Când doi oameni au sentimente puternice, de cele mai multe ori formează un cuplu “stabil”, care pornește la drum plin de speranțe și vise, având ca și fundament afecțiunea și pasiunea nemărginită.
Și totuși, numai de calitatea relației pe care și-o vor propune unul celuilalt va depinde consistența acestui tot. Păstrarea individualității, în ciuda existenței unității nou formate, este secretul cheie al funcționării armonioase a acestui ”mecanism”.
“Să poți iubi fără să te rătăcești în celălalt” (Jacques Salome) se pare că este cel mai greu, dar și cel mai necesar scut de protecție împotriva pierderii ființei tale, deoarece însăși respectarea unicității fiecăruia constituie catalizatorul durabilității unei relații.
La început, această contopire poate părea o scenă desprinsă din povești, dar pe parcurs e bine să ne dăm seama că suntem doi, nu unul, și că percepem de multe ori același lucru în mod diferit.
Dar, cum să poți face parte dintr-un tot și să nu te amesteci cu el dacă tu nu ai o imagine bună despre tine, dacă stima de sine este aproape inexistentă? Cuvintele frumoase și intențiile bune ale celuilalt se zbat între pereții minții tale și sfârșesc în conflicte interioare de o intensitate atât de puternică încât îndoiala biruie de multe ori și.. unicitatea dispare, contopindu-se poate fără șansă de a se mai dispersa vreodată și întoarce înapoi la “matcă”. Chiar dacă celuilalt i se pare frumoasă această “unificare” la început, trebuie să înțelegi că singur ajungi să îți renegi valorile și îți refuzi existența, iar bătăile inimii tale sunt din ce în ce mai sacadate și.. nu mai ești tu.
Pe parcurs, nedând curs propriilor alegeri interioare, sau îngropându-le adânc în fundul sufletului, vei ajunge să te simți o marionetă. Oare cine sunt? Ce vreau? Ce îmi place? Sunt gânduri care într-un final vor pune stăpânire pe mintea ta. Dar dacă te “regăsești” la timp, mai sunt șanse de a salva ceva- pe tine!! Dacă nu, vei ajunge să te raportezi constant la ceilalți, la alegerile sau vorbele lor, si nu îți mai dorești ceva doar pentru tine. Ești fum, și fumul se pierde in aer…!
Și cine ar vrea să fie cu cineva care practic nu există? Cineva care nu știe niciodată ce își dorește, ce gusturi are, ce alegeri să facă, cineva care așteaptă ca celălalt să decidă mereu în locul lui?!!
Oamenii se împart clar în două categorii: una care cuprinde pe cei ce se contopesc total, uitând că ei sunt ei și nu celălalt, și una formată din cei care se tem de această contopire într-atât de tare încât prudența le invadează mintea, motiv pentru care sunt foarte rezervați, ostili chiar, luptând mereu cu teama de a nu se scufunda.
Și mai este o categorie de oameni, ce-i drept mai greu de întâlnit: cei care înțeleg că frumusețea iubirii constă în a descoperi ce e mai bun în tine și în celălalt, în a media și ajusta în vederea unui proiect comun, definit împreună, în cadrul căruia “vor fi puse în comun diferențele” (J. Salome)
Viața în doi înseamnă o legătură fără sufocări sau posedări; este un atașament ce se rezumă la vibrare în prezența acelei persoane, dar și detașare, așa încât armonia să decurgă din împărtașire, dar și din curajul de a trai pentru sine.
Dragoste nu înseamnă să îți ignori dorințele, ci să îți dezvălui așteptările, fără a-l obliga pe celălalt să ți le satisfacă. A iubi nu înseamnă că îl lași pe celălalt să te definească sau că nu trebuie să mai ai autonomie, ci înseamnă a te poziționa diferențiat, a te autodefini.
Afirmă-ți dorințele, trăirile sau proiectele diferite și fă așa încât reciprocitatea să aibă sens dublu!! 😉 Renunță la un “Noi” prea contopit…!
“Înțelesul iubirii nu este acela de a sta spate în spate, ci față în față, fiecare păstrându-și propria mobilitate; înseamnă deci asumarea riscului de a te îndepărta sau de a te pierde, de a te reduce sau de a te amplifica.” – Jacques Salome
