Citind titlul ales, sigur multi dintre voi se vor gândi direct la sex și vor zâmbi cu subînțeles (ca și mine, de altfel.. 😉 ! )
Și dacă suntem sinceri, cuvântul Extaz stimulează puternic imaginația. Doar la alăturarea cuvântului Agonie începi parcă să ai ceva rețineri.. 😀
Și totuși, câți dintre noi recunoaștem extazul în alte momente ale vieții?
Căutând în DEX explicația corectă a acestui cuvânt, m-am oprit și am selectat câteva din aspectele la care vreau să mă refer acum:
“Stare excesivă de însuflețire, admirație profundă, adorație, venerație.”
“Stare emoțională de exaltare, care se naște din contemplarea aprofundată a unor lucruri extraordinare și în care toate preocupările și sentimentele dispar în fața unui singur sentiment dominant de admirație.”
“Stare de fericire deplină; beatitudine; euforie.”
Așadar, parcă încep să se contureze idei și gânduri noi și orizonturile se lărgesc.. Începi și tu să îți amintești de un astfel de moment de beatitudine?
Înțeleg că unii dintre voi/noi visează deja la ultimul orgasm (sau poate deja la următorul?!), dar acele câteva secunde nu pot compune întreaga noastră lume..
Da, ești om, știu; și vrei să simți că ești viu! Dar sunt sigură că pasiunile tale acoperă o gamă foarte variată, pentru că omul e o ființă complexă.
Așadar, dragul meu, draga mea.. să o luăm de la capăt! Să ne gândim în amănunt la tot ceea ce înseamnă Extaz, într-o viață de om.
Fiecare dintre noi își cunoaște cel mai bine așa-zisele “puncte slabe”, pe care nu putem și nici nu vrem să ne reținem din a le menține în zona profundă de sensibilitate. Le admirăm cu tot sufletul, oricât ar părea ele de absurde sau cel puțin neînțelese altora. Și le ascundem, dacă e nevoie, dar nu renunțăm la ele.
Dacă despre intensitatea orgasmului nu poți vorbi cu prea mulți oameni, pentru că oricum nu participă și le-ar fi greu să-ți priceapă euforia, poți vorbi cu alții -mult mai mulți- despre momentul când ai pictat, scris, dansat sau compus ceva absolut înălțător, care ți-a dat senzația că ai intrat în transă.
Iar ceilalți îți pot privi actul care ți-a produs euforie (dans, muzică, articol, tablou, etc.. ) și le poți eventual induce o stare de admirație și venerație sublimă.
Personal, simt extazul cînd scriu un articol deosebit, când fac o fotografie remarcabilă, când dansez, pictez, sau doar privesc cerul și marea, florile, fluturii zburând sau păsările cântând. Toate acestea mă fascinează și teleportează pentru o vreme în lumea creată de mine sau deopotrivă, mă încadrează în mirajul la care se-ntâmplă să particip. Și tind să cred că nimic nu e întâmplător!..
Dar nu pot să nu menționez că sunt oameni care mă uimesc cu un gest, un cuvânt, sau doar cu prezența. Și simpla lor existență îmi dă senzații tari, pentru că gândurile lor frumoase ori sufletul lor bun m-au emoționat cumva, imposibil de uitat.
Pe unii îi ador pentru o clipă, pe alții îi admir pentru un gest neașteptat de frumos și senzația durează mult mai mult..
Iar alții.. îmi rămân întipăriți permanent în suflet, ca un tatuaj invizibil, pe care doar eu pot să-l simt. De ce? Pentru că ei au reușit într-un fel anume să îmi mângâie cu căldură sufletul și să îmi atingă cu tandrețe sinapsele.
Extazul are un gust.. indescriptibil, dar mereu penetrant, care incită profund simțurile și marchează incomensurabil sufletul.
“La urma urmei, ce e fericirea? Dragoste, se spune. Dar dragostea nu a adus şi nici nu va aduce vreodată fericirea. Dimpotrivă, nu e decât nelinişte, un câmp de luptă, nopţi nedormite, când ne întrebăm dacă e bine ce facem. Adevărata dragoste este plămădită din extaz şi agonie.” (Paulo Coelho, Vrăjitoarea din Portobello)