de timp.

Pentru că nu am putea să știm ce intenții are celălalt, ce așteptări și Potențial 😀 mental are acesta, dacă nu facem eforturi pentru a afla. Într-o măsură mai mare sau mai mică, ne dedicăm și focusăm pe acel om, pentru a ști dacă ne retragem sau ne continuăm așa-zisul “asediu”. 😉 😀

De aceea, atunci când interesul se îndreaptă spre o persoană anume, mintea începe să fie creativă. Gândurile împărtășite sporesc curiozitatea, ajungând ca pe parcurs să se întrepătrundă o mulțime de speranțe și vise comune, fantezii spuse și nespuse, analize și comparații, căutări și regăsiri în imaginea celuilalt, totul la pachet cu diferențele de rigoare.

Se crează o intimitate bazată pe conexiune mentală, o contopire permanentă a vocilor ce se caută, a cuvintelor și dorințelor împărtășite. Este un transfer de energie euforică, greu de stăpânit, atunci când mințile se doresc.

Bucură-te și trăiește din plin momentul.

Este un fenomen greu repetabil!

În același timp, e bine nu doar să observi reacțiile celuilalt, ci și să te autoanalizezi, ca să fii convins de starea implicării tale, pentru a ști cât de mult ești dispus să investești, oricare ar fi consecințele.

“Sexul te eliberează de tensiune. Iubirea o cauzează.” (Woody Allen) 😀