Micul înger

ingeras

Confort. Obișnuință. Teamă de nou. 

Sunt doar câteva motive care te determină să stai liniștit și să nu faci vreo mișcare “greșită”. Și, da.. strugurii sunt acri, îți amintești? 🙂 😀

Sunt multe persoane care, deși sunt conștiente că ar putea mai mult și ar avea poate mai multe momente de bucurie dacă ar cere asta vieții, renunță să gândească și să modifice cumva datele problemei.

Poate nu au independență financiară, poate nu cred că vor găsi o locuință pe care să și-o permită, sau poate nu vor să renunțe la confortul de moment.  

Pentru că există oameni care iubesc lucrurile mai mult decât pe ei înșiși.  

Sau pentru că au copii pe care trebuie să îi îngrijească și nu o pot face singuri. Ori nu pot și nu vor să le dea peste cap întregul Univers.

Pentru că, de fapt, nu conștientizează că tensiunea din casă îi va afecta oricum, că ascunzând nefericirea lor își vor pierde ușor-ușor visele, dorințele, viața. 

Pentru că unii oameni aleg sacrificiul, crezând că este prea târziu pentru un nou risc. 

Tu, omule, poți înțelege oare adevărul crud? Copiii învață ceea ce trăiesc…

 Fiecare dintre noi știe în ce situație se află, care sunt adevăratele motive pentru care se complace să accepte ceea ce are și să-și reteze aripile. 

Unii însă chiar vor să găsească un mic “înger” care să îi susțină și să le insufle forța necesară pentru un zbor atât de anevoios. Și aceia chiar trebuie ajutați- cu o vorbă bună, o încurajare, un sfat, sau doar ascultându-i. Și cât de multă nevoie au să fie ascultați!

Asta pentru că, auzindu-se, încep să se înțeleagă mai bine, sau chiar să găsească soluții. Vor să știe, totodată, că nu sunt singuri, că se poate, că și alții au trecut prin astfel de probleme. 

Dacă ai cunoaște o astfel de persoană ai încerca să o ajuți? Ai susține-o? Ai încerca să empatizezi, să îi vrei binele pe care și-l dorește, chiar dacă nu concordă cu modul tău de gândire?

Pentru că, un adevărat prieten, nu te judecă, doar te susține.

Un adevărat prieten nu te cataloghează imediat, dacă vrei să îți schimbi viața radical.

Un prieten are încredere în tine și deciziile tale. Și, deși tu vrei cu disperare aprobarea lui, nu te va ajuta să te îmbeți cu apă rece și îți va arăta și fața nevăzută a lucrurilor. Chiar dacă doare. 

 Am întâlnit și eu un îngeraș. M-a ascultat, încurajat, înțeles, mi-a spus vorbele de care aveam nevoie așa încât să nu mă pierd și să mă înec în renunțări și temeri. Mi-a dat forță să sper și mi-a spus că mereu există o cale de ieșire dintr-o situație, dacă îți dorești foarte mult. Și așa a fost.

Mereu vor exista voci care vor dezaproba deciziile tale, dar nu trebuie să faci pe placul celorlalți. Ei nu pot trăi viața ta. Ei nu pot simți ce simți tu și nu pot străbate abisul  tău, pentru că ei sunt departe de el. 

Ce-ar fi să începi de azi să asculți vocea îngerașului tău? El este aproape, dar nu i-ai  înțeles poate șoaptele, din cauza zgomotului din jur. Pentru că el nu tipă, nu intră forțat în sufletul tău, ci așteaptă să fii pregătit să-l primești. Când îl vei chema, va veni. 

 Îngerii sunt printre noi. Ei ne pot oferi alinare și ne vor proteja pe calea împlinirii dorințelor sufletului. 

 “Este foarte simplu să faci ceva complicat, dar este foarte complicat să faci ceva simplu.”

 (Edward A. Murphycitat despre îndoială)

Comments

comments

This entry was posted in motivatie, psihologie practica on by .

About Simona Gîrbea

Nascuta la 19 septembrie 1976, in localitatea Starchiojd, judetul Prahova. Am absovit Liceul Pedagogic din Ploiesti, promotia 1995 si..am profesat la inceput ca educatoare, iar mai tarziu ca institutor I, avand gradul didactic II. Licentiata in comunicare si relatii publice, promotia 2007( Facultatea de Litere, Bucuresti). Indragostita de domeniul psihologie, disciplina studiata atat in liceu cat si in facultate, dar si de comunicarea eficienta dintre oameni, in ultima perioada am devenit din ce in ce mai preocupata de stapanirea unor cunostinte mult mai vaste in aceste doua domenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *